ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2052/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5028 din 3

septembrie 2003, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC A.R.A. SA, sucursala Satu

Mare, împotriva pârâtei SC D.A.R. SA Craiova, pe care a obligat-o să plătească reclamantei

suma de 109.054.618, reprezentând rate și penalități precum și suma de

2.072.038 lei, reprezentând daune interese.

Prin aceeași sentință pârâta

a mai fost obligată să plătească reclamantei și suma de 7.273.277 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, a reținut în esență că, la data de 19 iunie 1996, între SC A.R.A.

SA și SC D.A.R. SA Craiova, s-a încheiat convenția nr. 651/1996, având ca

obiect, încheierea de către SC A.R.A. SA a asigurărilor de avarii auto și de

garanții pentru autoturismele vândute cu plata în rate de către SC D.A.R. SA,

direct sau prin împuterniciții săi.

Prin convenție, SC A.R.A. SA

s-a obligat să achite ratele restante ale asiguraților în cazul în care aceștia

indiferent de cauză, nu le plătesc timp de două luni consecutiv.

De asemenea în convenție s-a

mai prevăzut că, asigurătorul SC A.R.A. SA se subrogă de drept împotriva

cumpărătorului (asigurat), vânzătorul, beneficiar cedând în favoarea

asigurătorului toate drepturile și acțiunile ce le are împotriva cumpărătorului

(asigurătorului).

În baza acestei ultime

dispoziții din convenția amintită, reclamanta SC A.R.A. SA, s-a îndreptat cu

acțiune în regres, pentru recuperarea debitului în sumă de 11.496.236 lei,

împotriva cumpărătorului S.C., acțiune respinsă prin sentința nr. 475 din 16

octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, rămasă irevocabilă.

De asemenea tot în temeiul

dispozițiilor din convenția nr. 651/1996, reclamanta SC A.R.A. SA s-a îndreptat

în acțiune în regres și împotriva cumpărătoarei (asiguratului) SC G. SRL, care

a fost respinsă (prin admiterea apelului declarat de pârâtă SC G. SRL și

schimbarea în tot a sentinței nr. 507 din 23 noiembrie 1999, a Tribunalului

Satu Mare) prin decizia nr. 139 din 13 aprilie 2000, pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3348 din 39 mai 2001 a Curții

Supreme de Justiție, secția comercială.

În esență, la pronunțarea

acestor două hotărâri rămase irevocabile, s-a reținut în primul caz că,

reclamanta SC A.R.A. SA, a fost în eroare, când a achitat pârâtei suma de

11.496.236 lei, pentru debitorul – cumpărător S.C., întrucât acesta achitase

anterior termenului scadent toate ratele datorate și deci nu mai avea nici o

datorie față de pârâta în drepturile căreia s-a subrogat reclamanta, iar în cel

de al doilea caz, că, refuzul de plată a ratelor de către pârâta SC G. SRL este

justificat, deoarece autoturismul cumpărat prezenta defecțiuni din fabricație

nereparabile.

Față de cele expuse mai sus,

și ținând cont, că, reclamanta a achitat pârâtei debitele, pe care însă nu le-a

mai putut recupera, prin acțiunile în regres pronunțate împotriva

cumpărătorilor (asiguraților) datorită unor cauze imputabile pârâtei, instanța

fondului a admis acțiunea, obligând pârâta ca pe lângă plata sumei de

109.054.618 lei, reprezentând rate și penalități să mai plătească, în temeiul art.

1084 C. civ. și suma de 2.072.038 lei, cu titlu de daune interese, provenind

din deprecierea monedei naționale în perioada de referință (septembrie 2002 față

de iunie 2002).

Apelul declarat de pârâta SC

D.A.R. SA Craiova, împotriva susmenționatei sentințe, a fost respins ca

nefondat prin decizia nr. 10 din 12 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția comercială, cu motivarea că, susținerile pârâtei în apărarea

prezentată sub forma motivelor de apel, nu pot fi reținute, atâta timp cât prin

hotărâri irevocabile, s-a constatat că, acțiunea în regres, pronunțată de

reclamantă împotriva celor doi debitori (S.C. și SC G. SRL) sunt neîntemeiate, astfel

că, sumele achitate de reclamantă către pârâta pârâtă cu titlu de rate în

contul celor doi debitori au fost plătite pârâtei fără temei, și ca atare, se

impune în aplicarea principiului îmbogățirii fără just temei, obligarea la

restituirea acestora.

Referitor la prescripția

dreptului de a cere plata (restituirea) sumei de 97.558.382 lei, de către

reclamantă, instanța de apel, a motivat că, în cauză nu poate fi reținută

această excepție, în cauză nu poate fi reținută această excepție, în contextul

în care, convenția încheiată de părți nr. 651/1996, nu are caracterul unui

contract de asigurare și ca atare nu-i sunt aplicabile în ceea ce privește

termenul de prescripție dispozițiile art. 3 alin. (2) din decretul nr. 167/1958,

potrivit cărora sunt supuse unui termen special de prescripție de 2 ani

acțiunile sau raporturile născute dintr-un contract de asigurare, astfel, că

acest termen special de prescripție se aplică numai în relațiile dintre

intimată și cumpărătorii de autoturisme, fără a putea fi extins și la

raporturile dintre părțile în litigiu, reclamantă și pârâtă, care sunt

garantate din punct de vedere ale prescripției de regulile generale care

instituie termenul general de prescripție de 3 ani.

Împotriva acestei ultime

hotărâri a declarat recurs pârâta SC D.A.R. Craiova, invocând ca motive de

casare dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține în esență, că,

atâta timp cât obiectul convenției nr. 651/1996, l-a constituit, încheierea asigurătorilor

de avarii auto și garanții pentru autovehicolele vândute cu plata în rate, are

calitatea de beneficiar al asigurării, fiind stabilite și riscurile care se

asigură, precum și momentul începerii și încetării răspunderii asigurătorului,

cum de asemenea au fost precizate și primele de asigurare și sumele asigurate,

greșit instanța de apel a considerat că, actul, respectiv convenția amintită,

nu are caracterul de contract de asigurare, în raport de elementele pe care le

conține și la care s-a făcut referire mai sus, și a înlăturat astfel, aplicarea

termenului special de prescripție de 2 ani, în ceea ce privește dreptul

reclamantei de a mai solicita sumele pretinse prin acțiune.

Se mai susține, că, decizia

atacată este criticabilă și sub aspectul că instanța de apel a confirmat

sentința, de respingere a acțiunilor în regres formulate de reclamantă, deși

potrivit convenției aceasta s-a subrogat în toate drepturile sale, și care

atare, în această calitate, era datoare, să formuleze obiecții la raportul de

expertiză, întrucât din concluziile acesteia nu a rezultat dacă defecțiunile

constatate la autoturism au intervenit în perioada de garanție, dacă viciul era

grav, iar pe de altă parte că nu a invocat prescripția cu privire la viciile

ascunse.

În consecință, pârâta solicită,

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și

schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Recursul pârâtei nu este

fondat.

Din examinarea actelor de la

dosar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, rezultă, că bine instanța

de apel a reținut că, potrivit cap. II și III din convenție, intimata –

reclamantă SC A.R.A. SA, s-a obligat, să încheie contracte de asigurare însă nu

pentru apelantă sau cu aceasta, ci cu toți cumpărătorii de autoturisme, care

urmau a fi vândute cu plata în rate, o confirmare în acest sens constituind-o

dispozițiile art. 2.2 alin. (2) din convenția nr. 651/1996, potrivit cărora

„cumpărătorul este obligat să prezinte contractul de asigurare încheiat cu SC

A.R.A. SA (și nu cu recurenta SC D.A.R. SA) și poliția de asigurare eliberată

de intimată.

Ori, din cele expuse,

rezultă, fără nici un dubiu că, potrivit convenției, contractul de asigurare se

încheie între cumpărător (asigurat) și intimata SC A.R.A. SA, în calitate de

asigurător, și ca atare, că, în ceea ce privește dreptul recurentei de a

solicita plata (restituirea) sumelor în litigiu se aplică termenul general de

prescripție de 3 ani, și nu cel special de 2 ani, prevăzut de dispozițiile art.

3 alin. (2) din decretul nr. 167/1958, întrucât, raporturile de obligație

dintre părțile în litigiu s-au născut dintr-o convenție civilă și nu dintr-un

contract de asigurare (caz în care ar fi fost aplicabil într-adevăr termenul

special de prescripție de 2 ani).

Referitor la celelalte susțineri

ale pârâtei, prin care aceasta formulează critici împotriva deciziei instanței

de apel, sub aspectul, că această instanță a menținut greșit sentința prin care

a fost admisă acțiunea, se constată că nici acestea nu pot fi primite, în

contextul în care, nu a produs nici o dovadă, care să ateste, că acțiunile în

regres pronunțate de intimată împotriva cumpărătorilor de autoturisme, au fost

respinse, datorită unei operațiuni necorespunzătoare formulate de aceasta.

În plus, hotărârile, prin

care au fost respinse acțiunile în regres formulate de SC A.R.A. SA, împotriva

cumpărătorilor de autoturisme, au intrat în puterea lucrului judecat, și ca

atare nu se mai putea lua în discuție, în litigiul de față, sub nici o formă

legalitatea și temeinicia acestora.

Așa fiind, recursul pârâtei

urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC D.A.R. SA Craiova, împotriva deciziei nr. 10 din 12 ianuarie 2004

a Curții de Apel Craiova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 24 martie 2005.