ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2262/2011

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 9 septembrie 2005, reclamanta SC V. SRL - Oradea a chemat în judecată pe pârâta S.A.R.A.R.D.A.F. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta să-i plătească suma de 32.894 Euro, în echivalent lei, reprezentând despăgubire pentru dauna totală a autoturismului asigurat, marca BMW 318, cu nr. de înmatriculare, cu obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de asigurare seria CAM nr. 0030565 din data de 27 iunie 2003, cu durata de un an, obiectul asigurat fiind autoturismul mai sus arătat.

Asigurarea s-a încheiat pentru avarii și furt, iar suma asigurată este de 32.894 Euro. La data de 11 septembrie 2003 s-a produs riscul asigurat, autoturismul fiind implicat într-un accident în urma căruia a suferit avarii pentru a căror remediere sunt necesare piese și reparații în sumă de 33.292,75 Euro, sumă mai mare decât suma asigurată. Cu toate că a sesizat asigurătorul cu privire la producerea riscului asigurat și s-a format astfel dosarul de daune nr. 505/A/2003, până în prezent nu i s-a făcut nici o plată. A arătat că pârâta nu s-a prezentat nici la convocarea la conciliere prealabilă.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată, cu obligarea acesteia și la plata cheltuielilor de judecată, precizând că în urma constituirii dosarului de daună, a trimis asiguratului o adresă cuprinzând refuzul de despăgubire, însă această adresă s-a întors la sediul său întrucât sediul reclamantei s-a mutat la o altă adresă. Refuzul de a prelua plata despăgubirilor în acest dosar se întemeiază pe prevederile secțiunii a II- a, Cap. C lit. i) din Condițiile de asigurare, parte integrantă a contractului de asigurare, conform cărora nu se acordă despăgubiri în cazurile în care conducătorul autoturismului asigurat se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Or, imediat după producerea evenimentului rutier, conducătorul autoturismului asigurat a fost testat cu alcooltestul, rezultând o alcoolemie de 0,08 la mie. Acest lucru a fost de altfel reținut și în Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în dosarul cu nr. 1754/P/2005. A mai arătat că, potrivit legislației în materie, în caz de accident de circulație, persoanele păgubite se adresează, mai întâi, pentru recuperarea prejudiciului, societății de asigurare de răspundere civilă a vinovatului de producerea accidentului și numai în eventualitatea existenței unui refuz din parte acesteia, se adresează asigurătorului cu care are încheiat un contract de asigurare de avarii facultativ.

Prin încheierea de ședință din data de 22 noiembrie 2005, instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului penal întocmit în legătură cu producerea accidentului, dosar având nr.4636/2005 al judecătoriei Oradea. Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a cererii formulate de reclamantă în acest sens la data de 21 ianuarie 2009, cerere însoțită de copiile hotărârilor judecătorești pronunțate în cauza penală care a generat suspendarea. La data de 26 februarie 2009, reclamanta a depus o precizare a acțiunii prin care a solicitat obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale asupra sumei solicitate, calculate de la data introducerii cererii și până în ziua plății.

La același termen de judecată, pârâta a depus cerere de chemare în garanție a moștenitorilor legali ai defunctului K.S., respectiv S.K., K.J. Șl K.I., precum și a societății de asigurare A.H.B. Rt., solicitând instanței ca în cazul în care va admite acțiunea reclamantei, să oblige chemații în garanție la plata a 60% din cuantumul sumelor la care ar fi astfel obligată. Chemații în garanție S.K., K.J. și K.I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, ca inadmisibilă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința nr. 665/COM din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta SC V. SRL, împotriva pârâtei SC A.R.A.R.D.A.F.

SA, sucursala Bihor, și a fost respinsă, ca lipsită de obiect, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC A.R.A.R.D.A.F. SA, sucursala Bihor, împotriva chemaților în garanție S.K., în nume propriu și în reprezentarea chemaților în garanție minori K.J. și K.I. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în fapt, între reclamantă și pârâtă s-a încheiat la data de 27 iunie 2003 contractul de asigurare facultativă pentru avarii și furt seria CAM nr.0030565 pentru autoturismul proprietatea reclamantei, marca BMW 318, cu nr. de înmatriculare, având valabilitatea de un an. Suma asigurată a fost stabilită la 32.894 Euro.

La data de 11 septembrie 2003 autoturismul asigurat, condus de către V.H.T., a fost implicat într-un accident de circulație în urma căruia a suferit avarii pentru a căror remediere sunt necesare piese și reparații în sumă de 33.292,75 Euro, așa cum rezultă din hotărârile judecătorești depuse la dosar și din factura proforma anexată cererii. A doua zi după producerea accidentului, reclamanta a înștiințat pârâta despre producerea riscului asigurat, sens în care s-a constituit dosarul de daună cu nr. A505-BH din 12 septembrie 2003 și s-au făcut constatările pagubelor. Prin adresa din 16 august 2005, pârâta a comunicat reclamantei refuzul de plată a despăgubirii, întrucât conducătorul autoturismului asigurat se afla sub influența alcoolului la data producerii accidentului.

Examinând cuprinsul contractului de asigurare încheiat între părți, prima instanță a constatat că, potrivit Condițiilor de asigurare, parte integrantă a contractului de asigurare încheiat între părți, Secțiunea a II- a, Cap. C lit. i), asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse de conducătorul autovehiculului aflat sub influența băuturilor alcoolice, a unor produse sau substanțe stupefiante ori medicamentelor cu efecte similare acestora, drogurilor, precum și în situația în care s-a sustras de la testarea concentrației alcoolului. Din cuprinsul actelor dosarului rezultă că imediat după producerea accidentului, conducătorul autovehiculului asigurat, a fost testat cu aparatul alcooltest care a relevat că la ora 00.09 avea o concentrație de 0,08 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

S-au recoltat și probe biologice, la ora 1,15 rezultând o alcoolemie de 0,00 gr/mie, iar din cea de-a doua probă recoltată la ora 2,15 a rezultat o alcoolemie de 0,00 gr/mie. Nici prin Rechizitoriul de trimitere în judecată a conducătorului auto ce a condus autovehiculul asigurat, și nici prin cele trei hotărâri judecătorești date în cauza penală nu s-a lămurit care era alcoolemia conducătorului auto la data producerii accidentului. Cert este că acesta a consumat alcool, aspect pe care l-a recunoscut el însuși.

Astfel, în cuprinsul sentinței penale nr. 1052/2007 pronunțată de Judecătoria Oradea se reține că, audiat fiind, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, inculpatul, respectiv conducătorul auto al autovehiculului asigurat, a declarat că anterior accidentului a consumat 50 ml bere cu alcool (fila 209). Dată fiind această împrejurare și văzând conținutul contractului dintre părți, prima instanță a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la plata despăgubirilor către reclamantă. Având în vedere soluția pentru capătul principal de cerere, prima instanță a constat că cererea de chemare în garanție a rămas fără obiect și a respins-o. Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta SC V. SRL, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

La data de 1 martie 2010 intimata SC A.T.A SA, sucursala Oradea, a formulat întâmpinare solicitând instanței să respingă cererea de chemare în garanție formulată de către A.R.D.A.F. SA precum și orice pretenții față de societate ca netemeinice și nelegale (filele 31-33, dosar C.A. Oradea). De asemenea, la data de 2 martie 2010 intimații K. au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, invocând și excepția lipsei capacității procesuale pasive a minorilor K.J. și K.I. (filele 34-36, dosar C.A. Oradea). SC A.R.A.R.D.A.F. SA a formulat întâmpinare la data de 1 martie 2010 la apelul formulat de SC V. SRL, solicitând respingerea apelului ca nefondat (filele 42-45, dosar C.A.

Oradea). Prin încheierea de ședință din 11 mai 2010, Curtea de Apel Oradea a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la Curtea de Apel Ploiești, ca urmare a admiterii cererii de strămutare, prin încheierea nr. 1457 din 28 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 18 mai 2010 sub nr. 4760/111/2005. Prin decizia nr. 85 din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit Condițiilor de asigurare, parte integrantă a contractului de asigurare încheiat între părți, Secțiunea a II- a, Cap. C lit. i), asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse de conducătorul autovehiculului aflat sub influența băuturilor alcoolice, a unor produse sau substanțe stupefiante ori medicamentelor cu efecte similare acestora, drogurilor, precum și în situația în care s-a sustras de la testarea concentrației alcoolului. Este adevărat că în cadrul procesului penal, din analiza ambelor probe biologice recoltate la diferență de o oră, alcoolemia conducătorului auto era 0, astfel cum rezultă din rechizitoriul și sentințele penale depuse la dosar.

Însă, este o diferență terminologică esențială între expresia „sub influența băuturilor alcoolice”, astfel cum este inserată în contractul de asigurare și valoarea alcoolemiei determinată prin probele administrate în cursul procesului penal, știut fiind faptul că alcoolemia se calculează în funcție de declarația părții și față de timpul scurs de la momentul comiterii faptei. Cea de a doua susținere a apelantei cum că V.H.T., conducătorul autoturismului, nu a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. (3) C. pen.

- ucidere din culpă, în varianta agravantă a conducerii autoturismului sub influența băuturilor alcoolice, ci în forma simplă a acestei infracțiuni, nu are relevanță în analiza clauzelor contractuale, răspunderea penală a conducătorului auto făcându-se în funcție de probele administrate în dosarul penal, iar răspunderea contractuală a societății pârâte fiind analizată prin prisma clauzelor contractului încheiat în virtutea principiului prevăzut de art. 969 C. civ. – pacta sunt servanda , potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Și cea de a treia susținere a apelantei a fost găsită nefondată, de vreme ce în cuprinsul sentinței penale nr. 1052/2007 pronunțată de Judecătoria Oradea se reține că, audiat fiind atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, inculpatul, respectiv conducătorul auto al autovehiculului asigurat, a declarat că anterior accidentului a consumat 50 ml bere cu alcool (fila 209, dosar fond ). Așa fiind, devin incidente clauzele contractuale potrivit cărora asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse de conducătorul autovehiculului aflat sub influența băuturilor alcoolice. Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamanta SC V. SRL Oradea, aducându-i următoarele critici: Decizia instanței de apel este dată cu nerespectarea dispozițiilor legale privind autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, în fața instanței civile, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc.

civ. Astfel, prin decizia penală nr. 384/A din 18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 4636/271/2005, s-a reținut că din analiza ambelor probe biologice recoltate la diferență de o oră, alcoolemia conducătorului auto era zero. Aparatul tip alcooletest, deoarece prezintă o marjă de eroare ridicată nu constituie o probă, rezultatul obținut printr-o astfel de testare neputând fi opus rezultatului unei probe biologice. Instanța de apel nu a explicat în ce constă diferența terminologică esențială între expresia „sub influența băuturilor alcoolice” și valoarea alcoolemiei determinată prin analiza probelor biologice.

Este criticată și motivarea instanței de apel cu privire la faptul că răspunderea penală a conducătorului auto s-a efectuat în raport de probele administrate în dosarul penal, iar răspunderea contractuală a societății pârâte a fost analizată prin prisma clauzelor contractuale, în virtutea principiului prevăzut de art. 969 C. civ., concluziile din dosarul penal reprezentând autoritate de lucru judecat pentru instanța civilă, neputându-se reține că șoferul s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice. La data de 24 februarie 2011, chemata în garanție S.K. a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. La data de 28 martie 2011, pârâta-intimată SC A.R. A.R.D.A.F.

SA, sucursala Bihor, a depus la dosarul cauzei o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Prin decizia penală nr. 384/A din 18 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 4636/271/2005, s-a reținut că în urma analizei probelor biologice a rezultat o alcoolemie de 0% a inculpatului V.H.T.

Decizia penală nr. 384/2007 a Tribunalului Bihor a fost menținută prin decizia nr. 790/R din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. În cuprinsul acestei decizii s-a reținut că inculpatul V.H.T. avea o alcoolemie 0% la momentul producerii accidentului, și nici nu s-a constatat că ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice. Prin urmare, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 22 alin. (1) C. proc. pen., constatarea instanței penale cu privire la starea de fapt, (alcoolemie și existența stării de influență a băuturilor alcoolice) se impune în fața instanței civile, unde trebuie analizată tocmai existența sau inexistența situației reglementate la Cap. C Secțiunea a II-a lit. i) din Condițiile de asigurare.

Cum stabilirea stării de fapt de către instanța penală, printr-o hotărâre rămasă definitivă, se impune în fața instanței civile, în baza art. 312 alin. (1) și (3), și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 22 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica decizia recurată, va admite apelul declarat împotriva sentinței nr. 665/COM din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Bihor, urmând să admită acțiunea formulată de către reclamantă. Nu se poate reține concluzia instanței de apel că ar fi o diferență terminologică esențială între expresia „sub influența băuturilor alcoolice „astfel cum este inserată în contractul de asigurare și valoarea alcoolemiei, determinată prin probele administrate în cursul procesului penal, în sensul că șoferul care a condus autoturismul proprietatea reclamantei se afla sub influența băuturilor alcoolice, pentru faptul că ar fi recunoscut că a consumat 50 ml bere cu alcool.

În principiu, instanța de apel ar avea dreptate, în sensul că există o diferență între cele două situații, însă, în primul rând, instanța penală nu a reținut că șoferul s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice, situație în care ar fi trebui să-l condamne cu altă încadrare juridică, respectiv în baza art. 178 alin. (3) C. pen., în varianta agravantă a conducerii autoturismului sub influența băuturilor alcoolice, acesta fiind condamnat în baza art. 178 alin. (2) C. pen. (deci fără agravantă), iar pe de altă parte, ar fi trebuit să se facă dovada, în concret, a faptului că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Această stare, este una de fapt, ea reflectându-se în mod diferit de la o persoană la alta, or, în cauza de față nu s-a făcut nicio probă din care să rezulte că șoferul ce conducea autoturismul proprietatea reclamantei se afla, în mod manifest, evident, sub influența băuturilor alcoolice.

Chiar dacă respectivul șofer a recunoscut că a consumat 50 ml bere cu alcool, acest lucru nu echivalează, în ceea ce-l privește, că se afla sub influența băuturilor alcoolice, existența acestei stări trebuind să fie probată în mod concret, or, acest lucru nu s-a petrecut. Prin urmare, Înalta Curte constatând că nu există situația invocată de către pârâta-intimată SC A.R.A. A.R.D.A.F. SA, sucursala Bihor, prin care aceasta ar fi exonerată de plata asigurării, Înalta Curte, în urma admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum s-a arătat mai sus, în temeiul contractului de asigurare seria CAM nr. 0030565 din 27 iunie 2003, va obliga pe pârâtă la plata sumei de 32.894 Euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând despăgubiri pentru autoturismul avariat și asigurat, marca BMW 318 cu nr. de înmatriculare . În baza art. 43 C. com., pârâta va fi obligată și la plata dobânzii legale, calculate conform O.G.

nr. 9/2000, începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective. În ce privește cererea de chemare în garanție aceasta urmează a fi respinsă, deoarece, prin decizia penală nr. 384/A/2007 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 790/R/2008 a Curții de Apel Brașov s-a stabilit vinovăția numai a inculpatului V.H.T., nemaireținându-se culpa comună (60% culpa victimei și 40% culpa inculpatului) așa după cum reținuse inițial Judecătoria Oradea, prin sentința penală nr. 1052/2007. Prin urmare, cum întreaga culpă aparține șoferului societății recurente, care avea însă polița de asigurare, rezultă că cererea de chemare în garanție este nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC V. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 85 din 22 septembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia atacată, admite apelul, schimbă în tot sentința nr. 665/COM/2009 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta SC A.R.A. A.R.D.A.F. SA, sucursala Bihor, la plata sumei de 32.894 Euro, echivalent în lei la data plății reprezentând despăgubiri precum și la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii până la data plății efective. Respinge cererea de chemare în garanție ca nefondată.

Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 iunie 2011.