ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5959/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 mai 2002 N.A.A. reprezentată de D.M.D. a

chemat în judecată Consiliul Local sector 2, Consiliul general al municipiului

București, SC F. SA și pe B.C. solicitând obligarea acestora la restituirea în

natură a apartamentului nr. 16 din București.

Ulterior, la termenul din 20 ianuarie 2003, reclamanta și-a precizat

acțiunea, în sensul unei contestații împotriva refuzului tacit de restituire în

natură a imobilului

Prin sentința civilă nr. 241 din 24

martie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B.C. și SC F. SA, fiind

respinsă acțiunea față de aceștia. A fost respinsă ca nefondată acțiunea

îndreptată împotriva Consiliului general al municipiului București, avându-se

în vedere că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut în baza

unui titlu valabil.

Fiind investită cu apelurile

reclamantei și ale Consiliului general al municipiului București, prin decizia

nr. 342 din 10 iunie 2003 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a

admis excepția de prematuritate a contestației, având în vedere lipsa unui

răspuns din partea unității deținătoare, numai în prezența căruia fiind

admisibilă contestația conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta a declarat recursul de față, considerând că prin soluția adoptată

s-a dat o interpretare simplistă și absurdă a prevederilor art. 24 alin. (7)

din Legea nr. 10/2001.

Ori, legea trebuie interpretată

sistemic în raport și de prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 și

art. 48 alin. (1) din Constituție, considerându-se lipsa răspunsului ca un

refuz tacit de restituire în natură a imobilului.

În interpretarea instanței se ajunge

la situația absurdă ca atunci când cei notificați nu vor să restituie bunurile,

ar trebui să nu răspundă la notificare, astfel devenind ineficient dreptul

recunoscut prin art. 1 și 2 din lege al persoanelor ale căror imobile au fost

preluate abuziv.

Se solicită casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, pentru a se pronunța pe

fondul pricinii.

Recursul este întemeiat, urmând a fi

admis, în sensul celor ce urmează:

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după

caz, de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să

se pronunțe, prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire

în natură. În conformitate cu art. 24 alin. (1) din lege, dacă restituirea în

natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat în termenul

prevăzut în articolul anterior, redat, să facă persoanei îndreptățite ofertă de

restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

În raport de dispozițiile legale

redate, rezultă că termenul în care unitatea deținătoare are obligația să

răspundă la notificarea persoanei îndreptățite, este imperativ și nu un termen

de recomandare. În această ultimă variantă s-ar ajunge la nesocotirea

finalității legii, s-ar amâna fără termen rezolvarea echitabilă a retrocedării

imobilelor sau după caz, procedura acordării de despăgubiri, astfel

ignorându-se dreptul la reparație.

Fiind stabilit deci că termenul de

60 de zile, la care s-a făcut referire este imperativ, obligatoriu pentru

unitatea deținătoare, rezultă că soluția de respingere a cererii de chemare în

judecată ca prematură este greșită în situația în care la data introducerii

acțiunii, termenul menționat expirase.

Dar, soluția recurată este greșită

și pentru că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la

termenul din 20 ianuarie 2003 este o contestație împotriva refuzului tacit de

restituire în natură, partea solicitând pe această cale obligarea pârâților la

restituirea în natură a apartamentului.

În această situație, instanța de

apel este îndrituită să analizeze pe fond cererea, fiind de necontestat refuzul

de a răspunde la notificare, ceea ce echivalează lipsa unei rezolvări

favorabile.

De aceea, recursul de față urmează a

fi admis conform art. 342 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a se casa decizia recurată și a trimite cauza aceleiași instanțe, spre a

fi judecată în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta N.A.A. împotriva deciziei civile nr. 342/A din 10 iunie 2003 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă; casează decizia recurată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 octombrie 2004.