ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9234/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 1 august

2000, P.J. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Consiliul General al

Municipiului București, să dispună obligarea pârâtului de a-i restitui în

natură terenul în suprafață de 400 mp situat în București.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe

dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ., reclamantul a arătat că a cumpărat

terenul în litigiu la 30 septembrie 1949, ulterior imobilul fiind trecut fără

titlu valabil în proprietatea statului, prin Decretul de expropriere nr. 54/1951.

Ulterior, la 28 ianuarie 2002,

reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că în raport de concluziile

expertizei efectuată în cauză, potrivit căreia suprafața solicitată este

ocupată de construcții, solicită obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri

corespunzătoare valorii terenului în litigiu.

S-a mai solicitat, introducerea în

cauză în calitate de pârâți a numiților H.V., H.A., R.D.C. și R.C.V.P.

La 18 martie 2002, intervenienții au

formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii

principale și obligarea reclamantului de a le lăsa în deplină proprietate și

posesie terenul în suprafață de 600 mp din București.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul București, secția a V a civilă, prin sentința nr. 988 din 9

decembrie 2002 a respins acțiunea principală, astfel cum a fost precizată,

precum și cererea de intervenție în interes propriu.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că terenul revendicat de reclamant, a fost expropriat în baza

Decretului nr. 54/1951 de la numitul B.G. ulterior, pe această suprafață fiind

construit un bloc de locuințe, înconjurat de alei și spații verzi, scopul de

utilitate publică pentru care a fost expropriat imobilul fiind realizat.

Faptul că, din terenul expropriat au

rămas și suprafețe libere de construcții, nu îndreptățește la restituirea

acestora, întrucât sistematizarea teritoriului nu presupune ocuparea integrală

cu construcții.

În ce privește despăgubirile

solicitate, acestea nu pot fi acordate, întrucât terenul în litigiu a fost

expropriat de la B.G. și nu de la reclamant.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, secția a III a civilă, care, prin decizia nr. 59/A din 16

ianuarie 2004, a respins ca nefondat apelul înlăturând totuși susținerea că

terenul ar fi fost expropriat de la o altă persoană decât reclamantul.

În cauză, a declarat recurs în termenul

prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul P.J. care, invocând temeiurile

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține în esență că în mod

greșit instanțele s-au raportat la dispozițiile Legii nr. 33/1994, în

condițiile în care acțiunea a fost întemeiată pe dreptul comun, respectiv pe

dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ.

Pe de altă parte, se mai arată,

pârâtul nu a prezentat documente din care să rezulte data edificării

construcției și nici nu a făcut dovada că anexele Decretului nr. 54/1951 ar fi

fost publicate în Monitorul Oficial.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Este adevărat că temeiul juridic al

cererii introductive, prin care reclamantul solicita obligarea pârâtului CGMB

de a-i restitui în natură terenul în litigiu, l-a constituit dispozițiile art. 480

și art. 481 C. civ.

Ulterior însă, la 28 ianuarie 2002,

reclamantul și-a precizat cererea arătând că, în raport de probele

administrate, care atestă că suprafața revendicată este ocupată de construcții

și alte utilități, solicită acordarea de despăgubiri (f. 68, dos. 4415/2000 al

Tribunalului București).

Ca atare, cum reclamantul a renunțat

la a mai solicita restituirea bunului în materialitatea sa, cerere care este de

esența acțiunii în revendicare-în mod judicios instanțele s-au raportat la

dispozițiile Legii nr. 33/1994, întrucât exproprierea a fost temeiul juridic al

preluării imobilului în proprietatea statului, situație în care, cererea

privind acordarea despăgubirilor nu putea fi privită decât prin prisma acestui

act normativ în raport de data introducerii acțiunii, care este anterioară

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Or, în acord cu aceste dispoziții și

cu probele administrate în cauză, care atestă împrejurarea că terenul în

litigiu este ocupat de clădiri și alte utilități, în mod corect au reținut

instanțele, că scopul exproprierii a fost realizat, reclamantul nebeneficiind

nici de prevederile art. 25 și urm. din Legea nr. 33/1994.

De altfel, în contextul respingerii

irevocabile a prezentei acțiuni, reclamantul poate declanșa procedura

prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, în acord cu dispozițiile art. 11 și

respectiv art. 52 din acest act normativ.

În considerarea celor ce preced,

recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamantul P.J. împotriva deciziei civile nr. 59/A din 16 ianuarie 2004 a

Curții de Apel București, secția a III a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 15 noiembrie 2005.