ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1181/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Din contestația formulată la data de 14 septembrie 1998, reclamanta G.V. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 82 din 20 august 1998, emisă de B.C.R., sucursala sectorului 1 București, prin care i s-a imputat contestatoarei, în solidar cu alți trei salariați, suma totală de 180.000.000 lei, din care petentei, suma de 35.747.793 lei. Prin sentința nr. 55/2002, a Colegiului jurisdicțional al municipiului București, a fost admisă contestația, s-a anulat decizia nr. 82/1998, în ceea ce o privește pe contestatoare pentru suma imputată acesteia, de 35.747.793 lei și s-a luat act de cererea moștenitorilor contestatoarei, de a fi introduși în cauză (G.P., G.R.

și G.A.). Prin decizia nr. 206/2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, a fost respins recursul jurisdicțional declarat de B.C.R., sucursala sectorului 1 București, împotriva sentinței nr. 55/2002 a Colegiului jurisdicțional al municipiului București. Împotriva deciziei nr. 206 din 21 martie 2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, comunicată B.C.R., sucursala sectorului 1 București, la data de 25 septembrie 2003, a formulat recurs în termen, la data de 17 iunie 2003, B.C.R., sucursala sectorului 1 București. În motivarea recursului s-a arătat că instanțele Curții de Conturi nu aveau competența să judece contestația, aceasta aparținând instanței de drept comun, care a soluționat și contestațiile celorlalți salariați, cărora li s-a imputat suma totală de 180.000.000 lei, prin aceeași decizie de imputare.

La data de 15 octombrie 2003, recurenta a depus și alte motive de recurs, care nu vor fi analizate, fiind formulate tardiv, peste termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ. În ce privește motivul de recurs formulat în termen, prin cererea de recurs, referitor la necompetența instanțelor Curții de Conturi de a soluționa cauza, Curtea apreciază este fondat, conform dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Acesta este un motiv de ordine publică, ce poate fi invocat oricând, se poate analiza și din oficiu de instanță, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., și de aceea nu are relevanță faptul că în recursul jurisdicțional, B.C.R., sucursala sectorului 1 București, nu a invocat acest motiv.

Instanțele Curții de Conturi nu aveau competența materială de a soluționa contestația împotriva deciziei de imputare, întrucât nu erau aplicabile în cauză dispozițiile art. 41 din Legea nr. 94/1992. Acest text legal făcea trimitere la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 94/1992, care prevedea controlul Curții de Conturi și la societăți comerciale, de natura celei la care a lucrat contestatoarea. Un astfel de control nu a fost însă efectuat, astfel încât decizia de imputare contestată nu a fost emisă în urma unui control al Curții de Conturi și drept consecință, nu erau aplicabile dispozițiile art. 41 din Legea nr. 94/1992. Numai dacă decizia de imputare ar fi fost dată în urma unui control al organelor specializate ale Curții de Conturi, judecarea contestației formulate împotriva deciziei de imputare ar fi fost de competența instanțelor Curții de Conturi, în temeiul art. 41 din Legea nr. 94/1992.

Natura litigiului este aceea de conflict de muncă, astfel încât aparținea Tribunalului București, secția litigii de muncă, competența materială de soluționare a pricinii, în baza art. 2 pct. 1 lit. b 1 ) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.C.R. SA, sucursala sectorului 1 București, împotriva deciziei nr. 206 din 21 martie 2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională. Casează decizia atacată și sentința nr. 55 din 10 mai 2002, a Colegiului jurisdicțional București și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția litigii de muncă și conflicte de muncă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.