ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4576/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta A.D.L. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, B.V., B.M., S.P. și G.C. pentru a se constata nevalabilitatea titlului statului de preluare a imobilului situat în București, fosta proprietate a autorilor G.I.I. și G.L. și obligarea pârâților de a-i lăsa reclamantei și pârâtului G.C. imobilul în deplină proprietate și posesie. In drept, cererea a fost întemeiată în baza dispozițiilor art. 6 din Legea 213/1998 și art. 480,481 cod civil. Pe cale reconvențională pârâtul G.C. a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului și recunoașterea sa și a reclamantei A.D.L. ca unici proprietari ai imobilului.

Prin sentința nr. 761 din 21 mai 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului B.V. și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosință, a respins excepția lipsei dovezii de reprezentant a mandatarului G.C., pentru pârâtul reclamant G.C. și a respins, ca inadmisibile pentru lipsa coparticipării procesuale active obligatorii, cererea principală formulată de reclamantă și cererea reconvențională. În considerentele sentinței s-a reținut că pârâtul B.V. nu are capacitate procesuală de folosință, fiind decedat la 2 septembrie 2004, anterior formulării cererii de chemare în judecată.

Mandatarul pârâtului G.C. și-a justificat această calitate prin procura depusă la dosar. Excepția invocată de pârâtul S.P. în întâmpinare, privind inadmisibilitatea cererii reconvenționale a fost admisă întrucât aceasta nu întrunește, prin obiectul și scopul său, cerințele legale, respectiv de a cuprinde pretenții împotriva reclamantului. S-a mai reținut că în materia acțiunii în revendicare este necesar ca cererea să fie formulată de către toți coproprietarii imobilului, ceea ce în cauză nu s-a realizat. Artificiul juridic utilizat de reclamantă prin chemarea în judecată a celuilalt coproprietar nu este apt de a suplini omisiunea în ceea ce privește cadrul procesual activ. In consecință, a fost admisă excepția inadmisibilității cererii principale pentru lipsa coparticipării procesuale obligatorii.

Apărarea reclamantei potrivit căreia Legea 10/2001 califică demersul unui coproprietar ca un act de conservare ce profită celorlalți coindivizari a fost respinsă întrucât în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii 10/2001, instanța fiind investită cu o cerere în revendicare de drept comun. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta învederând că cererea reconvențională este admisibilă, reclamanta și intervenientul având calitate de coindivizari ai imobilului. S-a mai susținut că în mod greșit a fost respinsă acțiunea pentru nerespectarea principiului unanimității, nesocotindu-e temeiul de drept al acțiunii, respectiv dispozițiile Legii 213/1998, ale Legii 10/2001, art. 480, art. 481 C. civ.

Apelanta a arătat că a formulat notificare pentru restituirea imobilului însă aceasta nu a fost soluționată, situație în care acțiunea este admisibilă. O ultimă critică inserată în motivarea apelului se referă la faptul că art. 4 din Legea 10/2001 abdică expres de le regula unanimității, conferind posibilitatea fiecărui coindivizar de a acționa pentru recuperarea imobilului. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 101 A din 18 februarie 2008, a admis apelul, a desființat sentința trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță și a respins excepția lipsei de interes în promovarea apelului cu privire la soluția de respingere a cererii reconvenționale invocată de pârâtul S.P.

În considerentele deciziei s-a reținut că reclamanta a formulat notificare pentru restituirea imobilului și fiindcă aceasta nu a fost soluționată a promovat prezenta acțiune în revendicare. Acest demers judiciar este justificat și de pasivitatea pârâtului G.C., celălalt coindivizar al imobilului. Astfel, reclamanta și-a justificat interesul în a critica soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii reconvenționale. Principiul unanimității este o creație a practicii, nefiind prevăzută de nici un text legal. De asemenea, C.E.D.O. a apreciat că ingerința statului în respectarea dreptului de proprietate nu este necesară într-o societate democratică. Astfel, în cauza Lupaș contra României, C.E.D.O.

a statuat că aplicarea strictă a regulii unanimității a impus reclamanților o sarcină disproporționată care i-a privat de posibilitatea restituirii imobilului pe cale judecătorească. Apelanta nu a invocat prevederile Legii 10/2001 ca alternativă a acțiunii în revendicare, ci pentru a demonstra că nu a reușit să obțină protecția juridică pe acea cale. S-a mai reținut că instanța de fond avea obligația calificării juridice a cererii formulate de pârât, în condițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. Pentru aceste considerente a fost admis apelul. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții B.M. și S.P. În motivarea recursului formulat de pârâta B.M., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. s-a susținut că decizia atacată este incoerentă și nu a răspuns criticilor formulate de apelantă și apărărilor intimaților. De asemenea, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 295 și art. 129 alin. (6) C. proc. civ. întrucât nu a calificat corect cererea reconvențională și nu a ținut cont că la succesiunea defunctului G.L.V. aveau vocație succesorală cei doi descendenți de gradul 1, reclamanta și pârâtul G.C., precum și soția supraviețuitoare, mandatara pârâtului G.C. Recursul declarat de pârâtul S.P. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - decizia este nulă întrucât în practica și în dispozitiv nu se face nici o mențiune privitoare la intimatul G.C.

- decizia s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii deoarece instanța nu a cercetat că excepția invocată de B.M. și S.P. a avut în vedere că pârâtul reclamant G.C. nu figura tot în calitate de reclamant în aplicarea principiului unanimității, dar și faptul că G.C. , soția supraviețuitoare a lui G.L.V., nu figura ca parte în proces - decizia este lipsită de temei legal, instanța a sancționat pasivitatea pârâtului G.C.

prin admiterea criticilor făcute de reclamante cu interese contrare fără a indica un text legal sau dovezile materiale care au determinat această conduită - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța nu a motivat măsura dispusă cu privire la soluționarea excepției inadmisibilității pentru încălcarea regulii unanimității și nu a ținut cont că în cauză nu poate exista unanimitate întrucât moștenitorii își contestă drepturile succesorale - hotărârea cuprinde motive contradictorii, greșit s-a reținut că instanța de fond trebuia să califice cererea pârâtului, din moment ce pârâtul însuși a calificat-o drept cerere reconvențională îndreptată împotriva tuturor părților din proces, s-a încălcat astfel principiul disponibilității părților.

Recursurile nu sunt fondate. Referitor la recursul formulat de pârâta B.M. Prima critică inserată în acest recurs nu poate fi încadrată în pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. care se referă la nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În considerentele deciziei atacate instanța a motivat amplu de ce nu este aplicabilă regula unanimității având în vedere situația specială a reclamantei care nu a obținut reparația prevăzută de Legea 10/2001 și practica C.E.D.O. în materie. In mod practic, adoptând această soluție instanța a concluzionat că nu trebuie să se refuze accesul la justiție al unei persoane care a pretins un drept de proprietate cu privire la un bun imobil, drept care ar rămâne neprotejat din punct de vedere juridic în condițiile pasivității manifestate de către unul dintre coproprietari.

Nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Potrivit acestui text legal instanța este datoare să hotărască doar asupra obiectului cererii deduse judecății. Or, în speță nu mai era necesar ca instanța să califice cererea reconvențională din moment ce semnatarul acesteia a menționat expres că „pe cale reconvențională" solicită să se constate nevalabilitatea titlului statului, nulitatea deciziei de preluare a imobilului, recunoașterea lui și a reclamantei ca unici proprietari ai imobilului și obligarea pârâților de a le lăsa imobilul în deplină proprietate și posesie. Singura solicitare a instanței a fost aceea de a se preciza împotriva cui este îndreptată cererea, iar la termenul din data de 26 martie 2007 mandatara pârâtului G.C.

a menționat că înțelege să se judece cu toate părțile din proces. Referitor la recursul declarat de pârâtul S.P. În decizia atacată nu se face nici o mențiune referitoare la pârâtul G.C. întrucât acesta nu a fost citat și nici cuprins în citativ. Invocarea încălcării formelor procedurale de citare poate fi făcută numai de partea care are interes, respectiv partea ocrotită de norma încălcată care, în final, nu a obținut câștig de cauză. În speță, partea interesată în promovarea dreptului încălcat este însuși intimatul pârât G.C., însă acesta nu și-a valorificat dreptul pe calea recursului întrucât hotărârea atacată îi este favorabilă. Criticile încadrate de recurent în pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ. nu pot fi primite. Conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În ceea ce privește prima teză a textului legal menționat, lipsa de temei legal, nu se poate reține că decizia atacată nu a motivat, în drept sancțiunea aplicată pasivității pârâtului G.C. care nu a înțeles să formuleze cererea de revendicare a imobilului pe cale principală, alături de reclamanta A.D.L. În realitate, instanța de apel nu a aplicat nici o sancțiune pârâtului G.C.. Dimpotrivă, admițând apelul reclamantei și trimițând cauza spre rejudecare instanța a pronunțat o hotărâre favorabilă și acestui pârât.

În ce privește teza a doua a articolului menționat, încălcarea sau aplicarea greșită a legii, este de precizat că instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra nelegalității deciziei pentru faptul că recurentul nu a indicat norma de drept încălcată sau aplicată greșit. Celelalte critici inserate în motivarea acestui recurs vizează aspecte de fond (calitatea părților de succesori ai defunctului G.L.V., faptul că între părți ar exista unele neînțelegeri cu privire la drepturile succesorale) și nu se vor analiza întrucât cauza a fost soluționată doar pe excepții, iar instanța de recurs este abilitată să controleze, în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., doar soluționarea excepțiilor.

In măsura în care aceste aspecte se vor reitera cu ocazia judecării fondului cauzei, ele vor fi avute în vedere de instanța competentă. Față de aceste considerente recursurile sunt nefondate și se vor respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții B.M. și S.P. împotriva deciziei nr. 101 C din 18 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.