ÎCCJ, decizie (scj.ro #82316)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82316) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
- Retrocedarea terenului expropriat. Bun comun.
Acțiune numai a unuia din soți. Inaplicabilitatea regulii
unanimității.
- Conexarea acțiunii
nesoluționată
în primă instanță cu
o altă acțiune aflată în faza apelului declarat împotriva
hotărârii primei instanțe. Inadmisibilitate
Cuprins pe materii
: Drept civil. Drept procesual civil
Index alfabetic
:
-
proprietate comună a soților
-
retrocedarea bunului comun
-
regula unanimității
-
conexare; condiții
-
litispendență; condiție
C.civ
.: Regula unanimității în materia
proprietății indivize
C.proc.civ
.,
art
. 163,
art
. 164,
art
. 297
- Regula unanimității nu este aplicabilă la proprietatea
comună a soților,
codevălmașul
putând introduce singur acțiune împotriva terțului – în
speță retrocedarea unui teren expropriat – întrucât are ca scop
mărirea patrimoniului comun, profitând implicit și celuilalt
soț.
- Litispendența, reglementată prin
art
. 163
C.
proc
.
civ
., există
numai în cazul în care două sau mai multe acțiuni au aceeași
cauză, același obiect și aceleași părți înaintea
mai multor instanțe, iar nu și în cazul în care acestea diferă.
- Conexarea acțiunilor în temeiul
art
. 164 C.
proc
.
civ
., ca măsură
de bună administrare a justiției, este posibilă numai atunci
când mai multe pricini, în care sunt aceleași părți sau chiar
împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză
au între ele o strânsă legătură, se află înaintea aceleiași
instanței sau instanțe deosebite, dar de același grad
.
I.C.C.J.,
secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr
. 5065 din 9 iunie 2005
La data de 18 februarie 2000, reclamanta
H.I. a chemat în judecată pe pârâți Consiliul Local al Municipiului
București și Municipiul București – prin primarul general
solicitând a se constata nulitatea absolută a Decretului nr.34/1974, prin
care a fost expropriat în mod abuziv un teren în suprafață de 280
mp
, situat în București, și pentru a fi
obligați pârâții, în principal, să-i retrocedeze terenul, iar în
subsidiar, și la alegerea pârâților, fie să-i constituie drept
de proprietate în compensare asupra altui teren, fie să-i acorde despăgubiri
în echivalent bănesc calculate și negociate potrivit criteriilor
prevăzute prin Legea nr.33/1994.
Judecătoria sectorului 1
București a pronunțat sentința civilă nr.5225 din 20 martie
2000, prin care a declinat competența soluționării cauzei în
favoarea Tribunalului București.
La data de 2 octombrie 2000, reclamanta H.I. a
introdus în cauză, în condițiile art.57 – 59 C.
proc.civ
.,
pe
intervenienta
forțată Regia
Autonomă de Administrare a Patrimoniului Protocolului de Stat –
R.A.A.P.P.S.
Atât cererea principală, cât și
cererea de chemare în judecată a altei persoane, au fost respinse ca
inadmisibile prin sentința civilă nr.942 din 10 iunie 2002
pronunțată de Tribunalul București, secția a IV – a
civilă. S-a reținut că: imobilul în litigiu a fost dobândit de
către reclamantă la data de 7 ianuarie 1956 și că, prin
declarație autentică din 10 mai 2002, soțul acesteia a declarat
că nu a avut nici o contribuție la dobândirea imobilului;
prezumția de comunitate a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei
nu poate fi însă răsturnată printr-o declarație
autentică a unuia dintre soți, ci numai prin convenție sau
hotărâre judecătorească de partaj, astfel că, la
introducerea cererilor adresate instanței, nu a fost respectată
regula unanimității, ceea ce le face inadmisibile.
Reclamanta a declarat apel împotriva
sentinței primei instanțe la data de 5 septembrie 2002.
În timp ce apelul se afla pe rolul Curții
de Apel București, reclamanta H.I. împreună cu fostul ei soț
S.I. au depus la Tribunalul București, la data de 6 noiembrie 2003, o
acțiune civilă având același obiect cu acțiunea
soluționată prin sentința civilă atacată prin apelul
mai sus arătat, îndreptată fiind în contra pârâților Municipiul
București – prin primarul general, Ministerul Finanțelor
Publice și Regia Autonomă de Administrare a Patrimoniului
Protocolului de Stat.
Prin Încheierea din 4 decembrie 2003,
Tribunalul București, secția a V – a civilă a admis
excepția de litispendență invocată de reclamanta H.I.
și a trimis cauza la Curtea de Apel București, secția a III – a
civilă în vederea reunirii cu dosarul având ca obiect apelul declarat de
reclamantă împotriva sentinței civile nr.942 din 10 iunie 2002 a
Tribunalului București, secția a IV – a civilă.
Cauza, astfel înaintată, a fost
înregistrată la Curtea de Apel București, ca dosar distinct, și,
ulterior, prin încheierea din 11 martie 2004, a fost conexat la
dosarul cu apelul declarat împotriva sentinței tribunalului, în temeiul
prevederilor
art
. 164 alin. 2 C.
proc.civ
.
Prin decizia civilă nr.593/A din 25
martie 2004, Curtea de Apel București, secția a III – a civilă a
respins ca
nefondat
apelul declarat de reclamanta
H.I. împotriva sentinței civile nr.942 din 10 iunie 2002 a Tribunalului
București, secția a IV –a civilă și a respins ca
inadmisibilă acțiunea civilă din 6 noiembrie 2003 introdusă
de reclamanții H.I. și S.I.
Apelul a fost respins ca
nefondat
cu motivarea că soluția dată în primă instanță
este corectă, întrucât acțiunea în revendicare introdusă de
reclamanta H.I. trebuia exercitată cu respectarea regulii
unanimității.
Cu privire la acțiunea introdusă de
reclamanții H.I. și S.I. s-a constatat că este
inadmisibilă, deoarece a fost introdusă ulterior intrării în
vigoare a Legii nr.10/2001 fără parcurgerea procedurii administrative
obligatorii prealabile sesizării instanței de judecată, precum
și ulterior împlinirii termenului prevăzut prin art.21(5) din Legea
nr.10/2001, ceea ce are drept consecință pierderea dreptului de a
solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin
echivalent.
Reclamanții H.I. și S.I. au declarat
recurs împotriva deciziei instanței de apel, susținând că
a fost dată cu încălcarea legii.
Dezvoltând recursul, reclamanții fac
susțineri cu privire la fondul litigiului, argumentând, în detaliu,
motivele de fapt și de drept care justifică admiterea
acțiunilor.
Recursul este întemeiat în limitele celor ce
succed.
Cauza de față este rezultatul
reunirii a două cauze separate.
În prima pricină, compusă din
acțiunea inițială din 18 februarie 2000 și cererea de
chemare în judecată a altor persoane din 2 octombrie 2000, calitate de
reclamant are H.I., iar pârâți sunt Municipiul București, Consiliul
Local al municipiului București și, pe cale de intervenție
forțată, Regia Autonomă de Administrare a Patrimoniului
Protocolului de Stat.
A doua pricină, formulată în timp ce
prima se afla în faza apelului, are ca reclamanți pe H.I. și S.I.,
iar ca pârâți Municipiul București, Ministerul Finanțelor
Publice și Regia Autonomă de Administrare a Patrimoniului
Protocolului de Stat.
Sub acest aspect, în mod corect instanța
de apel nu a primit excepția de litispendență admisă de
Tribunalul București, care i-a trimis cea de a doua pricină în
vederea reunirii cu cea aflată în apel.
Procedând, însă, la conexarea cauzei
aflată în primă instanță la cauza aflată în apel,
Curtea de apel a încălcat dispozițiile art.164 C.
proc.c
iv
., în temeiul
căreia a luat măsura conexării.
Astfel, în sensul art.164 C.
proc.c
iv
. conexarea pricinilor,
ca măsură de bună administrare a justiției, este
posibilă numai atunci când mai multe pricini, în care sunt aceleași
părți sau chiar împreună cu alte părți (cum este cazul
în speță) și al căror obiect și cauză au între
dânsele o strânsă legătură, se află înaintea aceleiași
instanțe sau instanțe deosebite, dar de același grad.
Cu alte cuvinte, nu se pot conexa două
pricini care se găsesc înaintea a două instanțe care nu sunt de
același grad, prima acțiune fiind venită în apel, la curtea de
apel, deci susceptibilă de un singur grad de jurisdicție, iar a doua
fiind intentată tribunalului în primă instanță,
susceptibilă fiind de două grade de jurisdicție, pentru că
ar însemna să fie lipsită de un grad de jurisdicție pricina de
primă instanță, ceea ce este inadmisibil.
Consecința directă a nelegalei
conexări este faptul că instanța de apel a soluționat
pentru prima dată o acțiune din competența materială
exclusivă a tribunalului ca primă instanță, astfel că,
indiferent de soluția dată acestei acțiuni greșit conexate,
hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe,
caz de recurs de ordine publică prevăzut prin art.304
pct
. 3 C.
proc.civ
.
Dar hotărârea este esențial
nelegală și în privința soluționării apelului.
Regula unanimității a
fost greșit aplicată în cazul reclamantei în considerația
faptului că în materia revendicării unui bun comun, acțiunea
trebuie pornită de amândoi soții.
În realitate, cerința
unanimității de reclamanți este specifică raporturilor
dintre
coindivizari
și terți, justificat de
faptul că un singur coproprietar, având numai un drept limitat
exprimat printr-o cotă parte care nu este determinată în
materialitatea sa, nu poate revendica un bun de la un terț, deoarece
acțiunea în revendicare are ca scop recunoașterea dreptului de
proprietate al reclamantului asupra bunului în litigiu și aducerea lui în
patrimoniul acestuia, iar nu simpla recunoaștere a dreptului de
proprietate asupra unei cote ideale.
În schimb, regula unanimității nu
este aplicabilă la proprietatea comună a soților,
codevălmașul
putând introduce singur acțiune
în revendicare împotriva terțului întrucât are ca scop mărirea
patrimoniului comun, profitând implicit și celuilalt soț.
Mai mult, în concret, fostul soț al
reclamantei a declarat în formă autentică faptul că nu are nici
o contribuție la dobândirea bunului revendicat de reclamantă.
În aceste condiții, în mod nelegal
instanța de apel a confirmat soluția de inadmisibilitate dată
cauzei în primă instanță, încălcând obligația
stabilită prin
art
. 297 alin.1 C.
proc.civ
. de a anula sentința supusă apelului
și de a evoca fondul pricinii, pronunțând astfel o hotărâre
casabilă potrivit art.304
pct
. 9 C.
proc.civ
.
Pentru considerentele expuse recursul a fost
admis, decizia atacată a fost casată în întregime, cauza reunită
în apel a fost disjunsă, prima pricină a fi trimisă la
aceeași instanță de apel pentru
rejudecarea
apelului prin evocarea fondului, iar secunda a fost trimisă spre
competentă soluționare, în primă instanță,
Tribunalului București.