ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2580/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2580/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 iunie 2003, P.A.I. a chemat în judecată, prin acțiune precizată, Consiliul județean Brașov și județul Brașov pentru revendicarea hotelului „Tâmpa”, situat în Brașov, edificat pe terenul de 6503 mp, identic cu p.t. nr. 6305/3 din C.F. 576 Brașov, urmând ca reclamanta să fie obligată să le plătească părților suma de 1.001.740.130 lei reprezentând contravaloarea materialelor și prețul muncii ca valori incorporate în imobilul revendicat. Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 10034 din 20 noiembrie 2003, și a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov, cu motivarea că obiectul litigiului depășește 2 miliarde lei.
Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 305 din 26 aprilie 2004 a admis acțiunea și a constatat că reclamanta este proprietara imobilului în litigiu, prin accesiune imobiliară artificială, a obligat pe pârâți la restituirea bunului, iar pe reclamantă să le plătească suma de 336.584.640 lei reprezentând costul materialelor și prețul muncii, ca valori incorporate în imobil. Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 1012 din 18 octombrie 2004 a admis apelul pârâtului Consiliul județean Brașov și a reformat hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei la Judecătoria Brașov ca instanță competentă să soluționeze pricina în primă instanță, reținând că, obiectul litigiului fiind în valoare de sub 2 miliarde lei, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. b) (text nemodificat) și art. 18 1 C. proc.
civ. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezbaterea căruia a arătat, în esență, că întrucât valoarea obiectului pricinii depășește 2 milioane lei, în mod nelegal instanța de apel a stabilit competența de primă instanță a Judecătoriei Brașov. Recursul este întemeiat. Declinatorul de competență pronunțat de Judecătoria Brașov n-a fost recurat [în condițiile art. 158 alin. (2) C. proc. civ.], așa încât, prin efectul dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. a rămas irevocabil. Întrucât reformarea acestui declinatoriu nu mai era posibilă, fără temei a fost decisă prin, decizia numită, considerent pentru care se impune admiterea recursului și trimiterea dosarului la aceeași instanță pentru a judeca apelul pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta P.A.I. împotriva deciziei civile nr. 1012/Ap din 18 octombrie 2004 a Curții de Apel Brașov, pe care o casează și trimite cauza aceleași instanțe pentru judecarea apelului pe fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.