ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 371/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 705 din 14 septembrie 2000,

Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamantei SC P. SA Oradea împotriva

Societății de Asigurare Reasigurare O.A.S. SA Oradea, a obligat pârâta la plata

sumei de 123.914.502 lei, reprezentând despăgubiri ca urmare a producerii riscului

asigurat, aferent poliței de asigurare seria C nr. 18770 din 13 ianuarie 1999,

și a respins capătul de cerere privind restituirea ratelor, fără cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a

reținut că, între părți, s-au încheiat două polițe de asigurare, respectiv,

polița, seria C nr. 18770 din 13 septembrie 1999, prin care a fost asigurat

autoturismul pentru avarii și furt și polița de asigurare, seria F nr. 10987

din 16 ianuarie 1999, prin care au fost asigurate diverse bunuri aflate în

proprietatea reclamantei.

Cu ordinul de plată nr. 18 din 5 martie 1999,

reclamanta a achitat suma de 3.408.060 lei, ce reprezintă rata de 1.734.803 lei

la polița de asigurare, seria C nr. 18770/1999, și o plată parțială la cealaltă

poliță de asigurare.

Întrucât, la 27 iulie 1999, s-a produs riscul

asigurat – avarierea autoturismului – refuzul plății despăgubirilor s-a reținut

ca nejustificat.

Apelul pârâtei, declarat împotriva sentinței

menționate, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Oradea, prin decizia

nr. 344 din 26 iunie 2001.

Susținerea apelantei, în sensul că, contractul de

asigurare a fost suspendat pentru neplata primei rate, a fost înlăturată de

instanță, întrucât plata s-a efectuat cu ordinul de plată nr. 180 din 5 martie 1999,

iar imputația plății, în lipsa dispoziției plătitoarei, s-a făcut, conform art.

1113 C. civ., adică, asupra primei rate, ajunsă la termen.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs,

în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că este netemeinică și

nelegală, întrucât:

Contractul de asigurare era suspendat la data

producerii riscului asigurat, 27 iulie 1999, ca urmare a neplății unei rate din

prima de asigurare, fapt ce determină încetarea răspunderii societății de

asigurare.

Plata următoarelor rate, a doua și a treia, chiar

dacă au fost achitate nu mai era obligatorie, contractul fiind, oricum,

suspendat prin neplata primei rate.

Recursul este nefondat.

Potrivit Poliței de asigurare facultativă a

autovehiculelor, seria C nr. 18770 din 13 ianuarie 1999, reclamanta a asigurat

autoturismul Daewoo Espera pentru suma de 123.914.502 lei, cu prima de

asigurare de 6.939.212 lei, ce urma a fi achitată în 4 rate egale, a câte

1.734.803 lei.

Conform poliței de asigurare, prima rată, de 1.734.803

lei, s-a achitat cu ordinul de plată nr. 44 din 12 ianuarie 1999.

Pârâta a susținut că, în realitate, prima rată nu s-a

achitat la această dată și nici ulterior, astfel că raporturile contractuale

s-au suspendat.

Din probatoriile efectuate la fond, rezultă că plata

primei rate nu s-a efectuat cu Ordinul de plată nr. 44 din 12 ianuarie 1999, ci

cu Ordinul de Plată nr. 180 din 5 martie 1999, în valoare de 3.408.060 lei, din

care 1.734.803 lei a acoperit prima rată din polița de asigurare.

Neluarea în considerare, de către recurentă, a

acestei plăți este fără temei, întrucât, în situația în cauză, în care

plătitoarea reclamantă nu a arătat ce datorie înțelege să stingă, plata se

impută asupra celei mai vechi, ajunsă la termen, conform principiului imputației

plăților, statornicit prin art. 1113 C. civ.

Ca urmare, plata din 5 martie 1999, nu a putut să

acopere decât rata din luna ianuarie, întrucât rata a II-a era scadentă la 12

aprilie 1999.

Invocarea art. 9.4 din contract, în sensul

suspendării efectelor contractului în caz de neplată, la termenul scadent, a

vreunei rate din prima de asigurare, este fără temei, în speță, nefiind

întrunite condițiile de aplicare a suspendării.

Aceasta, întrucât este adevărat că reclamanta,

beneficiara poliței de asigurare, a plătit prima rată cu întârziere, deși

pârâta a încasat și reținut această plată și, mai mult, a încasat și ratele

următoare, a II-a și a III-a, din aprilie și iulie 1999, deci, nu a considerat

contractul suspendat, iar dacă nu ar fi intervenit riscul asigurat, pârâta nu

ar mai fi înștiințat reclamanta, după 10 luni de la încheierea contractului și

încasarea a 3 rate, că a operat suspendarea contractului.

Ca urmare, se reține că hotărârile instanțelor de

fond și apel, de a da efecte contractului de asigurare, sunt legale, iar

susținerile recurentei, în sensul suspendării contractului și refuzul plății

sumei asigurate, în condițiile plății primelor de asigurare, sunt fără temei și

abuzive, astfel că recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC O.A.S. SA Oradea,

împotriva deciziei nr. 344 din 26 iunie 2001 a Curții de Apel Oradea, ca

nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie

2003.