ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 968/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 968/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
DECIZIA
Nr. 968 DOSAR
Nr. 743/2001
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Municipiul
București, prin Primarul general și de S.M.și S.M.împotriva deciziei nr. 576
din 30 octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurenții pârâți S.M.personal și asistată de
avocat V.Z., S.M., reprezentat de același avocat, Municipiul București, prin
Primarul general, reprezentat de consilier juridic O.O., care răspunde și
pentru intimatul pârât Consiliul General al Municipiului București, intimatul
reclamant F.M.B., prin avocat D.L.M., precum și intimata pârâtă S.C. Foișor SA,
prin reprezentant N.L., lipsind intimatul pârât Consiliul local al sectorului 2
București.
Procedura completă.
Consilier juridic O.O. solicită admiterea recursului formulat de Municipiul
București, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la
instanța de apel ; pune, totodată , concluzii de admitere și a celuilalt
recurs.
Avocat V.Z. pune concluzii de admitere a recursului declarat de pârâții S.M.și
M., astfel cum a fost formulat și cere admiterea recursului promovat de
Municipiul București.
Avocat D.L.M. solicită respingerea ambelor recursuri.
S.C. Foișor SA, prin reprezentantul său, solicită a fi admise cele două
recursuri declarate în cauză.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 12458/1998, reclamantul M.B.F. a chemat în
judecată pe pârâții Primăria Municipiului București, Primăria sectorului 2
București, ICRAL Foișor SA, S.M.și S.M., solicitând retrocedarea
apartamentului nr. 3, situat în București, B-dul Pache Protopopescu nr. 89,
corp 1,et. 2, sector 2, compus din 4 camere, vestibul, bucătărie, dependințe.
În motivarea cererii s-a arătat că la 1.08.1989 reclamantul a fost nevoit să
plece din țară, plecarea fiindu-i condiționată de cedarea către stat a
apartamentului, sens în care s-a emis decizia nr. 1587/1989 de către Comitetul
Executiv al fostului Sfat Popular al Municipiului București.
S-a mai arătat că apartamentul aparținea reclamantului, în baza certificatului
de moștenitor nr. 7474/1980 și a actului de proprietate nr. 39989/7.11.1938 și
că, prin decizia nr. 668 a Curții Supreme de Justiție, s-a constatat caracterul
reparatoriu al Decretului-Lege nr. 9/1989, prin care a fost abrogat Decretul
nr. 223/1974.
Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 12794 din
29.09.1999, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București, reținând că valoarea imobilului este mai mare de 150
milioane lei.
Prin sentința nr. 196 din 29.02.2000, Tribunalul București – Secția a IV-a
civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu
pârâții S.M., S.M., Consiliul General al Municipiului București, S.C. Foișor SA
și Consiliul local sector 2 București, a constatat calitatea reclamantului de
proprietar al apartamentului și a dispus retrocedarea acestuia, respingând,
totodată, cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare al
chiriașilor,pîrâții Sârbușcă, ca fiind tardiv formulată, cu ocazia cuvântului
pe fond și al concluziilor scrise.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 1587 din
1.08.1989 emisă în baza Decretului nr. 223/1974 a fost preluat cu plata
despăgubirilor apartamentul în litigiu, trecerea în proprietatea statului
având loc pe numele proprietarului, respectiv al reclamantului, că, față de
dispozițiile Constituției, ale prevederilor art. 480 C.civ.și ale Declarației
Universale a Drepturilor Omului din 1948, Decretul nr. 223/1974 și măsurile
dispuse în baza acestuia prin decizia nr. 1587/1989, au avut un caracter
abuziv, astfel că s-a constatat că apartamentul a fost trecut în mod ilegal în
proprietatea statului și, pe cale de consecință, s-a constatat calitatea
reclamantului de proprietar și s-a dispus retrocedarea imobilului; că în ceea
ce privește cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare al pârâților
Sârbușcă, aceasta a fost tardiv formulată, respectiv cu ocazia concluziilor
orale și scrise.
Împotriva acestei sentințe, au formulat apel reclamantul,
pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.M.și S.M..
Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă,, prin decizia nr. 576 din
30.10.2000 , a luat act de renunțarea reclamantului la judecata apelului, a
respins ca tardiv motivat apelul declarat de Consiliul General al Municipiului
București și a respins ca nefondat apelul formulat de S.M.și M.
În
ceea ce privesc primele două apeluri, curtea de apel a avut în vedere, pe de o
parte, renunțarea la judecată exprimată de reclamant la termenul din
30.10.2000, iar pe de altă parte, a reținut că apelul Consiliului General al
Municipiului București a fost motivat tardiv, peste termenul legal.
Apelul pârâților S.M.și M. a fost respins ca nefondat, întrucât instanța de
apel a concluzionat că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în
mod ilegal,deci fără titlu.
S-a mai reținut că pârâții S. au fost de bună credință la data încheierii
contractului de vânzare-cumpărare – 29.10.1996 – deoarece bunul a fost
revendicat abia la 28 iulie 1998, iar în speță nu s-a făcut compararea
titlurilor pentru că cererea reclamantului de anulare a actului lor de
vânzare-cumpărare a fost respinsă ca tardiv formulată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Municipiul București, prin
Primarul general , precum și S.M.și M..
Prin recursul declarat, Municipiul București a invocat greșita reținere a
motivării cu întârziere a apelului, arătând că, în realitate, comunicarea
considerentelor sentinței nr. 1961 s-a făcut la 27.04.2000 și nu la 17.04.2000,
așa cum ,din eroare, s-a considerat.
Pârâții S.M.și M. au susținut, în motivele de recurs, că instanța a depășit
atribuțiile puterii judecătorești, întrucât s-a pronunțat asupra
neconstituționalității Decretului nr. 223/1974, deoarece aspectele de
neconstituționalitate ce se ridică în fața instanțelor judecătorești sunt de
competența exclusivă a Curții Constituționale, au mai susținut că cele două
hotărâri pronunțate sunt lipsite de temei legal ca urmare a refuzului celor
două instanțe de a aplica în cauză prevederile Legii 112/1995, care le este
favorabilă în calitatea lor de foști chiriași.
Recursurile sunt fondate și se vor admite pentru considerentele care succed.
În ceea ce privește recursul Municipiului București, critica formulată este
întemeiată.
Instanța de apel a reținut greșit că motivarea sentinței i-a fost comunicată
acestui pârât la 17 aprilie 2000, ca urmare a unei confuzii, deoarece la
această dată s-au comunicat considerentele sentinței către Consiliul local
sector 2 București ( f. 25 ), neexistând , în schimb , nici o dovadă de
comunicare către Municipiul București.
Astfel, nu se poate reține faptul că apelul ar fi fost tardiv motivat și
recursul se vădește a fi întemeiat, urmând a fi admis.
Deoarece apelurile declarate de pârâți fac referire la temeiul juridic al
acțiunii și la aplicabilitatea legii în speță, motive ce au prevalență , se
impune ca instanța de apel să analizeze apelurile împreună, având în vedere și
motivele comune formulate.
Având în vedere motivele arătate mai sus, va fi admis și recursul declarat de
pârâții S., criticile exprimate de aceștia urmând a fi analizate, ca apărări
de fond, cu ocazia rejudecării apelurilor.
Drept urmare, în raport cu dispozițiile art. 313 Cod procedură civilă,
recursurile urmează a fi admise, hotărârea recurată se va casa, iar cauza va fi
trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Municipiul
București, prin Primarul general , S.M.și S.M.împotriva deciziei nr. 576 din 30
octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, pe care o
casează și trimite cauza la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2003.