ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5950/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele

:

Prin acțiunea înregistrată la 8 ianuarie 2002 pe

rolul Tribunalului București, reclamanta SC A.R.A. SA a chemat în judecată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul General al

Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar și Primăria

Municipiului București, solicitând conform art. 480 C. civ. și Legii nr. 10/2001,

obligarea acestora la restituirea în natură a suprafeței de 347,42 mp,

respectiv apartamentele numerotate de la 1 la 9 în imobilul situat în

București, despre care a afirmat că sunt proprietatea sa, dobândit prin

cumpărare în anul 1926, dar trecute abuziv în proprietatea Statului, prin

aplicarea Legii nr. 119/1948.

S-a depus în copie contractul de

vânzare-cumpărare și notificarea adresată la 19 octombrie 2001 către Primăria

municipiului București.

Prin sentința civilă nr. 235 din 19 februarie

2002, Tribunalul București, secția a III-a civilă, admițând excepția invocată

de pârâți, a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate

procesuală activă.

În motivarea soluției adoptate, instanța de fond

a reținut că titlul exhibat de reclamantă a aparținut unei alte persoane

juridice, desființată.

Pe de altă parte, imobilul ce fusese cumpărat

era situat la nr. 11, iar nu la nr. 7, ca cel pretins prin acțiune.

În concluzie, văzând că reclamanta nu a făcut

dovada, conform cerințelor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, că este

continuatoarea persoanei juridice, fostă proprietară înainte de naționalizare, acțiunea

a fost respinsă.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

prin decizia civilă nr. 80 din 13 februarie 2003 a admis apelul reclamantei, a

anulat sentința și evocând fondul a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

S-a considerat că reclamanta este continuatoarea

societății A.R., desființată în 1948, întrucât prin H.G. nr. 1279/1990 ADAS s-a

transformat în mai multe societăți comerciale, printre care și societatea

reclamantă, care a preluat activele aferente asigurărilor, pe care le-a inclus

în capitalul social.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

Consiliul general al municipiului București prin primarul general, Ministerul

Finanțelor Publice și Administrația Fondului Imobiliar, care au susținut

nelegalitatea hotărârii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, s-a susținut că acțiunea a fost

ambiguu formulată; dacă era revendicare de drept comun, ar fi trebuit timbrată

la valoare și era inadmisibilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001; dacă

era formulată potrivit acestei ultime legi, era prematură, în lipsa unui

răspuns la notificare; în fine, că reclamanta nu are calitate procesual activă,

nefiind probat că antecesoarea sa, Administrația Asigurărilor de Stat (ADAS), era

succesoarea Societății Anonime Române Asigurarea Românească.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare în

combaterea recursurilor.

Recursurile sunt fondate, urmând a fi admise și

conform art. 312 C. proc. civ., decizia va fi modificată în sensul respingerii

apelului reclamantei împotriva sentinței de fond, care fiind legală și

temeinică, va fi păstrată.

Deși acțiunea a fost, într-adevăr, ambiguu

formulată, instanțele, dând dovadă de rol activ, au dat înțelesul care putea

produce efecte, și anume acela că este o plângere bazată pe dispozițiile Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Decizia recurată a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor legale aplicabile, în speță de art. 3.

Potrivit acestui text, sunt îndreptățite, în

înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii, constând în restituire în

natură sau, după caz, prin echivalent: (...) lit. c): persoanele juridice,

proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat (...) după data de 6

martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul

articol este condiționată de continuarea activității de persoană juridică până

la intrarea în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor

să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989,

dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană

juridică cu cea desființată sau interzisă, (...).

Astfel cum rezultă din acest text de lege,

legiuitorul a avut în vedere două ipoteze în care persoanele juridice pot emite

pretenții de restituire în natură sau prin echivalent a bunurilor preluate de

stat: fie continuarea activității persoanei juridice respective de la data

deposedării până la data intrării în vigoare a legii; fie ipoteza reluării

activității, în condițiile legii, după 22 decembrie 1989, în cazul persoanelor

juridice a căror activitate a fost întreruptă sau interzisă în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989.

În speță, cum bine a reținut și instanța de

fond, pe baza probelor administrate, nici una dintre aceste ipoteze nu se

regăsește în ceea ce o privește pe reclamantă.

Aceasta este o societate comercială a cărei

antecesoare a fost o întreprindere socialistă de stat – ADAS, înființată de

stat după preluarea prin naționalizare a bunurilor ce au aparținut fostelor

întreprinderi capitaliste din diferite domenii de activitate, inclusiv din cel

al asigurărilor.

Cu ocazia naționalizării, personalitatea

juridică a societăților comerciale anonime a încetat. Prin urmare, nu se poate

vorbi de o „continuare a activității”, deoarece nu există o unică persoană

juridică.

Pentru cea de-a doua ipoteză, aplicabilă în

practică mai ales persoanelor juridice cu scop nepatrimonial, calitatea de

persoană îndreptățită la restituire în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001

este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești anterioare care să

fi constatat calitatea de continuatoare a persoanei juridice desființate sau

interzise.

În speță, pe de o parte, nu este îndeplinită

această condiție, iar pe de altă parte, în litigiul de față ansamblul probelor

administrate conduc la o altă concluzie decât cea la care a ajuns instanța de

apel.

Pentru considerentele anterior expuse, recursurile

formulate vor fi admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții

Consiliul General al Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar

și Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 80 A din 13 februarie 2003

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Modifică decizia recurată, în sensul că respinge

apelul declarat de reclamanta SC Asigurarea Românească SA, ASIROM, împotriva

sentinței civile nr. 235 din 19 februarie 2002 a Tribunalului București, secția

a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 octombrie 2004.