ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1513/2005

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 17 noiembrie 2003, reclamantul B.M. a contestat hotărârea Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, prin care i-a fost respinsă cererea privind stabilirea domiciliului în România. Prin sentința civilă nr. 114 din 26 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins excepția lipsei procedurii administrative prealabile și pe fond, a admis acțiunea și a obligat pârâta să aprobe reclamantului, cererea de stabilire a domiciliului în România. S-a reținut pentru aceasta, că reclamantul a făcut dovada parcurgerii procedurii administrative și a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 71 alin. (1) lit. a) și pct. II din O.U.G.

nr. 194/2002, atât sub aspectul șederii legale și continue, cât și al mijloacelor de întreținere. Împotriva sentinței a declarat recurs, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din Ministerul Administrației și Internelor, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut că în contradicție cu probele administrate, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile; a șederii continue și neîntrerupte timp de 6 ani, deși au existat perioade de întrerupere între 26 februarie 1997 - 13 martie 1997; 13 septembrie 1997 - 6 octombrie 1997 - 14 martie 2003, pentru care, de altfel, a și fost sancționat și în fine, a mijloacelor de întreținere, cu toate că din evidența contabilă pentru anul 2002 rezultă că a realizat un venit mediu lunar sub 500 Euro, ceruți de art. 55 din O.U.G.

nr. 194/2002. Recursul nu este fondat. Reclamantului i s-a refuzat cererea de stabilire a domiciliului în România, cu motivarea că nu a îndeplinit condiția șederii legale și continue pe perioada de 6 ani, precum și a mijloacelor de întreținere, în condițiile art. 71 lit. a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002. Cu adresa nr. 1159727 din 18 noiembrie 2003, pârâta a precizat perioada, pentru care reclamantului i s-a prelungit dreptul de ședere, respectiv 27 august 1996 - 19 aprilie 2004, precum și a intervalelor de întrerupere, de la 26 februarie 1997, la 13 martie 1997; 13 septembrie 1997 - 6 octombrie 1997 și 14 aprilie 2003 - 19 aprilie 2003, pentru care a și fost sancționat contravențional. Existența acestor perioade nu poate constitui motiv pentru aplicarea dispozițiilor art. 71 lit. a) pct. II din O.U.G.

nr. 194/2002, ca întindere acestea fiind semnificativ mai mici decât perioada legală de ședere, dar mai ales pentru că însăși autoritatea administrativă abilitată, după aplicarea sancțiunii contravenționale, a înțeles să prelungească viza de ședere, confirmând, astfel, caracterul legal și continuu al acesteia. În ce privește mijloacele de întreținere, este evident că reclamantul a făcut dovada de necontestat că este asociat al SC A.M. SRL, din anul 1996, cu o cotă de participare de 13,96%, că pentru anul 2002 a obținut dividende în sumă de 134.244.106 lei și deține un cot bancar, de 80.000.000 lei, venituri ce corespund cerințelor art. 71 lit. b) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002.

În fine, în ce privește procedura administrativă prealabilă, urmează a se reține că față de răspunsul negativ primit de la Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, la 27 octombrie 2003, reclamantul s-a adresat Ministerului Administrației și Internelor, cu scrisoarea recomandată 30447, așa cum corect a reținut instanța fondului. Așa fiind și având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, împotriva sentinței civile nr. 114 din 26 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.