ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 337/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1266 din 8 octombrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a admis cererea de contopire formulată de petentul condamnat C.I. S-au constatat concurente faptele pentru care petentului i s-au aplicat pedepsele de 5 ani închisoare, prin sentința penală nr. 413 din 9 mai 2002 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 475 din 21 august 2002 a Curții de Apel București, respectiv 5 ani închisoare, prin sentința penală nr. 34 din 14 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 134 din 25 februarie 2004 a Curții de Apel București.

În baza art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 36 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de mai sus, urmând ca în final condamnatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare pe care a sporit-o cu un an, astfel că petentul va executa pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus perioada executată de la 12 septembrie 2001 la zi și a menținut măsurile de siguranță dispuse prin sentințele penale menționate. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul, solicitând înlăturarea sporului de un an închisoare. Prin decizia nr. 813 din 5 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul C.I.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, solicitând înlăturarea sporului de un an închisoare. Examinând recursul declarat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Sporul de un an închisoare, aplicat de instanța de fond și menținut de instanța de apel, este în limitele prevăzute de art. 34 lit. b) C. pen. (de până la 5 ani), iar aplicarea sa se impune în raport de faptul că petentul a fost condamnat pentru două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., comise la un interval de timp foarte mic (26 august 2001 și, respectiv, 5 septembrie 2001), ce denotă perseverența sa infracțională și periculozitatea deosebită, nesancționate corespunzător de instanțele ce au aplicat pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege.

Ca atare, prin aplicarea sporului de un an închisoare, instanța de fond a stabilit o pedeapsă rezultantă care să asigure realizarea scopului cerut de art. 52 C. pen., respectiv reeducarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, urmând ca, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul – condamnat să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 813 din 5 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2005.