ÎCCJ, Decizia nr. 104/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 362 din 19 martie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC I.T. SRL București, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, privind anularea deciziei nr. 299 din 30 aprilie 2002, emisă de pârât și, pe cale de consecință, anularea prevederilor corespunzătoare din procesul-verbal nr. 15149 din 18 decembrie 2001, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 690 din 26 septembrie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC I.T.

SRL București, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor București, a anulat decizia nr. 222 din 21 mai 2002, precum și procesul-verbal din 26 februarie 2002 și a dispus restituirea sumei de 3.430.831.066 lei, reprezentând diferență de impozit și majorări de întârziere. Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București, împotriva hotărârii primei instanțe, au fost respinse, ca nefondate, de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1161 din 8 decembrie 2003. La data de 8 aprilie 2004, reclamanta SC I.T. SRL București a solicitat revizuirea sentinței nr. 362/2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Revizuenta a susținut că hotărârea menționată este potrivnică sentinței nr. 690/2002 a Tribunalului București, secția de contencios administrativ, în raport cu împrejurarea că cele două acte administrative atacate privesc aceeași perioadă de control. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 8805 din 7 decembrie 2004, a respins cererea de revizuire, ca nefondată, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile privind identitatea părților și obiectului acțiunilor. Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuenta SC I.T. SRL București a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6, 8, 9 și 10 C. proc. civ. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită. Așadar, în cazul contrarietății de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, era și ea susceptibilă de recurs. Este de reținut în acest sens, că prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul nu a statuat asupra posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.

În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția de contencios administrativ și fiscal s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs. Se constată, așadar, că recursul declarat de revizuenta menționată, nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de casație și Justiție, excede competenței atribuite Completului de 9 judecători, prin art. 22 din Legea nr. 304/2004. Însă, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuenta SC I.T. SRL București, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta SC I.T. SRL București împotriva deciziei nr. 8805 din 7 decembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 7137/2004. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.