ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3311/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3311/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

Prin Sentința penală nr. 18 din 28 ianuarie

2011 a Curții de Apel Craiova, a fost condamnat inculpatul A.M.V. la:

- 3 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1),

(2), (3) C. pen.;

- 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen.;

- 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat

la art. 289 C. pen.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C.

pen.

Prin aceeași sentință

a fost condamnată inculpata A.A.L. la:

- 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C.

pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit.

c) C. pen.;

- 2 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. cu aplicarea art.

74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen.;

- 4 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat

la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76

C. pen.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a dispus ca

inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C.

pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de

încercare de 2 ani și 6 luni, conform art. 82 C. pen.

S-a atras atenția inculpatei

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă SC A.I. SRL Craiova prin reprezentant legal

D.L.Ș. și au fost obligați inculpații în solidar la plata către aceasta a sumei

de 41.000 RON reactualizată la data plății.

S-a respins cererea

formulată de D.L.Ș., având ca obiect obligarea inculpaților la plata daunelor

morale și s-au anulat actele false, respectiv Antecontractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 3 iulie 2006 de B.N.P. S.C.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

În data de 3 iulie

2006, inculpații au încheiat în fața unui notar public o promisiune de

vânzare-cumpărare prin care se obligau să vândă societății comerciale SC A.I.

SRL Craiova – administrată de D.L.Ș. – un apartament cu două camere, situat în

Craiova, declarând în fals că ei sunt proprietarii imobilului, deși cunoșteau

că, la momentul respectiv, apartamentul fusese vândut la licitație publică unei

terțe persoane, inducând astfel în eroare partea vătămată și cauzând acesteia

un prejudiciu în cuantum de 41.000 RON, reprezentând avansul dat de aceasta

pentru achiziționarea apartamentului și determinând, totodată, notarul public

să autentifice un înscris ce conținea mențiuni necorespunzătoare adevărului.

Din probele

administrate în faza urmăririi penale, a rezultat că inculpata A.A.L. (fostă

C.) este avocat în cadrul Baroului de Avocați Dolj din anul 1999, însă de la

data de 25 mai 2004 a fost suspendată din exercitarea profesiei pentru neplata

taxelor și contribuțiilor profesionale.

La data de 2

noiembrie 2004, cei doi inculpați (soț și soție) au achiziționat un apartament

cu două camere situat în municipiul Craiova, județul Dolj, de la numita C.A. –

mama inculpatei. Prețul vânzării a fost de 23.000 euro, din care s-a achitat pe

loc suma de 6.700 euro, pentru restul de 16.300 euro, inculpata A.A.L.

contractând un credit la B.R. – Sucursala Craiova, fiind astfel încheiat

Contractul de credit bancar ipotecar din 29 octombrie 2004.

Ca garanție pentru

restituirea creditului, cei doi inculpați au constituit asupra apartamentului

achiziționat o ipotecă de gradul I, în favoarea băncii, în cadrul Contractului

de ipotecă din 2004, semnat de ambii inculpați, A.A.L. având calitatea de

garant ipotecar împrumutat, iar A.M.V. de garant ipotecar.

Potrivit art. 15 din

Contractul de credit bancar ipotecar, în cazul în care împrumutatul întârzie cu

plata ratelor și/sau dobânzilor 30 de zile peste scadență, banca va notifica

împrumutatul și coplătitorul prin scrisoare recomandată; dacă în termen de 30

de zile de la primirea notificării, împrumutatul/coplătitorul nu execută

obligațiile de plată a ratelor și dobânzilor, contractul de credit ipotecar se

consideră reziliat de plin drept și întreaga sumă a ratelor de credit cu

dobânzile aferente, devine exigibilă anticipat, banca urmând a trece la

executarea garanțiilor.

Întrucât inculpații

nu au achitat ratele stabilite, în toamna anului 2005, respectiv la data de 16

septembrie 2005, B.R. – Sucursala Craiova, constatând că debitoarea A.A.L. datorează

băncii suma de 17.472,65 euro, obligație izvorâtă din contractele de credit și

de ipotecă mai sus amintite, a solicitat declanșarea procedurii de executare

silită imobiliară asupra apartamentului inculpaților.

În aceste condiții,

la Corpul executorilor bancari constituit în B.R. SA, s-a format dosarul de

executare silită, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Craiova

prin Încheierea din data de 24 noiembrie 2005, după care, la data de 15

decembrie 2005, după o prealabilă încunoștințare, executorul bancar a procedat

la întocmirea procesului-verbal de situație a apartamentului ipotecat, în

prezența inculpatului A.M.V., care a semnat fără obiecțiuni respectivul

înscris.

La data de 11

ianuarie 2006, executorul bancar a somat debitoarea – inculpata A.A.L. – ca, în

termen de 15 zile să achite debitul restant, în caz contrar urmând a fi

declanșată executarea silită asupra apartamentului. Debitoarea nu s-a conformat

somației, astfel că executorul bancar a emis o publicație de vânzare prin care

aducea la cunoștință publică faptul că apartamentul, proprietatea debitorilor

A.M.V. și A.A.L. (inculpați în speță), urma să fie vândut la licitație publică.

Licitația a avut loc

în data de 26 mai 2006, ocazie cu care apartamentul inculpaților a fost adjudecat

de numita M.L.I. contra sumei de 70.000 RON, procesul-verbal de licitație fiind

comunicat la data de 2 iunie 2006, inculpata A.A.L., dar și inculpatul A.M.V.

semnând personal de primire și luând astfel cunoștință că imobilul a fost

vândut de bancă unei terțe persoane.

La data de 16 iunie

2006, în urma achitării de către cumpărătoarea M.L.I. a întregii sume de bani

către bancă, s-a emis actul de adjudecare al apartamentului care constituia

titlu de proprietate pentru cumpărător.

Începând din

primăvara anului 2006, deși cunoșteau faptul că banca declanșase procedura de

executare silită asupra apartamentului ce îl dețineau, inculpații au luat

hotărârea de a-l vinde unei terțe persoane. Astfel, l-au cunoscut pe numitul

D.L.Ș., administrator al SC A.I. SRL Craiova, care s-a arătat interesat de

achiziționarea apartamentului, părțile căzând de acord asupra unui preț de

115.000 RON din care, la data de 24 martie 2006, persoana vătămată a achitat un

avans de 1.000 RON.

La data de 3 iulie

2006, în fața notarului public S.C., părțile au încheiat un precontract de

vânzare-cumpărare al apartamentului situat în Craiova, județ Dolj, contra sumei

de 115.000 RON.

În cuprinsul

precontractului, inculpații au declarat, în mod fals, că sunt proprietarii

acelui apartament deși, la momentul respectiv cunoșteau că imobilul fusese

vândut de bancă la licitație publică unei terțe persoane, acționând în mod

evident cu intenția de a-l prejudicia pe numitul D.L.Ș.

Aspectele nereale

declarate de inculpați au fost atestate pentru conformitate de notarul public

S.C., prin Încheierea de autentificare din 3 iulie 2006, ocazie cu care

persoana vătămată a plătit inculpaților suma de 10.000 RON, în fața notarului

public și suma de 30.000 RON a doua zi, în prezența martorului G.T.I.

Ulterior, deși

termenul de predare a apartamentului fusese convenit de comun acord la data de

4 august 2006, partea vătămată nu a mai reușit să ia legătura cu inculpații,

aflând că fusese indus în eroare de aceștia, în sensul că i-au vândut un bun ce

nu le mai aparținea.

S-a precizat că

inculpații s-au adresat chiar instanței de judecată la data de 21 iunie 2006,

formulând o contestație la executare împotriva procesului-verbal de licitație,

acțiunea fiind însă respinsă prin Sentința civilă nr. 6731 din 13 septembrie 2006

a Judecătoriei Craiova, dată în Dosarul nr. 11279/C/2006.

De asemenea, s-a

menționat că la data de 23 noiembrie 2009, Judecătoria Craiova, prin Sentința

civilă nr. 17451/2009, a pronunțat divorțul inculpaților, prin acordul

acestora.

În cursul cercetării

judecătorești, instanța a dispus audierea reprezentantului părții civile SC

A.I. SRL Craiova – numitul D.L.Ș. – care a arătat că se constituie parte civilă

cu suma de 41.000 RON, reactualizată, reprezentând suma care a fost achitată

inculpaților ca avans din prețul stabilit pentru apartamentul ce urma să fie

cumpărat de la aceștia. În declarația sa, reprezentantul părții civile a

menționat că l-a cunoscut pe inculpatul A.M.V. în urma unui anunț de

vânzare-cumpărare al apartamentului din Craiova și, în urma discuțiilor cu

acesta, a aflat că proprietarii apartamentului sunt cei doi inculpați (soț și

soție), prezentându-i-se chiar un act încheiat la notar, din care rezulta că

inculpata A.A.L. își dăduse acordul pentru vânzarea apartamentului. S-a arătat

că, inițial, i-a plătit inculpatului A.M.V. suma de 1.000 RON și s-a încheiat

chitanță în acest sens, iar ulterior, la o dată stabilită de comun acord, s-au

prezentat la notar pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare,

împrejurare în care a aflat că apartamentul era ipotecat. După mai multe

discuții cu cei doi inculpați și cu notarul, s-a încheiat un antecontract de

vânzare-cumpărare, ocazie cu care D.L.Ș. a înmânat celor doi inculpați suma de

10.000 RON. A doua zi, însoțit de martorul G.T.I., D.L.Ș. i-a dat inculpatului

A.M.V. și suma de 30.000 RON și au stabilit că, după achitarea datoriilor la

bancă, se va plăti diferența de preț, iar partea civilă va intra în posesia

apartamentului. D.L.Ș. a arătat că, după această dată, nu i-a mai putut

contacta pe cei doi inculpați, iar ulterior a aflat că au fost evacuați din

apartament.

În ședința publică de

la 12 mai 2010, inculpatei A.A.L. i s-a adus la cunoștință, după citirea

actului de sesizare a instanței, conform art. 70 C. proc. pen., faptele care

formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acestora, dreptul de a avea un

apărător, de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că

ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Inculpata a fost de acord să

dea o declarație și i s-a pus în vedere să declare tot ce știe cu privire la

faptele și învinuirile ce i se aduc în legătură cu acestea.

Astfel, inculpata

A.A.L. a declarat că nu a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimisă în

judecată, precizând că, în luna decembrie 2005, a aflat de la soțul său –

inculpatul A.M.V. – că aveau datorii la bancă pentru creditul ipotecar

contractat anterior. În acea perioadă, inculpata nu se afla în țară, fiind

plecată în străinătate pentru a munci, iar în luna martie 2006 a fost sunată

din nou de către inculpatul A.M.V., care i-a solicitat să-i trimită o procură,

pentru a vinde apartamentul, act care a fost trimis de către inculpată, iar la

începutul lunii iunie 2006, reîntorcându-se în țară, a fost înștiințată de

bancă și de altfel a și semnat această înștiințare, prin care i se aducea la

cunoștință că apartamentul a fost vândut la licitație. Inculpata a arătat în

continuare că a formulat o contestație la executare, care a fost înregistrată

la Judecătoria Craiova, însă, la sfârșitul aceleiași luni, l-a cunoscut pe

reprezentantul părții civile - D.L.Ș. - și a aflat de la soțul său că acesta

dorește să cumpere apartamentul. Deși „știa că sunt probleme cu apartamentul”,

pe care le-a adus și la cunoștința părții civile, inculpata a fost de acord să

meargă la notar, unde a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare, împrejurare

în care partea civilă a plătit suma de 100.000 RON. De asemenea, inculpata a

menționat că, după încheierea acestui antecontract, a plecat din nou din țară,

însă i-a lăsat soțului său o procură pentru a încheia ulterior contractul de

vânzare-cumpărare a apartamentului.

Instanța a dispus în

cursul cercetării judecătorești audierea martorilor G.T.I. și M.L.I. și a admis

cererea de probatorii formulată de către inculpata A.A.L., dispunând audierea

în calitate de martor a numitei I.M.A. și a martorului în circumstanțiere D.D.

Astfel, martorul

G.T.I. a relatat că l-a însoțit pe numitul D.L.Ș. în apartamentul inculpaților

și, în prezența acestuia, i-a dat inculpatului A.M.V. suma de 30.000 RON, iar

de la D.L.Ș. a aflat că discutase anterior și cu inculpata A.A.L., care de

altfel era prezentă în apartament la o dată ulterioară, la care l-a însoțit din

nou pe D.L.Ș. la apartament, precizând că acesta nu a avut cunoștință despre

vânzarea apartamentului la licitație, anterior încheierii antecontractului de

vânzare-cumpărare.

Martora M.L.I. a

participat la licitația având ca obiect vânzarea apartamentului proprietatea

inculpaților, a câștigat acea licitație, însă ulterior a aflat că apartamentul

a mai fost vândut.

De asemenea, martora

I.M.A. – propusă de către inculpata A.A.L. – a declarat că, fiind prietenă cu

inculpata, a aflat de la aceasta, la începutul lunii iunie 2006, că a primit

„citație de la bancă” și a formulat o contestație la judecătorie, însă

ulterior, a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a apartamentului, la

notar.

Starea de fapt

menționată mai sus și vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor

pentru care au fost trimiși în judecată, au fost dovedite cu probele administrate,

respectiv: declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor G.T.I. și

M.L.I., declarația martorei I.M.A. (care confirmă împrejurarea recunoscută de

altfel și de inculpata A.A.L., că aceasta avea cunoștință de faptul că,

anterior încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare a apartamentului, acesta

fusese vândut la licitație), promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la

notar, actele comunicate de bancă celor doi inculpați, inclusiv somațiile

comunicate acestora în calitate de debitori, proces-verbal de licitație.

Apărarea inculpatei

A.A.L. în sensul că nu a știut la data încheierii antecontractului de

vânzare-cumpărare că apartamentul era deja vândut la licitație, este infirmată

de chiar declarația acesteia dată în cursul cercetării judecătorești, în care a

precizat că a luat cunoștință la revenirea în țară, respectiv la începutul

lunii iunie 2006 despre această împrejurare, fiind înștiințată de către bancă

și, având și pregătire juridică, a și formulat o contestație la executare la

Judecătoria Craiova însă, cu toate acestea, a mers la biroul notarial și a

semnat antecontractul de vânzare-cumpărare a apartamentului pentru care

administratorul părții civile a achitat și un avans de 41.000 RON.

Susținerile acesteia

în sensul că numitul D.L.Ș. ar fi avut cunoștință de faptul că apartamentul are

„anumite probleme”, pe care i le-a adus la cunoștință chiar inculpata, nu sunt

de natură să înlăture răspunderea penală a acesteia pentru infracțiunile

săvârșite, întrucât, pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții

prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., este necesar ca inducerea sau

menținerea în eroare să se fi produs în așa fel încât cel înșelat nu ar fi

încheiat convenția, în condițiile stipulate. Cu alte cuvinte, inducerea în

eroare trebuie să fi avut un rol hotărâtor în determinarea persoanei la

încheierea contractului, în cauza de față a promisiunii de vânzare-cumpărare;

eroarea în care se află partea vătămată este un element esențial al faptei și

ea trebuie să rezulte nemijlocit din acțiunea făptuitorului sau făptuitorilor;

prezentarea denaturată sau alterată a realității trebuie să fie aptă de a

inspira încrederea părții vătămate și de a o induce în eroare.

Prezentarea ca

mincinoasă a unei faptei adevărate, însemnă a ascunde, a nega ceea ce există în

realitate și a determina astfel partea vătămată să creadă că o astfel de faptă

nu ar exista. Ceea ce este relevant pentru existența infracțiunii de

înșelăciune este rezultatul acestei acțiuni și anume inducerea în eroare a

părții vătămate și obținerea de către inculpați a unui beneficiu de ordin

material, păgubitor pentru partea vătămată.

Așa fiind, modul sau

mijlocul folosit pentru inducerea în eroare, ca și faptul că partea vătămată a

căzut cu mai multă sau cu mai puțină ușurință victimă acțiunii de amăgire, în

raport de experiența acesteia, au relevanță numai din punct de vedere

circumstanțial.

Și aceasta, întrucât,

așa cum s-a arătat mai sus, din examinarea materialului probator administrat în

cauză, rezultă în mod indubitabil reaua-credință a celor doi inculpați care,

profitând de încrederea părții vătămate, pe care au câștigat-o prezentându-i

anumite aspecte (respectiv, inculpata care, așa cum am arătat, are pregătire

juridică, i-a spus acestuia că a introdus o contestație la instanță și va

rezolva „problemele” juridice ale apartamentului), au determinat-o să încheie

un act notarial, respectiv un antecontract de vânzare-cumpărare prin care

aceștia îi promiteau vânzarea unui apartament ai cărui proprietari nu mai erau.

Împotriva Sentinței

penale nr. 18 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, în termen legal, a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

individualizare a pedepsei aplicată inculpatei A.A.L., pedeapsa rezultantă de 6

luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat, fiind prea

mică în raport de participația penală egală la comiterea celor trei infracțiuni

reținute în sarcina coinculpatului A.M.V.

Sub acest aspect, se

solicită de către Parchet majorarea pedepselor aplicate inculpatei.

instanța de fond nu a dedus din durata pedepsei principale perioada 17 iulie

2009 – 19 octombrie 2009, perioadă în care inculpatul A.M.V. a fost arestat

provizoriu în Spania.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii recurate sub aspectul criticilor formulate, dar și din

oficiu sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte reține că recursul este întemeiat în parte pentru

considerentele ce urmează:

Pe baza probelor

administrate în cauză, instanța a reținut corect în sarcina inculpaților

infracțiunile pentru care aceștia au fost condamnați.

Astfel, la data de 3

iulie 2006, aceștia au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare la B.N.P.

S.C., prin care se obligau să vândă părții civile SC A.I. SRL Craiova un

apartament cu două camere situat în Craiova, deși știau că în momentul

respectiv apartamentul fusese vândut la licitație publică, inducând astfel în

eroare partea civilă și cauzând un prejudiciu de 41.000 RON.

Totodată, inculpații

au declarat, în mod fals, că sunt proprietarii acelui apartament și au

determinat notarul public să autentifice un înscris ce conținea mențiuni

necorespunzătoare adevărului.

Pedepsele aplicate

inculpaților au fost just individualizate, astfel că dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză.

Prima instanță a avut

în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de

pericol social concret al infracțiunilor comise, modalitatea de săvârșire,

prejudiciul cauzat și care nu este acoperit, datele care circumstanțiază

persoana inculpaților și atitudinea procesuală a acestora.

Astfel, inculpații nu

sunt cunoscuți cu antecedente penale.

Inculpata A.A.L. s-a

prezentat la proces în faza de urmărire penală și, ulterior, la cercetarea

judecătorească nu a recunoscut faptele, a avut o conduită bună anterior

comiterii acestora, după cum rezultă din declarația martorului D.D., în timp ce

inculpatul A.M.V. s-a sustras atât de la urmărirea penală, cât și de la

cercetarea judecătorească.

Pedepsele aplicate

inculpaților prin cuantumul lor și modalitatea de executare sunt în măsură să

corespundă scopului educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C.

pen.

Recursul declarat de

procuror este întemeiat, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Din actele dosarului

rezultă că inculpatul A.M.V. a fost arestat provizoriu în Spania la data de 17

iulie 2009, a fost predat în România și ulterior eliberat la 19 octombrie 2009.

În consecință, din

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare trebuia dedusă perioada deja executată,

de la 17 iulie 2009 la 19 octombrie 2009.

Sub acest aspect,

recursul va fi admis în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d)

C. proc. pen., Înalta Curte urmând să deducă perioada executată de la 17 iulie

2009 la 19 octombrie 2009.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Sentinței

penale nr. 18 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Casează, în parte,

sentința recurată și rejudecând:

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului A.M.V. arestul provizoriu de la 17 iulie 2009 la 19

octombrie 2009.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.M.V., în sumă de

200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 septembrie 2011.