ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2539/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 32 din 17

martie 2003, Tribunalul Caraș-Severin, făcând aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata

S.A., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și

(5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 40 din Legea nr.

82/1991, raportat la art. 289 C. pen., aceeași inculpată a fost condamnată la

un an închisoare și la 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.

26, raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să execute

pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.

În baza art. 81 C. pen., instanța a

dispus suspendarea executării pedepsei, pe o perioadă de 3 ani, sub sancțiunea

prevăzută de art. 83 C. pen.

Prin aceeași sentință, făcând

aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., instanța menționată a achitat pe inculpata C.D., pentru

complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la

art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 290 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aceeași inculpată a fost condamnată la 6

luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, în condițiile prevăzute de

art. 81 – art. 83 C. pen.

Acțiunea civilă formulată de partea

civilă Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a fost respinsă.

S-a dispus ridicarea sechestrului

asigurator dispus asupra bunurilor inculpatelor prin ordonanțele din 13 martie

2002.

S-au anulat actele ce au făcut

obiectul infracțiunilor pentru care inculpatele au fost condamnate.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut în esență, următoarele:

În perioada mai - septembrie 2000,

cele două inculpate, de comun acord, au achiziționat un număr de 25.682 cupoane

agricole în valoare de 2.568.200.000 lei de la diverse persoane fizice din

județul Caraș-Severin, care au fost depuse apoi la Agenția Caransebeș a B.C.R.,

cu titlu de garanție pe baza căreia S.C. S.C. S.R.L., administrată de inculpata

S.A., a obținut un credit bancar în valoare totală de 2.141.000.000 lei.

S-a mai reținut că programul

național pentru țărănime bazat pe cupoane agricole gratuite, precum și sistemul

de distribuire, gestionare și decontare a cupoanelor pentru agricultori este

reglementat prin O.U. nr. 219/1999 și H.G. nr. 98/2000, potrivit cărora,

deținătorii de cupoane devin proprietarii lor, putând plăti bunuri și servicii

expres prevăzute de aceste acte normative.

În lipsa unor dispoziții legale

exprese, de interzicere și de sancționare a operațiunilor de înstrăinare,

beneficiarii acestor cupoane, respectiv producătorii agricoli, au preferat să

vândă cupoanele respectiv pentru a intra astfel mai repede în posesia sumelor de

bani necesare activităților agricole.

În aceste condiții, consemnează

prima instanță, în sarcina inculpatelor nu se poate reține săvârșirea

infracțiunilor de înșelăciune și respectiv complicitate la înșelăciune,

întrucât schimbarea destinației fondurilor asigurate de stat pentru

agricultori, nu a fost făcută de acestea, care au efectuat o activitate de

intermediere, ci de către producătorii agricoli care, în lipsa unei interdicții

legale exprese, în calitate de proprietari ai titlurilor de valoare respective,

puteau dispune de ele.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 375/ A din 15 octombrie 2003, admițând apelurile declarate

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și partea civilă Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, a desființat sentința primei instanțe

cu privire la infracțiunea de înșelăciune, la omisiunea aplicării dispozițiilor

de grațiere și la modul de soluționare a laturii civile.

Ca urmare, instanța de apel,

potrivit art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

din același cod, a condamnat pe inculpata S.A., la 10 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pe

timp de 3 ani, pentru infracțiunea de înșelăciune.

A descontopit pedeapsa de un an

închisoare, în pedepsele componente de câte un an închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289

C. pen. și art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și 6 luni

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art.

290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A constatat grațiată conform art. 1

din Legea nr. 543/2002 pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, atrăgând atenția

inculpatei asupra dispozițiilor art. 7 din același act normativ.

Contopind pedepsele aplicate

inculpatei S.A., s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 10

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și c) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2) și

(5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aceeași instanță, a

condamnat-o pe inculpata C.D. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru infracțiunea

de înșelăciune, urmând ca, prin contopirea cu restul pedepselor aplicate în

cauză, inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

Inculpatele au fost obligate, în

solidar, să plătească, părții civile Ministerul Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor, suma de 5.716.915.928 lei, despăgubiri civile.

Celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținute.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs cele două inculpate, solicitând casarea ei, în temeiul art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanța de apel a dispus condamnarea lor

pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fără o analiză pertinentă a

probelor administrate.

În cuprinsul motivelor de recurs se

mai arată că reaua credință a inculpatelor nu este dovedită, cupoanele agricole

fiind cumpărate de la adevărații proprietari și folosite apoi ca o garanție

pentru obținerea creditului bancar, cu plata comisioanelor, dobânzilor și a

penalităților.

Examinând hotărârile pronunțate, în

raport de motivele de casare invocate, cât și din oficiu, se constată că cele

două instanțe, contrar prevederilor art. 4 C. proc. pen., nu au manifestat rol

activ în desfășurarea procesului penal, în sensul că nu au administrat toate

probele necesare aflării adevărului, cu privire la faptele și împrejurările

cauzei.

Astfel, deși infracțiunea de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina celor două inculpate, este o

infracțiune de rezultat, caracterizată prin provocarea unor pagube materiale,

limitele pedepsei fiind condiționate de cuantumul pagubei respective, cu ocazia

expertizelor contabile efectuate în cursul procesului, acest aspect esențial al

cauzei nu a fost edificat. Ca urmare, în prejudiciul avut în vedere la

reținerea formei calificate a infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.

215 alin. (5) C. pen., au fost incluse, pe lângă contravaloarea celor 25.682

cupoane agricole aflate în litigiu, comisionul bancar de decontare și

penalizările.

În vederea clarificării

prejudiciului provocat de inculpate, cât și pentru stabilirea corectă a

persoanelor ale căror patrimonii au fost lezate prin infracțiunea comisă de

acestea, efectuarea unei noi expertize financiar-contabile, în cauză este

absolut necesară.

Se impune, totodată, identificarea

și audierea persoanelor fizice de la care au fost achiziționate cele 25.682

cupoane agricole, pentru a se stabili dacă inculpatele au acționat cu rea

credință și dacă sumele de bani primite de la acestea au fost folosite conform

legii, pentru achiziționarea de semințe sau pentru efectuarea unor lucrări

agricole.

Pentru considerentele expuse,

recursurile declarate de inculpatele C.D. și S.A., fiind întemeiate, în temeiul

art. 385

15

alin. (2) C. proc. pen., urmează a fi admise, a se casa

hotărârile pronunțate și a se trimite cauza la instanța de fond, pentru

rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpatele C.D. și S.A. împotriva deciziei penale nr. 375 din 15 octombrie

2003 a Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 32 din 17 mai 2003 a Tribunalului Caraș-Severin și trimite cauza la

instanța de fond pentru rejudecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 mai 2004.