ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5612/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul

Brașov, secția civilă, reclamanții S.E.T. și S.G.S.

prin reprezentant legal D.C. au chemat în judecată pârâta Primăria

Orașului Predeal solicitând obligarea acesteia la emiterea unei

dispoziții de restituire în natură a imobilului – teren în

suprafață de 1.080 mp situat la fosta adresă din Orașul

Predeal, înscris în CF Oraș Stalin; obligarea pârâtei la plata daunelor

interese pentru neexecutarea obligației, în cuantum de 250.000 lei

reprezentând lipsa de folosință a imobilului care face obiectul

restituirii pentru perioada mai 2003 – aprilie 2009; obligarea pârâtei și

la plata daunelor cominatorii pentru întârzierea executării

obligației în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere,

calculată de la data de 7 mai 2003 și până la emiterea

dispoziției de restituire a imobilului în proprietatea reclamantului.

În motivarea cererii se arată

că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituirea în

natură a imobilului supus analizei, având calitatea de moștenitori ai

foștilor proprietari E.S. și M.S.. Imobilul a fost preluat abuziv de

către stat în baza sentinței civile nr. 4924 din 30 mai 1960

pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Stalin și

Raionul Codlea în dosarul nr. 4979/1960, sentință

pronunțată în acord cu prevederile art. 111/1951. Se mai arată

de asemenea că deși au formulat notificare pentru imobilul în

litigiu, depunând odată cu notificarea toate actele doveditoare, pârâta

refuză nejustificat să soluționeze notificarea, motiv pentru care

reclamanții s-au adresat instanței de judecată.

Prin sentința civilă nr. 174/S

din 9 iulie 2009, Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea, a

obligat pârâta să emită decizie motivată prin care să

soluționeze notificarea formulată de reclamanți în baza Legii nr.

10/2001, modificată, cu privire la imobilul teren în suprafață

de 1.800 mp. a fost obligată pârâta și la plata daunelor cominatorii

în cuantum de 50 lei pe zi pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data

rămânerii definitive a hotărârii și până la data

îndeplinirii obligației stabilite în sarcina sa.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că reclamanții au formulat notificare în anul 2001

pentru imobilul în litigiu, iar pârâta nu a respectat dispozițiile art. 22

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, în sensul că nu a soluționat

această notificare în termen de 60 de zile. S-a mai reținut de

asemenea că, susținerile pârâtei sunt în sensul că imobilul

revendicat face parte din fondul forestier proprietatea Statului Român, dar

chiar și în aceste condiții era obligată să soluționeze

notificarea prin emiterea unei decizii sau dispoziții.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamanții S.E.T. și S.G.S. precum și Orașul

Predeal, prin primar.

Apelanții reclamanți

critică hotărârea în sensul că s-a procedat greșit prin

respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata

daunelor interese reprezentând lipsa de folosință a terenului.

Apelanta Orașul Stațiune

Predeal prin motivele de apel a invocat excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a Primăriei Orașului

Predeal, precum și faptul că terenul în litigiu nu intră sub

incidența Legii nr. 10/2001 – modificată fiind teren forestier.

Curtea de Apel Brașov prin

decizia nr. 1 din 7 ianuarie 2010 a admis excepția lipsei

calității procesuale a Orașului Stațiunea Predeal, prin primar,

și a respins apelul declarat de apelanții reclamanți împotriva

aceleiași sentințe.

În considerentele deciziei s-a

reținut că, criticile cu referire la plata unor daune – interese

reprezentând lipsa de folosință a terenului se circumscriu

dispozițiilor care privește răspunderea civilă

delictuală, respectiv de obligație a reparării unui prejudiciu

cauzat printr-o faptă ilicită. Legea nr. 10/2001 – modificată

stabilește procedura de urmat pentru realizarea scopului legii, iar în

cursul obligației de a face, creditorul trebuie să facă dovada

existenței creanței, pierderea efectiv suferită. Iar pentru

acordarea daunelor interese, debitorul trebuie să fi fost pus în

întârziere în formele prevăzute de lege pentru a produce efecte juridice

specifice.

Simpla expirare a termenului în care

trebuia executată obligația de soluționare a cererii nu îl pune

pe pârât în întârziere, culpa pentru neîndeplinirea condițiilor

menționate revenind apelanților care au stat în pasivitate timp de 6

ani fără a recurge la formalitățile prevăzute pentru a

pretinde executarea obligației.

În ceea ce privește apelul

declarat de apelantul Orașul Stațiunea Predeal s-a reținut

că nu are calitate procesuală în promovarea căii de atac,

nefiind parte în proces. Sentința apelată s-a pronunțat în

contradictoriu cu Primăria Orașului Predeal respectându-se astfel

principiul disponibilității părții reclamante care a

înțeles să cheme în judecată această unitate deținătoare

a imobilului, căreia i-a și fost adresată notificarea.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri au declarat recurs reclamanții invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții critică

hotărârea sub următoarele aspecte:

- În mod greșit s-a respins

capătul de cerere, respectiv obligarea pârâtei la plata de daune interese

reprezentând lipsa de folosință a terenului care face obiectul

restituirii în baza Legii nr. 10/2001.

- Instanța a reținut în

mod corect îndeplinirea condițiilor necesare angajării

răspunderii pârâtei, și a respins totuși cererea de acordare a

despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință motivat de faptul

că nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului și a

întinderii acestuia.

- Daunele cominatorii nu s-au

acordat așa cum s-au cerut și anume începând cu data de 7 mai 2003.

Examinând criticile formulate prin intermediul

cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat pentru cele ce

succed:

Reclamanții în temeiul Legii nr.

10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989, a notificat persoana juridică

deținătoare a imobilului, ce a aparținut autorilor săi,

și a solicitat restituirea în natură a acestuia.

Persoana deținătoare,în

speță, pârâtul trebuie să se pronunțe, prin decizie sau

dispozițiile motivată, asupra cererii de restituire în natură,

în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării.

Acesta nu s-a conformat și nu

s-a pronunțat nici prin decizie, nici prin dispoziție motivată

asupra cererii.

Sub acest aspect, instanțele au

procedat lega obligând pârâtul să rezolve cererea, întrucât termenul de 60

de zile este imperativ, astfel cum corect a fost interpretat, iar nu „de

recomandare” sau „de control”.

Recurenții critică

hotărârea sub aspectul soluționării greșite a cererilor

având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune interese, reprezentând

lipsa de folosință a terenului care face obiectul restituirii, precum

și obligarea acesteia la plata de daune cominatorii pe fiecare zi de

întârziere începând cu data de 7 mai 2003.

Contrar criticilor formulate,

trebuie avut în vedere că Legea nr. 10/2001 așa cum a fost

modificată, este o lege specială și vizează restituirea în

natură sau măsuri reparatorii în ceea ce privește imobilele

preluate abuziv în perioada menționată de lege, precum și

procedura de urmat pentru realizarea scopului legii.

Pentru neîndeplinirea în anumite

termene, a obligațiilor ce revin diverselor persoane juridice implicate în

procedura de restituire sau de acordare a reparațiilor, legea a

prevăzut pentru unele situații sancțiuni, iar pentru alte

termene nu a reglementat sancțiuni, cum este și cazul celui de 60 de

zile la care se referă art. 23 alin. (1).

În consecință, în lipsa

unor sancțiuni prevăzute de legea specială, nu se poate apela la

prevederi C. civ. ce nu au legătură cu problematica pe care Legea nr.

10/2001 o rezolvă în ansamblul ei.

Așa fiind, Înalta Curte în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, nefiind

incidente în speța supusă analizei dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții S.E.T. și S.G.S. împotriva deciziei civile nr. 1/Ap din 7

ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.