ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 869/2010

A

supra recursului civil de față,

constată umătoarele:

Prin sentința civilă nr. 11/D din 16

ianuarie 2009, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul P.N., în contradictoriu cu pârâtul orașul Predeal,

reprezentat legal de primar, a constatat că imobilul situat în Predeal, a fost

preluat abuziv de Statul Român, a constatat calitatea reclamantului de unic

moștenitor acceptant de pe urma defunctului P.D., a obligat pârâtul să

restituie în natură reclamantului imobilul situat în Predeal, cu număr

cadastral 1596 Predeal, compus din construcție P+E și teren în suprafață de

1000 mp și a respins solicitarea reclamantului privind restituirea în

echivalent a suprafeței de 254 mp.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamantul a urmat procedura obligatorie reglementată de

Legea nr. 10/2001, înregistrând la data de 8 august 2001 la sediul pârâtului, o

notificare prin care a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul situat

în Predeal, care în prezent corespunde adresei din Bd. - compus din teren în

suprafață de 1000 mp și construcție, compusă din parter și etaj, trecut în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 11 /1951.

Tribunalul a reținut că reclamantul are

calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului solicitat în

calitatea sa de moștenitor, respectiv nepot de frate predecedat a

proprietarului inițial al imobilului, P.D., astfel cum rezultă din certificatul

de moștenitor nr. 1021 din 13 octombrie 1981 eliberat de fostul Notariat de

Stat al județului Brașov.

În ce privește imobilul solicitat a fi

restituit, din expertiza efectuată în cauză a rezultat că, la data preluării de

stat, acesta era compus din construcție, compusă din parter și etaj, precum și

teren în suprafață de 1000 mp.

În prezent, construcția cuprinde și

anexe, ridicate fără autorizație de construire după data preluării imobilului,

iar în ce privește terenul, din documentațiile cadastrale și din raportul de

expertiză a rezultat împrejurarea că evidențele cadastrale efectuate în anul

1940 nu corespund realității, ceea ce face imposibilă determinarea în acest

moment a granițelor imobilului.

Așa fiind, în speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, precum și cele ale

art. 10 alin. (3) în ce privește terenul pe care au fost edificate construcții

fără autorizație, potrivit cărora reclamantul este îndreptățit să beneficieze

de restituirea în natură a întregului imobil ce a constituit dreptul de

proprietate al antecesorului său, sens în care nu se mai justifică cererea

privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 254

mp.

Prin decizia nr. 70/Ap din 20 mai 2009,

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de pârâtul orașul

Predeal și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a constatat

calitatea reclamantului de moștenitor acceptant după defunctul P.N., în

calitate de nepot de frate predecedat, a obligat pârâtul să restituie

reclamantului imobilul situat în Predeal, aferent cotei sale de proprietate,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a reținut în considerentele sale că,

potrivit certificatului de moștenitor nr. 1021/1981, moștenitori ai defunctului

P.D. sunt P.N. și D.M., în calitate de colaterali privilegiați, respectiv frați

ai defunctului, precum și reclamantul P.G.N., în calitate de nepot de frate

predecedat.

Actele de stare civilă atestă faptul că P.N.

a decedat la data de 3 ianuarie 1981, iar soția sa, P.A. a decedat la data de

11 ianuarie 1985, iar cei doi nu au avut descendenți.

Cu privire la cealaltă soră a fostului

proprietar, D.M., decedată la data de 10 aprilie 1980, aceasta a fost moștenită

de N.I., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1855/1981, iar

după decesul acestuia, moștenirea a fost culeasă de soția acestuia, N.E.,

conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 35 din 27 martie 2003.

Din actele de stare civilă și din

certificatele de moștenitor enunțate rezultă că reclamantul nu este unicul

moștenitor al proprietarului inițial al imobilului în litigiu, acesta având și

alți succesibili care ar avea calitatea de persoane îndreptățite în sensul

Legii nr. 10/2001, iar dosarul administrativ conține două notificări aparținând

reclamantului și numitei N.E., decedată pe parcursul procedurii administrative,

a cărei moștenitoare testamentară este V.E.

Așa fiind, în speță sunt incidente

dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, dreptul de

proprietate urmând a se stabili în cote părți ideale potrivit dreptului comun.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs pârâtul orașul Predeal, prin reprezentantul său legal care,

invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

arată că instanța de apel a nesocotit principiul unanimității când a dispus

restituirea în natură a imobilului întrucât, deși există două notificări, contestația

nu a fost formulată de ambii comoștenitori, iar pe acest considerent, acțiunea

urma să fie respinsă.

Solicită admiterea recursului și

modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de pârât,

iar pe fond, respingerea acțiunii.

Verificând legalitatea deciziei recurate

în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în

cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 „imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de

organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii

nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în

condițiile prezentei legi.”

Dispozițiile art. 7 din lege prevăd la

alin. (1) că „de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în

natură”, iar potrivit dispozițiilor art. 9 „imobilele preluate în mod abuziv,

indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea

în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.”

Astfel, restituirea în natură a

imobilelor preluate în perioada de referință a legii este regula în materia

măsurilor reparatorii, iar prin excepție, atunci când există o imposibilitate

obiectivă de restituire a imobilului în natură se pot acorda măsuri reparatorii

prin echivalent.

Acțiunea în revendicare este în principiu

o acțiune care urmărește dobândirea proprietății de către proprietarul care nu

deține în mod fizic bunul, de la cel care îl deține fără a fi proprietar.

Având în vedere scopul care se urmărește

prin exercitarea unei astfel de acțiuni, ea este calificată ca fiind un act de

dispoziție și, prin urmare, practica judiciară a statuat că nu ar putea fi

exercitată, în cazul în care există mai mulți coindivizari, decât în

unanimitate (regula unanimității).

Totuși, în funcție de efectele pe care le

produce acțiunea în revendicare, ar putea fi calificată uneori ca fiind un act

de conservare, putând a fi introdusă de către un singur coindivizar, atunci

când există riscul ca bunul să rămână în proprietatea terțului fără ca acestuia

să i se mai poată cere vreodată, de către oricare din coindivizari, predarea

bunului.

Legea nr. 10/2001 prevede că măsurile de restituire

în natură sau prin echivalent pot fi solicitate de persoana îndreptățită după

procedura instituită în capitolul III, adică prin notificarea adresată în

termenul legal entității deținătoare a imobilului.

Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să

și-l valorifice și să și-l apropie, fără a fi condiționat de o eventuală

pasivitate a altui moștenitor, deoarece, în caz contrar, legea ar fi golită de

conținut.

De altfel, demersurile întreprinse de

unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilului sau imobilelor preluate

în mod abuziv de stat au caracterul unor acte de conservare a drepturilor

celorlalți coproprietari, care altfel, ar fi decăzuți din drepturile lor (ca

urmare a neformulării notificării în termenul legal) urmând ca ulterior,

coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun.

Așa cum rezultă din situația de fapt

stabilită de Curte prin interpretarea probelor administrate, cu privire la

imobilul în litigiu au fost formulate două notificări, de către reclamant și

numita N.E., decedată pe parcursul procedurii administrative, a cărei moștenitoare

testamentară este V.E.

În speța supusă analizei, nu sunt incidente

dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dispoziție aplicabilă doar

în cazul în care proprietarul deposedat de stat deținea imobilul în proprietate

în întregime, însă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/1001, au formulat

cerere de retrocedare a imobilului numai o parte din moștenitori săi, caz în

care lor le profită și cotele moștenitorilor care nu au formulat notificare.

De altfel, este de menționat că în materia Legii nr.

10/2001 nu este incidentă regula unanimității, regulă care împiedică un singur

coproprietar să revendice un imobil fără acordul celorlalți coproprietari însă,

prin dispozițiile acestei legi de reparație, legiuitorul a recunoscut dreptul coproprietarilor

- persoane îndreptățite în sensul legii - să solicite și, respectiv,

posibilitatea să obțină măsuri reparatorii sub forma retrocedării în natură

numai asupra părților din imobil pe care ei sau autorii lor le dețineau în

proprietate în momentul deposedării de către stat.

Prin introducerea alin. (4) la art. 4 din Legea nr. 10/2001

(prin Legea nr. 247/2005), text care stabilește că: „de cotele moștenitorilor

legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III

profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen

cererea de restituire”, s-a consacrat

punctul de vedere preponderent existent în practica

judiciară creată de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în sensul că,

împrejurarea că numai o parte dintre moștenitorii proprietarilor deposedați de

stat au cerut restituirea imobilului are relevanță doar în sensul că el se

cuvine celor ce s-au conformat Legii nr. 10/2001, prin efectul dreptului de

acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale.

În acest sens,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în

cazul Lupaș și alții vs. România

din 14 decembrie

2006, că

regula

unanimității este o construcție

jurisprudențială, care nu decurge dintr-o anume dispoziție legală, fiind

inspirată de particularitățile acțiunii în revendicare.

Instanța europeană a admis

că, fiind respectată de majoritatea instanțelor române,

regula

unanimității este suficient de clară și accesibilă și urmărește un scop

legitim, și anume protejarea tuturor moștenitorilor foștilor coproprietari ai

bunului.

In același timp, Curtea

europeană, fără a considera că este necesar să soluționeze controversele din

dreptul intern legate de

regula

unanimității, a

statuat că are competența de a analiza în ce măsură cerința obținerii acordului

tuturor coproprietarilor nu impune persoanei reclamante o sarcină

disproporționată, de natură a rupe justul echilibru dintre preocuparea legitimă

de a proteja dreptul tuturor proprietarilor și dreptul de acces la o instanță

de judecată, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, jurisprudența

Curții Europene nu neagă

regula

unanimității, dar

impune ca aplicarea acesteia să nu se facă în mod rigid, ci în funcție de

circumstanțele fiecărei cauze în parte.

Cum România a acceptat CEDO și cum

dispozițiile acesteia sunt mai favorabile față de jurisprudența română în ceea

ce privește drepturile și libertățile cetățenilor, potrivit art. 20 din

Constituția României – CEDO are prioritate, sens în care s-au pronunțat

constant instanțele române.

In cauză, în mod corect instanța

de apel a stabilit că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001 având în vedere existența unei moștenitoare care a

inițiat procedura prevăzută de acest act normativ și ale cărei drepturi legale

nu pot fi încălcate.

Pentru considerentele ce preced, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Orașul Predeal, prin primar împotriva deciziei nr. 70/Ap din 20 mai 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 12 februarie 2010.