Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.11.2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4279/2004

HOTĂRÂRE
02.11.2004
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4279/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2031 din 11 februarie 2004 a Tribunalului București, secția VI-a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.P. SRL Tufești, împotriva pârâtei SC G.L. SA București, a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta SC G.L. SA București, s-a dispus rezilierea contractelor nr. 931/2001; 1086/2002 și 2013/2002, încheiate între părți. Apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței primei instanțe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 263 din 4 iunie 2004. Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recursul în termenul legal reclamanta SC C.P.

SRL Tufești, dar fără mențiunile prevăzute de art. 302 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen. Recursul este nul. Curtea, analizând, constată că cererea de recurs nu cuprinde sub sancțiunea nulității mențiunile prevăzute de art. 302 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. civ., și anume: nr. de înmatriculare în registrul comerțului, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal și contul bancar, precum și semnătura reprezentantului legal și parafa societății. Potrivit art. 302 alin. (1) lit. a) și d), este nul recursul care nu cuprinde aceste mențiuni sus precizate. Cum, recurenta a declarat recurs, fără a stipula în cerere mențiunile prevăzute de art. 302 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. civ., curtea, în conformitate cu textul de lege menționat, va constata nul recursul declarat de reclamanta SC C.P.

SRL Tufești.

D E C I D E: Constată nul recursul declarat de reclamanta SC C.P. SRL Tufești, împotriva deciziei nr. 263 din 4 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2004.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2921/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta SC C.I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA București, solicitând obligarea acesteia la plata su
ÎCCJ 2005-06-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3328/2005
SC T.E.E. SRL. Împotriva deciziei instanței de apel, chemata în garanție SC T.E.E. SRL Târgoviște formulează recurs solicitând „casarea deciziei Tribunalului și, pe fond, respingerea cererii de chemare în garanție a SC D. SA a utilizatorulu
ÎCCJ 2005-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4835/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4374 din 1 aprilie 2004, Tribunalul București a admis cererea precizată formulată de reclamantul I.D., a dispus dizolvarea SC I. SRL și
ÎCCJ 2005-11-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5337/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9166 din 1 iulie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de recla
ÎCCJ 2005-06-30
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4041/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1069 din 6 februarie 2004 a Tribunalului Constanța, secția comercială, a fost respinsă acțiunea formulată de G.H., prin care soli
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă