ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 727/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24

iulie 2001 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub

nr. 1385, reclamanții S.E., T.I., T.A., Ș.V., C.C., U.M., C.I. au chemat în

judecată Curtea de Conturi pentru ca în contradictoriu cu această, să se dispună

anularea Ordinului de imputare nr. 522/2001, privind suma de 479.936.844 lei.

În motivarea acțiunii s-a precizat

de către reclamantă că suma imputată reprezintă majorări de întârziere pentru

nevirarea C.A.S., că pentru a răspunde material trebuie să existe și culpă, în

producerea prejudiciului care nu este efectiv, real, pentru a conduce la

diminuarea patrimoniului unității ,ci este vorba de o întârziere a plății.

La termenul din 29 noiembrie 2001

s-a dispus conexarea la prezentul dosar a dosarului nr. 1838/2001, în care a

formulat acțiune cu același obiect, T.A.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 219 pronunțată la 28

februarie 2002, a admis acțiunile conexe formulate de reclamanții S.E., T.I.,

T.A., Ș.V., C.C., U.M., C.I. și pârâta Curtea de Conturi și, în consecință, a

dispus anularea Ordinului de imputare nr. 522 din 3 iulie 2001 și a exonerat pe

reclamantă de plata sumei de 479.936.844 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța

dispunând în cauză și efectuarea unei expertize contabile la cererea

reclamanților, a constatat că, potrivit procesului-verbal din 2 iulie 2001 și a

notei de prezentare nr. 1873 din 3 iulie 2001, aceștia nu au calculat și virat

la bugetul asigurărilor sociale de stat în perioada februarie 1999 – martie

2000, contribuția în sumă de 142.869.300 lei pentru care în timpul controlului

s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 434.124.878 lei.

De asemenea, s-a mai reținut că

reclamanții în mod greșit au diminuat suma calculată pentru contribuția la

bugetul asigurărilor de stat cu 7%, aplicându-se procentul de 23% în loc de 30%

asupra salariilor brute cuvenite personalului angajat.

Ulterior încheierii actului de

control, Curtea de Conturi Dâmbovița a solicitat efectuarea unui control ce s-a

făcut de Casa Județeană de Pensii și în urma refacerii acestuia, prin

procesul-verbal nr. 977 din 30 iulie 2001, s-a stabilit că debitul este mai mic

de 333.219.647 lei.

Suma a fost diminuată, întrucât Casa

de Pensii a avut în vedere acordarea facilității de 7%, prevăzută de art. 2

alin. (3) din O.G. nr. 2/1999 și pentru această sumă, Direcția de Control

Financiar Dâmbovița a Curții de Conturi a României a aprobat scutirea, astfel

că instanța, constatând că nu mai există prejudiciu, a stabilit că reclamanții

nu mai răspund material.

Împotriva sentinței pronunțată de

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a declarat recurs

Curtea de Conturi, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

În motivarea recursului s-a susținut

că, deși a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, instanța

le-a calificat drept apărări de fond, procedeu nelegal în raport cu

dispozițiile procedurale și la care nici nu le-a dat vreun răspuns, așa cum

rezultă din dispozițiile art. 129, coroborat cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de

recurs s-a susținut că și în varianta reținută de instanță, aceea a scutirii

acordate de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, la

plata sumei de 333.219.647 lei, rămâne neacoperită diferența de prejudiciu

cauzat până la suma de 479.936.844 lei, adică suma de 146.717.197 lei compusă

din 47.811.966 lei ce reprezintă facilitatea de 7% de care recurenta nu a mai

beneficiat și 98.905.231 lei diferență provenită prin reducerea operată de Casa

de Pensii prin actul de control nr. 977 din 30 iulie 2001.

Recursul este fondat.

Rezultă într-adevăr că instanța de

fond a încălcat dispozițiile legale cu privire la efectuarea raportului de

expertiză contabilă administrat în cauză, prin respingerea obiecțiunilor

formulate de recurentă.

Deși le-a considerat apărări de

fond, rezultă, de asemenea, că instanța de fond nu a dat nici o rezolvare

aspectelor legate de diferența de prejudiciu de 146.717.197 lei până la suma de

479.936.844 lei, ca urmare a constatării debitului de 333.219.647 lei pentru

care s-a aprobat scutirea de plată.

În atare împrejurare, Curtea

apreciază criticile formulate de recurentă, întemeiate în raport de art. 129,

coroborat cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și, ca o consecință a admiterii

recursului, va casa sentința atacată cu trimitere spre rejudecare, urmând ca

instanța de fond să completeze proba administrată în cauză și cu răspunsurile

expertului la obiecțiunile formulate de recurentă.

În funcție de acestea, instanța

urmează să reaprecieze dacă în raport de prejudiciul existent, se pune în

discuție și răspunderea materială a intimaților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Curtea

de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 219 din 28 februarie 2002

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată cu

trimitere spre rejudecare la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 februarie 2003.