ÎCCJ, decizie (scj.ro #82361)

Imobil preluat în mod abuziv de stat. Cerere

de restituire în natură respinsă de unitatea deținătoare a imobilului. Modul de

soluționare a contestației adresată instanței judecătorești de persoana

îndreptățită.

Cuprins

pe materii

. Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil preluat în

mod abuziv de stat. Cerere de restituire în natură respinsă de unitatea

deținătoare a imobilului. Modul de soluționare a contestației adresată

instanței judecătorești de persoana îndreptățită.

Index

alfabetic

. Drept civil.

-

Proprietate;

-

Imobil preluat de stat;

-

Restituire în natură.

Legea nr. 10/2001

.

Restituirea în natură a imobilelor în temeiul art. 2 pct. 2 din Legea nr.

10/2001 nu este un atribut exclusiv al unității deținătoare, ea putând fi

dispusă, după parcurgerea procedurii prealabile și de către instanța de

judecată.

Î.C.C.J.,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6206 din 8 iulie

2005.

Prin decizia nr.130 din 9 mai 2003 emisă de Regia Autonomă

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat s-a respins solicitarea

formulată de F.N. în temeiul Legii nr.10/2001, de restituire în natură a unui

imobil situat în comuna Snagov, județul Ilfov, imobil compus din teren în

suprafață totală de 7423 mp. și construcție, cu motivarea că solicitanta nu

și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la restituire cu actele depuse

până la data de  13 martie 2003.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr.1022 din 6

noiembrie 2003 a admis în parte contestația formulată de F.N și a anulat

decizia atacată. Intimata a fost obligată să soluționeze notificarea

contestatoarei în raport de toate înscrisurile depuse cu respectarea termenului

prevăzut de art. 22 din Legea nr.10/2001 și cu invitarea acesteia la lucrările

organului de conducere al unității deținătoare, conform art.23 alin.2 din Legea

nr.10/2001; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de obligarea a intimatei la

restituirea în natură a imobilului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, iar prin decizia

civilă nr.896 din 18 mai 2004 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

admis apelurile și a anulat sentința atacată, reținând că în mod greșit prima

instanță nu s-a pronunțat asupra contestației cu care a fost investită, în

întregul ei, în sensul de a stabili dacă se impune anularea deciziei emisă de

intimată și admiterea cererii contestatoarei de restituire în natură a

imobilului, rezumându-se doar la anularea deciziei emisă de unitatea

deținătoare.

Curtea a mai reținut că obligarea unității deținătoare la realizarea pe fond a

notificării de restituire în natură, dispusă consecutiv anulării deciziei, nu

reprezintă o soluție posibilă din punct de vedere procedural, neexistând nici

un text de lege care să permită instanței sesizată cu contestația împotriva

deciziei emisă în temeiul Legii nr.10/2001 să retrimită cererea spre o nouă

analiză persoanei sesizate cu notificarea.

Rămânând investită cu evocarea fondului cauzei, ale cărui limite au fost

stabilite prin decizia intermediară din apel, Curtea de Apel București a

pronunțat decizia civilă nr.1832 din 28 septembrie 2004 prin care a admis

contestația formulată de contestatoarea F.N.P. și continuată de F.B. și

F.C.; a anulat decizia nr.130 din 9 mai 2003 emisă  de Regia Autonomă

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și a obligat intimata să

restituie în natură contestatorilor imobilul solicitat.

În motivarea acestei soluții, Curtea a  reținut că din verificarea

dosarului de fond rezultă că, anterior emiterii deciziei, respectiv anterior

datei de 9 mai 2003, contestatoarea a înregistrat la dosarul de restituire, în

completarea actelor inițiale anexate notificării, două seturi de acte, la 13

martie 2003 și respectiv la 5 mai 2003 acte care fac dovada calității sale de

persoană îndreptățită la restituire, în sensul art.3 lit.a din Legea nr.10/2001.

Referitor la fondul pricinii, s-a reținut că s-a făcut dovada dreptului de

proprietate al contestatoarei asupra imobilului în litigiu dobândit în anul

1947 prin efectul datei constituită în favoarea sa de părinți la prima

căsătorie, astfel că preluarea operată în baza Decretului nr.92/1950 pe numele

altei persoane, respectiv tatăl acesteia, este o măsură abuzivă.

Intimata Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat

a declarat recurs susținând, în esență, următoarele critici:

- instanța de apel a dat o interpretare greșită a dispozițiilor art.297 Cod

procedură civilă întrucât instanța de fond nu a respins și nu a anulat cererea

de chemare în judecată, ci, în opinia recurentei a admis în parte contestația,

intrând deci în cercetarea fondului;

- decizia atacată cuprinde motive  contradictorii în sensul că, deși

admite apelul Regiei Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat

prin care se critica hotărârea primei instanțe pentru netemeinicia admiterii

primului capăt de cerere al contestației, respectiv cel privitor la anularea

deciziei nr.130/2004, instanța de apel anulează sentința, menținând deci

dispozițiile acesteia privind primul capăt de cerere, și obligând regia la restituirea

imobilului în natură;

- instanța  a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pronunțată asupra

unor aspecte date de lege în competența altor instituții, deoarece, în cazul

anulării actului, instanța  nu poate dispune restituirea imobilului în

opinia recurentei, ci numai obligarea unității deținătoare la emiterea unei

decizii în acest sens.

Recursul este nefondat.

Instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 297 Cod

procedură civilă, deoarece prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului,

dispunând obligarea intimatei să soluționeze notificarea sub toate aspectele.

Nu poate fi primită critica vizând motivarea contradictorie a deciziei.

Admiterea apelului declarat de intimată s-a făcut prin Decizia nr.896/2004,

intermediară din apel.

Prin decizia civilă nr.1832/2004, Curtea de apel s-a pronunțat în evocarea

fondului, dispunând cu privire la fondul litigiului.

Nu se poate reține nici critica vizând depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești.

Conform dispozițiilor art.2 pct.(2) din Legea nr.10/2001, republicată,

restituirea imobilelor în temeiul acestei legi poate fi dispusă și prin

hotărâre judecătorească, după parcurgerea procedurii prealabile specifice,

nefiind un atribut exclusiv al unității deținătoare, cum se susține prin

respectivul motiv de recurs.

Decizia de respingere a cererii de restituire în natură poate fi controlată în totalitate

de către instanță, pe calea  contestației prevăzute de Legea nr.10/2001,

instanța fiind competentă a soluționa notificarea și în ce privește obligarea

la restituirea în natură a imobilului.

Pentru aceste considerente s-a respins ca nefondat recursul.