ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4130/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă introdusă la 22

septembrie 2004, M.S.R. a solicitat să fie repusă în termenul de notificare

prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Vrancea, secția civilă, a

respins cererea prin sentința civilă nr. 309 din 6 decembrie 2004, iar apelul

declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 274

din 17 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel, secția civilă.

Amândouă instanțele au statuat că

termenul prevăzut art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este un termen de

decădere, nerespectarea lui având consecința pierderii dreptului de a cere prin

justiție măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Reclamanta a declarat recurs

solicitând casarea hotărârilor de mai sus și admiterea cererii de repunere în

termen, susținând în esență că instanțele au încălcat prevederile Legii nr. 10/2001,

motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, modificat succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001,

notificarea trebuie formulată în termen de un an de la intrarea în vigoare a

legii /14 februarie 2001.

Sancțiunea nerespectării termenului

de un an pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent [art. 21

alin. (5)].

În concret, decăderea ca sancțiune

de drept material poate consta, după caz, fie în stingerea dreptului de

restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate cu titlu

valabil, fie în pierderea însăși a dreptului de proprietate asupra imobilelor

preluate fără titlu valabil.

Dat fiind caracterul de decădere a

termenului prescris de lege, acesta curge ireversibil, nefiind susceptibil de

întrerupere, suspendare sau repunere în termen cum se întâmplă în cazul

termenului de prescripție extinctivă.

În consecință, indiferent de

împrejurările invocate de reclamantă, care au condus la pierderea termenului de

notificare, cererea sa de repunere în termen nu poate fi primită, astfel că,

respingând asemenea cerere, prima instanță și instanța de apel au procedat pe

deplin legal.

Ca urmare, recursul de față va fi

respins ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta S.M.R. împotriva deciziei nr. 274 din 17 februarie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 27 aprilie 2006.