ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 477/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Botoșani sub numărul 10856 din 5 septembrie 2003, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a solicitat instanței evacuarea pârâtului C.I. din imobilul situat în Botoșani. În motivarea acțiunii Inspectoratul Poliției Județene Botoșani arată că imobilul este proprietatea sa, fiind închiriat pârâtului pe durata contractului de muncă, ca locuință de serviciu.

După încetarea activității prin pensionare, intervenită la 30 noiembrie 2002 și după expirarea termenului de prorogare a contractului de închiriere (30 iunie 2003), prin actul adițional la contract, pârâtul refuză eliberarea spațiului deși a fost notificat mai întâi să-l predea până la 20 iulie 2003 și apoi până la 15 august 2003. Pe calea cererii reconvenționale, pârâtul a solicitat daune morale și contravaloarea îmbunătățirilor făcute apartamentului, estimate la 150.000.000 lei. Prin sentința 6598 din 11 decembrie 2003, Judecătoria Botoșani a admis acțiunea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, dispunând evacuarea pârâtului și anularea ca netimbrată a cererii reconvenționale. S-a reținut că părțile au încheiat un contract de închiriere a locuinței de serviciu, pe durata nedeterminată, dar care încetează odată cu încetarea activității.

Prin două acte adiționale succesive, părțile au prorogat contractul de închiriere după încetarea raportului de muncă al pârâtului prin pensionare, intervenită la 30 noiembrie 2002, până la data de 20 iulie 2003. După această dată, pârâtul a fost somat să părăsească spațiul iar la 5 septembrie 2003 a fost acționat în judecată. Prin decizia 1006 din 16 aprilie 2004 Curtea de Apel Suceava a admis apelul pârâtului C.I. și a schimbat sentința 6598 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Botoșani, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că raportul de serviciu al pârâtului a încetat odată cu pensionarea acestuia. Important este însă faptul că în timp ce era angajat, având gradul de comisar vamal, pârâtul a solicitat Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani vânzarea locuinței de serviciu, inspectoratul fiind ținut de această obligație în temeiul art. 32 din Legea nr. 360/2002.

Neelaborarea normelor metodologice de aplicare a actului normativ, care a constituit motivul pentru care nu s-a dat curs repetatelor cereri de cumpărare ale apartamentului, formulate de pârât, nu poate constitui o piedică în aplicarea actului normativ. Cum în sarcina reclamantului incumbă obligația de vânzare a imobilului în litigiu către pârât, conform Legii nr. 360/2002, măsura evacuării nu se poate dispune, cu atât mai mult cu cât pârâtul beneficiază de prorogarea legală a contractului de închiriere în temeiul art. 1 O.U.G. nr. 8/2004. Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a declarat recurs împotriva deciziei civile 1006 din 16 aprilie 2004 arătând în esență că închirierea fiind accesorie raporturilor de muncă, care au încetat la 30 noiembrie 2002, pârâtului-apelant nu îi sunt aplicabile prevederile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, întrucât nu mai are această calitate.

În sprijinul acestei susțineri, recurentul arată că dispozițiunile Legii nr. 360/2002 care se coroborează cu prevederile altor acte normative, inclusiv cu Legea nr. 114/1996 și Legea nr. 85/1992, prin care se interzice Ministerului Administrației și Internelor să vândă locuințele de serviciu, trebuie interpretate în sensul creării și instituirii unui drept generic pentru viitor, fără posibilități reale de aplicare. Mai mult, locuințele de serviciu aflate în patrimoniul Ministerului Afacerilor Interne având regimul juridic al proprietății publice, pot fi date doar în administrare, concesiune sau cu chirie, dar în nici un caz nu pot fi înstrăinate. De asemenea recurentul arată că durata contractului de închiriere încheiat cu intimatul C.I.

expirându-se la 30 iunie 2003, acestuia nu-i sunt incidente dispozițiunile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 8/2004. Recursul este nefondat. La 12 februarie 1996, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a închiriat apartamentul nr. 3 din Botoșani, ca locuință de serviciu intimatului C.I. La data de 30 noiembrie 2002 C.I. și-a încetat activitatea la Ministerul Administrației și Internelor ca urmare a pensionării. Prin două acte adiționale s-a prorogat durata contractului de închiriere până la 20 august 2003 după care la 5 septembrie 2003 pârâtul C.I. a fost acționat în judecată. În timpul derulării raporturilor de serviciu și al contractului de închiriere al pârâtului a apărut Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, prin care a fost creat dreptul polițistului cu o vechime în serviciu de cel puțin 10 ani, de a cumpăra locuința de serviciu.

În temeiul acestei legi, intimatul C.I., care îndeplinea condițiile prevăzute de art. 32 din Legea nr. 360/2002 a înaintat o cerere de cumpărare a locuinței de serviciu, la care a făcut reveniri repetate față de refuzul Ministerului de Interne de a perfecta contractul, în lipsa unor norme metodologice (așa cum se evidențiază prin adresele de răspuns aflate la dosar). Legea 360/2002 care a conferit polițistului dreptul de cumpărare a locuinței de serviciu, a pus capăt subordonării și condiționării contractului de închiriere existenței raporturilor de serviciu, astfel că măsura evacuării pârâtului pe acest considerent nu se mai justifică. Legea nr. 562 din 9 decembrie 2004 autoriză instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu locuințele de serviciu pe care acestea la au în administrare.

Această lege, dată în aplicarea Legii nr. 360/2002, statuează expres că locuințele de serviciu ocupate de pensionari sau de urmașii titularilor contractelor de închiriere decedați, al căror venit nu le permite cumpărarea locuinței, pot păstra calitatea de chiriași. Așa fiind și întrucât pârâtul își exprimase voința de a cumpăra apartamentul, ocupat în temeiul unui contract de închiriere pe durată nedeterminată, potrivit dreptului conferit de Legii nr. 360/2002 înainte de încetarea raporturilor de serviciu, măsura evacuării acestuia apare ca fiind abuzivă și de natură a-l frustra de exercițiul unui drept. În același timp, contractul inițial de închiriere căpătând un caracter independent de existența raporturilor de serviciu ale pârâtului, fiind în derulare și după data pensionării pârâtului, 30 noiembrie 2002, cele două acte adiționale apar ca fiind lipsite de orice eficiență juridică.

Mai mult, pârâtul-intimat beneficiază și de efectele art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 8/2004, în temeiul căruia contractele de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe, din proprietatea statului sau unităților administrativ teritoriale, aflate în curs de executare la 11 martie 2004 și care expiră la 8 aprilie 2004, se prelungește de drept pe o perioadă de 5 ani. Implicit pârâtele beneficiază, urmarea prelungirii legale a contractului de închiriere și de efectele art. 6 din Legea 562 din 9 decembrie 2004. Prin efectul Legii nr. 360/2002 și ale Legii 562/2004, imobilele din domeniul public, aflate în administrarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională au intrat în circuitul civil, astfel că și sub acest aspect susținerile recurentului cum că locuințele de serviciu ale Ministerului Administrației și Internelor ar fi inalienabile sunt neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani împotriva deciziei nr. 1006 din 16 aprilie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2005.