ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 518/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 125 din 13 mai 2004, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., constatându-se că prejudiciul cauzat părții vătămate a fost acoperit prin restituirea medalionului. S-a confiscat de la inculpat suma de 1.200.000 lei reprezentând contravaloarea lănțișorului sustras și care nu a fost recuperat. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile D.D.

suma de 400.000 lei, reprezentând prețul achitat acestuia pentru medalion. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: În ziua de 19 iulie 2003, în jurul orelor 9,00, inculpatul D.C. a observat-o pe partea vătămară I.M. (71 ani) într-o stație de autobuz de pe str. Traian Vuia din municipiul Suceava, pe care a acostat-o și, profitând de neatenția ei, i-a sustras prin smulgere lănțișorul din aur cu medalion, pe care-l purta la gât. În aceeași zi, după sustragerea bijuteriei, inculpatul s-a deplasat în Piața Agroalimentară din oraș, oferind spre vânzare medalionul sustras martorei D.D., și în prezenta martorului D.M. a primit prețul de 400.000 lei. Pe parcursul urmăririi penale, organele de poliție cu identificat medalionul pe care l-au restituit părții vătămate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpatul a formulat apel, solicitând, prin apărătorul ales, schimbarea încadrării juridice a faptei din tâlhărie în furt, reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege și aplicarea art. 81 C. pen., referitor la suspendarea condiționată a executării pedepsei. Prin decizia nr. 242 din 23 august 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 125 din 13 mai 2004 a Tribunalului Suceava. Reiterând motivele, inculpatul D.C. a formulat recurs împotriva deciziei sus-arătate. Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate mai jos. Instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză și au încadrat corespunzător din punct de vedere juridic infracțiunea comisă. Tâlhăria este o infracțiune complexă, aceasta reflectându-se în elementul său material care se realizează prin acțiunea de furt (principală) și prin acțiunea de violență, de amenințare sau de constrângere (adiacentă). Pe cale de consecință, fapta inculpatului de a smulge violent și pe neașteptate un lănțișor de la gâtul părții vătămate constituie infracțiunea de tâlhărie și nu cea de furt, deoarece prin acțiunea respectivă s-a adus o atingere unor relații sociale care formează obiectul juridic special adiacent al infracțiunii de tâlhărie, realizându-se violența specifică acestei infracțiuni.

În atare situație, primul motiv de recurs fiind nefondat, nu poate fi primit. Cât privește individualizarea pedepsei se constată că în cauză au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen., ținându-se seama atât de pericolul social concret al faptei săvârșite cât și de date ce caracterizează persoana inculpatului, criterii care exclud posibilitatea reducerii și mai mult a pedepsei aplicate. De altfel, tribunalul a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., și l-a condamnat la o pedeapsă de un an închisoare, sub minimul prevăzut de lege.

Având în vedere că pentru infracțiunea de tâlhărie săvârșită de inculpat legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 18 ani, iar potrivit art. 81 alin. (3) C. pen., „suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, în cauză nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 81 alin. (1) C. pen. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 242 din 23 august 2004 a Curții de Apel Suceava. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2005.