ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2262/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2262/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului Bihor la data de 9 septembrie 2005, reclamanta SC V. SRL -
Oradea a chemat în judecată pe pârâta S.A.R.A.R.D.A.F. SA, solicitând instanței
ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta să-i plătească suma de 32.894
Euro, în echivalent lei, reprezentând despăgubire pentru dauna totală a
autoturismului asigurat, marca BMW 318, cu nr. de înmatriculare, cu obligarea
pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de asigurare seria CAM
nr. 0030565 din data de 27 iunie 2003, cu durata de un an, obiectul asigurat
fiind autoturismul mai sus arătat. Asigurarea s-a încheiat pentru avarii și
furt, iar suma asigurată este de 32.894 Euro. La data de 11 septembrie 2003 s-a
produs riscul asigurat, autoturismul fiind implicat într-un accident în urma
căruia a suferit avarii pentru a căror remediere sunt necesare piese și
reparații în sumă de 33.292,75 Euro, sumă mai mare decât suma asigurată.
Cu toate că a sesizat
asigurătorul cu privire la producerea riscului asigurat și s-a format astfel
dosarul de daune nr. 505/A/2003, până în prezent nu i s-a făcut nici o plată.
A arătat că pârâta nu s-a
prezentat nici la convocarea la conciliere prealabilă.
Pârâta
a
formulat întâmpinare prin care
a
solicitat respingerea cererii
formulate de reclamantă,
ca neîntemeiată, cu obligarea acesteia și la plata
cheltuielilor de judecată,
precizând
că
în urma constituirii dosarului de daună, a trimis asiguratului o adresă
cuprinzând refuzul de despăgubire, însă această adresă s-a întors la
sediul său întrucât sediul
reclamantei s-a mutat la o altă adresă. Refuzul de a prelua plata
despăgubirilor în acest dosar se întemeiază pe prevederile secțiunii a II- a,
Cap. C lit. i) din Condițiile de asigurare, parte integrantă a contractului de
asigurare, conform cărora nu se acordă despăgubiri în cazurile în care
conducătorul autoturismului asigurat se afla sub influența băuturilor
alcoolice. Or, imediat după producerea evenimentului rutier, conducătorul
autoturismului asigurat a fost testat cu alcooltestul, rezultând o alcoolemie
de 0,08 la mie. Acest lucru a fost de altfel reținut și în Rechizitoriul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în dosarul cu nr. 1754/P/2005.
A mai arătat că, potrivit
legislației în materie, în caz de accident de circulație, persoanele păgubite
se adresează, mai întâi, pentru recuperarea prejudiciului, societății de
asigurare de răspundere civilă a vinovatului de producerea accidentului și
numai în eventualitatea existenței unui refuz din parte acesteia, se adresează
asigurătorului cu care are încheiat un contract de asigurare de avarii
facultativ.
Prin încheierea de ședință din
data de 22 noiembrie 2005, instanța de fond a dispus suspendarea judecării
cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului penal
întocmit în legătură cu producerea accidentului, dosar având nr.4636/2005 al
judecătoriei Oradea.
Cauza a fost repusă pe rol ca
urmare a cererii formulate de reclamantă în acest sens la data de 21 ianuarie
2009, cerere însoțită de copiile hotărârilor judecătorești pronunțate în cauza
penală care a generat suspendarea.
La data de 26 februarie 2009,
reclamanta a depus o precizare a acțiunii prin care a solicitat obligarea
pârâtei și la plata dobânzii legale asupra sumei solicitate, calculate de la
data introducerii cererii și până în ziua plății.
La același termen de judecată,
pârâta a depus cerere de chemare în garanție a moștenitorilor legali ai
defunctului K.S., respectiv S.K., K.J. Șl K.I., precum și a societății de
asigurare A.H.B. Rt., solicitând instanței ca în cazul în care va admite
acțiunea reclamantei, să oblige chemații în garanție la plata a 60% din
cuantumul sumelor la care ar fi astfel obligată.
Chemații în garanție S.K., K.J.
și K.I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de
chemare în garanție, ca inadmisibilă, cu obligarea pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr.
665/COM din 15
octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor
s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de
reclamanta SC V. SRL, împotriva pârâtei SC A.R.A.R.D.A.F. SA, sucursala Bihor,
și a fost respinsă, ca lipsită de obiect, cererea de chemare în garanție
formulată de pârâta SC A.R.A.R.D.A.F. SA, sucursala Bihor, împotriva chemaților
în garanție S.K., în nume propriu și în reprezentarea chemaților în garanție
minori K.J. și K.I.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță
a reținut că, în fapt, între reclamantă și pârâtă s-a
încheiat la data
de 27 iunie 2003
contractul
de asigurare
facultativă pentru avarii și
furt
seria
CAM nr.0030565 pentru
autoturismul proprietatea reclamantei, marca BMW 318, cu
nr.
de
înmatriculare, având
valabilitatea de un an. Suma asigurată a fost stabilită la 32.894 Euro.
La data de 11 septembrie 2003
autoturismul asigurat, condus de către V.H.T., a fost implicat într-un accident
de circulație în urma căruia a suferit avarii pentru a căror remediere sunt
necesare piese și reparații în sumă de 33.292,75 Euro, așa cum rezultă din
hotărârile judecătorești depuse la dosar și din factura proforma anexată
cererii.
A doua zi după producerea
accidentului, reclamanta a înștiințat pârâta despre producerea riscului
asigurat, sens în care s-a constituit dosarul de daună cu nr. A505-BH din 12
septembrie 2003 și s-au făcut constatările pagubelor. Prin adresa din 16 august
2005, pârâta a comunicat reclamantei refuzul de plată a despăgubirii, întrucât
conducătorul autoturismului asigurat se afla sub influența alcoolului la data
producerii accidentului.
Examinând cuprinsul
contractului de asigurare încheiat între părți, prima instanță a constatat că,
potrivit Condițiilor de asigurare, parte integrantă a contractului de asigurare
încheiat între părți, Secțiunea a II- a, Cap. C lit. i), asigurătorul nu acordă
despăgubiri pentru pagubele produse de conducătorul autovehiculului aflat sub
influența băuturilor alcoolice, a unor produse sau substanțe stupefiante ori
medicamentelor cu efecte similare acestora, drogurilor, precum și în situația
în care s-a sustras de la testarea concentrației alcoolului.
Din cuprinsul actelor dosarului
rezultă că imediat după producerea accidentului, conducătorul autovehiculului
asigurat, a fost testat cu aparatul alcooltest care a relevat că la ora 00.09
avea o concentrație de 0,08 mg/litru alcool pur în aerul expirat. S-au recoltat
și probe biologice, la ora 1,15 rezultând o alcoolemie de 0,00 gr/mie, iar din
cea de-a doua probă recoltată la ora 2,15 a rezultat o alcoolemie de 0,00 gr/mie.
Nici prin Rechizitoriul de
trimitere în judecată a conducătorului auto ce a condus autovehiculul asigurat,
și nici prin cele trei hotărâri judecătorești date în cauza penală nu s-a
lămurit care era alcoolemia conducătorului auto la data producerii
accidentului.
Cert este că acesta a consumat
alcool, aspect pe care l-a recunoscut el însuși. Astfel, în cuprinsul sentinței
penale nr. 1052/2007 pronunțată de Judecătoria Oradea se reține că, audiat
fiind, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, inculpatul,
respectiv conducătorul auto al autovehiculului asigurat, a declarat că anterior
accidentului a consumat 50 ml bere cu alcool (fila 209).
Dată fiind această împrejurare
și văzând conținutul contractului dintre părți, prima instanță a apreciat că
pârâta nu poate
fi
obligată la plata
despăgubirilor către reclamantă.
Având în vedere soluția pentru
capătul principal de cerere, prima instanță a constat că cererea de chemare în
garanție a rămas fără obiect și a respins-o.
Împotriva sentinței a formulat
apel reclamanta
SC V. SRL, criticând
soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
La data de 1 martie 2010
intimata SC A.T.A SA, sucursala Oradea, a formulat întâmpinare solicitând
instanței să respingă cererea de chemare în garanție formulată de către A.R.D.A.F.
SA precum și orice pretenții față de societate ca netemeinice și nelegale
(filele 31-33, dosar C.A. Oradea).
De asemenea, la data
de 2 martie 2010 intimații K. au formulat întâmpinare solicitând respingerea
apelului ca neîntemeiat, invocând și excepția lipsei capacității procesuale
pasive a minorilor K.J. și K.I.
(filele 34-36, dosar C.A. Oradea).
SC A.R.A.R.D.A.F. SA
a formulat întâmpinare la data de 1 martie 2010 la apelul formulat de SC V. SRL,
solicitând respingerea apelului ca nefondat
(filele 42-45, dosar C.A. Oradea).
Prin
încheierea de ședință din 11 mai 2010, Curtea de Apel Oradea a scos cauza de pe
rol și a trimis dosarul la Curtea de Apel Ploiești, ca urmare a admiterii
cererii de strămutare, prin încheierea nr. 1457 din 28 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 18 mai 2010 sub nr. 4760/111/2005.
Prin decizia nr. 85
din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios
administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către
reclamantă.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Potrivit Condițiilor de
asigurare, parte integrantă a contractului de asigurare încheiat între părți,
Secțiunea a II- a, Cap. C lit. i), asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru
pagubele produse de conducătorul autovehiculului aflat sub influența băuturilor
alcoolice, a unor produse sau substanțe stupefiante ori medicamentelor cu
efecte similare acestora, drogurilor, precum și în situația în care s-a sustras
de la testarea concentrației alcoolului.
Este adevărat că în cadrul
procesului penal, din analiza ambelor probe biologice recoltate la diferență de
o oră, alcoolemia conducătorului auto era 0, astfel cum rezultă din
rechizitoriul și sentințele penale depuse la dosar. Însă, este o diferență
terminologică esențială între expresia „sub influența băuturilor alcoolice”, astfel
cum este inserată în contractul de asigurare și valoarea alcoolemiei
determinată prin probele administrate în cursul procesului penal, știut fiind
faptul că alcoolemia se calculează în funcție de declarația părții și față de
timpul scurs de la momentul comiterii faptei.
Cea de a doua susținere a
apelantei cum că V.H.T., conducătorul autoturismului, nu a fost condamnat
pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. (3) C.
pen. - ucidere din culpă, în varianta agravantă a conducerii autoturismului sub
influența băuturilor alcoolice, ci în forma simplă a acestei infracțiuni, nu
are relevanță în analiza clauzelor contractuale, răspunderea penală a
conducătorului auto făcându-se în funcție de probele administrate în dosarul
penal, iar răspunderea contractuală a societății pârâte fiind analizată prin
prisma clauzelor contractului încheiat în virtutea principiului prevăzut de
art. 969 C. civ. –
pacta sunt servanda
, potrivit căruia convențiile
legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Și cea de a treia susținere a
apelantei a fost găsită nefondată, de vreme ce în cuprinsul sentinței penale
nr. 1052/2007 pronunțată de Judecătoria Oradea se reține că, audiat fiind atât
în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, inculpatul, respectiv
conducătorul auto al autovehiculului asigurat, a declarat că anterior
accidentului a consumat 50 ml bere cu alcool (fila 209, dosar fond ).
Așa fiind, devin incidente
clauzele contractuale potrivit cărora
asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele
produse de conducătorul autovehiculului aflat sub influența băuturilor
alcoolice.
Împotriva acestei decizii a
declarat apel reclamanta
SC V. SRL Oradea, aducându-i următoarele
critici:
Decizia instanței de
apel este dată cu nerespectarea dispozițiilor legale privind autoritatea de
lucru judecat a hotărârii penale, în fața instanței civile, potrivit art. 22 alin.
(1) C. proc. civ.
Astfel, prin decizia
penală nr. 384/A din 18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în
dosarul nr. 4636/271/2005, s-a reținut că din analiza ambelor probe biologice
recoltate la diferență de o oră, alcoolemia conducătorului auto era zero.
Aparatul tip alcooletest,
deoarece prezintă o marjă de eroare ridicată nu constituie o probă, rezultatul
obținut printr-o astfel de testare neputând fi opus rezultatului unei probe
biologice.
Instanța de apel nu a
explicat în ce constă diferența terminologică esențială între expresia „sub
influența băuturilor alcoolice” și valoarea alcoolemiei determinată prin
analiza probelor biologice.
Este criticată și
motivarea instanței de apel cu privire la faptul că răspunderea penală a
conducătorului auto s-a efectuat în raport de probele administrate în dosarul
penal, iar răspunderea contractuală a societății pârâte a fost analizată prin
prisma clauzelor contractuale, în virtutea principiului prevăzut de art. 969 C.
civ., concluziile din dosarul penal reprezentând autoritate de lucru judecat
pentru instanța civilă, neputându-se reține că șoferul s-a aflat sub influența
băuturilor alcoolice.
La data de 24
februarie 2011, chemata în garanție S.K. a depus la dosarul cauzei o
întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
La data de 28 martie
2011, pârâta-intimată SC A.R. A.R.D.A.F. SA, sucursala Bihor, a depus la
dosarul cauzei o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca
nefondat.
Analizând decizia
recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că
recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente.
Potrivit
dispozițiilor art. 22 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței
penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă
acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o
și a vinovăției acesteia.
Prin decizia penală
nr. 384/A din 18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 4636/271/2005,
s-a reținut că în urma analizei probelor biologice a rezultat o alcoolemie de
0% a inculpatului
V.H.T.
Decizia penală nr. 384/2007 a
Tribunalului Bihor a fost menținută prin decizia nr. 790/R din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.
În cuprinsul acestei decizii
s-a reținut că inculpatul V.H.T. avea o alcoolemie 0% la momentul producerii
accidentului, și nici nu s-a constatat că ar fi fost sub influența băuturilor
alcoolice.
Prin urmare, instanța de apel
a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 22 alin. (1) C. proc. pen.,
constatarea instanței penale cu privire la starea de fapt, (alcoolemie și
existența stării de influență a băuturilor alcoolice) se impune în fața
instanței civile, unde trebuie analizată tocmai existența sau inexistența
situației reglementate la Cap. C Secțiunea a II-a lit. i) din Condițiile de
asigurare.
Cum stabilirea stării de fapt
de către instanța penală, printr-o hotărâre rămasă definitivă, se impune în
fața instanței civile, în baza art. 312 alin. (1) și (3), și art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., raportat la art. 22 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va admite
recursul declarat de reclamantă, va modifica decizia recurată, va admite apelul
declarat împotriva sentinței nr. 665/COM din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Bihor, urmând să admită acțiunea formulată de către reclamantă.
Nu se poate reține concluzia
instanței de apel că ar fi o diferență terminologică esențială între expresia
„sub influența băuturilor alcoolice „astfel cum este inserată în contractul de
asigurare și valoarea alcoolemiei, determinată prin probele administrate în
cursul procesului penal, în sensul că șoferul care a condus autoturismul
proprietatea reclamantei se afla sub influența băuturilor alcoolice, pentru
faptul că ar fi recunoscut că a consumat 50 ml bere cu alcool.
În principiu, instanța de apel
ar avea dreptate, în sensul că există o diferență între cele două situații,
însă, în primul rând, instanța penală nu a reținut că șoferul s-ar fi aflat sub
influența băuturilor alcoolice, situație în care ar fi trebui să-l condamne cu
altă încadrare juridică, respectiv în baza art. 178 alin. (3) C. pen., în
varianta agravantă a conducerii autoturismului sub influența băuturilor
alcoolice, acesta fiind condamnat în baza art. 178 alin. (2) C. pen. (deci fără
agravantă), iar pe de altă parte, ar fi trebuit să se facă dovada, în concret,
a faptului că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Această stare, este una de
fapt, ea reflectându-se în mod diferit de la o persoană la alta, or, în cauza
de față nu s-a făcut nicio probă din care să rezulte că șoferul ce conducea
autoturismul proprietatea reclamantei se afla, în mod manifest, evident, sub
influența băuturilor alcoolice.
Chiar dacă respectivul șofer a
recunoscut că a consumat 50 ml bere cu alcool, acest lucru nu echivalează, în
ceea ce-l privește, că se afla sub influența băuturilor alcoolice, existența
acestei stări trebuind să fie probată în mod concret, or, acest lucru nu s-a
petrecut.
Prin urmare, Înalta Curte
constatând că nu există situația invocată de către pârâta-intimată
SC A.R.A. A.R.D.A.F.
SA, sucursala Bihor, prin care aceasta ar fi exonerată de plata asigurării,
Înalta Curte, în urma admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum s-a
arătat mai sus, în temeiul contractului de asigurare seria CAM nr. 0030565 din 27
iunie 2003, va obliga pe pârâtă la plata sumei de 32.894 Euro, în echivalent
lei la data plății, reprezentând despăgubiri pentru autoturismul avariat și
asigurat, marca BMW 318 cu nr. de înmatriculare
.
În baza art. 43 C. com.,
pârâta va fi obligată și la plata dobânzii legale, calculate conform O.G. nr. 9/2000,
începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
În ce privește cererea de
chemare în garanție aceasta urmează a fi respinsă, deoarece, prin decizia
penală nr. 384/A/2007 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia
penală nr. 790/R/2008 a Curții de Apel Brașov s-a stabilit vinovăția numai a
inculpatului V.H.T., nemaireținându-se culpa comună (60% culpa victimei și 40%
culpa inculpatului) așa după cum reținuse inițial Judecătoria Oradea, prin
sentința penală nr. 1052/2007.
Prin urmare, cum întreaga
culpă aparține șoferului societății recurente, care avea însă polița de
asigurare, rezultă că cererea de chemare în garanție este nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanta SC V. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 85 din 22
septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal.
Modifică decizia atacată, admite
apelul, schimbă în tot sentința nr. 665/COM/2009 din 15 octombrie 2009
pronunțată de Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ,
în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta SC A.R.A. A.R.D.A.F. SA, sucursala
Bihor, la plata sumei de 32.894 Euro, echivalent în lei la data plății
reprezentând despăgubiri precum și la plata dobânzii legale calculate de la
data introducerii acțiunii până la data plății efective.
Respinge cererea de chemare în
garanție ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică,
astăzi 9 iunie 2011.