ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9503/2009

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea

lucrărilor cauzei constată următoarele:

La 26 ianuarie 2007,

reclamantul A.P.P. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Consiliul

Local al Municipiului Timișoara pentru retrocedarea terenului intravilan în

suprafață de 1035 mp, înscris în C.F. nr. 11302 Timișoara, nr. top. 23132,

23133, solicitând instanței să dispună: restabilirea situației anterioare în C.F.,

în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și reînscriererii

dreptului de proprietate al autorilor A.T. și A.F.; intabularea în C.F. a

dreptului său de proprie te cu titlu de moștenire asupra terenului aflat în

litigiu. în subsidiar, pentru ipoteza în care terenul intravilan nu poate fi

retrocedat

în totalitate, reclamantul a cerut a

i

se acorda

o justă despăgubire stabilită prin expertiză.

Î

n motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, art. 480 C. civ., art. 21 alin. (2)

și art. 44 alin. (2) din Constituție, reclamantul a arătat că terenul a cărei

retrocedare o solicită a fost expropriat în baza Decretului nr. 138/1979,

pentru utilitate publică, având ca destinație construcții de locuințe care nu

au fost edificate niciodată, terenul fiind liber și în prezent. A mai arătat că

potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au

fot utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost

preluate, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o

nouă declarație de utilitate publică. Reclamantul a precizat că susținerile

sale sunt în concordanță cu cele stabilite cu putere obligatorie de Curtea

Supremă de Justiție, Secțiile Unite, prin decizia nr. VI din 27 septembrie

1999, în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Totodată reclamantul a arătat că, pentru exproprierea

terenului, nu s-a primit niciodată o justă despăgubire din partea Statului

Român.

Tribunalul Timiș, secția civilă, după ce, la termenul

din 15 mai 2007 a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de

pârât prin întâmpinare, la 06 decembrie 2007, ținând cont de decizia LIII/53

din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, de

obiectul acțiunii precizate și de dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr.

10/2001 raportate la dispozițiile art. 329 C. proc. civ., aridicat, din oficiu,

excepția inadmisibilității acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 35 din

Legea nr. 33/1994 și, după un termen de pronunțare, prin sentința nr. 2734 din

10 decembrie 2007, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin

decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție s-a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în

sensul că aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect

imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse

după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. În raport de această decizie

raportată la dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a

reținut că pentru restituirea în natură a terenului în litigiu reclamantul

trebuia să urmeze procedura prevăzută de acesta lege.

Î

mpotriva acestei sentințe reclamantul A.P.P. a

declarat apel.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia

nr. 232/R din 27 octombrie 2008, a admis apelul reclamantului, a desființat

sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal.

Pentru a pronunța acesta decizie, instanța de apel a

apreciat că deși, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., decizia nr. L

111/53 din 4 iunie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, este

obligatorie pentru instanțe, având în vedere că reclamantul și-a întemeiat

acțiunea și pe dispozițiile art. 480 C. civ., aceasta are caracterul unei

acțiuni în revendicare pe calea dreptului comun, iar o asemenea acțiune este

imprescriptibilă, prin ea fiind apărat dreptul de proprietate, drept

fundamental al omului, cu un caracter continuu, care nu se stinge prin neuz.

Î

n motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că

Legea nr. 10/2001 nu reprezintă decât o alternativă pentru persoanele care-și

revendică imobilele preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, a cărei procedură s-a dovedit în multe cazuri ineficientă, fapt constatat

și în practica mai recentă a Curții Europene a Dreptului Omului.

Cum tribunalul a soluționat pricina pe excepție fără

a intra în cercetarea fondului, în baza art. 297 C. proc. civ., instanța de

apel și-a motivate decizia de desființare a sentinței tribunalului și de

trimitere a cauzei, spre rejudecare, la prima instanță.

Î

mpotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul

Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Î

n motivarea recursului pârâtul reproșează instanței

de apel că mod greșit a admis apelul reclamantului și a trimis cauza, spre

rejudecare, la instanța de fond fără să țină seama că acțiunea este

inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998

și de art. 2 lit. g) și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, lege cu

caracter special care se aplică prioritar și exclusiv și care prevede o

procedură specială și instituie necesitatea formulării unei notificări în

vederea restituirii imobilelor. Recurentul susține că din interpretarea art. 6 alin.

(2) din Legea nr. 213/1998 coroborat cu art. 1, art. 2 din Legea nr. 10/2001

rezultă că, redobândirea dreptului de proprietate de către foștii proprietari

sau moștenitorii acestora,

se poate realiza exclusiv în condițiile legii

speciale, potrivit principiului

specialia generalibus derogant

.

Î

n același sens, recurentul pârât invocă Decizia în

interesul legii nr. LIII/53 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Secții Unite, prin care s-a stabilit, cu putere obligatorie, că

acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 având ca

obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989,

introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, sunt inadmisibile.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de

criticile formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate.

Acțiunea introductivă pune în evidență faptul că

reclamantul A.P.P., la 26 ianuarie 2007 a chemat în judecată Statul Român, prin

Consiliul Local al Municipiului Timișoara pentru retrocedarea terenului

intravilan în suprafață de 1035 mp, expropriat în baza Decretului nr. 138/1979,

pentru utilitate publică, având ca destinație construcții de locuințe.

Din motivarea acțiunii rezultă clar că scopul urmărit

de reclamant privește retrocedarea terenului trecut în proprietatea statului

prin expropriere, în condițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. în acțiune s-au

făcut referiri exprese la art. 35 din Legea nr. 33/1994, susținându-se că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de acest text, deoarece terenul este liber și

nu a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat, invocându-se Decizia

nr. VI din 27 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție.

Prin urmare, față de

faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului prin expropriere și față

de motivele de fapt și de drept invocate de reclamant, instanța de apel în mod

greșit a înlăturat temeiul juridic al acțiunii și a caracterizat-o ca pe o

acțiune în revendicare, înlăturând în acest mod considerentele primei instanțe

cu privire la inadmisibilitatea acțiunii prin procedura prevăzută de art. 35

din Legea nr. 33/1994.

Potrivit

dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, persoanele interesate

pot revendica imobilele preluate de către stat fără titlu valabil, cu excepția

cazului în care există o lege specială de reparație.

Î

n situația imobilelor preluate abuziv de către stat

prin expropriere, legea specială pentru restituirea acestora este Legea nr. 10/2001,

în cazul acțiunilor introduse după intrarea sa în vigoare (14 februarie 2001).

În fapt, imobilul în

litigiu a fost expropriat din patrimoniul autorilor reclamantului prin Decretul

nr. 138/1979, adică anterior datei de 22 decembrie 1989 prevăzută de Legea nr.

10/2001, lege care se aplică în mod prioritar și exclusiv, cu înlăturarea

dispozițiilor Legii nr. 33/1994, incidență doar în cazul acțiunilor care

vizează imobile expropriate după intrarea sa în vigoare sau imobile preluate de

stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a căror restituire a fost

solicitată până la 14 februarie 2001.

Prin Legea nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care a intrat în vigoare la data de

14 februarie 2001, s-a reglementat situația juridică a imobilelor preluate de

stat în perioada de timp menționată, inclusiv a celor expropriate, și s-a

statuat, într-o manieră clară și explicită, care sunt condițiile în care aceste

imobile pot fi retrocedate foștilor proprietari sau moștenitorilor lor, ori în

cazul imposibilității restituirii, care sunt măsurile reparatorii care pot fi

acordate (art. 11), precum și procedura judiciară în cadrul căreia poate fi

obținută restituirea sau despăgubirea.

Cu alte cuvinte, prin

Legea nr. 10/2001 s-a reglementat o procedură de reparație, de imediată

aplicare, în folosul tuturor categoriilor de proprietari care au fost

deposedați de stat în mod abuziv de bunuri imobile, inclusiv prin expropriere,

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Cum, urmare a

adoptării acestei legi, coexistau două reglementări legale în cadrul cărora se

putea solicita restituirea imobilelor expropriate și preluate în mod efectiv de

stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 iar instanțele judecătorești

nu au avut un punct de vedere unitar cu privire la posibilitatea soluționării

cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 formulate

după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în scopul unificării practicii

judiciare, prin decizia nr. LIII/53 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secții Unite, a admis recursul în interesul legii și a statuat că

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică se interpretează în sensul că: „Aceste dispoziții nu se

aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001".

Dezlegările date

problemelor de drept prin deciziile pronunțate în interesul legii de Înalta Curte

de Casație și

Justiție, potrivit dispozițiilor art. 329

alin. (3) C. proc. civ., sunt obligatorii pentru toate instanțele

judecătorești.

Astfel de decizii

trebuie aplicate, pe viitor, de judecători pentru a se atinge scopul prevăzut

de art. 329 alin. (1) al aceluiași cod, anume, pentru a se asigura

interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României,

aplicarea lor neputând fi înlăturată pe cale de interpretare.

Având în vedere că

instanța de apel, prin schimbarea temeiul juridic al acțiunii, a pronunțat o

decizie nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât și, în aplicarea

dispozițiilor deciziei nr. LIII/2007 a I.C.C.J., va modifica decizia recurată

în sensul că va respinge apelul declarat de reclamant și va menține sentința

tribunalului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara

împotriva deciziei nr. 232 R din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Modifică decizia

recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul A.P.P. împotriva

sentinței nr. 2734/PI din 10 decembrie 2007 a Tribunalului Timiș, pe care o

menține.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 noiembrie

2009.