- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 23 mai 2005
Decizia nr. 3214/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Recurentul I.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Olt, pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emise de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 309/2002. În motivarea cererii, a arătat că a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și beneficiază de prevederile legale. Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 697 din 18 noiembrie 2004, a admis acțiunea formulată, motivat de faptul că reclamantul se încadrează în prevederile legale, întrucât reclamantul a satisfăcut stagiul militar într-o unitate militară, ca muncitor (mână de lucru), fără să fie instruit ca soldat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Olt, criticând soluția instanței de fond, ca nelegală și netemeinică, întrucât nu se încadrează în categoria persoanelor beneficiare ale prevederilor legale, pentru că nu a lucrat într-o unitate aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum se prevede expres în Legea nr. 309/2002.
Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele invocate, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat întemeiat, recursul formulat și urmează să-l admită pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, iar stabilirea drepturilor se face, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M.
02405 Pitești. Din materialul probator existent la dosar rezultă faptul că reclamantul a efectuat stagiul militar în perioada 29 februarie 1952 - 30 ianuarie 1954, la U.M. 03843, unitate ce nu face obiectul art. 1 din Legea nr. 309/2002, întrucât nu aparține detașamentelor și unităților de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Pentru aceste considerente, recursul formulat va fi admis și, în fond, acțiunea reclamantului I.M. va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Olt împotriva sentinței civile nr. 697 din 18 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2005.