ÎCCJ, decizie (scj.ro #81889)

Acțiune în revendicare introdusă doar de unul din moștenitorii proprietarului de la care a fost preluat imobilul. Regula unanimității. Cuprins pe materii . Drept de proprietate. Acțiune în revendicare introdusă doar de unul din moștenitorii proprietarului de la care a fost preluat imobilul. Regula unanimității. Index alfabetic . Drept civil. - acțiune în revendicare - regula unanimității În materia Legii nr . 10/2001 nu este incidentă regula unanimității, regulă care împiedică un singur coproprietar să revendice un imobil fără acordul celorlalți coproprietari însă, prin dispozițiile acestei legi de reparație, legiuitorul a recunoscut dreptul coproprietarilor –persoane îndreptățite în sensul legii - să solicite și, respectiv, posibilitatea să obțină măsuri reparatorii sub forma retrocedării în natură numai asupra părților din imobil pe care ei sau autorii lor le dețineau în proprietate în momentul deposedării de către stat.

Prin introducerea alin. (4) la art . 4 din Legea nr . 10/2001 (prin Legea nr . 247/2005) s-a consacrat punctul de vedere preponderent existent în practica judiciară creată de la intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, în sensul că, împrejurarea că numai o parte dintre moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut restituirea imobilului are relevanță doar în sensul că el se cuvine celor ce s-au conformat Legii nr.10/2001, prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale . Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 869 din 12 februarie 2010. Prin sentința civilă nr . 11/D din 16 ianuarie 2009, Tribunalul Brașov , Secția civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâtul Orașul Predeal , reprezentat legal de primar, a constatat că imobilul situat în Predeal , a fost preluat abuziv de Statul Român, a constatat calitatea reclamantului de unic moștenitor acceptant de pe urma defunctului P.D., a obligat pârâtul să restituie în natură reclamantului imobilul menționat și terenul în suprafață de 1000 mp și a respins solicitarea reclamantului privind restituirea în echivalent a suprafeței de 254 mp . Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a urmat procedura obligatorie reglementată de Legea nr . 10/2001,

înregistrând la data de 8 august 2001 la sediul pârâtului, o notificare prin care a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul compus din teren în suprafață de 1000 mp și construcție, compusă din parter și etaj, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr . 11 /1951.

Tribunalul a reținut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului solicitat în calitatea sa de moștenitor, respectiv nepot de frate predecedat a proprietarului inițial al imobilului, P.D., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr . 1021 din 13 octombrie 1981 eliberat de fostul Notariat de Stat al județului Brașov . În ce privește imobilul solicitat a fi restituit, din expertiza efectuată în cauză a rezultat că, la data preluării de stat, acesta era compus din construcție, compusă din parter și etaj, precum și teren în suprafață de 1000 mp . În prezent, construcția cuprinde și anexe, ridicate fără autorizație de construire după data preluării imobilului, iar în ce privește terenul, din documentațiile cadastrale și din raportul de expertiză a rezultat împrejurarea că evidențele cadastrale efectuate în anul 1940 nu corespund realității, ceea ce face imposibilă determinarea în acest moment a granițelor imobilului.

Așa fiind, în speță sunt aplicabile dispozițiile art . 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr . 10/2001, precum și cele ale art . 10 alin. (3) în ce privește terenul pe care au fost edificate construcții fără autorizație, potrivit cărora reclamantul este îndreptățit să beneficieze de restituirea în natură a întregului imobil ce a constituit dreptul de proprietate al antecesorului său, sens în care nu se mai justifică cererea privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 254 mp . Prin decizia nr . 70/Ap din 20 mai 2009, Curtea de Apel Brașov , Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de pârâtul Orașul Predeal și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a constatat calitatea reclamantului de moștenitor acceptant după defunctul P.N., în calitate de nepot de frate predecedat, a obligat pârâtul să restituie reclamantului imobilul situat în Predeal , aferent cotei sale de proprietate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a reținut în considerentele sale că, potrivit certificatului de moștenitor, moștenitori ai defunctului P.D. sunt P.N. și D.M., în calitate de colaterali privilegiați, respectiv frați ai defunctului, precum și reclamantul P.Gh.N ., în calitate de nepot de frate predecedat. Actele de stare civilă atestă faptul că P.N. a decedat la data de 3 ianuarie 1981, iar soția sa, P.A. a decedat la data de 11 ianuarie 1985, iar cei doi nu au avut descendenți.

Cu privire la cealaltă soră a fostului proprietar, D.M., decedată la data de 10 aprilie 1980, aceasta a fost moștenită de N.I., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr . 1855/1981, iar după decesul acestuia, moștenirea a fost culeasă de soția acestuia, N.E., conform certificatului de calitate de moștenitor nr . 35 din 27 martie 2003. Din actele de stare civilă și din certificatele de moștenitor enunțate rezultă că reclamantul nu este unicul moștenitor al proprietarului inițial al imobilului în litigiu, acesta având și alți succesibili care ar avea calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr . 10/2001, iar dosarul administrativ conține două notificări aparținând reclamantului și numitei N.E., decedată pe parcursul procedurii administrative, a cărei moștenitoare testamentară este V.E.

Așa fiind, în speță sunt incidente dispozițiile art . 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr . 10/2001, dreptul de proprietate urmând a se stabili în cote părți ideale potrivit dreptului comun. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâtul, prin reprezentantul său legal care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art . 304 pct . 8 cod procedură civilă, arată că instanța de apel a nesocotit principiul unanimității când a dispus restituirea în natură a imobilului întrucât, deși există două notificări, contestația nu a fost formulată de ambii comoștenitori, iar pe acest considerent, acțiunea urma să fie respinsă. Solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de pârât, iar pe fond, respingerea acțiunii.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat , urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art . 1 alin. (1) din Legea nr.10/2001 „imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr . 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite , se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi.” Dispozițiile art . 7 din lege prevăd la alin. (1) că „de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”, iar potrivit dispozițiilor art . 9 „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.” Astfel, restituirea în natură a imobilelor preluate în perioada de referință a legii este regula în materia măsurilor reparatorii, iar prin excepție, atunci când există o imposibilitate obiectivă de restituire a imobilului în natură se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent.

Acțiunea în revendicare este în principiu o acțiune care urmărește dobândirea proprietății de către proprietarul care nu deține în mod fizic bunul, de la cel care îl deține fără a fi proprietar. Având în vedere scopul care se urmărește prin exercitarea unei astfel de acțiuni, ea este calificată ca fiind un act de dispoziție și, prin urmare, practica judiciară a statuat că nu ar putea fi exercitată, în cazul în care există mai mulți coindivizari , decât în unanimitate (regula unanimității). Totuși, în funcție de efectele pe care le produce acțiunea în revendicare, ar putea fi calificată uneori ca fiind un act de conservare, putând a fi introdusă de către un singur coindivizar , atunci când există riscul ca bunul să rămână în proprietatea terțului fără ca acestuia să i se mai poată cere vreodată, de către oricare din coindivizari , predarea bunului.

Legea nr . 10/2001 prevede că măsurile de restituire în natură sau prin echivalent pot fi solicitate de persoana îndreptățită după procedura instituită în capitolul III , adică prin notificarea adresată în termenul legal entității deținătoare a imobilului. Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să și-l valorifice și să și-l apropie, fără a fi condiționat de o eventuală pasivitate a altui moștenitor, deoarece, în caz contrar, legea ar fi golită de conținut. De altfel, demersurile întreprinse de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilului sau imobilelor preluate în mod abuziv de stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor celorlalți coproprietari, care altfel, ar fi decăzuți din drepturile lor (ca urmare a neformulării notificării în termenul legal) urmând ca ulterior, coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun.

Așa cum rezultă din situația de fapt stabilită de Curte prin interpretarea probelor administrate, cu privire la imobilul în litigiu au fost formulate două notificări, de către reclamant și N.E., decedată pe parcursul procedurii administrative, a cărei moștenitoare testamentară este V.E. În speța supusă analizei, nu sunt incidente dispozițiile art . 4 alin. (4) din Legea nr . 10/2001, dispoziție aplicabilă doar în cazul în care proprietarul deposedat de stat deținea imobilul în proprietate în întregime, însă după intrarea în vigoare a Legii nr . 10/1001, au formulat cerere de retrocedare a imobilului numai o parte din moștenitori săi, caz în care lor le profită și cotele moștenitorilor care nu au formulat notificare.

De altfel, este de menționat că în materia Legii nr . 10/2001 nu este incidentă regula unanimității, regulă care împiedică un singur coproprietar să revendice un imobil fără acordul celorlalți coproprietari însă, prin dispozițiile acestei legi de reparație, legiuitorul a recunoscut dreptul coproprietarilor –persoane îndreptățite în sensul legii - să solicite și, respectiv, posibilitatea să obțină măsuri reparatorii sub forma retrocedării în natură numai asupra părților din imobil pe care ei sau autorii lor le dețineau în proprietate în momentul deposedării de către stat.

Prin introducerea alin. (4) la art . 4 din Legea nr . 10/2001 (prin Legea nr . 247/2005), text care stabilește că: „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”, s-a consacrat punctul de vedere preponderent existent în practica judiciară creată de la intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, în sensul că, împrejurarea că numai o parte dintre moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut restituirea imobilului are relevanță doar în sensul că el se cuvine celor ce s-au conformat Legii nr.10/2001, prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în cazul Lupaș și alții vs . România din 14 decembrie 2006, că regula unanimității este o construcție jurisprudențială, care nu decurge dintr-o anume dispoziție legală, fiind inspirată de particularitățile acțiunii în revendicare. Instanța europeană a admis că, fiind respectată de majoritatea instanțelor române, regula unanimității este suficient de clară și accesibilă și urmărește un scop legitim, și anume protejarea tuturor moștenitorilor foștilor coproprietari ai bunului.

In același timp, Curtea europeană, fără a considera că este necesar să soluționeze controversele din dreptul intern legate de regula unanimității, a statuat că are competența de a analiza în ce măsură cerința obținerii acordului tuturor coproprietarilor nu impune persoanei reclamante o sarcină disproporționată, de natură a rupe justul echilibru dintre preocuparea legitimă de a proteja dreptul tuturor proprietarilor și dreptul de acces la o instanță de judecată, garantat de art . 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Prin urmare, jurisprudența Curții Europene nu neagă regula unanimității, dar impune ca aplicarea acesteia să nu se facă în mod rigid, ci în funcție de circumstanțele fiecărei cauze în parte.

Cum România a acceptat CEDO și cum dispozițiile acesteia sunt mai favorabile față de jurisprudența română în ceea ce privește drepturile și libertățile cetățenilor, potrivit art . 20 din Constituția României – CEDO are prioritate, sens în care s-au pronunțat constant instanțele române. In cauză, în mod corect instanța de apel a stabilit că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art . 4 alin. (4) din Legea nr . 10/2001 având în vedere existența unei moștenitoare care a inițiat procedura prevăzută de acest act normativ și ale cărei drepturi legale nu pot fi încălcate. Pentru considerentele ce preced, în baza dispozițiilor art . 312 alin. (1) cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat .