ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5612/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Brașov, secția civilă, reclamanții S.E.T. și S.G.S. prin reprezentant legal D.C. au chemat în judecată pârâta Primăria Orașului Predeal solicitând obligarea acesteia la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului – teren în suprafață de 1.080 mp situat la fosta adresă din Orașul Predeal, înscris în CF Oraș Stalin; obligarea pârâtei la plata daunelor interese pentru neexecutarea obligației, în cuantum de 250.000 lei reprezentând lipsa de folosință a imobilului care face obiectul restituirii pentru perioada mai 2003 – aprilie 2009; obligarea pârâtei și la plata daunelor cominatorii pentru întârzierea executării obligației în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data de 7 mai 2003 și până la emiterea dispoziției de restituire a imobilului în proprietatea reclamantului.

În motivarea cererii se arată că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilului supus analizei, având calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari E.S. și M.S.. Imobilul a fost preluat abuziv de către stat în baza sentinței civile nr. 4924 din 30 mai 1960 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Stalin și Raionul Codlea în dosarul nr. 4979/1960, sentință pronunțată în acord cu prevederile art. 111/1951. Se mai arată de asemenea că deși au formulat notificare pentru imobilul în litigiu, depunând odată cu notificarea toate actele doveditoare, pârâta refuză nejustificat să soluționeze notificarea, motiv pentru care reclamanții s-au adresat instanței de judecată.

Prin sentința civilă nr. 174/S din 9 iulie 2009, Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să emită decizie motivată prin care să soluționeze notificarea formulată de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001, modificată, cu privire la imobilul teren în suprafață de 1.800 mp. a fost obligată pârâta și la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data îndeplinirii obligației stabilite în sarcina sa. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanții au formulat notificare în anul 2001 pentru imobilul în litigiu, iar pârâta nu a respectat dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, în sensul că nu a soluționat această notificare în termen de 60 de zile.

S-a mai reținut de asemenea că, susținerile pârâtei sunt în sensul că imobilul revendicat face parte din fondul forestier proprietatea Statului Român, dar chiar și în aceste condiții era obligată să soluționeze notificarea prin emiterea unei decizii sau dispoziții. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții S.E.T. și S.G.S. precum și Orașul Predeal, prin primar. Apelanții reclamanți critică hotărârea în sensul că s-a procedat greșit prin respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor interese reprezentând lipsa de folosință a terenului. Apelanta Orașul Stațiune Predeal prin motivele de apel a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Orașului Predeal, precum și faptul că terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 – modificată fiind teren forestier.

Curtea de Apel Brașov prin decizia nr. 1 din 7 ianuarie 2010 a admis excepția lipsei calității procesuale a Orașului Stațiunea Predeal, prin primar, și a respins apelul declarat de apelanții reclamanți împotriva aceleiași sentințe. În considerentele deciziei s-a reținut că, criticile cu referire la plata unor daune – interese reprezentând lipsa de folosință a terenului se circumscriu dispozițiilor care privește răspunderea civilă delictuală, respectiv de obligație a reparării unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită. Legea nr. 10/2001 – modificată stabilește procedura de urmat pentru realizarea scopului legii, iar în cursul obligației de a face, creditorul trebuie să facă dovada existenței creanței, pierderea efectiv suferită.

Iar pentru acordarea daunelor interese, debitorul trebuie să fi fost pus în întârziere în formele prevăzute de lege pentru a produce efecte juridice specifice. Simpla expirare a termenului în care trebuia executată obligația de soluționare a cererii nu îl pune pe pârât în întârziere, culpa pentru neîndeplinirea condițiilor menționate revenind apelanților care au stat în pasivitate timp de 6 ani fără a recurge la formalitățile prevăzute pentru a pretinde executarea obligației. În ceea ce privește apelul declarat de apelantul Orașul Stațiunea Predeal s-a reținut că nu are calitate procesuală în promovarea căii de atac, nefiind parte în proces. Sentința apelată s-a pronunțat în contradictoriu cu Primăria Orașului Predeal respectându-se astfel principiul disponibilității părții reclamante care a înțeles să cheme în judecată această unitate deținătoare a imobilului, căreia i-a și fost adresată notificarea.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții critică hotărârea sub următoarele aspecte: - În mod greșit s-a respins capătul de cerere, respectiv obligarea pârâtei la plata de daune interese reprezentând lipsa de folosință a terenului care face obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001. - Instanța a reținut în mod corect îndeplinirea condițiilor necesare angajării răspunderii pârâtei, și a respins totuși cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință motivat de faptul că nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului și a întinderii acestuia.

- Daunele cominatorii nu s-au acordat așa cum s-au cerut și anume începând cu data de 7 mai 2003. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat pentru cele ce succed: Reclamanții în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, a notificat persoana juridică deținătoare a imobilului, ce a aparținut autorilor săi, și a solicitat restituirea în natură a acestuia. Persoana deținătoare,în speță, pârâtul trebuie să se pronunțe, prin decizie sau dispozițiile motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării.

Acesta nu s-a conformat și nu s-a pronunțat nici prin decizie, nici prin dispoziție motivată asupra cererii. Sub acest aspect, instanțele au procedat lega obligând pârâtul să rezolve cererea, întrucât termenul de 60 de zile este imperativ, astfel cum corect a fost interpretat, iar nu „de recomandare” sau „de control”. Recurenții critică hotărârea sub aspectul soluționării greșite a cererilor având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune interese, reprezentând lipsa de folosință a terenului care face obiectul restituirii, precum și obligarea acesteia la plata de daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere începând cu data de 7 mai 2003. Contrar criticilor formulate, trebuie avut în vedere că Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată, este o lege specială și vizează restituirea în natură sau măsuri reparatorii în ceea ce privește imobilele preluate abuziv în perioada menționată de lege, precum și procedura de urmat pentru realizarea scopului legii.

Pentru neîndeplinirea în anumite termene, a obligațiilor ce revin diverselor persoane juridice implicate în procedura de restituire sau de acordare a reparațiilor, legea a prevăzut pentru unele situații sancțiuni, iar pentru alte termene nu a reglementat sancțiuni, cum este și cazul celui de 60 de zile la care se referă art. 23 alin. (1). În consecință, în lipsa unor sancțiuni prevăzute de legea specială, nu se poate apela la prevederi C. civ. ce nu au legătură cu problematica pe care Legea nr. 10/2001 o rezolvă în ansamblul ei. Așa fiind, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, nefiind incidente în speța supusă analizei dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții S.E.T. și S.G.S. împotriva deciziei civile nr. 1/Ap din 7 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.