ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 908/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 358 din 27

iunie 2002, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea precizată, formulată de

reclamantul B.I. împotriva pârâților M.N., C.V., SC A.S.R. SA, sucursala Bihor

– Oradea. Pârâții M.N. și C.V. au fost obligați, în solidar, să-i plătească

reclamantului H.I. suma de 126.933.358 lei cu titlu de despăgubiri materiale și

cheltuieli de judecată, în sumă de 12.741.691 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că, din procesul-verbal de contravenție seria Z nr. 2192561

din 6 septembrie 1999, a rezultat că, din culpa exclusivă a pârâtului M.N. –

șofer, a avut loc accidentul rutier în urma căruia autovehiculul, proprietatea

reclamantului, a suferit o serie de avarii constatate în procesul-verbal de

constatare a pagubelor din dosarul nr. 159/5 din 9 septembrie 1999 al SC A.S.R.

SA SA. Proprietarul autovehiculului – autocamion tip Roman – antrenat în

coliziune, condus de pârâtul M.N., a fost pârâtul C.V. – care are și calitatea

de asigurat, conform adresei nr. 285 din 2 iunie 2000 (dosar nr. 285/2000 al

Tribunalului Bistrița Năsăud).

Pentru evaluarea pagubei cauzată

reclamantului ca urmare a avarierii autovehiculului, proprietatea sa, au fost

efectuate în cauză două rapoarte de expertiză tehnică – primul de către expert

L.L., care a evaluat despăgubirile pentru repararea autovehiculului la suma de

88.206.000 lei, iar al doilea raport a fost efectuat de experții L.A., M.Z. și

U.F., care au stabilit despăgubirile la suma de 21.845.000 lei – apreciind că

avariile grupului conic – nu au avut legătură de cauzalitate cu accidentul –

piesele respective au fost protejate de mecanismul diferențial.

Pentru stabilirea cuantumului

despăgubirilor cuvenite reclamantului, s-a ținut cont de concluziile celei de a

doua expertize efectuată de comisia de experți, care au constatat că nu a

existat posibilitatea avarierii punții din spate a camionului prin impactul

produs și a înlăturat declarațiile martorilor P.I. și R.I., audiați în cauză,

care au afirmat că, imediat după accident, mașina reclamantului a fost dusă la

atelierul de reparații și au văzut o șa din spate a mașinii îndoită, avarierea

axei din spate a mașinii și jantei roții din stânga se putea realiza și cu

ocazia transportării mașinii la atelier.

Prima instanță a apreciat că au fost

îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru

fapta proprie, conform dispozițiilor art. 998-999 C. civ. Cum pârâtul, C.V., a

avut calitate de proprietar al autovehiculului implicat în accident –

autovehicul condus de pârâtul M.N. – precum și de asigurat, în baza

dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. civ., întrucât a deținut paza juridică a

bunului, a fost obligat în solidar cu pârâtul M.F. la plata despăgubirilor în

favoarea reclamantului.

Conform art. 54 alin. ultim din

capitolul III al Legii nr. 136/1995 – citarea în proces a asigurătorului, în

speță SC A.S.R. SA Bihor, a fost obligatorie pentru opozabilitate, acesta a

preluat plata despăgubirilor la care asiguratul a fost obligat față de despăgubit

în temeiul raportului juridic de asigurare.

Împotriva acestei hotărâri, pârâții M.N.

Vasile și C.V. au declarat apel, admis de Curtea de Apel Oradea prin decizia

civilă nr. 35 din 30 octombrie 2002, hotărârea atacată fiind schimbată în

parte, în sensul reducerii despăgubirilor la care au fost obligați apelanții în

solidar de la suma de 126.933.358 lei la suma de 21.845.000 lei.

În pronunțarea acestei hotărâri s-au

reținut, ca reale, despăgubirile stabilite prin cea de a doua expertiză, astfel

că pretențiile reclamantului sunt admisibile numai pentru suma de 21.845.000

lei.

Împotriva acestei ultime hotărâri,

reclamantul H.I. a declarat recurs, susținând că, în mod nejustificat, instanța

de apel a redus cuantumul despăgubirilor, întrucât pârâții au obligația

suportării și a sumei de 105.088.358 lei, paguba suferită prin staționarea

autoutilitarei o anumită perioadă de timp. S-a mai susținut că nu-și au temei

evaluările asupra gradului de uzură al pieselor de schimb.

Recursul este nefondat, întrucât:

Criticile recurentei nu se

încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Pretențiile pentru daune echivalente

cu lipsa de folosință a autovehiculului, întemeiat au fost respinse de instanță

avariile stabilite de expertiza L.A., M.Z. și U.F., nejustificând aceste

pretenții, care, de altfel, nici nu au fost dovedite.

Față de cele de mai sus, hotărârea

atacată fiind legală și temeinică, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul H.I. împotriva deciziei civile nr. 35 A din 30

octombrie 2000 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 9 martie 2004.