ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 908/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 358 din 27 iunie 2002, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul B.I. împotriva pârâților M.N., C.V., SC A.S.R. SA, sucursala Bihor – Oradea. Pârâții M.N. și C.V. au fost obligați, în solidar, să-i plătească reclamantului H.I. suma de 126.933.358 lei cu titlu de despăgubiri materiale și cheltuieli de judecată, în sumă de 12.741.691 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, din procesul-verbal de contravenție seria Z nr. 2192561 din 6 septembrie 1999, a rezultat că, din culpa exclusivă a pârâtului M.N. – șofer, a avut loc accidentul rutier în urma căruia autovehiculul, proprietatea reclamantului, a suferit o serie de avarii constatate în procesul-verbal de constatare a pagubelor din dosarul nr. 159/5 din 9 septembrie 1999 al SC A.S.R.

SA SA. Proprietarul autovehiculului – autocamion tip Roman – antrenat în coliziune, condus de pârâtul M.N., a fost pârâtul C.V. – care are și calitatea de asigurat, conform adresei nr. 285 din 2 iunie 2000 (dosar nr. 285/2000 al Tribunalului Bistrița Năsăud). Pentru evaluarea pagubei cauzată reclamantului ca urmare a avarierii autovehiculului, proprietatea sa, au fost efectuate în cauză două rapoarte de expertiză tehnică – primul de către expert L.L., care a evaluat despăgubirile pentru repararea autovehiculului la suma de 88.206.000 lei, iar al doilea raport a fost efectuat de experții L.A., M.Z. și U.F., care au stabilit despăgubirile la suma de 21.845.000 lei – apreciind că avariile grupului conic – nu au avut legătură de cauzalitate cu accidentul – piesele respective au fost protejate de mecanismul diferențial.

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, s-a ținut cont de concluziile celei de a doua expertize efectuată de comisia de experți, care au constatat că nu a existat posibilitatea avarierii punții din spate a camionului prin impactul produs și a înlăturat declarațiile martorilor P.I. și R.I., audiați în cauză, care au afirmat că, imediat după accident, mașina reclamantului a fost dusă la atelierul de reparații și au văzut o șa din spate a mașinii îndoită, avarierea axei din spate a mașinii și jantei roții din stânga se putea realiza și cu ocazia transportării mașinii la atelier. Prima instanță a apreciat că au fost îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

Cum pârâtul, C.V., a avut calitate de proprietar al autovehiculului implicat în accident – autovehicul condus de pârâtul M.N. – precum și de asigurat, în baza dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. civ., întrucât a deținut paza juridică a bunului, a fost obligat în solidar cu pârâtul M.F. la plata despăgubirilor în favoarea reclamantului. Conform art. 54 alin. ultim din capitolul III al Legii nr. 136/1995 – citarea în proces a asigurătorului, în speță SC A.S.R. SA Bihor, a fost obligatorie pentru opozabilitate, acesta a preluat plata despăgubirilor la care asiguratul a fost obligat față de despăgubit în temeiul raportului juridic de asigurare. Împotriva acestei hotărâri, pârâții M.N. Vasile și C.V.

au declarat apel, admis de Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 35 din 30 octombrie 2002, hotărârea atacată fiind schimbată în parte, în sensul reducerii despăgubirilor la care au fost obligați apelanții în solidar de la suma de 126.933.358 lei la suma de 21.845.000 lei. În pronunțarea acestei hotărâri s-au reținut, ca reale, despăgubirile stabilite prin cea de a doua expertiză, astfel că pretențiile reclamantului sunt admisibile numai pentru suma de 21.845.000 lei. Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamantul H.I. a declarat recurs, susținând că, în mod nejustificat, instanța de apel a redus cuantumul despăgubirilor, întrucât pârâții au obligația suportării și a sumei de 105.088.358 lei, paguba suferită prin staționarea autoutilitarei o anumită perioadă de timp.

S-a mai susținut că nu-și au temei evaluările asupra gradului de uzură al pieselor de schimb. Recursul este nefondat, întrucât: Criticile recurentei nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ. Pretențiile pentru daune echivalente cu lipsa de folosință a autovehiculului, întemeiat au fost respinse de instanță avariile stabilite de expertiza L.A., M.Z. și U.F., nejustificând aceste pretenții, care, de altfel, nici nu au fost dovedite. Față de cele de mai sus, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul H.I. împotriva deciziei civile nr. 35 A din 30 octombrie 2000 a Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2004.