ÎCCJ, decizie (scj.ro #86807)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86807) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

în mod abuziv de stat întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

nr.33/1994. Recurs in interesul legii. Obligativitatea aplicării

dispozițiilor unei decizii a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac.

Recursul în interesul legii. Obligativitatea aplicării dispozițiilor

unei decizii a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție

Index alfabetic

: Recurs în interesul legii

-   imobil

C.proc.civ.

: art. 329

Legea nr. 33/1994: art. 33-36

Legea nr. 215/2001

Decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii, este

obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial în

condițiile art.329 alin.(3) Cod procedură civilă.

Așadar, în cazul în care o asemenea decizie se pronunță anterior

soluționării unui litigiu în faza apelului, caracterul obligatoriu al

elementelor de drept dezlegate de către instanța supremă se

impune a fi analizat de către instanța respectivă, cu atât mai

mult cu cât apelul este o cale devolutivă de atac. Aceasta înseamnă

că toate elementele de fapt și de drept trebuie avute în vedere de

către instanța de apel, inclusiv problemele de drept dezlegate în

interesul legii printr-o decizie intervenită până la finalizarea

dosarului de apel.

De asemenea, nu se poate pune problema că persoanele

îndreptățite ar fi fost lipsite de dreptul de acces la justiție,

reglementat de dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, întrucât legea română prevede posibilitatea retrocedării

imobilelor expropriate în temeiul legii speciale, a cărei procedură

însă trebuie urmată în condițiile legii respective.

Nici speranța legitimă nu poate fi reținută ca argument

pentru soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată

întemeiată pe un alt temei juridic decât cel în vigoare la data

promovării acțiunii și pentru înlăturarea deciziei

pronunțate în interesul legii

.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr. 5101 din 19 septembrie 2008

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Bacău reclamanții S.V., V.M. și A.M.D. au

chemat în judecată Primarul municipiului Bacău, solicitând

instanței să dispună obligarea acestuia din urmă să

retrocedeze suprafața de teren de 500 m.p. situat în intravilanul

municipiului Bacău.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin Decretul

Consiliului de

Stat al R.S.R. nr.161/1981, s-a dispus exproprierea

suprafeței de teren sus-menționate, aparținând proprietarilor

S.V. și V.M; că la aceeași adresă, exista și o

casă cu etaj, aparținând reclamanților, construcția care nu

a format obiectul exproprierii; că numele proprietarilor și imobilul

figurează la poziția 76 din anexa nr. 4 la decret.

Conform art. 3 din actul de expropriere, trecerea în proprietatea statului a

terenului s-a făcut în scopul „construirii a 1174 apartamente și a

dotărilor comerciale și tehnico-edilitare aferente, în zona de

locuințe George Bacovia”.

Pentru imobilul expropriat, s-a stabilit o valoare a despăgubirilor de

1125 lei, achitate reclamanților la data de 22 februarie 1982.

Deși statul a realizat în zona stabilită un ansamblu de

construcții, terenul în litigiu nu a fost afectat de noile

construcții, nefiind ocupat nici măcar parțial

de blocurile construite.

Acesta a rămas în întregime în folosința reclamanților, care

sunt înregistrați în evidențele fiscale, ca plătitori de taxe

și impozite, pentru imobil.

În consecință, terenul poate face obiectul retrocedării, conform

dispozițiilor din Legea nr.33/1994.

Terenul a fost dobândit de reclamanta S.V. în anul 1945, prin act dotal, în

vederea căsătoriei cu G.V.; în anul 1973, aceasta a donat fiului

său, V.M., etajul casei situate la aceeași adresă și 130

m.p. teren, conform actului de donație autentificat sub nr.367/1973, la

fostul Notariat de Stat Bacău, iar, prin donația autentificată

sub nr. 18441 din 13 octombrie 1992, aceeași reclamantă a donat

fiicei sale, A.M.D., parterul casei și o suprafață de 360 m.p.

de teren, aferentă construcției.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.35-36 din Legea

nr. 33/1994.

Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii față de dispozițiile art.11 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a invocat și excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei A.M.-D., care nu figurează în actul de

expropriere, acesta nu are calitatea de moștenitor al foștilor

proprietari, iar contractul de donație a fost încheiat între primii doi

reclamanți.

Pe parcursul procesului a decedat reclamanta S.V. V.M. și A.M.-D.,

participând în proces, în dublă calitate, respectiv în nume propriu

și în calitate de continuatori ai mamei lor, a fost introdus în

cauză, în calitate de moștenitor, soțul supraviețuitor al

reclamantei, S.C.

Prin sentința civilă nr. 1644D/2006 a Tribunalului Bacău, s-au

respins excepțiile invocate, s-a admis acțiunea formulată de

reclamanți și s-a dispus retrocedarea suprafeței de teren

intravilan, de 440,30 m.p., situată în Bacău.

Prima instanță a reținut că exproprierea terenului în

litigiu a avut loc prin

actul normativ menționat în acțiune, proprietar

fiind V.M. și S.V., în prezent decedată și având ca

moștenitori pe descendenții de gr.I și pe soțul

supraviețuitor, S.C.

Conform expertizei efectuate în cauză, a rezultat că suprafața

de teren în litigiu este în realitate de 440,30 m.p., aceasta fiind liberă

de construcții, terenul nefiind utilizat pentru scopul în care s-a realizat

exproprierea și nici pentru un alt scop de utilitate publică.

Potrivit art. 35 din Legea nr.33/1994, dacă bunurile imobile expropriate

nu au fost utilizate în termen de 1 an pentru scopul pentru care au fost

preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute,

proprietarii pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă

declarație de utilitate publică.

După cum s-a stabilit cu putere obligatorie prin Decizia nr. VI din 27

septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, pronunțată în

soluționarea unui recurs în interesul legii, dispozițiile legale

sus-menționate sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect

retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare

a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.

Legea nr. 10/2001 își definește domeniul de aplicare, procedura

și excepțiile, determinând inaplicabilitatea în afara sferei sale de

cuprindere referitor la acțiunea în revendicare, întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C.civ., nu și retrocedarea în baza Legii

nr.33/1994. Aceste argumente au fost avute în vedere la respingerea

excepțiilor invocate și la admiterea acțiunii, astfel cum a fost

modificată.

În ceea ce privește restituirea despăgubirilor acordate de

primărie reclamantei, în dosar nu s-a formulat o cerere

reconvențională în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primarul municipiului

București, criticând-o ca nelegală deoarece în mod greșit s-a

respins excepția inadmisibilității acțiunii față

de dispozițiile art.6 alin.(2) din Legea nr.213/1998, care

menționează posibilitatea revendicării imobilelor preluate de

către stat, dacă acestea nu fac obiectul unor legi speciale de

reparație.

Un alt motiv al inadmisibilității îl constituie aplicabilitatea art.2

din Legea nr.10/2001, lege care prevede o procedură specială și

instituie necesitatea formulării unei notificări în vederea

restituirii imobilului.

Invocarea de către reclamanți a dispozițiilor Legii nr.33/1994

este inadmisibilă, întrucât aceasta reprezintă cadrul general pentru

restituirea imobilelor expropriate, care exclude însă imobilele care fac

obiectul Legii nr.10/2001. Acest aspect rezultă și din Decizia pronunțată

în interesul legii nr.53 din 4 iunie 2007.

Mai invocă și imposibilitatea retrocedării imobilului de

către Primarul municipiului Bacău, în raport de dispozițiile

art.62 din Legea nr.215/2001, care nu prevede printre atribuțiile

stabilite în sarcina acesteia, și pe cea având obiectul pretins prin

acțiunea de față.

Prin decizia  civilă nr.385/2007  a  Curții  de

Apel  Bacău,  s-a   respins

excepția inadmisibilității acțiunii

și s-a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului

Bacău.

Instanța de apel a reținut în ceea ce privește excepția

invocată, faptul că decizia pronunțată în interesul legii

nu este incidentă în cazul situațiilor litigioase ivite anterior

pronunțării ei, în caz contrar, încălcându-se principiul

neretroactivității legii civile, consacrat și în

Constituția României.

Pe de altă parte, la data promovării acțiunii, exista o

practică neunitară în materie, constatată inclusiv în

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție,

ceea ce a determinat și promovarea recursului în interesul legii.

Împrejurarea că, în cauze similare, s-au acordat altor persoane drepturile

prevăzute de art.35 din Legea nr.33/1994, a creat reclamanților o

speranță legitimă de a obține recunoașterea

creanței lor pe această cale.

De asemenea, atât legea menționată mai sus, cât și Legea nr.

10/2001, oferă reclamanților cadrul juridic pentru promovarea unei

acțiuni în recunoașterea dreptului de proprietate, iar legea

specială nu abrogă efectele Legii nr.33/1994 sub acest aspect, ceea

ce reprezintă și din acest punct de vedere o speranță

legitimă pentru reclamanți.

Respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât reclamanții nu au

urmat procedura Legii nr.10/2001, cu privire la care nu se mai află în

termenul de a o declanșa, reprezintă o încălcare a principiului

consacrat prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

privind accesul la justiție.

Caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate în interesul legii poate fi

reținut numai dacă litigiul s-a ivit după pronunțarea

deciziei date în interesul legii.

În ceea ce privește atribuțiile conferite pârâtului, Curtea de Apel a

reținut că art.62 din Legea nr.215/2001 este abrogat, iar prin art.67

din același act normativ, se stabilește competența primarului de

a reprezenta unitatea administrativ teritorial, printre altele, și în

justiție.

Pe fond, reclamanții se regăsesc în situația

prevăzută de art. 35 din Legea nr.33/1994 și sunt

îndreptățiți la retrocedarea imobilului care face obiectul

acțiunii.

Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs Primarul municipiului

Bacău, criticând-o ca nelegală pentru următoarele motive:

Decizia Curții de Apel nu ține seama de faptul că acțiunea

este inadmisibilă în raport de dispozițiile art.6 alin. (2) din Legea

nr.213/1998 și de art.2 din Legea nr. 10/2001, lege cu caracter special

care se aplică prioritar față de legea generală, respectiv

Legea nr.33/1994.

În același sens, prin Decizia nr.53 din 4 iunie 2007 s-a admis recursul în

interesul legii, stabilindu-se că dispozițiile art.35 din Legea

nr.33/1994 nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobile

expropriate în perioada 6 martie 1945

– 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare

a Legii nr.10/2001.

Pe de altă parte, pârâtul nu poate proceda la retrocedarea imobilului în

raport de atribuțiile stabilite în sarcina Consiliului local pentru

administrarea domeniului public și a domeniului privat al comunei sau a

orașului. Primarul municipiului Bacău nu are drept de dispoziție

asupra terenului, astfel cum rezultă și din interpretarea art.63 din

Legea nr. 215/2001.

Analizând decizia civilă recurată, în raport de criticile formulate

și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte a

constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel cum deja s-a arătat, recurentul a invocat două motive

principale de recurs, cel referitor la inadmisibilitatea acțiunii,

față de dispozițiile Legilor nr.213/1998 și nr.10/2001,

precum și referitor la inexistența atribuțiilor legate de acte

de dispoziție asupra imobilului, critici care se subsumează în

esență, lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în

retrocedarea bunului.

Dintre cele două aspecte evocate mai sus, are prioritate excepția

inadmisibilității acțiunii deoarece vizează imposibilitatea

declanșării litigiului, indiferent de calitatea procesuală a

persoanei antrenate în proces, în calitate de pârât.

Verificând acest aspect, Înalta Curte a constatat că susținerile

recurentului sunt fondate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.6 alin.(2) din Legea nr.213/1998,

persoanele interesate pot solicita revendicarea sub orice formă a unor

imobile preluate de către stat, în temeiul acestei legi sau a dreptului

comun, cu excepția cazului în care nu există o lege specială de

reparație.

În cazul imobilelor preluate abuziv de către stat prin expropriere, o

asemenea lege o reprezintă Legea nr.10/2001, care, în art.11

reglementează toate cazurile și modalitățile de reparare a

prejudiciului creat persoanelor ale căror bunuri au fost expropriate.

Această lege are caracter special, în consecință, se aplică

în mod prioritar față de legea generală, nr.33/1994 și este

incidentă tuturor acțiunilor introduse după intrarea sa în

vigoare (14 februarie 2001).

Acțiunea promovată de reclamanți a fost înregistrată pe

rolul primei instanțe la data de 11octombrie 2005, așa încât sunt

incidente dispozițiile Legii nr.10/2001, care prevăd în mod

obligatoriu procedura specială de urmat, pentru obținerea imobilelor

preluate abuziv de către stat, inclusiv prin expropriere.

Promovarea acțiunii de către reclamanți în temeiul Legii nr.33/1994

este inadmisibilă față de caracterul special al actului normativ

sus-menționat și de data introducerii acțiunii.

Contrar argumentelor instanței de apel, Decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție nr.53 din 4 iunie 2007, este obligatorie de

la data publicării sale în Monitorul Oficial în condițiile art.329

alin.(3) C.proc.civ.

Așadar, în cazul în care o asemenea decizie se pronunță anterior

soluționării unui litigiu în faza apelului, caracterul obligatoriu al

elementelor de drept dezlegate de către instanța supremă se

impune a fi analizat de către instanța respectivă, cu atât mai

mult cu cât apelul este o cale devolutivă de atac. Aceasta înseamnă

că toate elementele de fapt și de drept trebuie avute în vedere de

către instanța de apel, inclusiv problemele de drept dezlegate în

interesul legii printr-o decizie intervenită până la finalizarea

dosarului de apel.

De asemenea, nu se poate pune problema că reclamanții ar fi fost

lipsiți de dreptul de acces la justiție, reglementat de

dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

întrucât legea română prevede posibilitatea retrocedării imobilelor

expropriate în temeiul legii speciale, a cărei procedură însă

trebuie urmată în condițiile legii respective.

Nici speranța legitimă nu poate fi reținută ca argument

pentru soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată

întemeiată pe un alt temei juridic decât cel în vigoare la data

promovării acțiunii și pentru înlăturarea deciziei

pronunțate în interesul legii.

Astfel cum a reținut și instanța de apel, jurisprudența

instanțelor, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și

Justiție nu a fost unitară în soluționarea aspectului referitor

la incidența Legii nr.33/1994 sau a Legii nr.10/2001 în cazul imobilelor

expropriate, ceea ce înseamnă că au fost pronunțate și

soluții de respingere a acțiunilor introduse după intrarea în

vigoare a celei din urmă legi privind caracterul inadmisibil, în raport de

incidența legii speciale.

Decizia pronunțată în interesul legii a clarificat temeiul juridic

care trebuie urmat în cazul pretențiilor referitoare la imobile

expropriate promovate prin acțiuni introduse după intrarea în vigoare

a Legii nr.10/2001. Cum această decizie a fost pronunțată într-o

cale devolutivă de atac, caracterul obligatoriu trebuie avut în vedere de

către instanța de apel.

În concluzie, Înalta Curte a constatat că acțiunea formulată de

reclamanți în temeiul Legii nr.33/1994 pentru un imobil care cade sub

incidența Legii nr.10/2001 este inadmisibilă, față de data

introducerii acesteia,

ulterioară intrării în vigoare a actului

normativ special.

Față de soluția care s-a pronunțat, în legătură

cu caracterul inadmisibil al acțiunii, Înalta Curte nu a mai verificat

criticile referitoare la competența primarului municipiului Bacău de

a proceda la retrocedarea imobilului în litigiu.