ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4308/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 277 din 8 aprilie 2004 pronunțată de

Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de

reclamanții U.A., U.P. și U.N. în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice și Primăria comunei Cireșu prin care s-a

solicitat restituirea în natură, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a

unei case de locuit și a terenului aferent situate în comuna Cireșu, sat

Juănești, județul Mehedinți.

În pronunțarea acestei hotărâri, tribunalul a reținut că

pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, persoana îndreptățită trebuie să adreseze notificare persoanei

deținătoare în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii.

Acest termen a fost prelungit cu 3

luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și cu încă 3 luni prin O.U.G. nr. 145/2001.

Potrivit art. 21 din Legea nr.

10/2001. notificarea trebuie să cuprindă elementele de identificare ale

persoanei deținătoare precum și a imobilului solicitat pentru care se va indica

și o valoare estimativă.

Nerespectarea termenului pentru

depunerea notificării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001 atrage

pierderea dreptului de a mai solicita măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent.

În cauză, instanța de fond a

constatat că reclamanții au notificat unitatea deținătoare a imobilului în

vederea restituirii acestuia și ca atare nu au respectat prevederile art. 21

din Legea nr. 10/2001.

S-a înlăturat susținerea

reclamanților că nu se impunea notificarea persoanei deținătoare întrucât au

urmat procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 cu motivarea că dispozițiile

art. 21 din Legea nr. 10/2001 sunt imperative și nici o altă procedură nu

echivalează cu formularea notificării ce este obligatorie.

Tribunalul a mai considerat că în

speță, nu sunt întrunite nici cerințele art. 26 din Legea nr. 10/2001 pentru

chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor Publice, câtă vreme persoana

deținătoare este cunoscută.

Apelul declarat de reclamantul U.A.

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3606 din

28 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, cu

motivarea că atâta vreme cât reclamanții nu au adresat prin executorul

judecătoresc notificarea, în forma și conținutul prevăzut de art. 21 din Legea

nr. 10/2001 au pierdut dreptul de a mai solicita în justiție măsuri

reparatorii.

În termenul prevăzut de art. 301 C.

proc. civ., în contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul U.A.

criticând-o ca fiind nelegală în raport de dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și

10 C. proc. civ.

Recurentul susține în esență că:

- Hotărârea instanței de apel este

nelegală pentru că i-a încălcat dreptul la apărare prin aceea că instanța a

refuzat să amâne procesul pentru a-și angaja apărător și a consemnat că a

solicitat amânarea pentru a depune concluzii scrise.

- Instanța de apel nu a reținut că

adresa nr. 40 din 20 ianuarie 2000 este un act de autoritate neconform, ilegal

și deci nul față de prevederile art. 105 C. proc. civ., ca de altfel și

procesul-verbal încheiat la data de 30 martie 1956 în baza unor legi speciale

nepublicate în Monitorul Oficial.

- Nu s-a avut în vedere că imobilul

în litigiu ce a aparținut părinților recurentului, a fost preluat de Primăria

comunei Cireșu și apoi vândut către o persoană fizică, care la rândul ei l-a

vândut altei persoane, această fraudă fiind acoperită de legi speciale

nepublicate în Monitorul Oficial.

Din aceste motive mai presus de

voința recurentului, imobilul nu a putut fi recuperat, iar Legea nr. 10/2001 nu

reglementează ipoteza adresării notificării când imobilul este deținut de o

persoană fizică și nu de o persoană juridică.

- Recurentul solicită să fie repus

în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru depunerea

notificării în baza art. 103 C. proc. civ., art. 14, art. 16 din Decretul nr.

167/1958 art. 6, art. 13 și art. 25 din Legea nr. 82/1991.

Se susține că procedura prevăzută de

Legea nr. 10/2001 nu a putut fi respectată din motive independente de voința

recurentului ceea ce atrage incidența art. 103 C. proc. civ.

Totodată recurentul a mai solicitat

să fie declarate nule adresele nr. 40 din 20 ianuarie 2001, nr. 1178 din 2

noiembrie 2001, nr. 1013 din 3 noiembrie 2003, nr. 861 din 1 aprilie 2004 și

nr. 1923 din 21 februarie2001 emise de intimata Primăria comunei Cireșu

întrucât sunt nelegale și neconforme cu realitatea.

Recursul declarat nu este fondat.

Din practicaua deciziei pronunțate

la data de 28 octombrie 2004, nu rezultă că recurentul U.A. a solicitat

amânarea procesului pentru a-și angaja avocat și că instanța i-a respins

cererea, astfel susținerea acestuia că i s-a încălcat dreptul la apărare nu se

confirmă, mai ales că hotărârea judecătorească are caracterul unui act

autentic.

Cu privire la declararea ca nule a

adreselor emise de Primăria comunei Cireșu este de observat că

recurentul-reclamant nu a învestit instanța cu un asemenea capăt de cerere, așa

încât hotărârea instanței de apel este în afara oricărei critici sub acest

aspect.

Dacă procesul s-ar fi judecat pe

fond, în sensul analizării posibilității restituirii în natură a imobilului,

adresele primăriei puteau fi combătute cu alte înscrisuri, prezumții că nu sunt

conforme cu realitatea dar acțiunea recurentului-reclamant a fost respinsă

pentru că acesta nu a depus notificarea la care se referă art. 21 din Legea nr.

10/2001, în termenul defipt de legiuitor. Așa fiind, nici pe cale de excepție,

instanța de apel nu avea pentru ce să considere că înscrisurile sunt nule cât

timp nu s-a antamat fondul.

Cererea de repunere în termenul

prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificării nu poate

fi soluționată întrucât nu a făcut obiectul învestirii instanței de fond. O

asemenea solicitare nu poate fi făcută direct în recurs, cale de atac în care

părțile nu mai pot completa acțiunea introductivă.

Se constată că în mod judicios,

instanța de apel a constatat că recurentul-reclamant nu a adresat notificarea

la care se referă art. 21 din Legea nr. 10/2001 în termenul prevăzut de

legiuitor, ce a expirat la data de 14 februarie 2002, așa încât a pierdut

dreptul de a solicita în justiție măsurile reparatorii la care se referă Legea

nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.

Față de cele ce preced și în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul U.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul U.A.

împotriva deciziei nr. 3606 din 18 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2006.