Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.02.2003
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 623/2003

HOTĂRÂRE
05.02.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 623/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 861, pronunțată la data de 16 octombrie 2000, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta M.B. împotriva pârâtei S.N.T.F.C., stația Oradea, cu consecința obligării acesteia să plătească reclamantei suma de 10.557.199 lei, reprezentând despăgubiri și suma de 920.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Apelul formulat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca tardiv, de secția comercială a Curții de Apel Oradea, prin decizia nr. 271, pronunțată la data de 24 mai 2000 în dosarul nr. 1749/C/2001. Spre a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că pârâta a declarat apel la data de 26 ianuarie 2001, cu depășirea termenului prevăzut de art. 284 C. proc.

civ., față de data la care i s-a comunicat hotărârea atacată, 30 octombrie 2000. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a formulat recurs apelanta-pârâtă, invocând, ca temei de drept al cererii sale, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că decizia este nelegală, față de data comunicării sentinței, care este 20 martie 2001 și nu 30 octombrie 2000, cum, greșit s-a reținut de către instanța de apel. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca neîntemeiat, arătând că pârâta a primit hotărârea la data de 30 octombrie 2000 și considerentele acesteia la data de 20 martie 2001, astfel că, în mod corect, apelul acesteia a fost respins ca tardiv.

Recursul este nefondat. Astfel, examinarea actelor dosarului relevă că dispozitivul sentinței apelate a fost comunicat pârâtei la data de 31 octombrie 2000 (dosarul Tribunalului Bihor nr. 4991/2000) iar aceasta a depus cererea sa de apel la O.P. Cluj la data de 26 ianuarie 2001, conform ștampilei aplicate pe plicul anexat cererii de apel (dosarul Curții de Apel Oradea nr. 1749/C/2001). Așa fiind, având în vedere că termenul de apel de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., este un termen imperativ a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita această cale de atac, conform art. 103 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., se constată că decizia instanței de apel este dată în respectarea menționatelor dispoziții legale, astfel că critica recurentei, vizând incidența art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu se justifică. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.C. SA București, Centrul Comercial Cluj, împotriva deciziei nr. 271 din 24 mai 2001 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2578/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bihor la data de 26 septembrie 2000, reclamanta SC R.A. SA Oradea, în contradictoriu cu pârâta O.G., a solic
ÎCCJ 2005-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6011/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2425 din camera de consiliu din data de 11 noiembrie 2004, Tribunalul Bihor-Oradea a respins acțiunea formulată de reclamantul B.D., în
ÎCCJ 2003-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3070/2003
Examinând contestația în anulare formulată de recurenta pârâtă SC C., cu sediul în Sibiu, județul Sibiu, împotriva deciziei nr. 6079 din 21 octombrie 2002 a secției comerciale a Curții Supreme de Justiție, constată următoarele: Prin mențion
ÎCCJ 2005-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 369/2005
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 septembrie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat potrivit prevederilor art.
ÎCCJ 2003-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2810/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 481 din 16 octombrie 2000 a Tribunalului Satu-Mare, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.M. SA Satu-Mare și pârâta SC
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă