ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3868/2005

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, sub nr. 7236 din 18 noiembrie 2002,

reclamanții I.A. și I.A.D. au chemat în judecată pe pârâta R.A.D.E.T.,

solicitând obligarea acesteia la plata unei chirii lunare de 150 dolari SUA,

începând cu data de 1 august 2001 și până la acoperirea sumei de 9.000 dolari

SUA, iar în caz de refuz, obligarea la plata unei penalități de 1 dolari SUA pe

zi pentru fiecare zi de întârziere.

Reclamanții și-au întemeiat cererea pe

dispozițiile art. 998, art. 999 C. civ., art. 1 alin. (2) și art. 3 din Legea

nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii s-a arătat că,

pârâta nu a răspuns notificării trimise de reclamanți, conform Legii nr. 10/2001

și, în continuare folosește terenul proprietatea acestora, situat în București,

pe care se află Punctul Termic nr. 1 Văcărești.

Prin sentința nr. 370 din 18 aprilie

2003, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei

calității procesuale active și excepția inadmisibilității cererii; de asemenea,

a respins acțiunea ca nefondată.

S-a reținut că reclamanta I.A. a

dobândit, prin cumpărare în 1940, terenul în litigiu, ca bun comun cu soțul său

I.I. și că reclamantul I.A.D. este fiul reclamantei și succesorul tatălui său

decedat, astfel că amândoi au calitate procesuală activă.

Cu privire la excepția inadmisibilității

acțiunii, tribunalul a reținut că este nefondată deoarece reclamanții pot cere

despăgubiri pentru terenul expropriat, chiar dacă au calificat greșit

pretențiile ca fiind „chirie”.

Pe fond, acțiunea a fost respinsă cu

motivarea că terenul face parte din domeniul public al statului și că

reclamanții au primit despăgubiri la momentul exproprierii.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate deoarece, deși instanța de fond a

rămas în pronunțare numai cu privire la cele două excepții, totuși s-a

pronunțat și pe fondul cauzei, fără a se administra probe și fără a se pune concluzii

în acest sens.

Apelul a fost admis prin decizia nr. 422

din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

constatându-se ca fondate susținerile reclamanților.

S-a reținut că, procedându-se în acest

mod, fără a se uni excepțiile cu fondul litigiului (conform art. 137 C. proc.

civ.) și fără a se permite părților să-și susțină pretențiile invocate,

instanța a încălcat atât dreptul la apărare cât și principiul

contradictorialității, care trebuie să guverneze desfășurarea procesului civil.

Ca urmare, s-a anulat sentința și,

invocând art. 297 alin. (2) C. proc. civ., instanța a reținut cauza spre

rejudecare, fixând termen la 15 decembrie 2003.

Împotriva deciziei instanței de apel au

declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304

pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenții susțin că instanța de apel a

acordat ceea ce nu s-a cerut și a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al autorității de

lucru judecat privind excepțiile.

Recursul declarat de reclamanți este

inadmisibil pentru considerentele ce urmează.

În reglementarea anterioară modificării

prin O.U.G. nr. 138/2000, art. 297 alin. (1) C. proc. civ. avea următorul

conținut: În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a

rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în

lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa

hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

În actuala reglementare, textul menționat

are următoarea redactare: În cazul în care prima instanță a respins sau a

anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului și

instanța de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca

fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă.

Privind comparativ cele două redactări

ale aceluiași text rezultă că, prin modificare, legiuitorul a căutat să

răspundă nevoii de soluționare a cauzelor cu celeritate, dar în condițiile

existenței caracterului devolutiv al căii de atac a apelului care presupune, de

regulă, o judecare sau o rejudecare a fondului.

Cauza de față prezintă o particularitate

constând în aceea că, deși s-au pus concluzii numai cu privire la cele două

excepții invocate, iar prima instanță a rămas în pronunțare numai cu privire la

cele două excepții, totuși aceasta a respins acțiunea reclamanților pe fond,

deși nu a făcut o cercetare a fondului în sensul discutării și administrării

eventualelor probe necesare și pertinente și a examinării apărărilor părților

pe fond și a concluziilor acestora.

Încadrându-se în soluția permisă de art. 297

alin. (1) C. proc. civ. [și nu alin. (2), cum dintr-o eroare materială s-a

menționat în decizie], instanța de apel, găsind întemeiată cererea

reclamanților, a anulat sentința și a fixat termen pentru rejudecarea cauzei,

ceea ce înseamnă atât reexaminarea excepțiilor în limitele art. 296 C. proc.

civ., cât și evocarea fondului și judecarea procesului.

În speță, decizia prin care instanța de

apel a anulat sentința primei instanțe și a reținut cauza pentru rejudecarea

fondului are caracterul unei hotărâri intermediare, nedefinitive, astfel că nu

este susceptibilă de recurs, potrivit dispoziției din art. 299 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamanții I.A. și I.A.D. împotriva deciziei nr. 422 din 13

octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11

mai 2005.