ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5959/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 mai 2002 N.A.A. reprezentată de D.M.D. a chemat în judecată Consiliul Local sector 2, Consiliul general al municipiului București, SC F. SA și pe B.C. solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a apartamentului nr. 16 din București. Ulterior, la termenul din 20 ianuarie 2003, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul unei contestații împotriva refuzului tacit de restituire în natură a imobilului Prin sentința civilă nr. 241 din 24 martie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B.C.

și SC F. SA, fiind respinsă acțiunea față de aceștia. A fost respinsă ca nefondată acțiunea îndreptată împotriva Consiliului general al municipiului București, avându-se în vedere că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut în baza unui titlu valabil. Fiind investită cu apelurile reclamantei și ale Consiliului general al municipiului București, prin decizia nr. 342 din 10 iunie 2003 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis excepția de prematuritate a contestației, având în vedere lipsa unui răspuns din partea unității deținătoare, numai în prezența căruia fiind admisibilă contestația conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recursul de față, considerând că prin soluția adoptată s-a dat o interpretare simplistă și absurdă a prevederilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Ori, legea trebuie interpretată sistemic în raport și de prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 și art. 48 alin. (1) din Constituție, considerându-se lipsa răspunsului ca un refuz tacit de restituire în natură a imobilului. În interpretarea instanței se ajunge la situația absurdă ca atunci când cei notificați nu vor să restituie bunurile, ar trebui să nu răspundă la notificare, astfel devenind ineficient dreptul recunoscut prin art. 1 și 2 din lege al persoanelor ale căror imobile au fost preluate abuziv. Se solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, pentru a se pronunța pe fondul pricinii.

Recursul este întemeiat, urmând a fi admis, în sensul celor ce urmează: Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. În conformitate cu art. 24 alin. (1) din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat în termenul prevăzut în articolul anterior, redat, să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. În raport de dispozițiile legale redate, rezultă că termenul în care unitatea deținătoare are obligația să răspundă la notificarea persoanei îndreptățite, este imperativ și nu un termen de recomandare.

În această ultimă variantă s-ar ajunge la nesocotirea finalității legii, s-ar amâna fără termen rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor sau după caz, procedura acordării de despăgubiri, astfel ignorându-se dreptul la reparație. Fiind stabilit deci că termenul de 60 de zile, la care s-a făcut referire este imperativ, obligatoriu pentru unitatea deținătoare, rezultă că soluția de respingere a cererii de chemare în judecată ca prematură este greșită în situația în care la data introducerii acțiunii, termenul menționat expirase. Dar, soluția recurată este greșită și pentru că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul din 20 ianuarie 2003 este o contestație împotriva refuzului tacit de restituire în natură, partea solicitând pe această cale obligarea pârâților la restituirea în natură a apartamentului.

În această situație, instanța de apel este îndrituită să analizeze pe fond cererea, fiind de necontestat refuzul de a răspunde la notificare, ceea ce echivalează lipsa unei rezolvări favorabile. De aceea, recursul de față urmează a fi admis conform art. 342 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a se casa decizia recurată și a trimite cauza aceleiași instanțe, spre a fi judecată în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta N.A.A. împotriva deciziei civile nr. 342/A din 10 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă; casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2004.