ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1504/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

reclamantul B.A. a formulat contestație împotriva hotărârii Direcției Generale

de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând anularea acesteia și

aprobarea stabilirii domiciliului în România.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în mod nejustificat, autoritatea pârâtă i-a respins cererea de

stabilire a domiciliului în România, deși a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 121/2004, a admis acțiunea, în

sensul că a obligat pârâtul să-i aprobe reclamantului, cererea de stabilire a

domiciliului în România.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că prin probele administrate, reclamantul a făcut

dovada mijloacelor de întreținere în România, precum și faptul că a avut o

ședere legală și continuă de cel puțin 6 ani în România.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a

Persoanei.

În motivarea recursului recurenta-pârâtă

a susținut că:

- în mod greșit instanța a

considerat că intimatul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile

prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990;

- intimatul-reclamant nu a făcut

dovada că a realizat mijloace de întreținere din activitățile legale

desfășurate în România, în cuantumul prevăzut de lege, de 500 Euro lunar.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:

Susținerea recurentei, cu privire la

neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990,

este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, deoarece, așa cum rezultă din

adresa nr. 165846/2003, recurentul s-a adresat cu un memoriu prin care solicita

recurentei, reanalizarea refuzului privind stabilirea domiciliului în România,

în urma căruia a fost menținută soluția de respingere a cererii formulate la 10

iunie 2003.

Cât privește fondul cauzei, Curtea

urmează a reține că potrivit dispozițiilor art. 71 lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002,

una din condițiile cerute de lege, în cazul cetățenilor, pentru a se putea

aproba cererea de stabilire a domiciliului în România, se referă la existența

mijloacelor de întreținere, în cuantum de 500 Euro lunar.

Ori, prin documentele financiar-contabile

și extrasul de cont depuse la dosar, intimatul-reclamant a făcut dovada că

realizează un venit mediu lunar de aproximativ 11.200.000 lei, ca asociat la

firma SC A.A. SRL, firmă care la sfârșitul anului 2002 a realizat un profit de

961.634.000 lei, la care se adaugă și contul în lei de 80.000.000 lei, ceea ce

în final reprezintă cuantumul prevăzut de lege, de minimum 500 Euro lunar.

Aceste venituri dovedite cu acte

necontestate de recurentă, îndeplinesc condițiile art. 71 lit. b) din O.U.G. nr.

194/2002, în sensul că reprezintă mijloace de întreținere din activități legal

desfășurate pe teritoriul României, nefiind făcută nici o altă dovadă în sens

contrar.

Așa fiind, în mod corect și legal

instanța a admis acțiunea intimatului-reclamant, apreciind că măsura de

respingere a cererii de către recurentă, este nejustificată în raport cu

prevederile O.U.G. nr. 194/2002.

În consecință, în baza dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini, împotriva

sentinței civile nr. 121 din 26 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2005.