ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 916/2006

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 februarie 2004, precizată la 3 martie 2004, reclamanta SC Z. SA București a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din municipiului București și județul Ilfov, să se dispună anularea actului administrativ comunicat cu adresa nr. 293902 din 26 ianuarie 2004 și obligarea pârâților, la aprobarea înlesnirilor la plată solicitate prin cererea înregistrată sub nr. 24484 din 28 noiembrie 2003, aplicând dispozițiile art. 10 alin. (4) și art. 26 din O.U.G.

nr. 40/2002 și să încheie cu aceasta convenția, prevăzută de dispozițiile art. 6 din actul normativ menționat. Prin sentința civilă nr. 481 din 10 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din municipiului București și județul Ilfov, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată și precizată și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, să reanalizeze cererea reclamantei, de acordare de înlesniri la plata obligațiilor bugetare în temeiul O.U.G. nr. 40/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 491/2002 și Normele metodologice de aplicare, cu calificarea debitelor bugetare ale reclamantei și corespunzător să încheie convenția prevăzută de art. 6 din O.U.G.

nr. 40/2002. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că se impunea respingerea acțiunii reclamantei, întrucât ea nu putea beneficia de aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 40/2002, deoarece obligațiile de plată calculate și stabilite de organele competente, prin acte de verificare și control, reprezintă obligații față de bugetul de stat cu termene de plată în anul curent, iar societatea poate beneficia numai de eșalonarea la plată a întregii sume datorată bugetului de stat.

Prin decizia nr. 4206 din 1 iulie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, a modificat sentința atacată, în sensul înlăturării obligației recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, de a încheia cu intimata SC Z. SA, convenția prevăzută de art. 6 din O.U.G. nr. 40/2002 și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. În motivarea soluției, Curtea a reținut că din examinarea art. 6 din O.U.G. nr. 40/2002, nu rezultă în sarcina recurentei-pârâte, nici o obligație a sa, de a face vreo diligență în vederea semnării convenției de către părți, în sensul proiectului de convenție din 12 ianuarie 2004, acest motiv de recurs fiind întemeiat.

De asemenea, a mai reținut instanța de recurs, că prin procesul-verbal nr. 19585 din 20 octombrie 2001 al Direcției Generale a Finanțelor Publice, pentru perioada verificată, respectiv 1 ianuarie 1996 - 31 mai 2001, organele de control au stabilit în sarcina intimatei-reclamante, obligații fiscale. În urma contestației formulată de intimată, la 6 noiembrie 2001, prin decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 223 din 26 martie 2003, au fost menținute o parte din obligațiile fiscale stabilite și s-a dispus efectuarea unui nou control, care a fost concretizat la 20 noiembrie 2003, prin respingerea contestației reclamantei.

Curtea a apreciat că aspectele sus-menționate, referitoare la soluționare cu întârziere a contestației reclamantei, justifică măsura instanței de fond, de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, la reanalizarea cererii de acordare a înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare în temeiul art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 40/2002. Împotriva deciziei nr. 4206 din 1 iulie 2005, petenta SC Z. SA București a formulat cererea de revizuire de față, invocând prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și susținând că înscrisurile noi (procesul-verbal nr. 19585 din 20 ianuarie 2001, decizia nr. 233 din 26 martie 2003 și procesul-verbal nr. 566757 din 20 noiembrie 2003) îndeplinesc cerințele acestor dispoziții legale.

Cererea de revizuire este neîntemeiată. Într-adevăr, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Or, în cauză, actele invocate de către petenta-revizuentă sunt anterioare datei la care a fost pronunțată decizia nr. 4206 din 1 iulie 2005 și s-au aflat depuse la dosarul cauzei și se referă la un control ulterior efectuat de către organele fiscale.

Astfel fiind, urmează ca cererea de revizuire să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de SC Z. SA București împotriva deciziei nr. 4206 din 1 iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2006.