ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8805/2004

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată și inițial

înregistrată la Curtea de Apel București, ulterior declinată la Înalta Curte de

Casație și Justiție, revizuienta SC I.T. SRL a solicitat revizuirea sentinței

civile nr. 362/2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ.

În motivarea cererii, revizuienta a

arătat că soluția pronunțată prin sentința nr. 362/2003, prin care a fost

respinsă acțiunea, având ca obiect, anularea deciziei nr. 299/2002 a

Ministerului Finanțelor Publice, este în contradicție cu soluția pronunțată

prin sentința civilă nr. 690/2002, de Tribunalul București, având ca obiect

anularea deciziei nr. 222/2002, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice

București.

Se precizează în acțiune, că cele două

acte administrative atacate și pentru care au fost emise decizii diferite,

privesc aceeași perioadă supusă controlului, dar care a fost defalcată.

Se precizează, de asemenea, că prin

ambele acțiuni în contencios administrativ, s-a solicitat o dată cu anularea

actelor administrative emise, recunoașterea dreptului societății reclamante, de

a beneficia de facilitățile prevăzute în O.U.G. nr. 219/1999 și H.G. nr. 402/2000.

Cererea a fost întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Analizând cererea de revizuire

formulată în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale

aplicabile, Curtea o va respinge, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale de atac

extraordinară de retractare, care poate fi exercitată în cazurile expres și

limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct.

7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive, se poate cere,

„dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad

sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane,

având aceeași calitate”.

Rezultă din cuprinsul textului

procedural mai sus invocat, că pentru a putea solicita revizuirea în condițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (contrarietate de hotărâri), trebuiesc întrunite cumulativ

următoarele condiții: să fie vorba de una și aceeași pricină (cauză); părțile

să fie aceleași și ele să aibă aceeași calitate. În cauza dedusă judecății

însă, tripla identitate de care face vorbire textul legal, nu este îndeplinită.

Astfel, cauza în care a fost

pronunțată sentința civilă nr. 362/2003, rămasă definitivă prin decizia Curții

Supreme de Justiție, a avut ca obiect, anularea deciziei nr. 299/2002 a

Ministerului Finanțelor și a procesului-verbal nr. 14149/2001, perioada supusă

controlului fiind ianuarie - februarie 2001; părțile în cauză fiind Ministerul

Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului

București și revizuienta; iar cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 690/2002,

rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel București, a avut ca obiect,

anularea deciziei nr. 222/2002 a Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului

București și a procesului-verbal din 26 februarie 2002, perioada controlată

fiind semestrul IV al anului 2000, părțile în cauză fiind Direcția Generală a

Finanțelor Publice a municipiului București și revizuienta.

Este evident, așadar, că nu poate fi

vorba de o identitate de obiect, cauză și părți, situație în care cererea de

revizuire nu poate fi formulată, nefiind întrunite condițiile expres prevăzute

în lege.

În consecință, în raport cu cele mai

sus reținute, Curtea urmează a respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de SC I.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 362 din 19

martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și

împotriva sentinței nr. 690 din 26 septembrie 2002, a Tribunalului municipiului

București, secția de contencios administrativ, rămasă definitivă prin decizia nr.

1161 din 8 decembrie 2003 a Curții de Apel București, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 decembrie 2004.