ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 968/2003

DECIZIA Nr. 968 DOSAR Nr. 743/2001 S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Municipiul București, prin Primarul general și de S.M.și S.M.împotriva deciziei nr. 576 din 30 octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenții pârâți S.M.personal și asistată de avocat V.Z., S.M., reprezentat de același avocat, Municipiul București, prin Primarul general, reprezentat de consilier juridic O.O., care răspunde și pentru intimatul pârât Consiliul General al Municipiului București, intimatul reclamant F.M.B., prin avocat D.L.M., precum și intimata pârâtă S.C. Foișor SA, prin reprezentant N.L., lipsind intimatul pârât Consiliul local al sectorului 2 București.

Procedura completă. Consilier juridic O.O. solicită admiterea recursului formulat de Municipiul București, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel ; pune, totodată , concluzii de admitere și a celuilalt recurs. Avocat V.Z. pune concluzii de admitere a recursului declarat de pârâții S.M.și M., astfel cum a fost formulat și cere admiterea recursului promovat de Municipiul București. Avocat D.L.M. solicită respingerea ambelor recursuri. S.C. Foișor SA, prin reprezentantul său, solicită a fi admise cele două recursuri declarate în cauză. CURTEA Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 12458/1998, reclamantul M.B.F.

a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București, Primăria sectorului 2 București, ICRAL Foișor SA, S.M.și S.M., solicitând retrocedarea apartamentului nr. 3, situat în București, B-dul Pache Protopopescu nr. 89, corp 1,et. 2, sector 2, compus din 4 camere, vestibul, bucătărie, dependințe. În motivarea cererii s-a arătat că la 1.08.1989 reclamantul a fost nevoit să plece din țară, plecarea fiindu-i condiționată de cedarea către stat a apartamentului, sens în care s-a emis decizia nr. 1587/1989 de către Comitetul Executiv al fostului Sfat Popular al Municipiului București. S-a mai arătat că apartamentul aparținea reclamantului, în baza certificatului de moștenitor nr. 7474/1980 și a actului de proprietate nr. 39989/7.11.1938 și că, prin decizia nr. 668 a Curții Supreme de Justiție, s-a constatat caracterul reparatoriu al Decretului-Lege nr. 9/1989, prin care a fost abrogat Decretul nr. 223/1974.

Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 12794 din 29.09.1999, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că valoarea imobilului este mai mare de 150 milioane lei. Prin sentința nr. 196 din 29.02.2000, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții S.M., S.M., Consiliul General al Municipiului București, S.C. Foișor SA și Consiliul local sector 2 București, a constatat calitatea reclamantului de proprietar al apartamentului și a dispus retrocedarea acestuia, respingând, totodată, cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare al chiriașilor,pîrâții Sârbușcă, ca fiind tardiv formulată, cu ocazia cuvântului pe fond și al concluziilor scrise.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 1587 din 1.08.1989 emisă în baza Decretului nr. 223/1974 a fost preluat cu plata despăgubirilor apartamentul în litigiu, trecerea în proprietatea statului având loc pe numele proprietarului, respectiv al reclamantului, că, față de dispozițiile Constituției, ale prevederilor art. 480 C.civ.și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului din 1948, Decretul nr. 223/1974 și măsurile dispuse în baza acestuia prin decizia nr. 1587/1989, au avut un caracter abuziv, astfel că s-a constatat că apartamentul a fost trecut în mod ilegal în proprietatea statului și, pe cale de consecință, s-a constatat calitatea reclamantului de proprietar și s-a dispus retrocedarea imobilului; că în ceea ce privește cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare al pârâților Sârbușcă, aceasta a fost tardiv formulată, respectiv cu ocazia concluziilor orale și scrise.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel reclamantul, pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.M.și S.M.. Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă,, prin decizia nr. 576 din 30.10.2000 , a luat act de renunțarea reclamantului la judecata apelului, a respins ca tardiv motivat apelul declarat de Consiliul General al Municipiului București și a respins ca nefondat apelul formulat de S.M.și M. În ceea ce privesc primele două apeluri, curtea de apel a avut în vedere, pe de o parte, renunțarea la judecată exprimată de reclamant la termenul din 30.10.2000, iar pe de altă parte, a reținut că apelul Consiliului General al Municipiului București a fost motivat tardiv, peste termenul legal.

Apelul pârâților S.M.și M. a fost respins ca nefondat, întrucât instanța de apel a concluzionat că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în mod ilegal,deci fără titlu. S-a mai reținut că pârâții S. au fost de bună credință la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare – 29.10.1996 – deoarece bunul a fost revendicat abia la 28 iulie 1998, iar în speță nu s-a făcut compararea titlurilor pentru că cererea reclamantului de anulare a actului lor de vânzare-cumpărare a fost respinsă ca tardiv formulată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Municipiul București, prin Primarul general , precum și S.M.și M.. Prin recursul declarat, Municipiul București a invocat greșita reținere a motivării cu întârziere a apelului, arătând că, în realitate, comunicarea considerentelor sentinței nr. 1961 s-a făcut la 27.04.2000 și nu la 17.04.2000, așa cum ,din eroare, s-a considerat.

Pârâții S.M.și M. au susținut, în motivele de recurs, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât s-a pronunțat asupra neconstituționalității Decretului nr. 223/1974, deoarece aspectele de neconstituționalitate ce se ridică în fața instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a Curții Constituționale, au mai susținut că cele două hotărâri pronunțate sunt lipsite de temei legal ca urmare a refuzului celor două instanțe de a aplica în cauză prevederile Legii 112/1995, care le este favorabilă în calitatea lor de foști chiriași. Recursurile sunt fondate și se vor admite pentru considerentele care succed. În ceea ce privește recursul Municipiului București, critica formulată este întemeiată.

Instanța de apel a reținut greșit că motivarea sentinței i-a fost comunicată acestui pârât la 17 aprilie 2000, ca urmare a unei confuzii, deoarece la această dată s-au comunicat considerentele sentinței către Consiliul local sector 2 București ( f. 25 ), neexistând , în schimb , nici o dovadă de comunicare către Municipiul București. Astfel, nu se poate reține faptul că apelul ar fi fost tardiv motivat și recursul se vădește a fi întemeiat, urmând a fi admis. Deoarece apelurile declarate de pârâți fac referire la temeiul juridic al acțiunii și la aplicabilitatea legii în speță, motive ce au prevalență , se impune ca instanța de apel să analizeze apelurile împreună, având în vedere și motivele comune formulate.

Având în vedere motivele arătate mai sus, va fi admis și recursul declarat de pârâții S., criticile exprimate de aceștia urmând a fi analizate, ca apărări de fond, cu ocazia rejudecării apelurilor. Drept urmare, în raport cu dispozițiile art. 313 Cod procedură civilă, recursurile urmează a fi admise, hotărârea recurată se va casa, iar cauza va fi trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor. PENTRU

ACESTE  MOTIVE

ÎN  NUMELE  LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Municipiul București, prin Primarul general , S.M.și S.M.împotriva deciziei nr. 576 din 30 octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2003.