ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1089/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de S.E.Tîmpotriva deciziei nr. 34 Ap din 29 mai 2002 a Curții de Apel Brașov – Secția Civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurentul-contestator S.E.T., prin mandatar D.C., conform procurii, lipsind intimații Municipiul Brașov, prin Primar și Primăria Municipiului Brașov – Comisia de Aplicare a Legii 10/2001. Procedura completă. Prealabil dezbaterilor, Curtea a pus în discuția părților aspectul legat de împrejurarea că notificare a fost adresată și Primăriei Municipiului Brașov, în condițiile în care obiectul contestației vizează terenul situat în orașul Predeal (Timișul de Sus), Drumul CFR nr. 13, întrebându-l pe mandatarul contestatorului dacă înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar, în condițiile în care nu s-a emis decizia de restituire în natură a imobilului mai sus individualizat.

Mandatar D.C. – care la cererea instanței face dovada prevăzută de art. 68 alin. 4 și 5 din C.proc.civ.referitor la condițiile în care legea permite punerea de concluzii orale – susține recursul solicitând casarea deciziei 34/Ap din 29 mai 2002 a Curții de Apel și sentinței civile 132 S/15 martie 2002 a Tribunalului Brașov – Secția Civilă și restituirea în natură a acestui imobil. C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brașov, reclamantul S.E.T. a chemat în judecată pârâții Municipiul Brașov prin primar și Primăria Municipiului Brașov – Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, arătând că la data de 1 noiembrie 2001 a trimis notificare Primăriei Predeal pentru retrocedarea terenului situat în orașul Predeal (Timișul de Sus), str. Drumul CFR 13, dar aceasta nu a răspuns notificării.

Terenul, în suprafață de 1080 m.p., a devenit proprietatea reclamantului prin moștenire. Până în anul 1952 proprietarii inițiali au achitat taxele și impozitele aferente terenului, iar după data de 29 iunie 1952 autoritățile au refuzat primirea impozitului și prin sentința civilă nr. 4924/1960 a Tribunalului Popular al orașului Stalin, terenul a fost preluat de stat. Această preluare a fost abuzivă deoarece citațiile și comunicările s-au făcut la altă adresă decât cea reală, respectiv București, str. Iatropol nr. 6 în loc de nr. 7. Ulterior, foștii proprietari s-au stabilit în străinătate, iar în prezent terenul este liber și se poate restitui în natură. În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001, art. 480 și 948 C. civ.

La termenul de judecată din 15 martie 2002, instanța a pus în vedere reclamantului să precizeze obiectul cererii sale, însă mandatarul contestatorului a arătat că nu înțelege să precizeze acțiunea sub acest aspect. Tribunalul, în temeiul art. 112 alin. 1 p. 3 și 133 alin. 1 C.proc. civ. a pus din oficiu în discuția părților excepția nulității cererii pentru lipsa obiectului acesteia. Prin sentința civilă nr.132 din 15 martie 2002, Tribunalul Brașov a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Municipiul Brașov și Primăria Brașov – Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001, ca fiind lipsită de obiect.

Analizând cu precădere excepția, instanța a reținut că potrivit art. 133 C. proc.civ. cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, printre altele, obiectul ei, va fi declarată nulă. Pe de altă parte, instanța a reținut că acțiunea este lipsită de obiect și față de prevederile art. 24 alin. 1 și 7 din Legea nr.10/2001. Art. 24 alin.1 din Legea nr.10/2001 prevede că dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin.1, să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Potrivit art. 24 alin. 7 din aceeași lege, dacă oferta este refuzată, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia prevăzută în aliniatul 1 în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.

Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că nu pot face obiect al contestării în justiție decât decizia sau dispoziția prin care unitatea deținătoare hotărăște asupra cererii de restituire formulată de persoana îndreptățită, fie sub aspectul nerestituirii în natură a imobilului pretins, fie sub aspectul cuantumului despăgubirilor oferite. Așadar, controlul judecătoresc se limitează, în această fază a procedurilor speciale instituite de Legea nr. 10/2001, la decizia sau dispoziția emisă de unitatea deținătoare și nici un text din legea amintită nu prevede posibilitatea de a ataca în justiție refuzul sau întârzierea de a răspunde a unității deținătoare care a primit notificarea, după cum legea nu prevede nici sancțiuni în cazul nerespectării termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. 1 din lege.

Întrucât în cauză nu s-a emis decizie sau dispoziție rezultă că prezenta contestație este lipsită de obiect, neputând fi contestat un act care nu a fost emis, iar potrivit textelor de lege evocate numai un asemenea act poate forma obiect al controlului judecătoresc. Împotriva sentinței a declarat apel contestatorul, susținând că cererea sa a fost greșit calificată drept contestație de către prima instanță, deși el a cerut în mod expres restituirea în natură a terenului din litigiu. De asemenea este eronată susținerea instanței de fond în sensul că în baza Legii nr.10/2001 persoana îndreptățită nu poate ataca întârzierea emiterii deciziei sau dispoz iției de către unitatea deținătoare ori nu poate cere direct în instanță restituirea în natură a imobilului, înaintea finalizării procedurii administrative.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 34/A din 29 mai 2002, a respins apelul contestatorului, cu motivarea că prima instanță a calificat corect cererea dedusă judecății ca o contestație în temeiul Legii nr. 10/2001 și a reținut și argumentat judicios că nerespectarea termenului prevăzut de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 nu permite contestatorului să atace în baza acestei legi refuzul ori întârzierea emiterii deciziei sau dispoziției de către deținătorul imobilului, după cum nu permite nici revendicarea imobilului direct la instanță, înainte de epuizarea procedurii administrative prevăzute în Legea nr.10/2001. Împotriva deciziei a declarat recurs contestatorul S.E.T., invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ.

Instanța de fond, se arată în motivarea recursului, a considerat greșit că cererea de restituire a terenului este o contestație împotriva deciziei care nu a fost emisă, motiv pentru care a ridicat din oficiu excepția lipsei obiectului cererii și a respins acțiunea ca lipsită de obiect, deși avea obligația legală să dispună retrocedarea terenului. Recurentul a solicitat casarea hotărârilor și în baza probelor existente în dosar să se pronunțe o hotărâre legală și temeinică de restituire a terenului în suprafață de 1080 m.p., cu citarea în cauză a Primăriei Predeal. Criticile aduse de recurent hotărârii atacate sunt neîntemeiate. Din cererea introductivă de instanță, formulată de recurent prin mandatarul său, lipsește obiectul ei și nu exista nici o referire la ceea ce solicită reclamantul prin actul de investire al instanței.

Față de această lacună a cererii, instanța de fond a pus în vedere recurentului-reclamant să precizeze în scris obiectul acțiunii, dar acesta a refuzat, arătând oral că primăria era datoare să emită o decizie, iar el este îndreptățit să formuleze contestația. Potrivit prevederilor art. 112 pct. 3 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre altele, obiectul cererii, prin care se înțelege tocmai ceea ce se solicită de reclamant și raportul procesual nu se poate lega în lipsa unei pretenții concrete formulate. Nerespectarea dispozițiilor procedurale privitoare la conținutul cererii de chemare în judecată atrage consecința prevăzută în art. 133 alin. 1 C.proc.civ.. De aceea, lipsa obiectului, ca element esențial al cererii, este sancționată în mod expres cu nulitatea cererii introductive de instanță, cum corect a statuat prima instanță prin sentința pronunțată.

Referirea recurentului la prevederile art. 23 din Legea nr.10/2001, întrucât primăria nu a emis decizia în termenul stabilit de lege, nu schimbă concluzia lipsei obiectului cererii și a sancțiunii aplicate, textul de lege cu 6 aliniate nu oferă nici un indiciu în a afla ce anume pretinde reclamantul-recurent prin cererea sa. În absența unui obiect determinat al cererii, instanța de fond nu avea obligația să dispună retrocedarea terenului, ea nu putea suplini voința părții reclamante și să acorde ceea ce nu s-a cerut. Mai mult, recurentul-reclamant, deși a trimis notificarea Primăriei orașului Predeal, în perimetrul căruia este terenul pretins, el a formulat cererea de chemare în judecată împotriva Municipiului Brașov prin primar și a Primăriei Municipiului Brașov – Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, care nu au calitate procesuală pasivă deoarece terenul revendicat nu se află în intravilanul Municipiului Brașov.

Pretenția recurentului, enunțată în motivarea recursului său, aceea de a se dispune de instanță, în cazul casării cu trimitere, citarea Primăriei Predeal, nu poate fi satisfăcută, identificarea părții pârâte și chemarea ei în judecată este de atributul reclamantului nu al instanței. Se consideră că recursul reclamantului este nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de S.E.T. împotriva deciziei 34 Ap din 29 mai 2002 a Curții de Apel Brașov, Secția Civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.