ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7322/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 63 din 26 februarie

2010 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei B.M.L.

A fost respinsă

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M.L., în

contradictoriu cu pârâții SC C.A.I. SRL, SC P. SA, Orașul Predeal și Statul

Român reprezentat legal de Ministerul Finanțelor, reprezentat convențional de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov.

A fost respinsă

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M.L., în

contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului Brașov, ca fiind

promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A fost anulată

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M.L. în contradictoriu

cu pârâta Primăria Orașului Predeal, ca urmare a admiterii excepției lipsei

capacității procesuale de folosință a acestei pârâte.

A fost respinsă

cererea pârâtei SC P. SA de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut următoarele:

Uzând de procedura

prealabilă obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001, numitul R.L.I., a

înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare, pe rolul

pârâtei SC C.A.I. SRL, prin care a solicitat ca aceasta să îi restituie în

natură anexa B a Hotelului ,,C.” și terenul aferent acestuia, situat în Orașul

Predeal, str. M.S. cu motivarea că, acest imobil a aparținut mătușii sale P.M.,

el fiind trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu de naționalizare, în

temeiul Decretului nr. 92/1950.

Prin Sentința civilă

nr. 62 din 14 februarie 2002, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului R.L.I. și, în consecință, a respins

cererea de chemare în judecată promovată de acesta. La adoptarea acestei

soluții, instanța a reținut că titularul cererii de chemare în judecată nu a

făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la restituirea imobilului

revendicat.

Împotriva acestei

sentințe, reclamantul a exercitat calea de atac a apelului, ce a fost respinsă,

prin Decizia civilă nr. 79 din 11 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel

Brașov.

Hotărârea ce a fost

pronunțată de către instanța de apel a devenit irevocabilă prin nerecurare.

Tribunalul a reținut,

în primul rând, că există o neconcordanță între obiectul notificării formulată

de către I.R.L. în temeiul Legii nr. 10/2001 și obiectul prezentei cereri.

Astfel, prin notificare a fost solicitată restituirea doar a anexei B a

Hotelului „C.”, în timp ce, prin cererea pe care a promovat-o, reclamanta a

solicitat a-i fi restituit întregul imobil menționat în petitele cererii.

Din starea de fapt

mai sus expusă, a rezultat că, antecesorul reclamantei a uzat de procedura

judiciară pentru a obține restituirea acestui imobil, demersul său judiciar

fiind respins, în mod irevocabil, de către instanțele judecătorești.

Sub acest aspect,

este de menționat că, unul dintre considerentele pe care a fost fundamentată

Sentința civilă nr. 62 din 14 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul Brașov,

a fost acela că imobilele asupra cărora numita P.M. a deținut calitatea de

proprietar au fost: un imobil, constând din casă cu 6 camere, situat în Orașul

Predeal, str. P. și un imobil situat în Orașul Predeal, str. Ș.N., niciun

înscris depus în probațiune netestând că această persoană a deținut în

proprietate anexa B a Hotelului „C.”.

Așa cum s-a arătat,

prin cererea de chemare în judecată pe care a promovat-o, reclamanta din

prezentul litigiu a solicitat a-i fi restituit în natură întregul imobil

reprezentat de Hotelul „C.”, susținând că acesta a fost deținut în proprietate

de către numita P.M.

De asemenea, în

raportul extrajudiciar de expertiză, ce a fost încuviințat ca probă cu ocazia

judecării căii de atac a apelului exercitată împotriva Sentinței civile nr.

8890/2008, pronunțată de Judecătoria Brașov, nu există niciun element care să

atestă că Hotelul „C.” din Orașul Predeal este imobilul ce a constituit

obiectul dreptului de proprietate al numitei P.M.

În aceste condiții,

în care nu există nicio dovadă, în condițiile stipulate de art. 23 din Lege nr.

10/2001, care să ateste că numita P.M. a deținut în proprietate imobilul mai

sus identificat, solicitarea reclamantei de statuare asupra legalității

titlului deținut asupra acestuia Hotelului „C.” din Orașul Predeal, de către

pârâți a fost respinsă.

În ceea ce privește

cererea de obligare a pârâtei SC C.A.I. SRL la restituirea imobilului din

litigiu, tribunalul a constatat că partea reclamantă a susținut că această

pârâtă a dobândit acest imobil în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din

06 august 1993, pe care l-a perfectat cu SC P. SA, contract care nu poate

produce efecte juridice, întrucât societatea comercială vânzătoare nu a deținut

niciodată dreptul de proprietate asupra acestui imobil.

Din cele mai sus

expuse, a rezultat că cel care a dobândit de la pârâta SC P. SA dreptul de

proprietate asupra imobilului din litigiu este persoana fizică M.T., care, în

anul 2008, a adus acest imobil ca aport la capitalul social al pârâtei SC

C.A.I. SRL. Așa fiind, s-a reținut că susținerea pe care reclamanta a făcut-o

în sensul că pârâta menționată a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului

imobil în litigiu în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din 06 august

1993, este lipsită de fundament.

Acest contract de

vânzare-cumpărare a fost perfectat, în calitate de cumpărător, de către

persoana fizică anterior indicată, care nu a fost acționată în judecată. De

asemenea, în legătură cu acest act translativ de proprietate, tribunalul a

reținut că Legea nr. 10/2001, aplicabilă raportului juridic creat între părți,

apără efectele acelor contracte de vânzare-cumpărare încheiate anterior

intrării în vigoare a acestui act normativ, care nu au fost atacate în

termenele și condițiile stipulate de acesta, între care se află și contractul

de vânzare-cumpărare mai sus indicat.

Or, în condițiile în

care, titlul de proprietate pe care pârâta SC C.A.I. SRL îl are asupra

imobilului în litigiu s-a consolidat prin neatacarea acestuia (în cauză a fost

atacat, cu nesocotirea termenului și condițiilor instituite de Legea nr.

10/2001, un act translativ de proprietate în care această pârâtă nu este

parte), tribunalul a apreciat că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei

menționate la lăsarea acestui imobil în deplină proprietate și posesie nu poate

fi admisă.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, tribunalul a reținut

următoarele:

Calitatea procesuală

activă este una dintre condițiile instituite de lege pentru ca o persoană să

fie parte într-un proces civil, iar ea presupune existența unei identități

între reclamant și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății. În

speță, s-a reținut că reclamanta a fundamentat cererea pe care a promovat-o pe

afirmarea unui drept, anume acela de a obține, în calitate de succesor în drepturi

al numitei P.M., restituirea bunului imobil din litigiu, or, în aceste condiții

în care partea menționată afirmă existența unui astfel de drept în persoana sa,

nu s-a putut reține că aceasta nu are legitimitate procesuală.

Împotriva acestei

sentințe s-a declarat apel de apelanta B.M.L., criticându-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, instanța a apreciat că apelul nu este

întemeiat și în consecință a fost respins, în baza dispozițiilor art. 286 C.

proc. civ. pentru următoarele considerente:

La dosar a fost depus

un raport de expertiză extrajudiciară, întocmit de expert C.V., pentru

stabilirea prețului imobilului, conform normelor ANVR, și al pieței libere,

raport din care rezultă că valoarea imobilului este de 1.850.000 euro. Din

conținutul raportului de expertiză efectuat la cererea reclamantei, nu rezultă

că obiectivul expertului a fost acela de a identifica imobilul construcție

„Hotel C.A.” și de a constata dacă există identitate între această clădire și

imobilul preluat de la antecesoarea reclamantei, prin Decretul nr. 92/1950.

Acest raport de expertiză a fost efectuat la cererea reclamantei, în cadrul

căii de atac exercitată împotriva Sentinței civile nr. 8890 din 26 septembrie

2008 a Judecătoriei Brașov, iar forța juridică probantă în prezenta cauză este

aceea a prețuirii obiectului litigiului, în vederea determinării instanței

competente a soluționa cauza, precum și a căilor de atac.

Prin urmare, prima

instanță nu putea să rețină aspecte care nu au fost dovedite, și care nu au

rezultat din raportul de expertiză invocat de apelantă.

Prin Sentința civilă

nr. 62/2003 pronunțată de Tribunalul Brașov, în ceea ce privește imobilul

preluat de la antecesoarea reclamantei, s-a reținut cu putere de lucru judecat

faptul că de la autoarea reclamantei s-a preluat un imobil, constând în casă cu

șase camere și nu rezultă din nici o probă de la dosar faptul că actualul

Hotel, respectiv anexa B, a aparținut acesteia.

Împotriva Deciziei

civile 152 Ap din 5 noiembrie 2011, a declarat recurs numita B.M.L. care a

susținut următoarele critici.

Nu s-a avut în vedere

faptul că, în cadrul procesului a luat cunoștință de faptul că inițial

imobilul, situat în str. M.S. a fost tranzacționat mai întâi de către persoana

fizică M.T., care în anul 2008 a adus imobilul ca aport social la SC C.A.I.

SRL.

Contractul inițial,

despre care a luat la cunoștință de abia în momentul promovării procesului, a

purtat nr. 3862/1993, și în ciuda tuturor demersurilor promovate de recurentă,

acest contract nu le-a fost adus la cunoștință de către autorități.

Instanța de fond, în

mod greșit, a respins acțiunea considerând că nu a făcut dovada că Hotelul C.A.

este una și aceeași clădire cu cea care a fost preluată de la antecesoarea sa,

prin Decretul nr. 92/1950 și că expertiza extrajudiciară de evaluare, realizată

de expert C.V., nu poate fi luată în calcul în privința identificării

imobilului.

Se mai consideră că

în mod greșit au reținut atât instanța de fond, cât și cea de apel că autorul

reclamantei, R.L.I., a generat un proces în ciuda unui răspuns la notificare.

Se invocă în drept

dispozițiile art. 304, pct. 8 și 9, C. proc. civ.

Analizând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nul,

pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul și dezvoltarea lor, iar

potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă încadrarea într-unul din motivele de

recurs prevăzute de art. 304 este posibilă.

Per a contrario,

rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea

lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de

art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

A motiva recursul

înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs pentru indicarea unuia

dintre cazurile de casare sau modificare reglementate de art. 304 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor

critici privind modul de judecată al instanței, raportat de motivul de recurs

invocat.

Susținerile

recurentei-reclamante privind momentul de la care a luat cunoștință de

tranzacționarea imobilului și de contractul inițial cu privire la acest imobil,

precum și criticile recurentei relative la raportul de expertiză tehnică

efectuat în cauză nu constituie critici de nelegalitate care să poată fi

încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ..

Pentru aceste

considerente se va constata nul recursul declarat de recurenta reclamantă

împotriva Deciziei nr. 152/Ap din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta B.M.L. împotriva Deciziei civile nr. 152 Ap din 05

noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă reclamanta la

plata a 3.000 RON către pârâta SC C.A.I. SRL, cu titlu de cheltuieli de

judecată reduse.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.