ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5250/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5250/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 2 mai 2000 la Judecătoria sector 1 București reclamanții R.I.H. și R.A. au

chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și SC

H.N. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat

în București, să se constate valabilitatea dreptului lor de proprietate de la

naționalizare până în prezent.

În drept au invocat dispozițiile

art. 480 C. civ. și H.G. nr. 11/1996.

În motivare au arătat că imobilul a

fost dobândit de bunicii lor R.I. și R.V. conform actului de vânzare cumpărare

autentificat sub nr. 11539 din 7 mai 1932.

În anul 1950 imobilul a fost

naționalizat pe numele bunicii R.V. în mod abuziv deoarece imobilul nu a fost

folosit în scop de exploatare, în anul 1948 R.I. (bunicul) era pensionar, iar

bunica era casnică, prin urmare erau exceptați de la naționalizare.

Prin sentința civilă nr. 198 din 9

ianuarie 2001 Judecătoria sector 1 București și-a declinat competența în

favoarea Tribunalului București.

La termenul de judecată din data de

30 mai 2000 pârâtul Consiliul General al Municipiului București a invocat

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților arătând că aceștia

nu au dovedit calitatea de moștenitori ai numiților R.I. și R.V.

La termenul de judecată din data de

16 mai 2001 reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare prin care au

solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenienți a numiților I.G. și

I.M., V.S. și V.I., P.C. și I.L.S. solicitând obligarea acestora să le lase în

deplină proprietate și liniștită posesie apartamentele pe care aceștia le-au

dobândit prin contracte de vânzare cumpărare nr. 1082/29791 din 6 decembrie

1996, nr. 31789/37537 din 2 aprilie 1997, nr.1986/23100 din 10 ianuarie 1997,

nr. 31788/37538 din 2 aprilie 1997.

La data de 27 martie 2002

reclamanții au invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția

lipsei calității procesuale pasive a intervenienților V.I., V.S. și I.L.S. în

ceea ce privește revendicarea apartamentului nr. 5 respectiv a apartamentelor

situate la etajul 2 al imobilului precum și excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților Consiliul General al Municipiului București și SC

H.N. SA în ceea ce privește revendicarea apartamentului situat la parterul

imobilului și a apartamentului nr. 2 de la etajul 1.

Prin cererea precizatoare din data

de 11 iunie 2002 reclamanții și-au restrâns cererea de chemare în judecată

solicitând:

General al Municipiului București și SC H.N. SA la a le lăsa în deplină

proprietate și liniștită posesie suprafața de teren transferat Policlinicii

Corpului Diplomatic, suprafața de teren aferentă apartamentului nr.5 restituit

reclamantului R.I.H. prin hotărârea nr. 3548 din 20 septembrie 200o a Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 precum și locuința deținută cu contratul de

închiriere nr. 34452/1983 de către chiriașul I.I. la subsolul imobilului.

I.M. la a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.1

de la parterul imobilului și suprafața de 82,29 mp teren de sub construcție

dobândite prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1986/23100 din 10 ianuarie

1997 și obligarea intervenientului P.C. la a le lăsa în deplină proprietate și

liniștită posesie apartamentul nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului și

suprafața de 40 mp teren de sub construcție dobândite prin contractul de

vânzare cumpărare nr. 1082/29791 din 6 decembrie 1996.

și I.L.S. de a le lăsa în deplină proprietate suprafața de teren de sub

construcție de 20 mp respectiv 28,47 mp dobândite prin contractul de vânzare

cumpărare nr. 31789/37537 din 2 aprilie 1997 și nr. 31788/37538/1997.

Prin sentința civilă nr. 116 din 26

februarie 2003 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca

neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților R.I.H.

și R.A. invocată de pârâtul Consiliul General al Municipiului București.

A respins ca rămase fără obiect

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei

calității procesuale pasive a intervenienților V.I., V.S. și I.L.S. în ceea ce

privește revendicarea apartamentului nr. 5, respectiv a apartamentelor situate

la etajul 2 al imobilului și excepția lipsei calității procesuale pasive a

Consiliul General al Municipiului București și SC H.N. SA în ceea ce privește

revendicarea apartamentului situat la parterul imobilului și a apartamentului nr.

2 de la etajul 1.

A admis în parte cererea

reclamanților R.I.H. și R.A. așa cum a fost precizată și restrânsă.

A obligat pârâtul Consiliul General

al Municipiului București să lase în deplină proprietate și liniștită posesie

reclamanților spațiul locativ în suprafață de 91,89 mp situat în demisolul

(parter I) imobilul din București, terenul liber de construcții aferent

acestuia în suprafață de 256 mp, terenul de sub garaj și terenul de sub

construcția anexă identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit

la data de 13 ianuarie 2003 de expert M.T. respectiv prin raportul de expertiză

topografică întocmit de expert A.N.

A respins ca neîntemeiată cererea

formulată de reclamanți în contradictoriu cu intervenienții I.G., I.M. și P.C. privind

revendicarea imobilelor ce fac obiectul contratelor de vânzare cumpărare nr.

1082/29791 din 6 decembrie 1996 și nr. 1986/23100 din 10 ianuarie 1997.

A respins ca neîntemeiată cererea

formulată de reclamanți în contradictoriu cu intervenienții V.I., V.S. și I.L.S.

privind revendicarea terenurilor menționate în contractele de vânzare cumpărare

nr. 31789/37537 din 2 aprilie 1997 și nr. 31788/37538/1997.

A obligat reclamanții la 10.000.000

lei cheltuieli de judecată către intervenienta I.L.S. și 6.000.000 lei cheltuieli

de judecată către intervenienții V.I. și V.S.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut în esență că în privința calității procesuale active a reclamanților că

este demonstrată prin probele de la dosar.

Restul excepțiilor au fost respinse

ca efect al precizării acțiunii făcute de reclamanți.

Instanța a reținut că autorii

reclamanților erau exceptați de la aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950

și a obligat pârâții Consiliul General al Municipiului București și SC H.N. SA

să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților părțile din

imobil pe care le mai au în administrare (exclusiv părțile din imobil deținute

în prezent de Policlinica Corpului Diplomatic) respectiv spațiu locativ în

suprafață de 91,89 mp situat la demisolul (parter I) imobilul ocupat în

calitate de chiriaș de numitul I.I., terenul liber de construcții, aferent

imobilului în suprafață de 256 mp (suprafața imobilului în prezent 545 mp minus

suprafața construită de 289 mp) terenul de sub garaj și terenul de sub construcția

anexă identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit la data de

13 ianuarie 2003 de expertul M.T., respectiv prin raportul de expertiză

topografică întocmit de expert A.N.

Instanța a mai reținut că prin

hotărârea nr. 3548 din 20 septembrie 2000 Consiliul General al Municipiului

București Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 s-a restituit în

proprietatea reclamantului R.I.H. spațiul liber de la subsolul imobilului

inclusiv terenul în suprafață totală de 5,71 mp și apartamentul nr. 5 situat la

etajul 1 al imobilului inclusiv suprafața de 37,79 mp teren de sub construcție.

În baza Legii nr. 112/1995

apartamentul de la parter și 82,29 mp teren de sub construcție a fost cumpărat

de intervenienții I.G., I.M. (contract de vânzare cumpărare 1082/29791 din 6

decembrie 1996) iar apartamentul nr. 2 de la etajul 1, garajul și 40 mp teren

de sub construcție a fost cumpărat de intervenientul P.C. prin contractul de

vânzare cumpărare nr. 1986/23100 din 10 ianuarie1997.

Cu privire la aceste contracte de

vânzare cumpărare instanța a reținut că au fost încheiate cu bună credință.

Apartamentele de la etajul 2 au fost

vândute în baza Legii nr. 85/1992 către intervenienții V.I., V.S. (contract de

vânzare-cumpărare nr. 31789/37537 din 2 aprilie 1997) și I.L.S. (contract de

vânzare-cumpărare nr. 31788/37538/1997) terenul de sub construcție fiind

atribuit în folosință.

Cu privire la revendicarea

terenurilor menționate în aceste contracte de vânzare cumpărare instanța a

reținut că nu s-a transmis cumpărătorilor și dreptul de proprietate cu privire

la aceste terenuri.

Împotriva acestei sentințe au

formulat apel reclamantul R.I.H., pârâtul Municipiul București, prin Primar

General și intervenienta I.L.S.

Pârâtul Municipiul București, prin

Primar General a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că măsura

naționalizării imobilului s-a făcut nelegal, întrucât nu s-a făcut dovada

exceptării de la naționalizare a autorului reclamantului R.V.I.P., moștenitor

al autorului său R.I., decedat în anul 1948 și coproprietar la data

naționalizării prin Decretul nr. 92/1960.

Prin apelul său intervenienta I.L.S.

a criticat sentința prin aceea că în mod greșit instanța de fond nu i-a obligat

pe reclamanți și la plata sumei de 970 dolari SUA reprezentând cheltuieli ce

le-a efectuat cu drumul în SUA – România pentru tratament și pe care a fost

obligată să-l întrerupă pentru completarea dosarului în acest proces.

Prin apelul formulat de reclamantul R.I.H.

se susține că hotărârea instanței de fond este parțial netemeinică și nelegală

motiv pentru care solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței

iar pe fond să-i fie restituită și camera ocupată de chiriașa B.I., să-i fie

restituită și construcția anexă aflată pe terenul restituit, să fie admis

capătul de cerere privind revendicarea apartamentelor nr. 1 de la parter și

nr.2 de la etajul 1 înstrăinate către foștii chiriași I.G., I.M.M. pe de o

parte și P.C. pe de altă parte.

Referitor la calitatea sa procesuală

activă reclamantul precizează că la data de 3 decembrie 2002 între el și

reclamanta R.A. a intervenit un contract de cesiune de drepturi litigioase

autentificat sub nr. 3387 de către BNP E. București și de aceea R.A. nu a

formulat apel, iar la data de 2 martie 2003 R.A. a decedat.

Prin decizia civilă

nr. 439 din 21 octombrie 2003 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtul Municipiul București, prin

Primar General și intervenienta I.L.S. A admis apelul formulat de reclamantul R.I.H.

i și a obligat pârâții Municipiul București și SC H.N. SA să lase reclamantului

în deplină proprietate și liniștită posesie camera de la etajul 1 a imobilului

din strada București în suprafață de 3,80/2,65 mp. AQ obligat pe interveneinții

I.G., I.M.M. să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie

apartamentul nr. 1 situat la parterul imobilului din București alcătuit din

hol, 2 camere, baie, cameră, bucătărie, cameră, culoar, debara terasă, 3 boxe

la pivniță, în suprafață utilă de 246,04 mp reprezentând o cotă indiviză de

39,29% din imobil precum și cota de 82,29 mp din terenul de sub construcție.

A obligat

intervenientul P.C. să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită

posesie apartamentul nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului din sector 1

alcătuit din hol, cameră, bucătărie, baie, oficiu, debara, terasă, garaj în

suprafață utilă de 85,45 mp reprezentând o cotă indiviză de 18,90% din imobil

precum și 40 mp situat sub construcție.

A menținut celelalte

dispoziții.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut în esență că:

I. Cu privire la

apelul formulat de pârâtul Municipiul București prin primar General s-a reținut

că în conformitate cu art. II din Decretul nr. 92/1950 așa cum a fost modificat

prin Decretul nr. 524/1955 “nu intră în prevederile decretului de față și nu

pot fi naționalizate imobilele clădite proprietatea muncitorilor și

pensionarilor proveniți din muncitori precum și a funcționarilor, micilor

meseriași, intelectualilor profesioniști și a celorlalți pensionari provenite

din muncă”.

În cauză s-a dovedit

că cei doi coproprietari făceau parte dintr-o categorie socio-profesională

exceptată în mod expres de la naționalizare.

II. În ce privește

apelul formulat de intervenienta I.L.S. instanța a reținut din examinarea actelor

de la dosar că în mod just instanța de fond nu a acordat cheltuieli de judecată

în condițiile în care aceasta a fost reprezentată de avocat pe tot parcursul

procesului și nu a dovedit susținerea legată de întreruperea tratamentului pe

care îl efectuaează în străinătate.

III. În ce privește

apelul formulat de reclamantul R.I.H. instanța a reținut că prin cererile

precizatoare depuse la 16 mai 2001 și 11 iunie 2002 reclamantul a solicitat

obligarea pârâților Consiliul General al Municipiului București și SC H.N. SA

și la restituirea spațiilor de locuit din imobilul situat în București ce nu au

fost înstrăinate.

Prin hotărârea nr. 3458

din 20 septembrie 2000 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995

reclamantului i s-a restituit apartamentul nr. 5 situat la etajul 1 mai puțin

camera în suprafață de 3,80 mp/2,65 mp situată la etajul 1 ocupată de chiriașa B.I.

și administrată de cei doi pârâți, omisă și de instanță.

Cererea referitoare

la restituirea construcției anexate a fost respinsă cu motivarea că nu s-a

cerut restituirea acestei construcții nici prin cererea introductivă, nici prin

cererile precizatoare ci doar restituirea terenului aflat sub această

construcție.

Capătul de cerere

privitor la revendicarea apartamentelor nr. 1 de la parter și nr. 2 de la

etajul 1, înstrăinate de foștii chiriași I.G., I.M.M. cât și de P.C. a fost

admis de instanța de apel cu motivarea că cererea dedusă judecății este de

revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. proc. civ. prin care

reclamantul a solicitat instanței să dea prioritate titlului său ca o

consecință a constatării că titlurile pârâților cumpărători emană de la un

autor al cărui titlu de proprietate nu este valabil.

Acțiunea a fost introdusă la data de

2 mai 2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 iar reclamantul nu

a renunțat la judecarea cauzei și nu a solicitat nici suspendarea judecării

pentru a putea beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs intervenienții I.G., I.M.M. și P.C. și pârâtul

Municipiul București prin Primar General.

I. Intervenientul P.C. a invocat

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Decizia este criticată pentru că

încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție arătând că situațiile

juridice trebuie soluționate în mod egal pentru toți cetățenii în funcție de

legile în vigoare la data judecății.

Recurentul critică decizia pentru că

au fost încălcate dispozițiile art. 6 pct. 2 și 3 din Legea nr. 213/1998

arătând că imobilul face obiectul unor legi speciale de reparație (Legea nr. 112/1995

și Legea nr. 10/2001) și din această perspectivă acțiunea întemeiată pe dreptul

comun este inadmisibilă.

II.

Intervenienții I.G. și I.M.M. își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Hotărârea este criticată pentru că

în mod greșit a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001

deoarece interpretarea logică și sistematică a acestei legi conduce la

concluzia că dispozițiile ei sunt aplicabile și acțiunilor în curs de judecată

având ca obiect revendicarea imobilelor preluate fără titlu valabil de către

stat, situație în care nu poate opera soluția clasică în materie de revendicare

și anume a comparării titlurilor.

Recurenții arată că au fost de bună

credință la data cumpărării imobilului și că nu au fost notificați de

reclamant.

III.

Pârâtul Municipiul București, prin Primar General își întemeiază recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul pârât arată că autorii

reclamantului nu se încadrau în categoriile de persoane exceptate de la

aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 iar preluarea în proprietatea

statului se putea face și în numele unui singur proprietar atâta timp cât

aceștia formau o familie.

Se mai arată că în cuprinsul

certificatului de moștenitor după R.I. sunt menționați ca moștenitori: R.V.,

Sfatul Popular al Comunei Băltățești, regiunea Bacău și T.V.F. și în consecință

trebuia respectat principiul unanimității în promovarea acțiunii.

Intimatul reclamant a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor.

Părțile au depus la dosarul cauzei

înscrisuri conform dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

Recursurile sunt nefondate și în

conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. urmează să fie respinse

pentru considerentele ce vor urma:

I. În ce privește recursul

intervenientului P.C.:

Criticile constând în faptul că acțiunea întemeiată pe dreptul comun

este inadmisibilă în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și imobilul face

obiectul acestei legi speciale de reparație și al Legii nr. 112/1995 și că sunt

încălcate dispozițiile art. 16 din Constituție și art. 6 pct. 2 și 3 din Legea

nr. 213/1998 urmează a fi înlăturate.

Rezultă cu claritate din actele și

lucrările dosarului că autorii reclamanților erau exceptați de la aplicarea

măsurii naționalizării. Statul nu avea un titlu valabil care să-i permită

ulterior exercitarea legală a prerogativelor dreptului de proprietate.

Reclamanții nu au pierdut niciodată

în mod legal dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Dispunând de apartamentul în litigiu

statul a vândut bunul altuia, iar vânzarea bunului altuia este lovită de

nulitate absolută.

Acțiunea a fost înregistrată a data

de 2 mai 2000 la Judecătoria sector 1 București, iar Legea nr. 10/2001 a intrat

în vigoare la data de 14 februarie 2001.

Așa fiind, și deoarece reclamantul

nu a renunțat la judecarea cauzei și nu a solicitat nici suspendarea judecății

pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001, potrivit principiului

disponibilității, nu poate fi invocată încălcarea dispozițiilor acestei legi și

nici nu poate fi invocată această lege în apărare de către intervenient. Cu

alte cuvinte aplicarea imediată a legii în privința cauzelor aflate în curs de

judecată se putea face numai în condițiile prevăzute de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

Opțiunea persoanei îndreptățite la

una din procedurile prevăzute de lege se concretizează fie prin renunțarea

acesteia la judecarea cauzei în revendicare fie prin solicitarea acesteia de

suspendare a cauzei.

Instanța sesizată cu o acțiune în

revendicare nu va putea abdica de la temeiul juridic al acțiunii cu care a fost

investită.

În altă ordine de idei buna credință

la data încheierii contractului trebuie să fie perfectă (adică lipsită de orice

culpă sau chiar îndoială imputabilă, simpla ignoranță sau lipsă de informare nu

generează buna credință) de ambele părți.

Or, Primăria Municipiului București

și mandatarul său SC H.N. SA au deținut fără titlu imobilul revendicat fiind

evident că titlul recurentului intervenient provine de la un

non dominus

.

Aspectul invocat privind schimbul de locuință între P.C. și fostul

proprietar nu poate conduce la o altă concluzie, regimul juridic al bunului

fiind același.

II. În ce privește recursul

intervenienților I.G. și I.M.M. criticile urmează să fie respinse pentru

aceleași considerente.

III. Cu referire la recursul

pârâtului Municipiul București urmează a se constata neîntemeiată critica

privind aspectul că autorii reclamantului nu se încadrau în categoriile de

persoane exceptate de la aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 actele

și lucrările dosarului demonstrează aplicarea abuzivă a acestui decret.

Critica privitoare la nerespectarea

principiului unanimității nu va fi analizată.

Art. 299 C. proc. civ. stipulează: “Hotărârile

date fără drept de apel, cele date în apel precum și în condițiile prevăzute de

lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse

recursului”.

Dintre hotărârile judecătorești care

pot forma obiect al recursului cum este și cazul în speță trebuiau menționate

hotărârile pronunțate în apel indiferent de soluția la care s-a oprit instanța

de apel.

Or, din analiza motivului de casare

se constată că recurenta formulează pentru prima dată în recurs,

omisso medio

critici pe care nu le-a supus cercetării și instanței de apel asupra cărora

aceasta nu s-a putut pronunța.

Această critică nu va fi analizată

căci altfel s-ar încălca principiul

non

omisso medio

.

Așa fiind, recursurile urmează a fi

respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate

de pârâtul Municipiul București, prin Primar General și intervenienții I.G., I.M.M.

și P.C. împotriva deciziei nr. 439 din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2005.