ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2539/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 32 din 17 martie 2003, Tribunalul Caraș-Severin, făcând aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata S.A., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., aceeași inculpată a fost condamnată la un an închisoare și la 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.

În baza art. 81 C. pen., instanța a dispus suspendarea executării pedepsei, pe o perioadă de 3 ani, sub sancțiunea prevăzută de art. 83 C. pen. Prin aceeași sentință, făcând aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanța menționată a achitat pe inculpata C.D., pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aceeași inculpată a fost condamnată la 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, în condițiile prevăzute de art. 81 – art. 83 C. pen. Acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a fost respinsă.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurator dispus asupra bunurilor inculpatelor prin ordonanțele din 13 martie 2002. S-au anulat actele ce au făcut obiectul infracțiunilor pentru care inculpatele au fost condamnate. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, următoarele: În perioada mai - septembrie 2000, cele două inculpate, de comun acord, au achiziționat un număr de 25.682 cupoane agricole în valoare de 2.568.200.000 lei de la diverse persoane fizice din județul Caraș-Severin, care au fost depuse apoi la Agenția Caransebeș a B.C.R., cu titlu de garanție pe baza căreia S.C. S.C. S.R.L., administrată de inculpata S.A., a obținut un credit bancar în valoare totală de 2.141.000.000 lei.

S-a mai reținut că programul național pentru țărănime bazat pe cupoane agricole gratuite, precum și sistemul de distribuire, gestionare și decontare a cupoanelor pentru agricultori este reglementat prin O.U. nr. 219/1999 și H.G. nr. 98/2000, potrivit cărora, deținătorii de cupoane devin proprietarii lor, putând plăti bunuri și servicii expres prevăzute de aceste acte normative. În lipsa unor dispoziții legale exprese, de interzicere și de sancționare a operațiunilor de înstrăinare, beneficiarii acestor cupoane, respectiv producătorii agricoli, au preferat să vândă cupoanele respectiv pentru a intra astfel mai repede în posesia sumelor de bani necesare activităților agricole.

În aceste condiții, consemnează prima instanță, în sarcina inculpatelor nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și respectiv complicitate la înșelăciune, întrucât schimbarea destinației fondurilor asigurate de stat pentru agricultori, nu a fost făcută de acestea, care au efectuat o activitate de intermediere, ci de către producătorii agricoli care, în lipsa unei interdicții legale exprese, în calitate de proprietari ai titlurilor de valoare respective, puteau dispune de ele. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 375/ A din 15 octombrie 2003, admițând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și partea civilă Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, a desființat sentința primei instanțe cu privire la infracțiunea de înșelăciune, la omisiunea aplicării dispozițiilor de grațiere și la modul de soluționare a laturii civile.

Ca urmare, instanța de apel, potrivit art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, a condamnat pe inculpata S.A., la 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pe timp de 3 ani, pentru infracțiunea de înșelăciune. A descontopit pedeapsa de un an închisoare, în pedepsele componente de câte un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. și art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A constatat grațiată conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, atrăgând atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 7 din același act normativ.

Contopind pedepsele aplicate inculpatei S.A., s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aceeași instanță, a condamnat-o pe inculpata C.D. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, urmând ca, prin contopirea cu restul pedepselor aplicate în cauză, inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. Inculpatele au fost obligate, în solidar, să plătească, părții civile Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, suma de 5.716.915.928 lei, despăgubiri civile.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs cele două inculpate, solicitând casarea ei, în temeiul art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanța de apel a dispus condamnarea lor pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fără o analiză pertinentă a probelor administrate. În cuprinsul motivelor de recurs se mai arată că reaua credință a inculpatelor nu este dovedită, cupoanele agricole fiind cumpărate de la adevărații proprietari și folosite apoi ca o garanție pentru obținerea creditului bancar, cu plata comisioanelor, dobânzilor și a penalităților.

Examinând hotărârile pronunțate, în raport de motivele de casare invocate, cât și din oficiu, se constată că cele două instanțe, contrar prevederilor art. 4 C. proc. pen., nu au manifestat rol activ în desfășurarea procesului penal, în sensul că nu au administrat toate probele necesare aflării adevărului, cu privire la faptele și împrejurările cauzei. Astfel, deși infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina celor două inculpate, este o infracțiune de rezultat, caracterizată prin provocarea unor pagube materiale, limitele pedepsei fiind condiționate de cuantumul pagubei respective, cu ocazia expertizelor contabile efectuate în cursul procesului, acest aspect esențial al cauzei nu a fost edificat.

Ca urmare, în prejudiciul avut în vedere la reținerea formei calificate a infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., au fost incluse, pe lângă contravaloarea celor 25.682 cupoane agricole aflate în litigiu, comisionul bancar de decontare și penalizările. În vederea clarificării prejudiciului provocat de inculpate, cât și pentru stabilirea corectă a persoanelor ale căror patrimonii au fost lezate prin infracțiunea comisă de acestea, efectuarea unei noi expertize financiar-contabile, în cauză este absolut necesară. Se impune, totodată, identificarea și audierea persoanelor fizice de la care au fost achiziționate cele 25.682 cupoane agricole, pentru a se stabili dacă inculpatele au acționat cu rea credință și dacă sumele de bani primite de la acestea au fost folosite conform legii, pentru achiziționarea de semințe sau pentru efectuarea unor lucrări agricole.

Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpatele C.D. și S.A., fiind întemeiate, în temeiul art. 385 15 alin. (2) C. proc. pen., urmează a fi admise, a se casa hotărârile pronunțate și a se trimite cauza la instanța de fond, pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpatele C.D. și S.A. împotriva deciziei penale nr. 375 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 32 din 17 mai 2003 a Tribunalului Caraș-Severin și trimite cauza la instanța de fond pentru rejudecare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2004.