ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3482/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 octombrie 2005, la Tribunalul Ialomița, reclamanta SC C. SA Slobozia a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ialomița și Administrația Finanțelor Publice a municipiului Slobozia, să fie recunoscut dreptul său la aplicarea Legii nr. 244/2005 privind acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante, să fie anulată parțial Nota de compensare nr. 2378 din 21 iulie 2005 și prin acordarea scutirilor la plată prevăzute de lege, pârâtele să fie obligate la compensarea sumei de 204.698, 45 RON, virată în plus, cu obligațiile bugetare aferente lunilor următoare.

La data de 20 octombrie 2005, reclamanta a precizat că suma totală scutită la plată și pentru care solicită compensarea, este de 940.843,77 RON, reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente convențiilor nr. 75/110307 din 24 decembrie 2002, nr. 720 din 20 noiembrie 2003 și nr. 36 din 10 noiembrie 2003. Prin sentința civilă nr. 796/F din 3 noiembrie 2005, Tribunalul Ialomița a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că această instanță este competentă, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, să judece acțiunea prin care se contestă majorări și penalități de întârziere aferente taxelor și impozitelor în sumă totală de 940.843,77 RON, depășind suma de 500.000 RON, prevăzută în normele de competență materială sus-menționate.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 277 din 8 februarie 2006, prin care a admis acțiunea, a anulat nota de compensare nr. 2.378 din 21 iulie 2005, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Slobozia să emită o nouă notă de compensare privind obligațiile achitate de reclamantă la data de 12 iulie 2005, recunoscând dreptul reclamantei de acordare a înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante, conform convențiilor nr. 77/2002, nr. 36/2003 și nr. 70/2003 și dreptul de a se reține, ca plată în avans a sumei de 940.843,77 RON, achitată la 12 iulie 2005, ca sumă nedatorată. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că, la data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 26/2005 și a Legii nr. 244/2005, convențiile încheiate de reclamantă cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și cu Ministerul Finanțelor Publice, în baza O.U.G. nr. 40/2002, erau în derulare, astfel încât nota de compensare nr. 2.378 din 21 iulie 2005 a fost greșit întocmită, fără a se avea în vedere că prin plata efectuată cu O.P. nr. 312 din 12 iulie 2005, s-a stins debitul în sumă de 940.843,77, reprezentând dobânzi și penalități pentru care erau aplicabile prevederile legale privind scutirea la plată. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ialomița și Administrația Finanțelor Publice a municipiului Slobozia și au solicitat modificarea hotărârii atacate, în baza art. 304 pct. 7și 9 și a art. 304 1 C. proc.

civ., în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. Recurentele au susținut că hotărârea instanței de fond cuprinde considerente contradictorii, pentru că s-a reținut a fi încă în derulare convențiile încheiate de intimată în baza O.U.G. nr. 40/2002, deși acestea își încetaseră valabilitatea de la sfârșitul anului 2004 și obligațiile fiscale care au făcut obiectul înlesnirilor la plată, erau legal datorate la data stingerii lor prin plată - 21 iulie 2005, astfel încât nu pot fi restituite și nu pot fi scutite la plată în baza Legii nr. 244/2005, intrată în vigoare la o dată ulterioară compensării.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a arătat că instanța de fond a aplicat greșit prevederile legale referitoare la înlesnirile la plata obligațiilor bugetare restante, întrucât a recunoscut dreptul intimatei de a beneficia de facilitățile fiscale acordate prin Legea nr. 244/2005, pentru creanțe fiscale stinse prin compensare, în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate și cu excepția de ordine publică invocată din oficiu la acest termen, în condițiile prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursurile pentru următoarele considerente: Cererea de chemare în judecată a fost formulată de intimata-reclamantă, pentru anularea parțială a Notei de compensare nr. 2.378 din 21 iulie 2005, emisă de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Slobozia și prin acordarea scutirilor la plată prevăzute de Legea nr. 244/2005, să se întocmească o nouă notă de compensare a sumei de 204.698,45 RON, virată în plus, cu obligațiile bugetare aferente lunilor următoare. În baza art. 132 C. proc.

civ., intimata-reclamantă a modificat obiectul acțiunii, precizând în cererile din 20 octombrie 2005 și din 8 februarie 2006, că solicită întocmirea unei note de compensare a viitoarelor sale debite bugetare cu suma de 940.843,77 RON, reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente convențiilor nr. 75/110307 din 24 decembrie 2002, nr. 720/RU din 20 noiembrie 2003 și nr. 36 din 10 noiembrie 2003, care au fost plătite nedatorat, deși erau scutite la plată în baza Legii nr. 244/2005. Actul administrativ contestat și cel solicitat a fi întocmit de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Slobozia au ca obiect stingerea unor obligații fiscale prin compensare, până la concurența sumei de 204.698,45 RON, majorată ulterior la suma de 940.843,77 RON.

Soluționând fondul pricinii, Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre nelegală, pentru că a încălcat normele de competență materială în litigiile de contencios administrativ și fiscal, în raport cu obiectul acțiunii și cu competența funcțională a autorității administrative chemate în judecată. Astfel, Curtea de Apel București a considerat că a fost legal învestită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, după criteriul valorii sumei precizată pentru stingerea creanțelor prin compensare, chiar dacă organul fiscal competent să efectueze compensarea în cazul acordării înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante este, potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 40/2002, un serviciu public deconcentrat, și anume, Administrația Finanțelor Publice a municipiului Slobozia.

Instanța de fond a aplicat greșit normele legale privind competența materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile în cauză, dat fiind că actele administrative fiscale deduse judecății se referă la unul din modurile de stingere a obligațiilor bugetare, și nu la contestarea acestora, sub aspectul existenței sau cuantumului lor. Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd competența curților de apel de a soluționa în primă instanță litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 5 miliarde lei, dacă prin lege specială nu se prevede altfel. Actele de compensare nu sunt supuse acestor norme derogatorii de la dreptul comun după criteriul valorii obiectului, pentru că nu sunt incluse în categoria actelor administrativ-fiscale prevăzute expres în textul de lege.

În cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele generale de competență materială, care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios administrativ și fiscal. Dreptul comun în această materie îl constituie art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competența de soluționare a litigiilor în raport cu calitatea și competența funcțională a autorității chemată în judecată. Potrivit acestor dispoziții legale, competența de a se pronunța în primă instanță asupra legalității actului de compensare întocmit de organul fiscal teritorial aparține Tribunalului Ialomița.

De altfel, și în procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competența organelor fiscale de a soluționa contestația este stabilită în principal în raport cu obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate. Astfel, art. 178 alin. (2) C. proc. fisc., republicat prevede că, în cazul contestării altor acte administrativ-fiscale, decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestației se soluționează de către organul fiscal emitent. Din acest motiv, intimata-reclamantă a și îndeplinit procedura prealabilă administrativă prin contestația adresată Administrației Finanțelor Publice a municipiului Slobozia, și nu Ministerului Finanțelor Publice, a cărei competență ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul sumei de compensat, precizat numai în procedura judiciară.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Ialomița, secția de contencios administrativ. Față de soluția dată recursurilor prin admiterea excepției de ordine publică privind necompetența materială a instanței de fond, nu mai este necesară cercetarea motivelor de recurs invocate, urmând ca acestea să fi avute în vedere ca apărări de fond, cu ocazia rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița și Administrația Finanțelor Publice Slobozia împotriva sentinței civile nr. 277 din 8 februarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Ialomița, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2006.