ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 916/2006

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4

februarie 2004, precizată la 3 martie 2004, reclamanta SC Z. SA București a

solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili din municipiului București și județul Ilfov, să se

dispună anularea actului administrativ comunicat cu adresa nr. 293902 din 26

ianuarie 2004 și obligarea pârâților, la aprobarea înlesnirilor la plată

solicitate prin cererea înregistrată sub nr. 24484 din 28 noiembrie 2003,

aplicând dispozițiile art. 10 alin. (4) și art. 26 din O.U.G. nr. 40/2002 și să

încheie cu aceasta convenția, prevăzută de dispozițiile art. 6 din actul

normativ menționat.

Prin sentința civilă nr. 481 din 10

martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale de

Administrare a Marilor Contribuabili din municipiului București și județul Ilfov,

a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată și precizată și a obligat pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, să

reanalizeze cererea reclamantei, de acordare de înlesniri la plata obligațiilor

bugetare în temeiul O.U.G. nr. 40/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr.

491/2002 și Normele metodologice de aplicare, cu calificarea debitelor bugetare

ale reclamantei și corespunzător să încheie convenția prevăzută de art. 6 din

O.U.G. nr. 40/2002.

Împotriva sus-menționatei sentințe a

declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9

C. proc. civ., susținând că se impunea respingerea acțiunii reclamantei, întrucât

ea nu putea beneficia de aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (4) din O.U.G.

nr. 40/2002, deoarece obligațiile de plată calculate și stabilite de organele

competente, prin acte de verificare și control, reprezintă obligații față de

bugetul de stat cu termene de plată în anul curent, iar societatea poate

beneficia numai de eșalonarea la plată a întregii sume datorată bugetului de

stat.

Prin decizia nr. 4206 din 1 iulie

2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală, a modificat sentința atacată, în sensul

înlăturării obligației recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice -

Agenția Națională de Administrare Fiscală, de a încheia cu intimata SC Z. SA,

convenția prevăzută de art. 6 din O.U.G. nr. 40/2002 și a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

În motivarea soluției, Curtea a

reținut că din examinarea art. 6 din O.U.G. nr. 40/2002, nu rezultă în sarcina

recurentei-pârâte, nici o obligație a sa, de a face vreo diligență în vederea

semnării convenției de către părți, în sensul proiectului de convenție din 12

ianuarie 2004, acest motiv de recurs fiind întemeiat.

De asemenea, a mai reținut instanța

de recurs, că prin procesul-verbal nr. 19585 din 20 octombrie 2001 al Direcției

Generale a Finanțelor Publice, pentru perioada verificată, respectiv 1 ianuarie

1996 - 31 mai 2001, organele de control au stabilit în sarcina

intimatei-reclamante, obligații fiscale. În urma contestației formulată de

intimată, la 6 noiembrie 2001, prin decizia Ministerului Finanțelor Publice nr.

223 din 26 martie 2003, au fost menținute o parte din obligațiile fiscale

stabilite și s-a dispus efectuarea unui nou control, care a fost concretizat la

20 noiembrie 2003, prin respingerea contestației reclamantei. Curtea a apreciat

că aspectele sus-menționate, referitoare la soluționare cu întârziere a

contestației reclamantei, justifică măsura instanței de fond, de obligare a

pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală, la reanalizarea cererii de acordare a înlesnirilor la plata

obligațiilor bugetare în temeiul art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 40/2002.

Împotriva deciziei nr. 4206 din 1

iulie 2005, petenta SC Z. SA București a formulat cererea de revizuire de față,

invocând prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și susținând că înscrisurile

noi (procesul-verbal nr. 19585 din 20 ianuarie 2001, decizia nr. 233 din 26

martie 2003 și procesul-verbal nr. 566757 din 20 noiembrie 2003) îndeplinesc

cerințele acestor dispoziții legale.

Cererea de revizuire este

neîntemeiată.

Într-adevăr, potrivit

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de

recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă după darea hotărârii,

s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care

nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților,

ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a

întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Or, în cauză, actele

invocate de către petenta-revizuentă sunt anterioare datei la care a fost

pronunțată decizia nr. 4206 din 1 iulie 2005 și s-au aflat depuse la dosarul

cauzei și se referă la un control ulterior efectuat de către organele fiscale.

Astfel fiind, urmează ca

cererea de revizuire să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de SC Z. SA București împotriva deciziei nr. 4206 din 1 iulie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 martie 2006.