ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7982/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 132 din 1 octombrie 2002, Colegiul jurisdicțional al municipiului București a admis în parte, contestația formulată de M.C. împotriva deciziei de imputare nr. 59 din 31 ianuarie 2002, emisă de R.A. A.P.P.S., pe care a anulat-o în parte, menținând-o numai pentru suma de 2.826.250 lei. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin acceptarea în mod nejustificat a unui refuz la plată, din partea SC A. Buzău, operațiunea financiară aprobată de contestatoare, în calitatea sa de director economic al sucursalei agro-industriale Măgurele, a fost produsă o pagubă materială de 2.826.250 lei, astfel că pentru această sumă, decizia de imputare a fost temeinic și legal emisă.

În ce privește suma de 12.246.000 lei (compusă din 9.600.000 lei avans spre decontare și 2.646.000 lei, penalități de întârziere), s-a reținut că aceasta a fost în mod nejustificat imputată contestatoarei. Operațiunile financiare de nedecontare în termen, acordare în mod nelegal unui salariat al sucursalei, a avansului pentru plata a două persoane fizice, care au executat diverse lucrări de reparații, fără suport legal, pot atrage răspunderea disciplinară, dar nu și răspunderea materială, atâta vreme, cât nu există prejudiciu cert și real. Lucrările de reparații au fost executate, fiind recepționate de o comisie care a întocmit proces-verbal de recepție. Nu s-a dovedit vreo neconcordanță între prețul achitat și valoarea lucrărilor executate.

Prin decizia nr. 243 din 3 aprilie 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul jurisdicțional formulat împotriva sentinței nr. 132 din 1 octombrie 2002, de R.A. A.P.P.S. Instanța de recurs jurisdicțional a reținut că nu există în cauză, un prejudiciu cert și real și că în aceste condiții, în mod corect, instanța fondului a stabilit că pentru suma de 12.246.000 lei nu poate fi antrenată răspunderea materială a contestatoarei M.C. De altfel, nici cu ocazia judecății în fond și nici în recurs nu s-a dovedit că lucrările de reparații nu au fost executate, că valoarea lucrărilor ar fi mai mică decât suma achitată de contestatoare, pe baza procesului-verbal de recepție, sau că tarifele practicate de comisia de recepție, au fost mai mari decât tarifele practicate de societatea comercială constructoare.

În temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, împotriva deciziei pronunțate de secția jurisdicțională a Curții de Conturi, a declarat recurs, R.A. A.P.P.S. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă fără a fi indicate criticile aduse deciziei atacate, recurenta rezumându-se la o expunere a situației de fapt ce a stat la baza emiterii deciziei de imputare nr. 59 din 31 ianuarie 2002. Examinându-se cauza sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., se reține că nu sunt motive pentru casarea deciziei recurate, aceasta fiind temeinică și legală. În mod corect, ambele instanțe ale Curții de Conturi, în urma unei analize atente a materialului probator administrat, au constatat că în cauză nu s-a dovedit existența unui prejudiciu cert și real și că în aceste condiții nu poate fi antrenată răspunderea materială a contestatoarei, în ce privește suma de 12.246.000 lei.

Nerespectarea procedurii de contractare a lucrărilor de reparații, deși constituie o încălcare a legii, în sensul unei abateri disciplinare, nu conduce automat la producerea unei pagube. În speță, lucrările de reparații au fost executate, iar susținerile recurentei, privind neconcordanța între prețul achitat și valoarea efectivă a lucrărilor executate, precum și în ce privește practicarea unor tarife mai mari, decât cele practicate de societăți comerciale constructoare, nu au fost probate și de aceea nu vor fi primite. Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 243 din 3 aprilie 2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2004.