ÎCCJ, decizie (scj.ro #82539)

Cerere de restituire în

natură a imobilului preluat de stat. Respingerea cererii dedusă din refuzul

deținătorului de a răspunde solicitării

ce i-a fost notificată

Cuprins pe materii

: Drept civil.

Dreptul de proprietate. Imobil preluat de stat. Cerere de restituire în natură.

Respingerea cererii. Contestație în justiție. Admisibilitatea examinării pe

fond a cererii

Index alfabetic

: Drept civil

- Proprietate preluată de stat

- Restituire. Cerere respinsă

Legea nr. 10/2001

, art. 24 (7)

În cazul în care se refuză restituirea în natură a imobilului preluat de

stat – ceea ce se poate deduce și din refuzul deținătorului bunului de a

răspunde cererii – tribunalul urmează a examina pe fond cererea persoanei

îndreptățite.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia nr.5959 din 29 octombrie 2004

La 29.05.2002, N.A.M.

a chemat în judecată Consiliul Local Sector 2, Consiliul General al

Municipiului București, SC Foișor SA  solicitând obligarea acestora la

restituirea în natură a unui apartament din București.

Ulterior, la termenul

din 20.01.2003, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul unei contestații

împotriva refuzului tacit de restituire în natură a imobilului

Prin sentința civilă nr. 241 din 24.03.2003 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului SC Foișor SA, fiind respinsă acțiunea față de

acesta. A fost respinsă ca nefondată acțiunea îndreptată împotriva Consiliului

General al Municipiului București, avându-se în vedere că trecerea imobilului

în proprietatea statului s-a făcut în baza unui titlu valabil.

Fiind investită cu apelurile reclamantei și ale Consiliului

General al Municipiului București, prin decizia nr. 342 din 10 iunie 2003

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis excepția de

prematuritate a contestației, având în vedere lipsa unui răspuns din partea

unității deținătoare, numai în prezența căruia fiind admisibilă contestația

conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recursul de

față, considerând că prin soluția adoptată s-a dat o interpretare simplistă și

absurdă  prevederilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Or, legea trebuie interpretată sistemic în raport și cu

prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 și art. 48 alin. (1) din

Constituție, considerându-se lipsa răspunsului ca un refuz tacit de restituire

în natură a imobilului.

În interpretarea instanței se ajunge la situația absurdă ca

atunci când cei notificați nu vor să restituie bunurile, ar trebui să nu

răspundă la notificare, astfel devenind ineficient dreptul, recunoscut prin

art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 al persoanelor ale căror imobile au fost

preluate abuziv.

Recursul este întemeiat.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de

60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la depunerea

actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin

decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. În

conformitate cu art. 24 alin. (1) din lege, dacă restituirea în natură nu este

posibilă, deținătorul imobilului este obligat, în termenul prevăzut în

articolul menționat, să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin

echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

În raport cu dispozițiile legale redate, rezultă că termenul, în

care unitatea deținătoare are obligația să răspundă la notificare, este

imperativ și nu un termen de recomandare. Altfel, s-ar ajunge la nesocotirea

finalității legii, s-ar amâna fără termen rezolvarea echitabilă a retrocedării

imobilelor sau, după caz, procedura acordării de despăgubiri, ignorându-se

dreptul la reparație.

Fiind stabilit că termenul de 60 de zile, la care s-a făcut

referire, este imperativ, obligatoriu pentru unitatea deținătoare, rezultă că

soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, ca prematură, este

greșită în situația în care la data introducerii acțiunii, termenul menționat

expirase.

Dar, soluția recurată este greșită și pentru că cererea de

chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul din 20.01.2003,

este o contestație împotriva refuzului tacit de restituire în natură, partea

solicitând, pe această cale, obligarea pârâților la restituirea în natură a

apartamentului.

În această situație, instanța de apel este îndrituită să

analizeze pe fond cererea, fiind de necontestat refuzul de a răspunde la

notificare, ceea ce echivalează lipsa unei rezolvări favorabile.

De aceea, recursul a fost admis, s-a casat decizia recurată și

s-a trimis cauza aceleiași instanțe, spre a fi judecată în fond.