ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1488/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin procesul-verbal nr. 11809 din 13 iunie 1997, încheiat urmare a controlului, în gestiunea E.R., magazioner la C.E.C., sucursala județeană Buzău, s-a reținut o lipsă în gestiune în valoare totală de 14.784.864 lei, din care 11.089.197 lei reprezentând contravaloarea a 2.173 kg hârtie ambalaj și 3.695.670 lei, reprezentând contravaloarea unor materiale specifice C.E.C. și formulare tipizate, sumă care a fost imputată gestionarei, prin decizia nr. 19007 din 5 septembrie 1997. Împotriva acestei decizii, la 7 octombrie 1997, R.E. a formulat contestație la Judecătoria Buzău, care, prin sentința civilă nr. 7145 din 21 septembrie 1998, a admis contestația și a anulat decizia de imputare, obligând, totodată, unitatea intimată să plătească reclamantei, cheltuieli de judecată, în sumă de 250.000 lei.

Prin decizia civilă nr. 85 din 29 ianuarie 1999, Tribunalul Buzău a admis apelul declarat de unitatea intimată C.E.C., sucursala județeană Buzău și, constatând că, în speță, competența revine Colegiului jurisdicțional Buzău, a trimis cauza, spre soluționare, acestei instanțe. Colegiul jurisdicțional Buzău, prin sentința nr. 61 din 17 noiembrie 1999, a admis în parte contestația formulată de R.E. și a menținut decizia de imputare, doar pentru suma de 10.750.234 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, contestatoarea, recurs care a fost respins de către secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 230 din 19 mai 2000. Cele două hotărâri au fost atacate cu recurs în anulare jurisdicțional, de către Procurorul general financiar.

Întrucât împotriva acelorași hotărâri, contestatoarea R.E. a formulat recurs la Curtea Supremă de justiție, Curtea Constituțională a dispus suspendarea judecării cauzei, conform dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Împotriva încheierii de suspendare, Procurorul general financiar a formulat recurs. Prin decizia nr. 3264 din 23 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis acest recurs și, desființând încheierea de suspendare, a trimis cauza, pentru continuarea judecății. Prin urmare, cauza a fost repusă pe rolul Curții de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată.

Constatând că decizia de imputare a fost tardiv emisă, această din urmă instanță, în compunerea specială, prin decizia nr. 5 din 20 martie 2003, a admis recursul în anulare jurisdicțional declarat de Procurorul general financiar împotriva sentinței nr. 61/1999, a Colegiului jurisdicțional Buzău și a deciziei nr. 230/2000, a secției jurisdicționale, a modificat această decizie, în sensul că a admis recursul jurisdicțional declarat de recurenta-contestatoare R.E., împotriva sentinței Colegiului jurisdicțional, pe care a modificat-o și a admis în totalitate contestația împotriva deciziei de imputare nr. 190071/1997, decizie de imputare pe care a anulat-o ca tardiv emisă. Totodată, a fost înlăturată obligarea contestatoarei la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, față de intimata C.E.C., sucursala județeană Buzău.

Recursul declarat de C.E.C., sucursala județeană Buzău, împotriva deciziei nr. 5/2002 a Curții de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a fost constatat perimat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 908 din 2 martie 2004. În prezentul recurs, R.E. a învederat nelegalitatea și netemeinicia deciziei nr. 230 din 19 mai 2000 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, reiterând susținerile din contestație și subliniind, în esență, că, în speță, nu sunt întrunite, în ceea ce o privește, elementele răspunderii materiale și nu i-a fost dovedită vinovăția.

Având în vedere că, așa cum s-a menționat mai sus, prin decizia nr. 5/2002, a Curții de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 908/2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, decizia recurată a fost modificată în sensul dorit de către recurenta-contestatoare, prin aceeași hotărâre anulându-se decizia de imputare emisă pe seama recurentei, recursul se vădește a fi lipsit de unul dintre elementele esențiale de admisibilitate, și anume, interesul, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea urmează a-l respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta R.E. împotriva deciziei nr. 230 din 19 mai 2000 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.