ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4592/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 66 din 10 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Prahova, inculpatul U.M. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., faptă din 18 decembrie 2003, parte vătămată C.P. Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că, în seara de 18 decembrie 2003, partea vătămată C.P. a consumat la domiciliul său băuturi alcoolice împreună cu concubina acestuia, martora H.M. În jurul orelor 21,00, partea vătămată a plecat de la domiciliul său din comuna Plopu, sat Gâlmeea, pentru a cumpăra de la un magazin din sat încă o sticlă de țuică.

În momentul în care a părăsit locuința, partea vătămată avea asupra sa suma de 970.000 lei reprezentând restul rămas din pensia pe care o primise în aceeași zi. Ajungând la magazinul din sat, partea vătămată a constatat că acesta este închis și s-a întors către domiciliu, iar în timp ce parcurgea drumul s-a întâlnit cu inculpatul U.M., care este vecinul său. Inculpatul a aflat că partea vătămată dorește să cumpere țuică, astfel încât i-a propus să meargă la martora S.E., soția patronului magazinului despre care cunoștea că are de vânzare acest produs la domiciliu. În aceste condiții, inculpatul și partea vătămată s-au deplasat la martoră, partea vătămată a achiziționat în schimbul sumei de 30.000 lei cantitatea de 500 ml țuică, plecând împreună cu inculpatul către domiciliu și consumând pe drum o parte din alcool.

În timp ce ambii se aflau pe stradă, într-o zonă mai puțin luminată, inculpatul a agresat-o pe partea vătămată căreia i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona tâmplei, astfel încât partea vătămată a căzut la pământ și și-a pierdut cunoștința. Profitând de starea în care se afla partea vătămată, inculpatul a sustras acesteia din buzunare suma de 940.000 lei. Partea vătămată și-a recăpătat cunoștința, în jurul orelor 1,00, când s-a întors la domiciliu, constatând în dimineața următoare că banii i-au fost sustrași. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești.

Prin decizia nr. 263 din 21 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale sus menționate, apreciindu-se că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului iar individualizarea judiciară a pedepsei a fost făcută cu respectarea criteriilor cuprinse în art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând reducerea acesteia. Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Instanța de fond a stabilit în mod corespunzător împrejurările în care a fost comisă fapta, încadrarea juridică ce a fost dată acesteia, precum și vinovăția inculpatului, date în raport de care a dozat în mod corespunzător pedeapsa aplicată, luând, totodată, în considerare și circumstanțele personale ale inculpatului, astfel că, în mod corect, instanța de apel a respins apelul declarat de inculpat ca nefondat. Circumstanțele personale invocate de inculpat, constând în atitudinea sinceră a acestuia pe tot parcursul procesului penal, starea financiară precară a familiei sale, al cărei singur susținător este, au fost avute în vedere la dozarea pedepsei, a cărei reducere sub minimul special nu se impune, având în vedere incidența stării de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., reținută în sarcina inculpatului pentru săvârșirea unor infracțiuni similare, respectiv contra patrimoniului.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul - inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul U.M. împotriva deciziei nr. 263 din 21 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 20 decembrie 2003, la zi. Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2004.