ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1089/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de S.E.Tîmpotriva

deciziei nr. 34 Ap din 29 mai 2002   a Curții de Apel Brașov – Secția Civilă.

La apelul

nominal  s-au prezentat recurentul-contestator S.E.T., prin mandatar D.C.,

conform procurii, lipsind intimații Municipiul Brașov, prin Primar și Primăria

Municipiului Brașov – Comisia de Aplicare a Legii 10/2001.

Procedura

completă.

Prealabil dezbaterilor, Curtea a pus în discuția părților

aspectul legat de împrejurarea că notificare a fost adresată și Primăriei

Municipiului Brașov, în condițiile în care obiectul contestației vizează

terenul situat în orașul Predeal (Timișul de Sus), Drumul CFR nr. 13,

întrebându-l pe mandatarul contestatorului dacă înțelege să se judece în

contradictoriu cu  pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar, în condițiile în

care nu s-a emis decizia de restituire în natură a imobilului mai sus

individualizat.

Mandatar D.C.

– care la cererea instanței face dovada prevăzută de art. 68 alin. 4 și 5 din

C.proc.civ.referitor la condițiile în care legea permite punerea de concluzii

orale – susține recursul solicitând casarea deciziei 34/Ap din 29 mai 2002 a

Curții de Apel și sentinței civile 132 S/15 martie 2002 a Tribunalului Brașov –

Secția Civilă și restituirea în natură a acestui imobil.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Brașov, reclamantul S.E.T. a chemat în judecată

pârâții Municipiul Brașov prin primar și Primăria Municipiului Brașov – Comisia

de aplicare a Legii nr. 10/2001, arătând că la data de 1 noiembrie 2001 a

trimis notificare Primăriei Predeal pentru retrocedarea terenului situat în

orașul Predeal (Timișul de Sus), str. Drumul CFR 13, dar aceasta nu a răspuns

notificării.

Terenul, în

suprafață de 1080 m.p., a devenit proprietatea reclamantului prin moștenire.

Până în anul 1952 proprietarii inițiali au achitat taxele și impozitele

aferente terenului, iar după data de 29 iunie 1952 autoritățile au refuzat

primirea impozitului și prin sentința civilă nr. 4924/1960 a Tribunalului

Popular al orașului Stalin, terenul a fost preluat de stat.

Această

preluare a fost abuzivă deoarece citațiile și comunicările s-au făcut la altă

adresă decât cea reală, respectiv București, str. Iatropol nr. 6 în loc de nr.

7.

Ulterior,

foștii proprietari s-au stabilit în străinătate, iar în prezent terenul este

liber și se poate restitui în natură.

În drept au

fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001, art. 480 și 948 C. civ.

La termenul de

judecată din 15 martie 2002, instanța a pus în vedere reclamantului să

precizeze obiectul cererii sale, însă mandatarul contestatorului a arătat că nu

înțelege să precizeze acțiunea sub acest aspect.

Tribunalul, în

temeiul art. 112 alin. 1 p. 3 și 133 alin. 1 C.proc. civ. a pus din oficiu în

discuția părților excepția nulității cererii pentru lipsa obiectului acesteia.

Prin sentința

civilă nr.132 din 15 martie 2002, Tribunalul Brașov a admis  excepția nulității

cererii de chemare în judecată și a anulat cererea de chemare în judecată

formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Municipiul Brașov și

Primăria Brașov – Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001, ca fiind lipsită de

obiect.

Analizând cu

precădere excepția, instanța a reținut că potrivit art. 133 C. proc.civ.

cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, printre altele, obiectul ei,

va fi declarată nulă.

Pe de altă

parte, instanța a reținut că acțiunea este lipsită de obiect și față de

prevederile art. 24 alin. 1 și 7 din Legea nr.10/2001.

Art. 24 alin.1

din Legea nr.10/2001 prevede că dacă restituirea în natură nu este aprobată sau

nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca prin decizie sau, după

caz, dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin.1, să facă

persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare

valorii imobilului.

Potrivit art.

24 alin. 7 din aceeași lege, dacă oferta este refuzată, persoana îndreptățită

poate ataca în justiție decizia prevăzută în aliniatul 1 în termen de 30 de

zile de la comunicarea acesteia.

Din

interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că nu pot face obiect

al contestării în justiție decât decizia sau dispoziția prin care unitatea

deținătoare hotărăște asupra cererii de restituire formulată de persoana

îndreptățită, fie sub aspectul nerestituirii în natură a imobilului pretins,

fie sub aspectul cuantumului despăgubirilor oferite.

Așadar,

controlul judecătoresc se limitează, în această fază a procedurilor speciale

instituite de Legea nr. 10/2001, la decizia sau dispoziția emisă de unitatea

deținătoare și nici un text din legea amintită nu prevede posibilitatea de a

ataca în justiție refuzul sau întârzierea de a răspunde a unității deținătoare

care a primit notificarea, după cum legea nu prevede nici sancțiuni în cazul

nerespectării termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. 1 din lege.

Întrucât în

cauză nu s-a emis decizie sau dispoziție rezultă că prezenta contestație este

lipsită de obiect, neputând fi contestat un act care nu a fost emis, iar

potrivit textelor de lege evocate numai un asemenea act poate forma obiect al

controlului judecătoresc.

Împotriva

sentinței a declarat apel contestatorul, susținând că cererea sa a fost greșit

calificată drept contestație de către prima instanță, deși el a cerut în mod

expres restituirea în natură a terenului din litigiu.

De asemenea

este eronată susținerea instanței de fond în sensul că în baza Legii nr.10/2001

persoana îndreptățită nu poate ataca întârzierea emiterii deciziei sau dispoz

iției de către unitatea deținătoare ori nu poate cere direct în instanță

restituirea în natură a imobilului, înaintea finalizării procedurii

administrative.

Curtea de Apel

Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 34/A din 29 mai 2002, a respins apelul

contestatorului, cu motivarea că prima instanță a calificat corect cererea

dedusă judecății ca o contestație în temeiul Legii nr. 10/2001 și a reținut și

argumentat judicios că nerespectarea termenului prevăzut de art. 23 alin. 1 din

Legea nr. 10/2001 nu permite contestatorului să atace în baza acestei legi

refuzul ori întârzierea emiterii deciziei sau dispoziției de către deținătorul

imobilului, după cum nu permite nici revendicarea imobilului direct la

instanță, înainte de epuizarea procedurii administrative prevăzute în Legea

nr.10/2001.

Împotriva

deciziei a declarat recurs contestatorul S.E.T., invocând prevederile art. 304

pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ.

Instanța de

fond, se arată în motivarea recursului, a considerat greșit că cererea de

restituire a terenului este o contestație împotriva deciziei care nu a fost

emisă, motiv pentru care a ridicat din oficiu excepția lipsei obiectului cererii

și a respins acțiunea ca lipsită de obiect, deși avea obligația legală să

dispună retrocedarea terenului.

Recurentul a

solicitat casarea hotărârilor și în baza probelor existente în dosar să se

pronunțe o hotărâre legală și temeinică de restituire a terenului în suprafață

de 1080 m.p., cu citarea în cauză a Primăriei Predeal.

Criticile

aduse de recurent hotărârii atacate sunt neîntemeiate.

Din cererea

introductivă de instanță, formulată de recurent prin mandatarul său, lipsește

obiectul ei și nu exista nici o referire la ceea ce solicită reclamantul prin

actul de investire al instanței.

Față de

această lacună a cererii, instanța de fond a pus în vedere

recurentului-reclamant să precizeze în scris obiectul acțiunii, dar acesta a

refuzat, arătând oral că primăria era datoare să emită o decizie, iar el este

îndreptățit să formuleze contestația.

Potrivit

prevederilor art. 112 pct. 3 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată

trebuie să cuprindă, printre altele, obiectul cererii, prin care se înțelege

tocmai ceea ce se solicită de reclamant și raportul procesual nu se poate lega

în lipsa unei pretenții concrete formulate.

Nerespectarea

dispozițiilor procedurale privitoare la conținutul cererii de chemare în

judecată atrage consecința prevăzută în art. 133 alin. 1 C.proc.civ.. De aceea,

lipsa obiectului, ca element esențial al cererii, este sancționată în mod

expres cu nulitatea cererii introductive de instanță, cum corect a statuat

prima instanță prin sentința pronunțată.

Referirea

recurentului la prevederile art. 23 din Legea nr.10/2001, întrucât primăria nu

a emis decizia în termenul stabilit de lege, nu schimbă concluzia lipsei

obiectului cererii și a sancțiunii aplicate, textul de lege cu 6 aliniate nu

oferă nici un indiciu în a afla ce anume pretinde reclamantul-recurent prin

cererea sa. În absența unui obiect determinat al cererii, instanța de fond nu

avea obligația să dispună retrocedarea terenului, ea nu putea suplini voința

părții reclamante și să acorde ceea ce nu s-a cerut.

Mai mult,

recurentul-reclamant, deși a trimis notificarea Primăriei orașului Predeal, în

perimetrul căruia este terenul pretins, el a formulat cererea de chemare în

judecată împotriva Municipiului Brașov prin primar și a Primăriei  Municipiului

Brașov – Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, care nu au calitate

procesuală pasivă deoarece terenul revendicat nu se află în intravilanul

Municipiului Brașov.

Pretenția

recurentului, enunțată în motivarea recursului său, aceea de a se dispune de

instanță, în cazul casării cu trimitere, citarea Primăriei Predeal, nu poate fi

satisfăcută, identificarea părții pârâte și chemarea ei în judecată este de

atributul reclamantului nu al instanței.

Se consideră

că recursul reclamantului este nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de S.E.T. împotriva

deciziei 34 Ap din 29 mai 2002 a Curții de Apel Brașov, Secția Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi   19 martie  2003.