ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1897/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1897/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a

luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C.”R.”  SA împotriva deciziei

nr.3 Ap din 1 februarie 2002 a Curții de Apel Brașov – Secția civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurenta pârâtă reprezentată de avocat M.I.și

consilier juridic Ș.N.și intimatul reclamant Ministerul de Interne – Direcția

juridică reprezentat de consilier juridic B.A.lipsind intimatul pârât  Orașul

Predeal prin Primar.

Procedura

completă.

Avocat

M.I.și consilier juridic având pe rând cuvântul solicită admiterea recursului

așa cum a fost formulat.

Consilier

juridic B.A.solicită respingerea recursului și pune concluzii conform

întâmpinării formulate în scris.

C

U R T E A ,

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

cererea înregistrată la data de 11 octombrie 2000 sub nr.18009 pe rolul

Judecătoriei Brașov, reclamantul Ministerul de Interne prin Direcția Juridică a

chemat în judecată pe pârâta S.C. R. SA Predeal, solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța:

-

să oblige pârâta să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului

imobilul situat în Predeal str.Petru Rareș nr.4 denumit Hotel-restaurant

„Turist” fosta Vila Câmpinița;

-

să dispună evacuarea pârâtei din imobil.

Reclamantul,

la termenul de judecată din  10 ianuarie 2001, și.-a precizat și completat

acțiunea solicitând chemarea în judecată în calitate de pârât și a Orașului

Predeal prin primar, solicitând să se constate că pe terenul înscris în

Registrul de transcripții și inscripții al Orașului Predeal sub nr.30/1965 și

sub nr.cadastrale 983,984 reclamantul (fostul Minister al Afacerilor Interne)

a  edificat o construcție numită Vila Cîmpinița – actualul Hotel Turist.

A

solicitat de asemenea să se constate că titlul în baza căruia imobilul în

litigiu a trecut în proprietatea statului nu este valabil  și să se dispună

rectificarea  situației în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni în

sensul radierii dreptului de  proprietate al Statului și al înscrierii

dreptului de proprietate al reclamantului.

A

mai solicitat și obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie

reclamantului imobilul.

Prin

sentința civilă nr.1749 din 7 februarie 2001, Judecătoria Brașov  și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în  favoarea Tribunalului Brașov cu

motivarea că în speță sunt incidente dispozițiile art. 2 pct.1 lit.b

C.proc.civ. întrucât valoarea imobilului depășește 150.000.000 lei.

Tribunalul

Brașov prin sentința civilă nr.253 din 29 iunie 2001 a admis excepția lipsei

calității procesual active a reclamantului Ministerul de Interne, invocată de

către pârâta S.C. R. SA și în consecință, respinge acțiunea precizată și

completată, formulată de către reclamant.

Pentru

a pronunța această hotărârea instanța a reținut că dreptul de proprietate

asupra imobilului a aparținut Statului, iar reclamantul, respectiv antecesorul

său a  edificat construcția numită Vila Cîmpinița constatând că în cauză sunt

aplicabile prevederile art.488 și 492 C.civ..

În

concluzie a apreciat că reclamantul nu poate pretinde a se constata că este

proprietar asupra construcției în litigiu câtă vreme terenul nu a fost

niciodată în proprietatea sa, ci a aparținut Statului.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamantul invocând motive de nelegalitate și

netemeinicie.

În

esență se susține în motivarea apelului că prevederile art.492 C.civ. au fost

invocate fără investire, deși  aceste prevederi având caracter dispozitiv și nu

imperativ nu puteau fi invocate decât de către proprietarul terenului,

respectiv Statul român și nu de către pârâta S.C. “R.”SA care nu are decât

calitatea de detentor precar.

S-a

mai susținut că în mod greșit instanța de fond s-a pronunțat pe lipsa calității

procesual active deși reținuse că edificarea construcției a fost făcută de

către Ministerul Afacerilor Interne (antecesorul reclamantului).

Apelantul

arată de asemenea că instanța de fond a considerat greșit că în cauză se

aplică și prevederile Legii nr.115/1938, când imobilul revendicat se află în

regimul de publicitate imobiliară, nu al cărților funciare.

Curtea

de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 3 din 1 februarie 2002, a admis apelul,

a anulat sentința și,  rejudecând în fond,  a admis în parte acțiunea civilă

astfel cum a fost precizată și completată și a  constatat că pe terenul înscris

în Registrul de Transcripțiuni – Inscripțiuni Predeal, sub  nr.30/1965,

numerele cadastrale 983, 984 reclamantul Ministerul de Interne a edificat o

construcție denumită Vila Cîmpinița – actualul Hotel „Turist” situat în

Predeal, str.Petru Rareș nr.2-4.

A

constatat că titlul în baza căruia construcția mai înainte menționată a trecut

în proprietatea Statului român, nu este valabil.

A

dispus rectificarea din Registrul de Inscripțiuni – Transcripțiuni Predeal

poziția 30/1965 în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român

și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului.

A

obligat pe pârâți să lase imobilul – construcție – în deplină proprietate și

posesie reclamantului.

A

respins celelalte cereri formulate de reclamant în acțiunea sa completată și

precizată, cu privire la evacuare și dreptul de proprietate asupra terenului.

A

respins excepția lipsei de calitate procesual activă a reclamantului invocată

de către pârâta S.C. “R.”SA.

Pentru

a pronunța această decizie instanța de apel a reținut, având în vedere probele

administrate în cauză respectiv decizia nr.1605/1965 a C.E. al Sfatului Popular

oraș Predeal, adresa 11/0652847 din 18 aprilie 1956 a Serviciului Construcții,

decizia nr.66/1955 a Sfatului Popular, adresa nr.0675534 din 28 noiembrie 1956

a Ministerului Afacerilor Interne, dosarul hotelului și schițele anexate, că

reclamantul a edificat construcția în litigiu, cu aprobarea organelor

competente, situație de altfel reținută și  în considerentele hotărârii

instanței de fond.

A

mai reținut instanța de apel ca datorită faptului că reclamantul a dovedit că

este proprietarul construcției, el își justifică calitatea procesual activă în

realizarea dreptului său (cu privire la construcție) existând identitate între

persoana reclamantului și titularul dreptului de proprietate pretins,

constatând că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității

procesual active a reclamantului.

A

reținut de asemenea că proprietar al terenului este Statul Român (situație

stabilită cu autoritate de lucru judecat, întrucât pârâta nu a declarat apel pe

acest aspect și în consecință, dispozițiile art.492 și 494 C.civ. nu puteau fi

invocate decât de către acesta și nu de  către pârâtă, care nu are calitate de

proprietar și nici nu deține vreun  titlu valabil, asupra întregului imobil –

teren și construcție.

În

motivarea hotărârii instanța de apel constată că reclamantul a  dovedit faptul

că a edificat construcția în litigiu având acordul proprietarului terenului –

Statul Român – că, ulterior această construcție a trecut în proprietatea

statului în baza Decretului nr.511/1955 figurând în lista anexă la poziția 54 –

Vila Cîmpinița – construcție nouă MAI. Se reține că prevederile art.1 din acest

decret nu au fost îndeplinite în cauză și ca atare prevederile decretului

511/1955 nu erau aplicabile și, ori cum, acest decret nu a fost niciodată

publicat și nu producea, deci, efecte juridice.

Astfel

titlul statului asupra construcției nu este valabil, deci el nu putea fi

transmis legal nimănui; ca atare reclamantul, în calitatea sa de proprietar

asupra construcției are dreptul să  beneficieze de toate prerogativele

conferite de art.480 C.civ., iar pârâta este obligată să lase în deplină

proprietate și posesie imobilul – construcție.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. “R.”SA, recurs care însă nu a

fost structurat conform prevederilor art.303 alin.3 C.proc.civ.care prevede că

motivarea recursului va cuprinde arătarea motivelor de casare și dezvoltarea

lor, fiecare în parte.

Recurenta

are o „motivare” originală a recursului în care o primă parte este intitulată „Considerente”

– I „Arătarea motivelor” în care invocă art.304 pct.7,8 și 9  C.proc.civ., în

care pur și simplu reproduce conținutul acestor texte, fără nici o dezvoltare.

Partea

a II-a a recursului intitulată „scurt rezumat” cuprinde o descriere a evoluției

judecării cauzei din care se pot desprinde următoarele susțineri critice cu

privire la decizia recurată.

-

instanța de apel nu a făcut distincție între regimul juridic al terenului și

acela al construcției edificate pe acesta.

-

cu privire la teren se susține că foștii proprietari ai terenului nu l-au

revendicat niciodată deci  în aceste condiții titlul statului este valabil.

-

se mai susțin caracteristicile proprietății socialiste de stat conform

prevederilor Constituției din anul 1952: absolută, insesizabilă,

imprescriptibilă, exclusivă și inalienabilă.

O

altă susținere o reprezintă aceea că instanța și-a argumentat hotărârea pe

„trei elemente: construirea, rechiziția și preluarea abuzivă” apreciind că din

acestea numai problema construirii este pertinentă cauzei, celelalte fiind

extranee acesteia.

În

concluzie se susține că reclamantul nu a dovedit calitatea sa de proprietar al

construcției și nici pe aceea de  succesor al Ministerului Afacerilor Interne.

Recursul

este nefondat.

Astfel

este de reținut în primul rând după cum s-a mai arătat mai înainte că recursul

nu este structurat conform prevederilor art.303, însă în baza art.306 alin.3

C.proc.civ.urmează a analiza susținerile făcute în motivarea recursului

intitulate „scurt rezumat”.

Astfel

este de reținut că susținerea că instanța de apel nu ar fi făcut distincția

între regimul juridic al terenului și al construcției edificate pe el este

nefondată; din contră – instanța și-a bazat întreaga motivare tocmai pe această

analiză diferențiată a regimurilor diferite ale terenului și construcției.

Instanța

de apel a reținut, corect cu prilejul acestei analize și faptul că reclamanta

nu reprezintă statul ci doar un detentor precar.

În

acest sens urmează a reține că toate susținerile făcute în legătură cu natura

proprietății de stat, cu caracteristicile acestei proprietăți, prevăzute în

Constituția din 1952, nu au nici o relevanță în cauză întrucât pârâta S.C.

“R.”SA nu reprezintă Statul român.

Celelalte

susțineri care se referă la interpretarea greșită a probelor nu mai pot fi

făcute cu ocazia soluționării unui recurs ordinar întrucât punctul 11 al

art.304 C.proc.civ.a fost abrogat prin OUG 138/2000 și deci recursul pe acest

motiv este inadmisibil.

Procedând

la analizarea motivelor enunțate, respectiv cele prevăzute de art.304 pct.7,8

și 9 urmează a constata că nu sunt fondate.

Astfel,

în ceea ce privește pct.7 al art. 304 C.proc.civ., instanța de apel în

conformitate cu dispozițiile art.261 pct.2 C.proc.civ., cu o motivare amplă în

fapt și drept a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Referitor

la motivul prevăzut de punctul 8 al art.304 C.proc.civ.urmează a reține că

instanța de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecății și a

rezolvat corect atât problema calității procesuale active a reclamantului –

având în vedere că prin probele administrate acesta a  făcut dovada că a

edificat construcția cu acordul proprietarului terenului, Statul Român – cât și

soluționarea acțiunii pe fond.

Pe

fond a reținut legal și temeinic că prevederile Decretului 511/1955 nu-și aveau

aplicabilitate, nefiind îndeplinite prevederile art.1 din acesta și, ca atare,

construcția nu a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului.

Pe

cale de consecință a fost înlăturată susținerea pârâtei referitoare la dreptul

său de proprietate, întrucât statul nu putea transmite nici un drept, atâta

timp cât însuși dreptul său nu a fost valabil constituit.

Ultimul

motiv invocat de asemenea teoretic de către recurentă, respectiv cel întemeiat

pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., nu este fondat; instanța de apel

făcând o aplicare corectă a legii cu o amplă motivare în drept și fapt.

Astfel

fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul

formulat de către pârâtă ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

:

Respinge

recursul formulat de S.C.”R.”SA împotriva deciziei 3 Ap din 1 februarie 2002 a

Curții de Apel Brașov, Secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.