ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7322/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 63 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B.M.L. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M.L., în contradictoriu cu pârâții SC C.A.I. SRL, SC P. SA, Orașul Predeal și Statul Român reprezentat legal de Ministerul Finanțelor, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M.L., în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului Brașov, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M.L. în contradictoriu cu pârâta Primăria Orașului Predeal, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a acestei pârâte. A fost respinsă cererea pârâtei SC P. SA de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: Uzând de procedura prealabilă obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001, numitul R.L.I., a înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare, pe rolul pârâtei SC C.A.I. SRL, prin care a solicitat ca aceasta să îi restituie în natură anexa B a Hotelului ,,C.” și terenul aferent acestuia, situat în Orașul Predeal, str. M.S.

cu motivarea că, acest imobil a aparținut mătușii sale P.M., el fiind trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu de naționalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950. Prin Sentința civilă nr. 62 din 14 februarie 2002, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului R.L.I. și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată promovată de acesta. La adoptarea acestei soluții, instanța a reținut că titularul cererii de chemare în judecată nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la restituirea imobilului revendicat. Împotriva acestei sentințe, reclamantul a exercitat calea de atac a apelului, ce a fost respinsă, prin Decizia civilă nr. 79 din 11 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Hotărârea ce a fost pronunțată de către instanța de apel a devenit irevocabilă prin nerecurare. Tribunalul a reținut, în primul rând, că există o neconcordanță între obiectul notificării formulată de către I.R.L. în temeiul Legii nr. 10/2001 și obiectul prezentei cereri. Astfel, prin notificare a fost solicitată restituirea doar a anexei B a Hotelului „C.”, în timp ce, prin cererea pe care a promovat-o, reclamanta a solicitat a-i fi restituit întregul imobil menționat în petitele cererii. Din starea de fapt mai sus expusă, a rezultat că, antecesorul reclamantei a uzat de procedura judiciară pentru a obține restituirea acestui imobil, demersul său judiciar fiind respins, în mod irevocabil, de către instanțele judecătorești.

Sub acest aspect, este de menționat că, unul dintre considerentele pe care a fost fundamentată Sentința civilă nr. 62 din 14 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost acela că imobilele asupra cărora numita P.M. a deținut calitatea de proprietar au fost: un imobil, constând din casă cu 6 camere, situat în Orașul Predeal, str. P. și un imobil situat în Orașul Predeal, str. Ș.N., niciun înscris depus în probațiune netestând că această persoană a deținut în proprietate anexa B a Hotelului „C.”. Așa cum s-a arătat, prin cererea de chemare în judecată pe care a promovat-o, reclamanta din prezentul litigiu a solicitat a-i fi restituit în natură întregul imobil reprezentat de Hotelul „C.”, susținând că acesta a fost deținut în proprietate de către numita P.M.

De asemenea, în raportul extrajudiciar de expertiză, ce a fost încuviințat ca probă cu ocazia judecării căii de atac a apelului exercitată împotriva Sentinței civile nr. 8890/2008, pronunțată de Judecătoria Brașov, nu există niciun element care să atestă că Hotelul „C.” din Orașul Predeal este imobilul ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al numitei P.M. În aceste condiții, în care nu există nicio dovadă, în condițiile stipulate de art. 23 din Lege nr. 10/2001, care să ateste că numita P.M. a deținut în proprietate imobilul mai sus identificat, solicitarea reclamantei de statuare asupra legalității titlului deținut asupra acestuia Hotelului „C.” din Orașul Predeal, de către pârâți a fost respinsă.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei SC C.A.I. SRL la restituirea imobilului din litigiu, tribunalul a constatat că partea reclamantă a susținut că această pârâtă a dobândit acest imobil în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 06 august 1993, pe care l-a perfectat cu SC P. SA, contract care nu poate produce efecte juridice, întrucât societatea comercială vânzătoare nu a deținut niciodată dreptul de proprietate asupra acestui imobil. Din cele mai sus expuse, a rezultat că cel care a dobândit de la pârâta SC P. SA dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu este persoana fizică M.T., care, în anul 2008, a adus acest imobil ca aport la capitalul social al pârâtei SC C.A.I.

SRL. Așa fiind, s-a reținut că susținerea pe care reclamanta a făcut-o în sensul că pârâta menționată a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobil în litigiu în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 06 august 1993, este lipsită de fundament. Acest contract de vânzare-cumpărare a fost perfectat, în calitate de cumpărător, de către persoana fizică anterior indicată, care nu a fost acționată în judecată. De asemenea, în legătură cu acest act translativ de proprietate, tribunalul a reținut că Legea nr. 10/2001, aplicabilă raportului juridic creat între părți, apără efectele acelor contracte de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, care nu au fost atacate în termenele și condițiile stipulate de acesta, între care se află și contractul de vânzare-cumpărare mai sus indicat.

Or, în condițiile în care, titlul de proprietate pe care pârâta SC C.A.I. SRL îl are asupra imobilului în litigiu s-a consolidat prin neatacarea acestuia (în cauză a fost atacat, cu nesocotirea termenului și condițiilor instituite de Legea nr. 10/2001, un act translativ de proprietate în care această pârâtă nu este parte), tribunalul a apreciat că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei menționate la lăsarea acestui imobil în deplină proprietate și posesie nu poate fi admisă. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, tribunalul a reținut următoarele: Calitatea procesuală activă este una dintre condițiile instituite de lege pentru ca o persoană să fie parte într-un proces civil, iar ea presupune existența unei identități între reclamant și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.

În speță, s-a reținut că reclamanta a fundamentat cererea pe care a promovat-o pe afirmarea unui drept, anume acela de a obține, în calitate de succesor în drepturi al numitei P.M., restituirea bunului imobil din litigiu, or, în aceste condiții în care partea menționată afirmă existența unui astfel de drept în persoana sa, nu s-a putut reține că aceasta nu are legitimitate procesuală. Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel de apelanta B.M.L., criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, instanța a apreciat că apelul nu este întemeiat și în consecință a fost respins, în baza dispozițiilor art. 286 C. proc. civ. pentru următoarele considerente: La dosar a fost depus un raport de expertiză extrajudiciară, întocmit de expert C.V., pentru stabilirea prețului imobilului, conform normelor ANVR, și al pieței libere, raport din care rezultă că valoarea imobilului este de 1.850.000 euro.

Din conținutul raportului de expertiză efectuat la cererea reclamantei, nu rezultă că obiectivul expertului a fost acela de a identifica imobilul construcție „Hotel C.A.” și de a constata dacă există identitate între această clădire și imobilul preluat de la antecesoarea reclamantei, prin Decretul nr. 92/1950. Acest raport de expertiză a fost efectuat la cererea reclamantei, în cadrul căii de atac exercitată împotriva Sentinței civile nr. 8890 din 26 septembrie 2008 a Judecătoriei Brașov, iar forța juridică probantă în prezenta cauză este aceea a prețuirii obiectului litigiului, în vederea determinării instanței competente a soluționa cauza, precum și a căilor de atac. Prin urmare, prima instanță nu putea să rețină aspecte care nu au fost dovedite, și care nu au rezultat din raportul de expertiză invocat de apelantă.

Prin Sentința civilă nr. 62/2003 pronunțată de Tribunalul Brașov, în ceea ce privește imobilul preluat de la antecesoarea reclamantei, s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că de la autoarea reclamantei s-a preluat un imobil, constând în casă cu șase camere și nu rezultă din nici o probă de la dosar faptul că actualul Hotel, respectiv anexa B, a aparținut acesteia. Împotriva Deciziei civile 152 Ap din 5 noiembrie 2011, a declarat recurs numita B.M.L. care a susținut următoarele critici. Nu s-a avut în vedere faptul că, în cadrul procesului a luat cunoștință de faptul că inițial imobilul, situat în str. M.S. a fost tranzacționat mai întâi de către persoana fizică M.T., care în anul 2008 a adus imobilul ca aport social la SC C.A.I.

SRL. Contractul inițial, despre care a luat la cunoștință de abia în momentul promovării procesului, a purtat nr. 3862/1993, și în ciuda tuturor demersurilor promovate de recurentă, acest contract nu le-a fost adus la cunoștință de către autorități. Instanța de fond, în mod greșit, a respins acțiunea considerând că nu a făcut dovada că Hotelul C.A. este una și aceeași clădire cu cea care a fost preluată de la antecesoarea sa, prin Decretul nr. 92/1950 și că expertiza extrajudiciară de evaluare, realizată de expert C.V., nu poate fi luată în calcul în privința identificării imobilului. Se mai consideră că în mod greșit au reținut atât instanța de fond, cât și cea de apel că autorul reclamantei, R.L.I., a generat un proces în ciuda unui răspuns la notificare.

Se invocă în drept dispozițiile art. 304, pct. 8 și 9, C. proc. civ. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nul, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă încadrarea într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 este posibilă. Per a contrario, rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs pentru indicarea unuia dintre cazurile de casare sau modificare reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat de motivul de recurs invocat. Susținerile recurentei-reclamante privind momentul de la care a luat cunoștință de tranzacționarea imobilului și de contractul inițial cu privire la acest imobil, precum și criticile recurentei relative la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză nu constituie critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.. Pentru aceste considerente se va constata nul recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva Deciziei nr. 152/Ap din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta B.M.L. împotriva Deciziei civile nr. 152 Ap din 05 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă reclamanta la plata a 3.000 RON către pârâta SC C.A.I. SRL, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.