ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8422/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunile conexe înregistrate la data de 24 iulie 2001 și 7 august 2001, reclamanții S.E., T.I., Ș.V., C.C., U.M., C.I. și T.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Ordinului de imputare nr. 522 din 3 iulie 2001, emis de Președintele Curții de Conturi a României, prin care li s-a imputat suma de 479.934.844 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru nevirarea la termen a C.A.S. Motivându-și cererea, reclamanții au arătat că, în mod nelegal, prin actul contestat, pârâta le-a stabilit răspunderea materială, cu toate că nu erau întrunite elementele acestei răspunderi, respectiv existența prejudiciului, culpa reclamanților și existența unui raport de cauzalitate între fapte și prejudiciu.

Fiind vorba despre majorări de întârziere, nu se putea considera că acestea au diminuat patrimoniul unității, ceea ce înseamnă că pretinsul prejudiciu nu este real și efectiv. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 219 din 28 februarie 2002, a admis acțiunile conexe, a dispus anularea ordinului contestat și a exonerat pe reclamanți, de plata sumelor imputate prin acest ordin. Recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței menționate, a fost admis de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 727 din 21 februarie 2003, care a decis, totodată, casarea acestei hotărâri și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Rejudecând în fond pricina, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1274 din 18 mai 2004, a admis acțiunile conexe, a anulat Ordinul de imputare nr. 522 din 3 iulie 2001, emis de Președintele Curții de Conturi și a exonerat pe reclamanți, de plata sumelor imputate prin ordinul menționat, fără cheltuieli de judecată. În considerentele sentinței, instanța a reținut că nu se poate stabili răspunderea materială a reclamanților, pentru neplata la termen a unei diferențe la C.A.S., atâta timp, cât autoritatea care gestionează această contribuție, respectiv Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, a aprobat scutirea de această diferență, neexistând, prin urmare, nici un prejudiciu.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal, pârâta Curtea de Conturi a României. În motivare, recurenta a susținut, în esență, că instanța nu a respectat îndrumările date prin decizia de casare. În ceea ce privește fondul cauzei, că soluția este netemeinică și nelegală, întrucât, așa cum s-a stabilit prin procesul-verbal nr. 881 din 2 iulie 2001 al Corpului de control al Președintelui Curții de Conturi, ca și în actul de control nr. 977 din 30 iulie 2001, al D.G.M.P.S. Dâmbovița, intimații, ca prepuși ai Direcției de Control Financiar Dâmbovița, au calculat și virat eronat și peste termen, sume datorate la bugetul asigurărilor sociale de stat, fiind, astfel, culpabili de plata majorărilor de întârziere aferente.

Criticile formulate sunt neîntemeiate. În fapt, Corpul de control al Președintelui Curții de Conturi a efectuat un control la Camera de Conturi Dâmbovița. Prin procesul-verbal nr. 881 din 2 iulie 2001, încheiat ca urmare a controlului menționat, s-a reținut calcularea eronată a contribuției cuvenite bugetului asigurărilor sociale (C.A.S.) pentru perioada 1 februarie 1999 - 28 februarie 2000. S-a stabilit o încălcare a prevederilor O.U.G. nr. 2/1999, în sensul că, pe perioada 1 februarie 1999 - 31 decembrie 1999, urmare a unor calcule greșite, nu a fost virată suma de 136.050.344 lei; în perioada 1 martie 2000 - 30 aprilie 2001 nu s-a virat suma de 6.818.956 lei, iar în luna aprilie 2001 s-a virat în plus, suma de 31.756.476 lei, toate sumele cu titlu de C.A.S.

Prin același act, s-a mai constatat că Direcția de Control Financiar Dâmbovița ar fi diminuat procentul de calcul al sumei datorate ca C.A.S., de la 30%, la 23%. Urmare a acestor concluzii, s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 434.124.878 lei, care au fost imputate prin ordinul contestat în prezenta cauză, intimaților-reclamanți, potrivit sarcinilor de serviciu și răspunderii fiecăruia. Așa după cum, în mod corect, a reținut instanța de fond, după casare, ordinul de imputație menționat, s-a emis eronat, întrucât prejudiciul nu este real. Astfel, după efectuarea controlului de către Corpul de control al Președintelui Curții de Conturi, unitatea a fost verificată pe aceeași linie, și de către Casa de Pensii a județului Dâmbovița, care a stabilit că suma datorată cu titlu de majorări de întârziere, este în realitate în cuantum de 333.219.647 lei.

Ulterior, așa cum s-a dovedit prin adresa nr. 1170 din 31 august 2001, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a aprobat scutirea unității, de plata sumei mai sus specificate. Având în vedere că autoritățile publice care gestionează fondul asigurărilor sociale de stat, au stabilit, pe de o parte, un alt cuantum al majorărilor de întârziere datorate, iar pe de altă parte, au aprobat scutirea la plata acestor majorări, pe bună dreptate s-a dispus anularea ordinului de imputație a sumei cu acest titlu. Nu poate fi reținută nici prima critică a recurentei, în sensul că instanța nu ar fi respectat îndrumările deciziei de casare, deoarece cu ocazia rejudecării fondului, curtea de apel a dispus ca expertul contabil să răspundă la obiecțiunile pârâtei și la întrebările reclamanților, la dosar existând aceste răspunsuri, așa cum a dispus instanța de control judiciar.

În ceea ce privește diferența dintre suma stabilită de organele de control ale Curții de Conturi și cele ale D.G.M.P.S. Dâmbovița, instanța și-a însușit motivat concluziile raportului de expertiză contabilă administrat în cauză, în sensul că trebuie avut în vedere, ca fiind corect, punctul de vedere al autorității care gestionează fondul asigurărilor sociale de stat și care a stabilit cuantumul sumei datorate la 333.219.647 lei, și nu cel de 479.936.444 lei, reținut în actele recurentei, diferența respectivă rezultând, evident, din eroarea comisă de către aceasta. Stabilind corect situația de fapt dedusă judecății și cadrul legal incident, instanța de fond, după casare, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 1274 din 18 mai 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2004.