ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1079/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 179 din 18 iulie 2005 a Tribunalului Alba a fost condamnată inculpata D.C., în baza art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. și s-a dispus confiscarea de la inculpată a cuțitului briceag corp delict. Inculpata a fost obligată la plata sumei de 6.315.440 lei despăgubiri civile către C.A.S. Alba reprezentând cheltuieli de spitalizare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în fapt că, inculpata D.C.

este căsătorită cu partea vătămată D.I. de 19 ani, că ei au împreună 4 copii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani și că din luna octombrie 2004 fiica lor D.A. a intrat în relații de concubinaj cu numitul C.M., tinerii locuind la adresa acestuia din urmă. La 27 noiembrie 2004 inculpata s-a deplasat la locuința concubinului fiicei, cerându-le celor doi să vină să locuiască la domiciliul ei și al soțului ei, lucru cu care tinerii au fost de acord. Cu prilejul discuțiilor inculpata a consumat 300 ml țuică, iar în drum spre casă a mai băut o sticlă de bere de 2 l cumpărată de la un magazin. La scurt timp a venit acasă și partea vătămată D.I. care a adus la rândul său o sticlă de bere de 2 l pe care cei doi soți au consumat-o, ajungând în stare de ebrietate.

Nemulțumit de relația fiicei sale D.A. cu martorul C.M., partea vătămată a început să îi reproșeze inculpatei că i-a primit în casă și a scos un briceag care l-a agitat amenințător, spunând că îi omoară pe toți. Inculpata a reacționat, scoțând și ea din buzunar cuțitul cu buton cu care i-a aplicat o lovitură puternică părții vătămate, în zona abdominală. Ulterior, în locuință a venit martora L.E. care l-a luat pe D.I. acasă, chemând apoi salvarea. Ca urmare a loviturii primite părții vătămate i-au fost produse leziuni traumatice, respectiv plagă înjunghiată abdominală mediană, plagă perete anterior-gastric, hemiperitoneu, care i-au pus în primejdie viața și au necesitat o intervenție chirurgicală și un termen de 25-30 zile pentru vindecare.

S-a apreciat că inculpata a acționat sub imperiul tulburării produse de amenințările cu moartea adresate de partea vătămată și că astfel sunt incidente dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. În cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică, aceasta concluzionând că inculpata B.C. prezintă diagnosticul: reacție dezadaptativă cu perturbarea mixtă a emoțiilor și conduitei și că în momentul săvârșirii faptei a avut discernământul diminuat. Situația de fapt și vinovăția inculpatei au fost stabilite în baza procesului verbal de cercetare la fața locului, întocmit de organele de urmărire penală, a raportului de constatare medico-legală privind leziunile părții vătămate, expertizei medico-legale psihiatrice, a declarațiilor martorilor C.M., D.A., D.I.C., L.G.

și L.E., probe coroborate cu declarațiile inculpatei. Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia penală nr. 330/ A din 10 noiembrie 2005, a admis apelul declarat de inculpată, a desființat hotărârea primei instanțe numai cu privire la cuantumul pedepsei accesorii în sensul că a înlăturat dispozițiile art. 64 lit. d) C. pen. și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a considerat că prima instanță a aplicat inculpatei în mod greșit pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., nefiind necesară interzicerea drepturilor părintești pe durata executării pedepsei principale. Referitor la critica formulată de inculpată în sensul că plăgile suferite de partea vătămată sunt urmarea unei autoagresiuni, s-a constatat că aceasta nu poate fi primită, rezultând din materialul probator al cauzei că leziunile au fost provocate de apelantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpata care, invocând dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., a susținut în principal că nu este vinovată de fapta săvârșită care este urmarea unei autoagresiuni din partea soțului ei și în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând reducerea ei. Recursul declarat este neîntemeiat. 1. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatei în săvârșirea la 27 noiembrie 2004, sub imperiul tulburării produse de amenințările proferate de partea vătămată, a tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Probele administrate în cauză, menționate mai sus au confirmat că inculpata, sub imperiul unei puternice tulburări determinată de amenințările soțului ei, i-a aplicat acestuia, cu mare intensitate o lovitură cu cuțitul în zona abdomenului, provocându-i o plagă penetrantă mediană, plagă perete anterior gastric și hemiperitoneu, leziuni care au pus în primejdie viața victimei și care au necesitat o intervenție chirurgicală și un termen de 25-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Actul medico-legal aflat în dosar atestă că leziunea s-a produs printr-o lovitură activă, aplicată din față chiar cu agentul vulnerant ridicat de la inculpată, fiind exclusă deci autoagresiunea invocată de recurentă și susținută, contrar probelor de vinovăție și de partea vătămată, ca un gest de apărare a soției sale de rigorile legii penale.

Întrucât soluția de condamnare este conformă cu probele de vinovăție administrate, nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs. 2. Referitor la pedeapsa principală aplicată de 3 ani închisoare se constată că aceasta a fost în mod corect individualizată, avându-se în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social al faptei, împrejurările săvârșirii ei, inclusiv circumstanța atenuantă a provocării și persoana inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale și a acționat cu discernământ diminuat. Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatei. Deoarece au fost respectate dispozițiile menționate, iar în cauză, nu există temeiuri de reconsiderare a cuantumului pedepsei aplicate, critica referitoare la greșita individualizare a sancțiunii nu poate fi primită.

3. Întrucât criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărarea din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN N UMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.C. împotriva deciziei penale nr. 330/ A din 10 noiembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă recurenta la plata sumei de 2020 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2006.