ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4588/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatorii I.V. și I.N., în contradictoriu cu A.V.A.B., au formulat contestație la executare, împotriva vânzării prin licitație publică a apartamentului coproprietatea părților, solicitându-se anularea formelor de executare efectuate, ridicarea interdicției de vânzare și radierea ipotecii instituite asupra imobilului. Prin sentința nr. 76/2003, Curtea de Apel București a admis contestația la executare, constatând că obligația de garanție a giranților I.V. și I.N. s-a stins, prin achitarea sumei de 11.011.000 lei, cât reprezenta garanția, s-a anulat licitația privind vânzarea apartamentului și s-a dispus radierea ipotecii instituite.

După un prim ciclu procesual, în urma admiterii recursului intimatei, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1298/2004, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor de prematuritate și de prescripție a contestației la executare. În fond, după casare, Curtea de Apel București, prin sentința nr. 108 din 14 septembrie 2004, a admis excepția prematurității și a respins contestația la executare, ca prematur introdusă. S-a reținut, în raport și de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., că are prioritate în analiză excepția de prematuritate care este întemeiată față de prevederile art. 46 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998, în sensul că reclamanta era obligată să comunice cererea și actele pe care se întemeiază, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanță, prevederi care se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei și care, deci, constituie o procedură obligatorie, instituită de legea specială și pe care contestatorii nu au îndeplinit-o. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs contestatorii I.N. și I.V. care, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susținut, în esență, că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției invocată de A.V.A.B., încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., față de decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de asemeni, instanța de rejudecare a interpretat greșit dispozițiile art. 48 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/1999, iar cu privire la excepția de prematuritate a contestației s-a arătat că textul invocat de instanță nu instituie o procedură administrativă obligatorie și prealabilă acțiunii, așa cum se prevede de art. 720 1 C. proc. civ. În opinia recurenților, dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 au ca scop rezolvarea cu celeritate a unor contestații, mai ales dacă se au în vedere și dispozițiile art. 47 din același act normativ. Se solicită admiterea recursului, respingerea excepției de prematuritate a contestației și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea pronunțării și asupra excepției de prescripție.

Recursul este fondat, în sensul celor ce se vor arăta. 1. Faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu ocazia rejudecării și asupra excepției prescripției contestației nu constituie o încălcare a legii, pentru că, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., invocat de altfel de instanță, prioritate în rezolvare și pronunțare o au excepțiile de procedură, așa cum este aceea de prematuritate, care fac de prisos soluționarea celorlalte excepții de fond, cât și cercetarea fondului litigiului. De aceea, în cauza de față, deși, prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a cerut instanței de fond să se pronunțe și asupra prescripției, din moment ce contestația a fost respinsă ca prematură, apărea de prisos orice altă analiză a altor excepții sau a fondului.

Cu precizările arătate, nu se poate reține nici încălcarea instanței de fond a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. 2. Nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nici cu privire la considerentele deciziei referitor la obligația Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa fondul cauzei, deoarece este supusă recursului și invocării motivelor de nelegalitate, exclusiv soluția pronunțată, care se materializează în dispozitivul acesteia, care, de altfel, se și execută. Considerentele hotărârii sau opiniile instanței din conținutul sentinței nu sunt susceptibile de recurs, mai ales în cauza de față, unde afirmația privind obligația procedurală a Înaltei Curți de Casație și Justiție este o simplă părere a redactorului hotărârii.

3. În ceea ce privește, însă, modul în care a fost soluționată excepția de prematuritate a contestației, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt pe deplin incidente, deoarece s-a dat de instanță o interpretare eronată prevederilor art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 R. O simplă lectură a dispozițiilor art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 R, raportată la dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., evidențiază eroarea în care s-a aflat instanța, care nu a avut în vedere scopul urmărit de cele două legi, prin textele menționate. Pentru a se ajunge la concluzia instanței de fond că, în speță, se aplică procedura obligatorie, în lipsa căreia acțiunea este prematură, art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 ar fi trebuit, așa cum se menționează expres în art. 720 1 C. proc.

civ., să se prevadă că „reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”, în care scop se va conforma cerințelor din alin. următoare ale art. 720 C. proc. civ., cu privire la comunicarea actelor. Or, se constată că dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 R, atunci când se referă la obligativitatea reclamantului de a comunica actele părții adverse, nu are în vedere scopul soluționării prealabile a litigiului pe această cale, care să fie sancționată cu prematuritatea cererii, singura sancțiune menționată de text fiind aceea că judecătorul nu va primi cererea. Dacă aceasta a fost totuși primită, actul normativ nu mai sancționează și asta pentru că, din coroborarea art. 46 cu art. 47 din O.U.G.

nr. 51/1998 R, rezultă, fără dubiu, că, prin această lege specială, s-a urmărit judecarea cu celeritate a unor asemenea cauze și nu rezolvarea litigiului pe cale amiabilă. Interpretarea dată de instanța de fond excede prevederilor legale invocate, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât excepția de prematuritate a contestației trebuia respinsă. În raport de cele arătate și cum instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției contestației și nici a fondului litigiului, urmează a se admite recursul și a se casa decizia, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea rejudecării, atât cu privire la excepția de prescripție iar în funcție de soluție și pe fondul contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de debitorii I.N. și I.V., împotriva sentinței nr. 108 din 14 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Casează hotărârea atacată și trimite dosarul spre rejudecare la Curtea de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2004.