ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4576/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta A.D.L. a

chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, B.V., B.M., S.P. și G.C.

pentru a se constata nevalabilitatea titlului statului de preluare a imobilului

situat în București, fosta proprietate a autorilor G.I.I. și G.L. și obligarea

pârâților de a-i lăsa reclamantei și pârâtului G.C. imobilul în deplină

proprietate și posesie.

In drept, cererea a

fost întemeiată în baza dispozițiilor art. 6 din Legea 213/1998 și

art.

480,481 cod civil.

Pe cale reconvențională

pârâtul G.C. a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului și

recunoașterea sa și a reclamantei A.D.L. ca unici proprietari ai imobilului.

Prin sentința nr. 761

din 21 mai 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția

lipsei capacității de folosință a pârâtului B.V. și a respins acțiunea față de

acest pârât ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate

de folosință, a respins excepția lipsei dovezii de reprezentant a mandatarului G.C.,

pentru pârâtul reclamant G.C. și a respins, ca inadmisibile pentru lipsa

coparticipării procesuale active obligatorii, cererea principală formulată de

reclamantă și cererea reconvențională.

În considerentele sentinței s-a reținut că pârâtul B.V. nu are

capacitate procesuală de folosință, fiind

decedat la 2 septembrie 2004, anterior formulării cererii de chemare în

judecată.

Mandatarul pârâtului G.C.

și-a justificat această calitate prin procura depusă la dosar.

Excepția invocată de

pârâtul S.P. în întâmpinare, privind inadmisibilitatea cererii reconvenționale

a fost admisă întrucât aceasta nu întrunește, prin obiectul și scopul său,

cerințele legale, respectiv de a cuprinde pretenții împotriva reclamantului.

S-a mai reținut că în

materia acțiunii în revendicare este necesar ca cererea să fie formulată de

către toți coproprietarii imobilului, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Artificiul juridic utilizat de reclamantă prin chemarea în judecată a celuilalt

coproprietar nu este apt de a suplini omisiunea în ceea ce privește cadrul

procesual activ. In consecință, a fost admisă excepția inadmisibilității

cererii principale pentru lipsa coparticipării procesuale obligatorii. Apărarea

reclamantei potrivit căreia Legea 10/2001 califică demersul unui coproprietar

ca un act de

conservare ce profită

celorlalți coindivizari a fost respinsă întrucât în cauză nu sunt

incidente

dispozițiile Legii 10/2001, instanța fiind investită cu o cerere în revendicare

de drept comun.

Împotriva

sentinței a declarat apel reclamanta învederând că cererea reconvențională este

admisibilă, reclamanta și intervenientul având calitate de

coindivizari ai imobilului. S-a mai susținut că

în mod greșit a fost respinsă acțiunea

pentru nerespectarea principiului

unanimității, nesocotindu-e temeiul de drept al acțiunii, respectiv

dispozițiile Legii 213/1998, ale Legii 10/2001, art. 480, art. 481 C. civ.

Apelanta a arătat că a formulat notificare pentru restituirea imobilului însă

aceasta nu a fost soluționată, situație în care acțiunea este admisibilă. O

ultimă critică inserată în motivarea apelului se referă la faptul că art. 4 din

Legea 10/2001

abdică expres de le regula unanimității,

conferind posibilitatea fiecărui coindivizar de a acționa pentru recuperarea

imobilului.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 101 A din 18 februarie 2008,

a admis apelul, a desființat sentința trimițând cauza spre rejudecare la

aceeași instanță și a respins excepția lipsei de interes în promovarea apelului

cu privire la soluția de respingere a cererii reconvenționale invocată de

pârâtul S.P.

În considerentele

deciziei s-a reținut că reclamanta a formulat notificare pentru restituirea

imobilului și fiindcă aceasta nu a fost soluționată a promovat prezenta acțiune

în revendicare. Acest demers judiciar este justificat și de pasivitatea

pârâtului G.C., celălalt coindivizar al imobilului. Astfel, reclamanta și-a

justificat interesul în a critica soluția de respingere ca inadmisibilă a

cererii reconvenționale.

Principiul

unanimității este o creație a practicii, nefiind prevăzută de nici un text

legal. De asemenea, C.E.D.O. a apreciat că ingerința statului în respectarea

dreptului de proprietate nu este necesară într-o societate democratică. Astfel,

în cauza Lupaș contra României, C.E.D.O. a statuat că aplicarea strictă a

regulii unanimității a impus reclamanților o sarcină disproporționată care i-a

privat de posibilitatea restituirii imobilului pe cale judecătorească.

Apelanta nu a invocat

prevederile Legii 10/2001 ca alternativă a acțiunii în revendicare, ci pentru a

demonstra că nu a reușit să obțină protecția juridică pe acea cale.

S-a

mai reținut că instanța de fond avea obligația calificării juridice a cererii

formulate de pârât, în condițiile art. 129 alin.

(4) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente a fost admis apelul.

Împotriva deciziei

instanței de apel au declarat recurs pârâții B.M. și S.P.

În motivarea

recursului formulat de pârâta B.M., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ. s-a susținut că decizia atacată este incoerentă și nu a

răspuns criticilor formulate de apelantă și apărărilor

intimaților. De asemenea, instanța de apel a încălcat dispozițiile art.

295 și art. 129 alin. (6)

C. proc. civ. întrucât nu a calificat corect

cererea reconvențională și nu a ținut cont că la succesiunea defunctului G.L.V.

aveau vocație succesorală cei doi descendenți de gradul 1, reclamanta și

pârâtul G.C., precum și soția supraviețuitoare, mandatara pârâtului G.C.

Recursul declarat de

pârâtul S.P. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ., pentru următoarele motive:

-

decizia este nulă

întrucât în practica și în dispozitiv nu se face nici o mențiune privitoare la

intimatul G.C.

-

decizia s-a dat cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii deoarece instanța nu

a cercetat că excepția invocată de B.M. și S.P. a

avut în vedere

că pârâtul reclamant G.C. nu figura tot în calitate de

reclamant în aplicarea principiului unanimității, dar și faptul că G.C. , soția

supraviețuitoare a lui G.L.V., nu figura ca parte în proces

-

decizia

este lipsită de temei legal, instanța a sancționat pasivitatea pârâtului

G.C. prin admiterea criticilor făcute de

reclamante cu interese contrare fără a indica un text legal sau dovezile

materiale care au determinat această conduită

-

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, instanța nu a motivat

măsura dispusă cu privire la

soluționarea excepției inadmisibilității pentru încălcarea regulii unanimității

și nu a ținut cont că în cauză nu poate exista unanimitate întrucât

moștenitorii își contestă drepturile succesorale

-   hotărârea

cuprinde motive contradictorii, greșit s-a reținut că instanța de

fond trebuia să califice cererea pârâtului, din

moment ce pârâtul însuși a calificat-o

drept cerere reconvențională

îndreptată împotriva tuturor părților din proces, s-a încălcat astfel

principiul disponibilității părților.

Recursurile nu sunt fondate.

Referitor la recursul formulat de pârâta B.M.

Prima

critică inserată în acest recurs nu poate fi încadrată în pct. 7 al art.

304 C. proc. civ. care se referă la

nemotivarea unei hotărâri judecătorești.

În considerentele

deciziei atacate instanța a motivat amplu de ce nu este aplicabilă regula

unanimității având în vedere situația specială a reclamantei care nu a obținut

reparația prevăzută de Legea 10/2001 și practica C.E.D.O. în materie. In mod

practic, adoptând această soluție instanța a concluzionat că nu trebuie să se

refuze accesul la justiție al unei persoane care a pretins un drept de

proprietate cu

privire la un bun imobil,

drept care ar rămâne neprotejat din punct de vedere juridic

în

condițiile pasivității manifestate de către unul dintre coproprietari.

Nu se poate reține

nici încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Potrivit acestui text

legal instanța este datoare să hotărască doar asupra obiectului cererii deduse

judecății. Or, în speță nu mai era necesar ca instanța să califice cererea

reconvențională din moment ce semnatarul acesteia a menționat expres că „pe

cale reconvențională" solicită să se constate nevalabilitatea titlului

statului, nulitatea deciziei de preluare a imobilului, recunoașterea lui și a

reclamantei ca unici proprietari ai imobilului și obligarea pârâților de a le

lăsa imobilul în deplină proprietate și posesie. Singura solicitare a instanței

a fost aceea de a se preciza împotriva cui este îndreptată cererea, iar la

termenul din data de 26 martie 2007 mandatara pârâtului G.C. a menționat că

înțelege să se judece cu toate părțile din proces.

Referitor la recursul declarat de pârâtul S.P.

În decizia atacată nu

se face nici o mențiune referitoare la pârâtul G.C. întrucât acesta nu a fost

citat și nici cuprins în citativ.

Invocarea încălcării

formelor procedurale de citare poate fi făcută numai de partea care are

interes, respectiv partea ocrotită de norma încălcată care, în final, nu a obținut

câștig de cauză. În speță, partea interesată în promovarea dreptului încălcat

este însuși intimatul pârât G.C., însă acesta nu și-a valorificat dreptul pe

calea recursului întrucât hotărârea atacată îi este favorabilă.

Criticile

încadrate de recurent în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Conform

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate

cere când aceasta este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește prima teză a textului legal menționat, lipsa de

temei legal,

nu se poate reține

că decizia atacată nu a motivat, în drept sancțiunea aplicată pasivității

pârâtului G.C. care nu a înțeles să formuleze cererea de revendicare a

imobilului pe cale principală, alături de reclamanta A.D.L. În realitate,

instanța de apel nu a aplicat nici o sancțiune pârâtului G.C.. Dimpotrivă,

admițând apelul reclamantei și trimițând cauza spre rejudecare instanța a

pronunțat o hotărâre favorabilă și acestui pârât.

În ce privește

teza a doua a articolului menționat, încălcarea sau aplicarea greșită a legii,

este de precizat că instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra

nelegalității deciziei pentru faptul că recurentul nu a indicat norma de drept

încălcată sau aplicată greșit.

Celelalte critici

inserate în motivarea acestui recurs vizează aspecte de fond (calitatea

părților de succesori ai defunctului G.L.V., faptul că între părți ar exista

unele neînțelegeri cu privire la drepturile succesorale) și nu se vor analiza

întrucât cauza a fost soluționată doar pe excepții, iar instanța de recurs este

abilitată să controleze, în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., doar

soluționarea excepțiilor. In măsura în care aceste aspecte se vor reitera cu

ocazia judecării fondului cauzei, ele vor fi avute în vedere de instanța

competentă.

Față de aceste considerente recursurile sunt

nefondate și se vor respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate

de pârâții B.M. și S.P. împotriva deciziei nr. 101 C din 18 februarie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.