ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5065/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 februarie 2000 reclamanta H.J. a chemat în judecată pe pârâți Consiliul Local al Municipiului București și Municipiul București, prin Primarul General solicitând a se constata nulitatea absolută a Decretului nr. 34/1974, prin care a fost expropriat în mod abuziv terenul în suprafață de 280 mp situat în parcela 5 din București, și pentru a fi obligați pârâții, în principal, să-i retrocedeze terenul de mai sus, iar în subsidiar și la alegerea pârâților, fie să-i constituie drept de proprietate în compensare asupra altui teren, fie să-i acorde despăgubiri în echivalent bănesc calculate și negociate potrivit criteriilor prevăzute prin Legea nr. 33/1994.

Investită cu judecarea cererii de mai sus, Judecătoria sectorului 1 București a pronunțat sentința civilă nr. 5225 din 20 martie 2000, prin care a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București. La data de 2 octombrie 2000 reclamanta H.J. a introdus în cauză, în condițiile art. 57–59 C. proc. civ., pe intervenienta forțată RA A.P.P.S. Atât cererea principală, cât și cererea de chemare în judecată a altei persoane, au fost respinse ca inadmisibile prin sentința civilă nr. 942 din 10 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV–a civilă.

Prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost dobândit de către reclamantă la data de 7 ianuarie 1956 și că prin declarație autentică din 10 mai 2002 soțul reclamantei a declarat că nu a avut nici o contribuție la dobândirea imobilului, însă prezumția de comunitate a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei nu poate fi răsturnată printr-o declarație autentică a unuia dintre soți, ci numai prin convenție sau hotărâre judecătorească de partaj, astfel că, la introducerea cererilor adresate instanței, nu a fost respectată regula unanimității, ceea ce le face inadmisibile. Reclamanta H.J. a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe la data de 5 septembrie 2002. În timp ce apelul se afla pe rolul Curții de Apel București, reclamanta H.J.

împreună cu fostul ei soț S.I. au depus la Tribunalul București, la data de 6 noiembrie 2003 o acțiune civilă având același obiect cu acțiunea soluționată prin sentința civilă atacată prin apelul mai sus arătat, îndreptată fiind în contra pârâților Municipiul București, prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice și RA A.P.P.S. Prin Încheierea din 4 decembrie 2003 dată în dosarul nr. 4270/2003, Tribunalul București, secția a V–a civilă, a admis excepția de litispendență invocată de reclamanta H.J. și a trimis cauza la Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, în vederea reunirii cu dosarul nr. 2684/2002 având ca obiect apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 942 din 10 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a IV–a civilă.

Cauza astfel înaintată a fost înregistrată la Curtea de Apel București ca dosar distinct cu nr. 375/2004, care, prin Încheierea din 11 martie 2004 dată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost conexat la dosarul nr. 2684/2002, în temeiul prevederilor art. 164 alin. (2) C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 593/A din 25 martie 2004, Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta H.J. împotriva sentinței civile nr. 942 din 10 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a IV–a civilă, (menționată greșit sub nr. 9942) și a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă din 6 noiembrie 2003 introdusă de reclamanții H.J. și S.I. Apelul a fost respins ca nefondat cu motivarea că soluția dată în primă instanță este corectă, întrucât acțiunea în revendicare introdusă de reclamanta H.J.

trebuia exercitată cu respectarea regulii unanimității. Cu privire la acțiunea introdusă de reclamanții H.J. și S.I. s-a constatat că este inadmisibilă, deoarece a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 fără parcurgerea procedurii administrative obligatorii prealabile sesizării instanței de judecată, precum și ulterior împlinirii termenului prevăzut prin art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ceea ce are drept consecință pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Reclamanții H.J. și S.I. au declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, susținând că a fost dată cu încălcarea legii, caz de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., și solicitând soluționarea fondului de către instanța de recurs prin admiterea acțiunilor în sensul cerut prin acestea. Dezvoltând recursul, reclamanții fac susțineri cu privire la fondul litigiului, argumentând în detaliu motivele de fapt și de drept care justifică admiterea acțiunilor. Recursul este întemeiat în limitele celor ce succed. Așa cum s-a arătat mai sus, cauza de față este rezultatul reunirii a două cauze separate. În prima pricină, compusă din acțiunea inițială din 18 februarie 2000 și cererea de chemare în judecată a altor persoane din 2 octombrie 2000, calitate de reclamant are H.L., iar pârâți sunt Municipiul București, Consiliul Local al municipiului București și, pe cale de intervenție forțată, RA A.P.P.S.

A doua pricină, formată în timp ce prima se afla în faza apelului, are ca reclamant pe H.L. și S.I., iar ca pârâți Municipiul București, Ministerul Finanțelor Publice și RA A.P.P.S. Deși amândouă pricinile au același obiect, aceeași cauză și parțial același reclamant și aceiași doi pârâți, nu se poate aprecia că există litispendență în sensul art. 163 C. proc. civ., cum a statuat prima instanță, dat fiind că în a doua pricină figurează un reclamant și un pârât care nu sunt părți în prima pricină. Sub acest aspect, în mod corect instanța de apel nu a primit excepția de litispendență admisă de Tribunalul București, care i-a trimis cea de a doua pricină în vederea reunirii cu cea aflată în apel.

Procedând însă la conexarea cauzei aflată în primă instanță la cauza aflată în apel, Curtea de apel a încălcat esențial dispozițiile art. 164 C. proc. civ., în temeiul căreia a luat măsura conexării. Astfel, în sensul art. 164 C. proc. civ. conexarea pricinilor, ca măsură de bună administrare a justiției, este posibilă numai atunci când mai multe pricini, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți (cum este cazul în speță) și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură, se află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, dar de același grad.

Cu alte cuvinte, nu se pot conexa două pricini care se găsesc înaintea a două instanțe care nu sunt de același grad, prima acțiune fiind venită în apel, la curtea de apel, deci susceptibilă de un singur grad de jurisdicție, iar a doua fiind intentată tribunalului în primă instanță, susceptibilă fiind de două grade de jurisdicție, pentru că ar însemna să fie lipsită de un grad de jurisdicție pricina de primă instanță, ceea ce este inadmisibil. Consecința directă a nelegalei conexări este faptul că instanța de apel a soluționat pentru prima dată o acțiune din competența materială exclusivă a tribunalului ca primă instanță, astfel că, indiferent de soluția dată acestei acțiuni greșit conexate, hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, caz de recurs de ordine publică prevăzut prin art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. Dar hotărârea este esențial nelegală și în privința soluționării apelului. Regula unanimității a fost greșit aplicată în cazul reclamantei în considerația faptului că în materia revendicării unui bun comun, acțiunea trebuie pornită de amândoi soții. În realitate, cerința unanimității de reclamanți este specifică raporturilor dintre coindivizari și terți, justificat de faptul că un singur coproprietar, având numai un drept limitat exprimat printr-o cotă parte care nu este determinată în materialitatea sa, nu poate revendica un bun de la un terț, deoarece acțiunea în revendicare are ca scop recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului în litigiu și aducerea lui în patrimoniul acestuia, iar nu simpla recunoaștere a dreptului de proprietate asupra unei cote ideale.

În schimb, regula unanimității nu este aplicabilă la proprietatea comună a soților, codevălmașul putând introduce singur acțiune în revendicare împotriva terțului întrucât are ca scop mărirea patrimoniului comun, profitând implicit și celuilalt soț. Mai mult, în concret, fostul soț al reclamantei a declarat în formă autentică faptul că nu are nici o contribuție la dobândirea bunului revendicat de reclamantă. În aceste condiții, în mod nelegal instanța de apel a confirmat soluția de inadmisibilitate dată cauzei în primă instanță, încălcând obligația stabilită prin art. 297 alin. (1) C. proc. civ. de a anula sentința supusă apelului și de a evoca fondul pricinii, pronunțând astfel o hotărâre casabilă potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2), (6) și art. 313 C. proc. civ., recursul de față va fi admis, decizia atacată va fi casată în întregime, cauza reunită în apel va fi disjunsă, prima pricină urmând a fi trimisă la aceeași instanță de apel pentru rejudecarea apelului prin evocarea fondului, iar secunda va fi trimisă spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții H.J. și S.I. împotriva deciziei civile nr. 593/A din 25 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III–a civilă. Casează decizia atacată și în consecință: Disjunge dosarul nr. 4270/2003 al Tribunalului București, secția a V–a civilă, înregistrată la Curtea de Apel București, secția a III–a civilă sub nr. 375/2004 de la dosarul nr. 2684/2002 al Curții de Apel București, secția a III–a civilă, și trimite dosarul astfel disjuns la Tribunalul București, spre competentă soluționare în primă instanță, a acțiunii civile din 6 noiembrie 2003 introdus de reclamanții H.J. și S.I. împotriva pârâților Municipiul București, RA A.P.P.S. București și Ministerul Finanțelor Publice.

Trimite cauza rămasă după disjungere la Curtea de Apel București pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanta H.J. împotriva sentinței civile nr. 942 din 10 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV–a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2005.