ÎCCJ, decizie (scj.ro #86696)

1.

Acțiune în

revendicare imobiliară introdusă doar de către unul dintre proprietarii

imobilului. Regula unanimității.

Cuprins pe materii

. Drept civil.

Acțiune în revendicare imobiliară introdusă doar de către unul dintre

proprietarii imobilului. Regula unanimității.

Index alfabetic

. Drept civil

-

Acțiune

în revendicare

-

Regula

unanimității.

Jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului impune ca aplicarea regulii unanimității

să nu se facă în mod rigid, ci în funcție de circumstanțele fiecărei cauze în

parte.

Astfel, instanțele

trebuie să analizeze  regula unanimității în funcție de circumstanțele concrete

ale cauzei și să se stabilească deplin situația de fapt în raport de care să se

poată reține că persoana îndreptățită  poate formula singură acțiunea în

revendicare, și nu să se limiteze doar să constate că impunerea regulii

unanimității reprezintă o negare a dreptului de acces la o instanță de

judecată.

Î.C.C.J, Secția

civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.  4442 din 2 aprilie 2009.

Prin sentința nr.

1718 din 21 decembrie 2007, Tribunalul București – Secția a III a civilă a

admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, invocată de

pârâți.

A respins acțiunea

în revendicare formulată de reclamantul G.C.D. în contradictoriu cu pârâții

M.V. și M.R.M., ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată,

reclamantul a solicitat ca, în urma comparării titlurilor de proprietate să se

dispună obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie

apartamentul nr. 4, situat în București,  sector 1.

Tribunalul a

reținut că autorii reclamantului, C.E. și C.M., au dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului în baza contractului de vânzare – cumpărare

autentificat sub nr. 6890/1928 la Secția Notariat a fostului Tribunal Ilfov, că în cursul anului 1944 imobilul a fost parțial distrus, iar în anul 1945 foștii

proprietari au obținut autorizație de construcție și de edificare a noii

construcții în partea din spate a imobilului în litigiu.

Imobilul a trecut

în proprietatea statului în baza Decretului            nr. 92/1950.

Prin hotărârea nr.

1198 din 16 martie 1998, modificată prin hotărârea nr. 1653 din 16 iulie 1998,

ambele emise de Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului

General al Municipiului București, s-a dispus restituirea în natură, în

proprietatea numiților V.L., C.P. și G.L.M., al cărui unic moștenitor este

reclamantul, a imobilului compus din construcție corp A și corp B, mai puțin

spațiile și terenul vândut de S.C. H.N. S.A. prin contractul de vânzare –

cumpărare nr. 439/2166 din 4 octombrie 1996.

Tribunalul a mai

reținut că promovarea unei acțiuni în revendicare reprezintă un act de

dispoziție și presupune respectarea regulii unanimității, în sensul că acțiunea

în revendicare trebuie exercitată de toți coproprietarii imobilului.

Or, în cauză,

acțiunea în revendicare este inadmisibilă, pentru că a fost introdusă de

reclamantul G.C.D., care nu a făcut dovada că este titularul unui drept de

proprietate exclusiv asupra imobilului revendicat.

Prin decizia nr.

503A din 25 iunie 2008, Curtea de Apel București, Secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamant, a

desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Instanța de apel a

constatat că regula unanimității în cadrul acțiunilor în revendicare este o

creație a practicii judiciare, care, față de jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, nu mai poate fi susținută.

A nu primi acțiunea

în revendicare a unui coproprietar, motivat de faptul că restul

coproprietarilor nu pot sau nu vor să se alăture reclamantului ar însemna o

încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar admiterea

excepției inadmisibilității echivalează cu o sancțiune aplicată reclamantului

pentru un act obiectiv, exterior voinței sale.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții M.V. și M.R.M.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recurenții au arătat că instanța

de apel, în mod greșit, a considerat că reclamantul își poate apăra cota de

proprietate prin acțiunea în revendicare, independent de voința celorlalți

coproprietari.

Reclamantul a

invocat decizia pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza

Lupaș împotriva României, pe care instanța de apel și-a însușit-o, neobservând

că se referă la o situație de fapt și de drept diferită de prezenta cauză.

Au mai arătat

recurenții, că instanța de apel nu a observat că însăși Curtea Europeană a

constatat că regula unanimității, chiar dacă nu este consacrată legislativ,

întrunește condițiile de accesibilitate și previzibilitate, iar reclamantul nu

a revendicat doar cota sa parte de proprietate, ci întregul imobil, situație în

care era necesar acordul celorlalți proprietari.

În concluziile

orale, recurenții au arătat că regula unanimității a mai făcut obiect de

analiză a Curții Europene a Drepturilor Omului și în cauza Derscariu împotriva

României, dată ulterior pronunțării deciziei instanței de apel și motivării

apelului.

Criticile formulate

sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În hotărârea Lupaș

și alții împotriva României, din 14 decembrie 2006, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a constatat că regula unanimității este o construcție

jurisprudențială, care nu decurge dintr-o anume dispoziție legală, fiind

inspirată de particularitățile acțiunii în revendicare.

Instanța europeană

a admis că, fiind respectată de majoritatea instanțelor române, regula

unanimității este suficient de clară și accesibilă și urmărește un scop

legitim, și anume protejarea tuturor moștenitorilor foștilor coproprietari ai

bunului.

În același timp,

Curtea europeană, fără a considera că este necesar să soluționeze controversele

din dreptul intern legate de regula unanimității, a statuat că are competența

de a analiza în ce măsură cerința obținerii acordului tuturor coproprietarilor

nu impune persoanei reclamante o sarcină disproporționată, de natură a rupe

justul echilibru dintre preocuparea legitimă de a proteja dreptul tuturor

proprietarilor și dreptul de acces la o instanță de judecată, garantat de art.

6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Analizând

circumstanțele cauzei, Curtea europeană a constatat că respingerea acțiunii ca

inadmisibilă, prin aplicarea strictă a regulii unanimității a reprezentat o

încălcare a dreptului de acces la o instanță de judecată.

În altă cauză, în

schimb, Derscariu și alții împotriva României, prin hotărârea pronunțată la 26

august 2008, Curtea europeană a constatat că respingerea unei acțiuni

posesorii, cu motivarea că reclamantul are posibilitatea de a recurge la calea

acțiunii în revendicare, cu respectarea regulii unanimității, nu reprezintă o

încălcare a dreptului garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, deoarece nu

sunt dificultăți în a identifica restul moștenitorilor și nu au existat motive

a se crede că aceștia ar fi refuzat să se alăture reclamantului în acțiunea în

revendicare.

Prin urmare,

jurisprudența Curții Europene nu neagă regula unanimității, dar impune ca

aplicarea acesteia să nu se facă în mod rigid, ci în funcție de circumstanțele

fiecărei cauze în parte.

În cauză, instanța

de apel, nu a analizat regula unanimității în funcție de circumstanțele

concrete și nu a stabilit deplin situația de fapt în raport de care să se poată

reține că reclamantul putea formula singur acțiunea în revendicare, ci s-a

limitat doar să constate că impunerea regulii unanimității reprezintă o negare

a dreptului de acces la o instanță de judecată.

Față de regula

unanimității, în raport de care s-a respins acțiunea prin sentința apelată,

instanța de apel trebuia să dispună administrarea probelor necesare stabilirii

împrejurării dacă apelantul a fost în imposibilitate să identifice restul

coproprietarilor imobilului și să obțină acceptul acestora de a i se alătura în

acțiunea în revendicare.

Prin urmare,

soluția dată prin hotărârea recurată nu este conformă interpretării nuanțate

dată de Curtea europeană regulii unanimității, care în ambele cauze avute în

vedere impune analizarea tuturor circumstanțelor cauzei.

Pentru

considerentele expuse, s-a admis recursul declarat de pârâți, s-a casat decizia

atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de apel.

La rejudecare,

analizarea regulii unanimității se va face în funcție de principiile stabilite

de Curtea europeană, determinându-se, după stabilirea împrejurărilor

menționate, dacă aplicarea acesteia reprezintă o măsură disproporționată față

de  scopul legitim urmărit.