ÎCCJ, decizie (scj.ro #81889)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81889) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune în revendicare
introdusă doar de unul din moștenitorii proprietarului de la care a fost
preluat imobilul. Regula unanimității.
Cuprins pe materii
. Drept de
proprietate. Acțiune în revendicare introdusă doar de unul din
moștenitorii proprietarului de la care a fost preluat imobilul. Regula
unanimității.
Index alfabetic
. Drept civil.
- acțiune în revendicare
- regula unanimității
În materia Legii
nr
. 10/2001 nu este
incidentă
regula unanimității, regulă care împiedică un singur coproprietar să revendice
un imobil fără acordul celorlalți coproprietari însă, prin dispozițiile acestei
legi de reparație, legiuitorul a recunoscut dreptul coproprietarilor –persoane
îndreptățite în sensul legii - să solicite și, respectiv, posibilitatea să
obțină măsuri reparatorii sub forma retrocedării în natură numai asupra
părților din imobil pe care ei sau autorii lor le dețineau în proprietate în momentul
deposedării de către stat.
Prin introducerea
alin. (4) la
art
. 4 din Legea
nr
.
10/2001 (prin Legea
nr
. 247/2005) s-a consacrat
punctul de vedere preponderent existent în practica judiciară creată de la
intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, în sensul că, împrejurarea că numai o
parte dintre moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut
restituirea imobilului are relevanță doar în sensul că el se cuvine celor ce
s-au conformat Legii nr.10/2001, prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent
de cotele lor succesorale
.
Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia
nr
. 869 din 12 februarie
2010.
Prin sentința civilă
nr
. 11/D din 16 ianuarie 2009, Tribunalul
Brașov
, Secția civilă a admis în parte acțiunea formulată
de reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâtul Orașul
Predeal
,
reprezentat legal de primar, a constatat că imobilul situat în
Predeal
, a fost preluat abuziv de Statul Român, a constatat
calitatea reclamantului de unic moștenitor
acceptant
de pe urma defunctului P.D., a obligat pârâtul să restituie în natură
reclamantului imobilul menționat și terenul în suprafață de 1000
mp
și a respins solicitarea reclamantului privind
restituirea în echivalent a suprafeței de 254
mp
.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a urmat
procedura obligatorie reglementată de Legea
nr
.
10/2001, înregistrând la data de 8 august 2001 la sediul pârâtului, o
notificare prin care a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul compus
din teren în suprafață de 1000
mp
și construcție,
compusă din parter și etaj, trecut în proprietatea statului în baza Decretului
nr
. 11 /1951.
Tribunalul a reținut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la
restituirea imobilului solicitat în calitatea sa de moștenitor, respectiv nepot
de frate predecedat a proprietarului inițial al imobilului, P.D., astfel cum
rezultă din certificatul de moștenitor
nr
. 1021 din
13 octombrie 1981 eliberat de fostul Notariat de Stat al județului
Brașov
.
În ce privește imobilul solicitat a fi restituit, din expertiza efectuată în
cauză a rezultat că, la data preluării de stat, acesta era compus din
construcție, compusă din parter și etaj, precum și teren în suprafață de 1000
mp
.
În prezent,
construcția cuprinde și anexe, ridicate fără autorizație de construire după
data preluării imobilului, iar în ce privește terenul, din documentațiile
cadastrale și din raportul de expertiză a rezultat împrejurarea că evidențele
cadastrale efectuate în anul 1940 nu corespund realității, ceea ce face
imposibilă determinarea în acest moment a granițelor imobilului.
Așa fiind, în speță
sunt aplicabile dispozițiile
art
. 24 alin. (1) și
alin. (2) din Legea
nr
. 10/2001, precum și cele ale
art
. 10 alin. (3) în ce privește terenul pe care au fost
edificate construcții fără autorizație, potrivit cărora reclamantul este
îndreptățit să beneficieze de restituirea în natură a întregului imobil ce a
constituit dreptul de proprietate al antecesorului său, sens în care nu se mai
justifică cererea privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru
suprafața de 254
mp
.
Prin decizia
nr
. 70/Ap din 20 mai 2009, Curtea de
Apel
Brașov
, Secția civilă și pentru cauze cu minori
și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul
declarat de pârâtul Orașul
Predeal
și a schimbat în
parte sentința apelată în sensul că a constatat calitatea reclamantului de
moștenitor
acceptant
după defunctul P.N., în calitate
de nepot de frate predecedat, a obligat pârâtul să restituie reclamantului
imobilul situat în
Predeal
, aferent cotei sale de
proprietate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Instanța de apel a reținut în considerentele sale că, potrivit certificatului
de moștenitor, moștenitori ai defunctului P.D. sunt P.N. și D.M., în calitate
de colaterali privilegiați, respectiv frați ai defunctului, precum și
reclamantul
P.Gh.N
., în calitate de nepot de frate
predecedat.
Actele de stare civilă atestă faptul că P.N. a decedat la data de 3 ianuarie
1981, iar soția sa, P.A. a decedat la data de 11 ianuarie 1985, iar cei doi nu
au avut descendenți.
Cu privire la cealaltă soră a fostului proprietar, D.M., decedată la data de 10
aprilie 1980, aceasta a fost moștenită de N.I., astfel cum rezultă din
certificatul de moștenitor
nr
. 1855/1981, iar după
decesul acestuia, moștenirea a fost culeasă de soția acestuia, N.E., conform
certificatului de calitate de moștenitor
nr
. 35 din
27 martie 2003.
Din actele de stare civilă și din certificatele de moștenitor enunțate rezultă
că reclamantul nu este unicul moștenitor al proprietarului inițial al
imobilului în litigiu, acesta având și alți succesibili care ar avea calitatea
de persoane îndreptățite în sensul Legii
nr
. 10/2001,
iar dosarul administrativ conține două notificări aparținând reclamantului și
numitei N.E., decedată pe parcursul procedurii administrative, a cărei
moștenitoare testamentară este V.E.
Așa fiind, în speță sunt incidente dispozițiile
art
.
4 alin. (1) și alin. (2) din Legea
nr
. 10/2001,
dreptul de proprietate urmând a se stabili în cote părți ideale potrivit
dreptului comun.
Împotriva deciziei
curții de apel a declarat recurs pârâtul, prin reprezentantul său legal care,
invocând motivele de
nelegalitate
prevăzute de
art
. 304
pct
. 8 cod procedură
civilă, arată că instanța de apel a nesocotit principiul unanimității când a
dispus restituirea în natură a imobilului întrucât, deși există două
notificări, contestația nu a fost formulată de ambii comoștenitori, iar pe
acest considerent, acțiunea urma să fie respinsă.
Solicită admiterea
recursului și modificarea deciziei
recurate
în sensul
admiterii apelului declarat de pârât, iar pe fond, respingerea acțiunii.
Verificând legalitatea
deciziei
recurate
în raport de criticile formulate,
Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este
nefondat
,
urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor
art
. 1 alin. (1) din Legea nr.10/2001 „imobilele
preluate în mod abuziv de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de
orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,
precum și cele preluate de stat în baza Legii
nr
.
139/1940 asupra rechizițiilor și
nerestituite
, se
restituie, în natură, în condițiile prezentei legi.”
Dispozițiile
art
. 7 din lege prevăd la alin. (1) că „de regulă,
imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”, iar potrivit
dispozițiilor
art
. 9 „imobilele preluate în mod
abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în
starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice
sarcini.”
Astfel,
restituirea în natură a imobilelor preluate în perioada de referință a legii
este regula în materia măsurilor reparatorii, iar prin excepție, atunci când
există o imposibilitate obiectivă de restituire a imobilului în natură se pot
acorda măsuri reparatorii prin echivalent.
Acțiunea în
revendicare este în principiu o acțiune care urmărește dobândirea proprietății
de către proprietarul care nu deține în mod fizic bunul, de la cel care îl
deține fără a fi proprietar.
Având în vedere scopul
care se urmărește prin exercitarea unei astfel de acțiuni, ea este calificată
ca fiind un act de dispoziție și, prin urmare, practica judiciară a statuat că
nu ar putea fi exercitată, în cazul în care există mai mulți
coindivizari
, decât în unanimitate (regula unanimității).
Totuși, în funcție de
efectele pe care le produce acțiunea în revendicare, ar putea fi calificată
uneori ca fiind un act de conservare, putând a fi introdusă de către un singur
coindivizar
, atunci când există riscul ca bunul să rămână
în proprietatea terțului fără ca acestuia să i se mai poată cere vreodată, de
către oricare din
coindivizari
, predarea bunului.
Legea
nr
. 10/2001 prevede că măsurile de restituire în natură sau
prin echivalent pot fi solicitate de persoana îndreptățită după procedura
instituită în capitolul
III
, adică prin
notificarea adresată în termenul legal entității deținătoare a imobilului.
Dreptul poate fi exercitat
de cel care optează să și-l valorifice și să și-l apropie, fără a fi
condiționat de o eventuală pasivitate a altui moștenitor, deoarece, în caz
contrar, legea ar fi golită de conținut.
De altfel, demersurile
întreprinse de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilului sau
imobilelor preluate în mod abuziv de stat au caracterul unor acte de conservare
a drepturilor celorlalți coproprietari, care altfel, ar fi decăzuți din
drepturile lor (ca urmare a
neformulării
notificării
în termenul legal) urmând ca ulterior, coproprietarii să se
desocotească
între ei pe calea dreptului comun.
Așa cum rezultă din
situația de fapt stabilită de Curte prin interpretarea probelor administrate,
cu privire la imobilul în litigiu au fost formulate două notificări, de către
reclamant și N.E., decedată pe parcursul procedurii administrative, a
cărei moștenitoare testamentară este V.E.
În speța supusă analizei, nu sunt incidente dispozițiile
art
. 4 alin. (4) din Legea
nr
.
10/2001, dispoziție aplicabilă doar în cazul în care proprietarul deposedat de
stat deținea imobilul în proprietate în întregime, însă după intrarea în
vigoare a Legii
nr
. 10/1001, au formulat cerere de
retrocedare a imobilului numai o parte din moștenitori săi, caz în care lor le
profită și cotele moștenitorilor care nu au formulat notificare.
De altfel, este de
menționat că în materia Legii
nr
. 10/2001 nu este
incidentă
regula unanimității, regulă care împiedică un
singur coproprietar să revendice un imobil fără acordul celorlalți coproprietari
însă, prin dispozițiile acestei legi de reparație, legiuitorul a recunoscut
dreptul coproprietarilor –persoane îndreptățite în sensul legii - să solicite
și, respectiv, posibilitatea să obțină măsuri reparatorii sub forma
retrocedării în natură numai asupra părților din imobil pe care ei sau autorii
lor le dețineau în proprietate în momentul deposedării de către stat.
Prin introducerea
alin. (4) la
art
. 4 din Legea
nr
.
10/2001 (prin Legea
nr
. 247/2005), text care
stabilește că: „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au
urmat procedura prevăzută la cap.
III
profită ceilalți
moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de
restituire”, s-a consacrat punctul de vedere preponderent existent în practica
judiciară creată de la intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, în sensul că,
împrejurarea că numai o parte dintre moștenitorii proprietarilor deposedați de
stat au cerut restituirea imobilului are relevanță doar în sensul că el se
cuvine celor ce s-au conformat Legii nr.10/2001, prin efectul dreptului de
acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale.
În acest sens, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în cazul
Lupaș
și alții
vs
. România din 14 decembrie 2006, că
regula
unanimității este o construcție jurisprudențială,
care nu decurge dintr-o anume dispoziție legală, fiind inspirată de
particularitățile acțiunii în revendicare.
Instanța europeană a
admis că, fiind respectată de majoritatea instanțelor române,
regula
unanimității este suficient de clară și
accesibilă și urmărește un scop legitim, și anume protejarea tuturor
moștenitorilor foștilor coproprietari ai bunului.
In același timp,
Curtea europeană, fără a considera că este necesar să soluționeze controversele
din dreptul intern legate de
regula
unanimității,
a statuat că are competența de a analiza în ce măsură cerința obținerii
acordului tuturor coproprietarilor nu impune persoanei reclamante o sarcină
disproporționată, de natură a rupe justul echilibru dintre preocuparea legitimă
de a proteja dreptul tuturor proprietarilor și dreptul de acces la o instanță
de judecată, garantat de
art
. 6 alin. (1) din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare,
jurisprudența Curții Europene nu neagă
regula
unanimității, dar impune ca aplicarea acesteia să nu se facă în mod rigid, ci
în funcție de circumstanțele fiecărei cauze în parte.
Cum România a acceptat
CEDO și cum dispozițiile acesteia sunt mai favorabile față de jurisprudența
română în ceea ce privește drepturile și libertățile cetățenilor, potrivit
art
. 20 din Constituția României – CEDO are prioritate,
sens în care s-au pronunțat constant instanțele române.
In cauză, în mod
corect instanța de apel a stabilit că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile
art
. 4 alin. (4) din Legea
nr
.
10/2001 având în vedere existența unei moștenitoare care a inițiat procedura
prevăzută de acest act normativ și ale cărei drepturi legale nu pot fi
încălcate.
Pentru considerentele
ce preced, în baza dispozițiilor
art
. 312 alin. (1)
cod procedură civilă, recursul a fost respins ca
nefondat
.