ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3606/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 63 din 20 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3751/2003, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.C. la 3 ani închisoare, făcând aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen. S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 și art. 64 C. pen. Conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a revocat beneficiul grațierii condiționate aplicate, pentru pedeapsa de 3 ani închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 2319/2001 a Judecătoriei sector 1 București și s-a adăugat restul rămas de executat de 503 zile la pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute 4 ani, 4 luni și 18 zile închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă prevenția de la 3 iulie 2003 la 20 ianuarie 2004. S-a constatat că partea vătămată J.F. nu s-a constituit parte civilă, bunul fiind recuperat. A fost obligat inculpatul la 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariul apărătorului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că la 3 iulie 2003, în timp ce partea vătămată J.F. se afla în zona pasajului Obor și vorbea la telefonul mobil, o persoană necunoscută i-a smuls telefonul, în valoare de 5.000.000 lei.

În momentul în care s-a întors să vadă cine este, a observat un individ de 20-23 de ani, de 1,60 – 1,70 m înălțime, astenic, brunet, îmbrăcat într-un maiou de culoare albastră cu dungi roșii, șort albastru în carouri, care fugea în direcția str. Chiristifiilor. În urma cercetării efectuate a fost identificat autorul faptei în persoana inculpatului Z.C., iar în urma percheziției corporale sumare efectuate asupra acestuia, în prezența martorului asistent D.M., în buzunarul stâng al șortului a fost găsit telefonul mobil, ce a fost recunoscut de partea vătămată ca fiind al său. Din telefon lipsea cartela SIM, despre care inculpatul a declarat că a aruncat-o în zona intrării la SC A. SA. Procedând la conducerea în teren a inculpatului, organele de poliție au găsit cartela SIM în zona indicată de inculpat, dar aceasta era distrusă prin îndoire.

Întrucât bunul sustras a fost predat părții vătămate, aceasta a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză. Fapta inculpatului Z.C., de a smulge prin violență părții vătămate J.F. un telefon mobil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În cauză nu s-a putut reține săvârșirea infracțiunii de furt, întrucât inculpatul a smuls din mâna părții vătămate telefonul, producând asupra acesteia o violență psihică, așa cum a reieșit din declarația acesteia: „fiind surprinsă și șocată inițial nu am putut reacționa”. Întrucât textul art. 211 C. pen., face referire la „furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări” fără a face distincția între violențele fizice și cele psihice, instanța a reținut în încadrarea juridică infracțiunea de tâlhărie.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptei comise, atitudinea sinceră a acestuia, care în fața instanței a recunoscut și regretat fapta, împrejurarea că este tânăr (22 de ani), precum și aspectul că este recidivist, săvârșind infracțiuni în stare de recidivă postcondamnatorie. Instanța a avut în vedere la individualizarea pedepsei, circumstanțele atenuante, prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., aplicând pentru fapta săvârșită o pedeapsă sub minimul special, în concordanță cu dispozițiile art. 76 lit. b) C. pen., dispunând executarea acesteia în regim de detenție, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Tribunalul a constatat că prin sentința penală nr. 2319 din 5 septembrie 2001, definitivă prin decizia penală nr. 200 din 13 februarie 2002, inculpatul Z.C.

a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul Z.C. Apelul parchetului a vizat în primul rând nelegalitatea sentinței, sub aspectul greșitei calculări a restului rămas de executat în urma revocării grațierii condiționate. De asemenea, a fost criticată sentința și pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, prin reținerea nejustificată a circumstanțelor atenuante. Inculpatul în apelul său a invocat, de asemenea, netemeinicia sentinței, doar în sensul că pedeapsa aplicată ar fi prea mare.

Prin decizia penală nr. 182 din 15 martie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de parchet desființând în parte sentința atacată și rejudecând: A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. A constatat că restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2319/2001 a Judecătoriei sectorului 1 București era de un an, 4 luni și 15 zile și, potrivit art. 7 din Legea nr. 543/2002, a revocat beneficiul grațierii condiționate și a dispus ca inculpatul să execute 6 ani, 4 luni și 15 zile.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins apelul inculpatului, ca nefondat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Z.C. solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și menținerea hotărârii de fond. Verificând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat din următoarele considerente: Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei în baza probatoriului administrat în cauză. Instanța de apel, pe situația de fapt, a procedat la o nouă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, în sensul majorării acesteia, ca o consecință, a înlăturării circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

De asemenea, în mod corect s-a stabilit că restul de pedeapsă rămas neexecutat este de un an, 4 luni și 15 zile. Curtea apreciază că instanța de control judiciar a pronunțat o soluție temeinică și legală, în raport de dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. Modul de săvârșire a infracțiunii, gradul de pericol social al faptei și persoana inculpatului, cunoscut cu multiple condamnări, sunt aspecte ce conduc la legalitatea deciziei atacate. Așa încât, în cauză nu sunt temeiuri care să justifice reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului și reducerea pedepsei aplicate acestuia, considerente față de care recursul formulat apare ca fiind nefondat. În consecință, urmează, ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca atare. În baza art. 192 C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.C., împotriva deciziei penale nr. 182 din 15 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 3 iulie 2003 la 29 iunie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2004.