ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 727/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 iulie 2001 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 1385, reclamanții S.E., T.I., T.A., Ș.V., C.C., U.M., C.I. au chemat în judecată Curtea de Conturi pentru ca în contradictoriu cu această, să se dispună anularea Ordinului de imputare nr. 522/2001, privind suma de 479.936.844 lei. În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamantă că suma imputată reprezintă majorări de întârziere pentru nevirarea C.A.S., că pentru a răspunde material trebuie să existe și culpă, în producerea prejudiciului care nu este efectiv, real, pentru a conduce la diminuarea patrimoniului unității ,ci este vorba de o întârziere a plății.

La termenul din 29 noiembrie 2001 s-a dispus conexarea la prezentul dosar a dosarului nr. 1838/2001, în care a formulat acțiune cu același obiect, T.A. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 219 pronunțată la 28 februarie 2002, a admis acțiunile conexe formulate de reclamanții S.E., T.I., T.A., Ș.V., C.C., U.M., C.I. și pârâta Curtea de Conturi și, în consecință, a dispus anularea Ordinului de imputare nr. 522 din 3 iulie 2001 și a exonerat pe reclamantă de plata sumei de 479.936.844 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța dispunând în cauză și efectuarea unei expertize contabile la cererea reclamanților, a constatat că, potrivit procesului-verbal din 2 iulie 2001 și a notei de prezentare nr. 1873 din 3 iulie 2001, aceștia nu au calculat și virat la bugetul asigurărilor sociale de stat în perioada februarie 1999 – martie 2000, contribuția în sumă de 142.869.300 lei pentru care în timpul controlului s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 434.124.878 lei. De asemenea, s-a mai reținut că reclamanții în mod greșit au diminuat suma calculată pentru contribuția la bugetul asigurărilor de stat cu 7%, aplicându-se procentul de 23% în loc de 30% asupra salariilor brute cuvenite personalului angajat.

Ulterior încheierii actului de control, Curtea de Conturi Dâmbovița a solicitat efectuarea unui control ce s-a făcut de Casa Județeană de Pensii și în urma refacerii acestuia, prin procesul-verbal nr. 977 din 30 iulie 2001, s-a stabilit că debitul este mai mic de 333.219.647 lei. Suma a fost diminuată, întrucât Casa de Pensii a avut în vedere acordarea facilității de 7%, prevăzută de art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 2/1999 și pentru această sumă, Direcția de Control Financiar Dâmbovița a Curții de Conturi a României a aprobat scutirea, astfel că instanța, constatând că nu mai există prejudiciu, a stabilit că reclamanții nu mai răspund material. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a declarat recurs Curtea de Conturi, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

În motivarea recursului s-a susținut că, deși a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, instanța le-a calificat drept apărări de fond, procedeu nelegal în raport cu dispozițiile procedurale și la care nici nu le-a dat vreun răspuns, așa cum rezultă din dispozițiile art. 129, coroborat cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a susținut că și în varianta reținută de instanță, aceea a scutirii acordate de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, la plata sumei de 333.219.647 lei, rămâne neacoperită diferența de prejudiciu cauzat până la suma de 479.936.844 lei, adică suma de 146.717.197 lei compusă din 47.811.966 lei ce reprezintă facilitatea de 7% de care recurenta nu a mai beneficiat și 98.905.231 lei diferență provenită prin reducerea operată de Casa de Pensii prin actul de control nr. 977 din 30 iulie 2001. Recursul este fondat.

Rezultă într-adevăr că instanța de fond a încălcat dispozițiile legale cu privire la efectuarea raportului de expertiză contabilă administrat în cauză, prin respingerea obiecțiunilor formulate de recurentă. Deși le-a considerat apărări de fond, rezultă, de asemenea, că instanța de fond nu a dat nici o rezolvare aspectelor legate de diferența de prejudiciu de 146.717.197 lei până la suma de 479.936.844 lei, ca urmare a constatării debitului de 333.219.647 lei pentru care s-a aprobat scutirea de plată. În atare împrejurare, Curtea apreciază criticile formulate de recurentă, întemeiate în raport de art. 129, coroborat cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și, ca o consecință a admiterii recursului, va casa sentința atacată cu trimitere spre rejudecare, urmând ca instanța de fond să completeze proba administrată în cauză și cu răspunsurile expertului la obiecțiunile formulate de recurentă.

În funcție de acestea, instanța urmează să reaprecieze dacă în raport de prejudiciul existent, se pune în discuție și răspunderea materială a intimaților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 219 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2003.