ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5250/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 mai 2000 la Judecătoria sector 1 București reclamanții R.I.H. și R.A. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și SC H.N. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, să se constate valabilitatea dreptului lor de proprietate de la naționalizare până în prezent. În drept au invocat dispozițiile art. 480 C. civ. și H.G. nr. 11/1996. În motivare au arătat că imobilul a fost dobândit de bunicii lor R.I. și R.V. conform actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 11539 din 7 mai 1932. În anul 1950 imobilul a fost naționalizat pe numele bunicii R.V.

în mod abuziv deoarece imobilul nu a fost folosit în scop de exploatare, în anul 1948 R.I. (bunicul) era pensionar, iar bunica era casnică, prin urmare erau exceptați de la naționalizare. Prin sentința civilă nr. 198 din 9 ianuarie 2001 Judecătoria sector 1 București și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București. La termenul de judecată din data de 30 mai 2000 pârâtul Consiliul General al Municipiului București a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților arătând că aceștia nu au dovedit calitatea de moștenitori ai numiților R.I. și R.V. La termenul de judecată din data de 16 mai 2001 reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenienți a numiților I.G.

și I.M., V.S. și V.I., P.C. și I.L.S. solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentele pe care aceștia le-au dobândit prin contracte de vânzare cumpărare nr. 1082/29791 din 6 decembrie 1996, nr. 31789/37537 din 2 aprilie 1997, nr.1986/23100 din 10 ianuarie 1997, nr. 31788/37538 din 2 aprilie 1997. La data de 27 martie 2002 reclamanții au invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenienților V.I., V.S. și I.L.S. în ceea ce privește revendicarea apartamentului nr. 5 respectiv a apartamentelor situate la etajul 2 al imobilului precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul General al Municipiului București și SC H.N.

SA în ceea ce privește revendicarea apartamentului situat la parterul imobilului și a apartamentului nr. 2 de la etajul 1. Prin cererea precizatoare din data de 11 iunie 2002 reclamanții și-au restrâns cererea de chemare în judecată solicitând: 1. Obligarea pârâților Consiliul General al Municipiului București și SC H.N. SA la a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren transferat Policlinicii Corpului Diplomatic, suprafața de teren aferentă apartamentului nr.5 restituit reclamantului R.I.H. prin hotărârea nr. 3548 din 20 septembrie 200o a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 precum și locuința deținută cu contratul de închiriere nr. 34452/1983 de către chiriașul I.I.

la subsolul imobilului. 2. Obligarea intervenienților I.G. și I.M. la a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.1 de la parterul imobilului și suprafața de 82,29 mp teren de sub construcție dobândite prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1986/23100 din 10 ianuarie 1997 și obligarea intervenientului P.C. la a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului și suprafața de 40 mp teren de sub construcție dobândite prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1082/29791 din 6 decembrie 1996. 3. Obligarea intervenienților V.I., V.S. și I.L.S. de a le lăsa în deplină proprietate suprafața de teren de sub construcție de 20 mp respectiv 28,47 mp dobândite prin contractul de vânzare cumpărare nr. 31789/37537 din 2 aprilie 1997 și nr. 31788/37538/1997.

Prin sentința civilă nr. 116 din 26 februarie 2003 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților R.I.H. și R.A. invocată de pârâtul Consiliul General al Municipiului București. A respins ca rămase fără obiect excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenienților V.I., V.S. și I.L.S. în ceea ce privește revendicarea apartamentului nr. 5, respectiv a apartamentelor situate la etajul 2 al imobilului și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul General al Municipiului București și SC H.N. SA în ceea ce privește revendicarea apartamentului situat la parterul imobilului și a apartamentului nr. 2 de la etajul 1. A admis în parte cererea reclamanților R.I.H.

și R.A. așa cum a fost precizată și restrânsă. A obligat pârâtul Consiliul General al Municipiului București să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților spațiul locativ în suprafață de 91,89 mp situat în demisolul (parter I) imobilul din București, terenul liber de construcții aferent acestuia în suprafață de 256 mp, terenul de sub garaj și terenul de sub construcția anexă identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit la data de 13 ianuarie 2003 de expert M.T. respectiv prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert A.N. A respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu intervenienții I.G., I.M. și P.C. privind revendicarea imobilelor ce fac obiectul contratelor de vânzare cumpărare nr. 1082/29791 din 6 decembrie 1996 și nr. 1986/23100 din 10 ianuarie 1997. A respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu intervenienții V.I., V.S.

și I.L.S. privind revendicarea terenurilor menționate în contractele de vânzare cumpărare nr. 31789/37537 din 2 aprilie 1997 și nr. 31788/37538/1997. A obligat reclamanții la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către intervenienta I.L.S. și 6.000.000 lei cheltuieli de judecată către intervenienții V.I. și V.S. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că în privința calității procesuale active a reclamanților că este demonstrată prin probele de la dosar. Restul excepțiilor au fost respinse ca efect al precizării acțiunii făcute de reclamanți. Instanța a reținut că autorii reclamanților erau exceptați de la aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 și a obligat pârâții Consiliul General al Municipiului București și SC H.N.

SA să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților părțile din imobil pe care le mai au în administrare (exclusiv părțile din imobil deținute în prezent de Policlinica Corpului Diplomatic) respectiv spațiu locativ în suprafață de 91,89 mp situat la demisolul (parter I) imobilul ocupat în calitate de chiriaș de numitul I.I., terenul liber de construcții, aferent imobilului în suprafață de 256 mp (suprafața imobilului în prezent 545 mp minus suprafața construită de 289 mp) terenul de sub garaj și terenul de sub construcția anexă identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit la data de 13 ianuarie 2003 de expertul M.T., respectiv prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert A.N.

Instanța a mai reținut că prin hotărârea nr. 3548 din 20 septembrie 2000 Consiliul General al Municipiului București Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 s-a restituit în proprietatea reclamantului R.I.H. spațiul liber de la subsolul imobilului inclusiv terenul în suprafață totală de 5,71 mp și apartamentul nr. 5 situat la etajul 1 al imobilului inclusiv suprafața de 37,79 mp teren de sub construcție. În baza Legii nr. 112/1995 apartamentul de la parter și 82,29 mp teren de sub construcție a fost cumpărat de intervenienții I.G., I.M. (contract de vânzare cumpărare 1082/29791 din 6 decembrie 1996) iar apartamentul nr. 2 de la etajul 1, garajul și 40 mp teren de sub construcție a fost cumpărat de intervenientul P.C.

prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1986/23100 din 10 ianuarie1997. Cu privire la aceste contracte de vânzare cumpărare instanța a reținut că au fost încheiate cu bună credință. Apartamentele de la etajul 2 au fost vândute în baza Legii nr. 85/1992 către intervenienții V.I., V.S. (contract de vânzare-cumpărare nr. 31789/37537 din 2 aprilie 1997) și I.L.S. (contract de vânzare-cumpărare nr. 31788/37538/1997) terenul de sub construcție fiind atribuit în folosință. Cu privire la revendicarea terenurilor menționate în aceste contracte de vânzare cumpărare instanța a reținut că nu s-a transmis cumpărătorilor și dreptul de proprietate cu privire la aceste terenuri. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul R.I.H., pârâtul Municipiul București, prin Primar General și intervenienta I.L.S.

Pârâtul Municipiul București, prin Primar General a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că măsura naționalizării imobilului s-a făcut nelegal, întrucât nu s-a făcut dovada exceptării de la naționalizare a autorului reclamantului R.V.I.P., moștenitor al autorului său R.I., decedat în anul 1948 și coproprietar la data naționalizării prin Decretul nr. 92/1960. Prin apelul său intervenienta I.L.S. a criticat sentința prin aceea că în mod greșit instanța de fond nu i-a obligat pe reclamanți și la plata sumei de 970 dolari SUA reprezentând cheltuieli ce le-a efectuat cu drumul în SUA – România pentru tratament și pe care a fost obligată să-l întrerupă pentru completarea dosarului în acest proces.

Prin apelul formulat de reclamantul R.I.H. se susține că hotărârea instanței de fond este parțial netemeinică și nelegală motiv pentru care solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței iar pe fond să-i fie restituită și camera ocupată de chiriașa B.I., să-i fie restituită și construcția anexă aflată pe terenul restituit, să fie admis capătul de cerere privind revendicarea apartamentelor nr. 1 de la parter și nr.2 de la etajul 1 înstrăinate către foștii chiriași I.G., I.M.M. pe de o parte și P.C. pe de altă parte. Referitor la calitatea sa procesuală activă reclamantul precizează că la data de 3 decembrie 2002 între el și reclamanta R.A. a intervenit un contract de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3387 de către BNP E. București și de aceea R.A.

nu a formulat apel, iar la data de 2 martie 2003 R.A. a decedat. Prin decizia civilă nr. 439 din 21 octombrie 2003 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtul Municipiul București, prin Primar General și intervenienta I.L.S. A admis apelul formulat de reclamantul R.I.H. i și a obligat pârâții Municipiul București și SC H.N. SA să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie camera de la etajul 1 a imobilului din strada București în suprafață de 3,80/2,65 mp. AQ obligat pe interveneinții I.G., I.M.M. să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 1 situat la parterul imobilului din București alcătuit din hol, 2 camere, baie, cameră, bucătărie, cameră, culoar, debara terasă, 3 boxe la pivniță, în suprafață utilă de 246,04 mp reprezentând o cotă indiviză de 39,29% din imobil precum și cota de 82,29 mp din terenul de sub construcție.

A obligat intervenientul P.C. să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului din sector 1 alcătuit din hol, cameră, bucătărie, baie, oficiu, debara, terasă, garaj în suprafață utilă de 85,45 mp reprezentând o cotă indiviză de 18,90% din imobil precum și 40 mp situat sub construcție. A menținut celelalte dispoziții. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că: I. Cu privire la apelul formulat de pârâtul Municipiul București prin primar General s-a reținut că în conformitate cu art. II din Decretul nr. 92/1950 așa cum a fost modificat prin Decretul nr. 524/1955 “nu intră în prevederile decretului de față și nu pot fi naționalizate imobilele clădite proprietatea muncitorilor și pensionarilor proveniți din muncitori precum și a funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a celorlalți pensionari provenite din muncă”.

În cauză s-a dovedit că cei doi coproprietari făceau parte dintr-o categorie socio-profesională exceptată în mod expres de la naționalizare. II. În ce privește apelul formulat de intervenienta I.L.S. instanța a reținut din examinarea actelor de la dosar că în mod just instanța de fond nu a acordat cheltuieli de judecată în condițiile în care aceasta a fost reprezentată de avocat pe tot parcursul procesului și nu a dovedit susținerea legată de întreruperea tratamentului pe care îl efectuaează în străinătate. III. În ce privește apelul formulat de reclamantul R.I.H. instanța a reținut că prin cererile precizatoare depuse la 16 mai 2001 și 11 iunie 2002 reclamantul a solicitat obligarea pârâților Consiliul General al Municipiului București și SC H.N.

SA și la restituirea spațiilor de locuit din imobilul situat în București ce nu au fost înstrăinate. Prin hotărârea nr. 3458 din 20 septembrie 2000 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 reclamantului i s-a restituit apartamentul nr. 5 situat la etajul 1 mai puțin camera în suprafață de 3,80 mp/2,65 mp situată la etajul 1 ocupată de chiriașa B.I. și administrată de cei doi pârâți, omisă și de instanță. Cererea referitoare la restituirea construcției anexate a fost respinsă cu motivarea că nu s-a cerut restituirea acestei construcții nici prin cererea introductivă, nici prin cererile precizatoare ci doar restituirea terenului aflat sub această construcție. Capătul de cerere privitor la revendicarea apartamentelor nr. 1 de la parter și nr. 2 de la etajul 1, înstrăinate de foștii chiriași I.G., I.M.M.

cât și de P.C. a fost admis de instanța de apel cu motivarea că cererea dedusă judecății este de revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. proc. civ. prin care reclamantul a solicitat instanței să dea prioritate titlului său ca o consecință a constatării că titlurile pârâților cumpărători emană de la un autor al cărui titlu de proprietate nu este valabil. Acțiunea a fost introdusă la data de 2 mai 2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 iar reclamantul nu a renunțat la judecarea cauzei și nu a solicitat nici suspendarea judecării pentru a putea beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii au formulat recurs intervenienții I.G., I.M.M. și P.C.

și pârâtul Municipiul București prin Primar General. I. Intervenientul P.C. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Decizia este criticată pentru că încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție arătând că situațiile juridice trebuie soluționate în mod egal pentru toți cetățenii în funcție de legile în vigoare la data judecății. Recurentul critică decizia pentru că au fost încălcate dispozițiile art. 6 pct. 2 și 3 din Legea nr. 213/1998 arătând că imobilul face obiectul unor legi speciale de reparație (Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001) și din această perspectivă acțiunea întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă. II. Intervenienții I.G. și I.M.M.

își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Hotărârea este criticată pentru că în mod greșit a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 deoarece interpretarea logică și sistematică a acestei legi conduce la concluzia că dispozițiile ei sunt aplicabile și acțiunilor în curs de judecată având ca obiect revendicarea imobilelor preluate fără titlu valabil de către stat, situație în care nu poate opera soluția clasică în materie de revendicare și anume a comparării titlurilor. Recurenții arată că au fost de bună credință la data cumpărării imobilului și că nu au fost notificați de reclamant. III. Pârâtul Municipiul București, prin Primar General își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurentul pârât arată că autorii reclamantului nu se încadrau în categoriile de persoane exceptate de la aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 iar preluarea în proprietatea statului se putea face și în numele unui singur proprietar atâta timp cât aceștia formau o familie. Se mai arată că în cuprinsul certificatului de moștenitor după R.I. sunt menționați ca moștenitori: R.V., Sfatul Popular al Comunei Băltățești, regiunea Bacău și T.V.F. și în consecință trebuia respectat principiul unanimității în promovarea acțiunii. Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor. Părțile au depus la dosarul cauzei înscrisuri conform dispozițiilor art. 305 C. proc.

civ. Recursurile sunt nefondate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. urmează să fie respinse pentru considerentele ce vor urma: I. În ce privește recursul intervenientului P.C.: Criticile constând în faptul că acțiunea întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și imobilul face obiectul acestei legi speciale de reparație și al Legii nr. 112/1995 și că sunt încălcate dispozițiile art. 16 din Constituție și art. 6 pct. 2 și 3 din Legea nr. 213/1998 urmează a fi înlăturate. Rezultă cu claritate din actele și lucrările dosarului că autorii reclamanților erau exceptați de la aplicarea măsurii naționalizării. Statul nu avea un titlu valabil care să-i permită ulterior exercitarea legală a prerogativelor dreptului de proprietate.

Reclamanții nu au pierdut niciodată în mod legal dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Dispunând de apartamentul în litigiu statul a vândut bunul altuia, iar vânzarea bunului altuia este lovită de nulitate absolută. Acțiunea a fost înregistrată a data de 2 mai 2000 la Judecătoria sector 1 București, iar Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001. Așa fiind, și deoarece reclamantul nu a renunțat la judecarea cauzei și nu a solicitat nici suspendarea judecății pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001, potrivit principiului disponibilității, nu poate fi invocată încălcarea dispozițiilor acestei legi și nici nu poate fi invocată această lege în apărare de către intervenient.

Cu alte cuvinte aplicarea imediată a legii în privința cauzelor aflate în curs de judecată se putea face numai în condițiile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Opțiunea persoanei îndreptățite la una din procedurile prevăzute de lege se concretizează fie prin renunțarea acesteia la judecarea cauzei în revendicare fie prin solicitarea acesteia de suspendare a cauzei. Instanța sesizată cu o acțiune în revendicare nu va putea abdica de la temeiul juridic al acțiunii cu care a fost investită. În altă ordine de idei buna credință la data încheierii contractului trebuie să fie perfectă (adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă, simpla ignoranță sau lipsă de informare nu generează buna credință) de ambele părți.

Or, Primăria Municipiului București și mandatarul său SC H.N. SA au deținut fără titlu imobilul revendicat fiind evident că titlul recurentului intervenient provine de la un non dominus . Aspectul invocat privind schimbul de locuință între P.C. și fostul proprietar nu poate conduce la o altă concluzie, regimul juridic al bunului fiind același. II. În ce privește recursul intervenienților I.G. și I.M.M. criticile urmează să fie respinse pentru aceleași considerente. III. Cu referire la recursul pârâtului Municipiul București urmează a se constata neîntemeiată critica privind aspectul că autorii reclamantului nu se încadrau în categoriile de persoane exceptate de la aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 actele și lucrările dosarului demonstrează aplicarea abuzivă a acestui decret.

Critica privitoare la nerespectarea principiului unanimității nu va fi analizată. Art. 299 C. proc. civ. stipulează: “Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului”. Dintre hotărârile judecătorești care pot forma obiect al recursului cum este și cazul în speță trebuiau menționate hotărârile pronunțate în apel indiferent de soluția la care s-a oprit instanța de apel. Or, din analiza motivului de casare se constată că recurenta formulează pentru prima dată în recurs, omisso medio critici pe care nu le-a supus cercetării și instanței de apel asupra cărora aceasta nu s-a putut pronunța.

Această critică nu va fi analizată căci altfel s-ar încălca principiul non omisso medio . Așa fiind, recursurile urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Municipiul București, prin Primar General și intervenienții I.G., I.M.M. și P.C. împotriva deciziei nr. 439 din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2005.